Daune morale prin incalcarea dreptului la viata privata

Asupra apelului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/30.10.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2018 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor U C C şi G C.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul T V, CNP , domiciliat in S str., jud. O, împotriva pârâţilor U C C, CNP, domiciliat în S, judeţul O şi G C CNP, domiciliat în S, strada, judeţul O, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligat reclamantul  la plata către pârâtul U C C a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat reclamantul  la plata către pârâtul G C a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul T V în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X CF X, cu sediul în localitatea S, strada, prin preşedinte.

A fost obligat reclamantul  la plata către pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 248  al. 1 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizând cererea prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâților U C C şi G C, invocată de aceștia prin întâmpinare, s-au reţinut următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie.

Potrivit art. 36 C.p.civ.: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Calitatea procesuală pasivă constituie una din condiţiile esenţiale pentru admisibilitatea acţiunii civile ce presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată.

În speță, se solicită de către reclamant să se constate ca pârâţii i-au încălcat dreptul la viata privata prevăzut de art. 71 Cod civil coroborat cu art. 74 Cod civil și obligarea paraţilor sa-i achite suma de 10.000 euro reprezentând daune morale ca urmare a încălcării dreptului prevăzut de art. 71 Cod civil.

Fapta imputată pârâților constă montarea camerelor de luat vederi pe fațada blocului A de pe strada .....D C, camere care filmează non stop, una dintre ele fiind îndreptată către garajul pârâtului.

Pârâtul G C a recunoscut la interogatoriul luat că sistemul de înregistrare este montat în apartamentul său, pe balcon, însă nu există monitoare, sistemul înregistrează și imaginile se stochează pe hardware, accesul la imaginile stocate aparţinând preşedintelui asociaţiei.

Cu toate acestea, instanța a reținut că hotărârea de a se achiziționa și monta aceste camere de luat vederi aparține pârâtei Asociaţia de Proprietari nr.X S, aspect recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar și susținut de înscrisurile ce vizează contractul de prestări servicii instalare sistem securitate, factura şi chitanţă de plată, în baza cărora aceste camere de supraveghere au fost achiziţionate şi montate, beneficiarul fiind ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X S.

Cum decizia de instalare și montare a sistemului de supraveghere nu aparține pârâților U C C şi G C, instanța a apreciat că acestora nu le poate fi imputată această faptă și prin urmare, aceștia nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Fata de cele expuse mai sus, instanta a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a pârâților U C C şi G C şi a respins acţiunea formulată de reclamantul T V faţă de acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate  procesuală pasivă.

În raport cu dispoziţiile art. 453 C.p.civ, la cererea pârâtilor, instanţa a obligat reclamantul la plata sumei de 350  lei către fiecare pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, filele 49-50.

 Cu privire la fondul cauzei

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se constate ca pârâţii i-au încălcat dreptul la viata privata prevăzut de art. 71 Cod civil coroborat cu art. 74 Cod civil și obligarea paraţilor sa-i achite suma de 10.000 euro reprezentând daune morale ca urmare a încălcării dreptului prevăzut de art. 71 Cod civil.

În fapt, a arătat că la data de 21.08.2018, la iniţiativa Asociaţiei de proprietari nr.X S, au fost montate pe faţada blocului A 17 de pe strada .  D C, deasupra garajului său două camere de luat vederi care filmează non-stop, una dintre camere fiind îndreptată spre intrarea garajului său.

În drept, potrivit art. 71 Cod civil: Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private. Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la viaţa privată face parte din categoria drepturilor personalităţii, care se bucură de înalta protecţie a reglementărilor constituţionale şi a Convenţiei europene a drepturilor omului.

În ceea ce priveşte Constituţia, prin art. 26 alin. (1) este impusă obligaţia autorităţilor de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, iar prin art. 27 este consacrată inviolabilitatea domiciliului, care este spaţiul în care se consumă cea mai mare parte a vieţii private.

La rândul său, Convenţia europeană a drepturilor omului, prin art. 8 alin. (1), dispune: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.

Referitor la conţinutul dreptului la viaţa privată, CEDO a interpretat prevederile art. 8 alin. (1) din Convenţie, mai sus citate, reţinând că noţiunea de „viaţă privată” cuprinde dreptul persoanei la viaţă privată intimă, personală (care include şi dreptul la imagine), dreptul acesteia la viaţă privată socială şi dreptul persoanei la un mediu înconjurător sănătos (a se vedea C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, p. 604).

Prevederile art. 71 NCC conferă noţiunii de „viaţă privată” un înţeles mai restrâns, noul Cod reglementând distinct, prin art. 73, dreptul la propria imagine.

Noţiunea de „viaţă privată” se determină prin opoziţie cu viaţa publică şi cu latura publică a vieţii profesionale. Ea înglobează viaţa familială şi conjugală, viaţa cotidiană dusă în domiciliu, domiciliul însuşi, starea sănătăţii, viaţa intimă şi amoroasă ori sentimentală, relaţiile de prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul privat al muncii profesionale, modul şi locul înmormântării (a se vedea G. Cornu, Droit civil, p. 246).

Alineatul (2) al art. 71 NCC conturează conţinutul obligaţiei de non-facere de care sunt ţinuţi terţii.

Astfel, nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie. Nu are importanţă dacă asemenea imixtiuni au sau nu ca scop obţinerea de informaţii care vor fi publicate, aşa că sunt interzise chiar şi investigaţiile neurmate de divulgare (a se vedea G. Cornu, Droit civil, p. 244).

Inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei, evocate şi ele de textul analizat, implică atât interdicţia de a pătrunde sau de a rămâne în locuinţa permanentă sau temporară a persoanei, cât şi luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal sau captarea ori utilizarea de imagini interioare ale acesteia.

Potrivit art. 74 cod civil: Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75 NCC, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private: c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia.

Prima modalitate constă în captarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, indiferent de mijloacele tehnice folosite (fotografiere, filmare, înregistrare). Pentru ca fapta să constituie delict este necesar ca respectiva captare să se realizeze în timp ce persoana în cauză se află într-un „spaţiu privat”, adică într-un loc care nu este deschis accesului general al publicului.

Codul civil a instituit și limite ale exercitării acestor drepturi, potrivit art. 75 din Codul civil menționându-se că: (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune

Primul alineat al art. 75 NCC reglementează regimul juridic al limitărilor care pot fi stabilite de autorităţi. Aceste limitări pot fi impuse numai în condiţiile permise de lege, pactele şi convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Pe de altă parte, persoana însăşi poate consimţi la încălcarea unora dintre drepturile sale, iar în condiţiile art. 76 NCC acest consimţământ este chiar prezumat.

Posibilitatea pe care o au statele de a impune unele limitări drepturilor personalităţii îşi are originile în Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată sub egida O.N.U., care, prin art. 21 pct. 2, prevede că „în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al cunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică”.

La rândul său, art. 8 alin. (2) din Convenţie admite amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie doar „în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. În interpretarea acestor prevederi s-a arătat că amestecul sau ingerinţele autorităţilor publice în drepturile garantate de primul alineat al textului citat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie prevăzute de lege; să îndeplinească un scop legitim; să fie necesare într-o societate democratică; să fie proporţională cu scopul urmărit (a se vedea C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, p. 694).

Tot astfel, posibilitatea instituirii unor ingerinţe ale statului în exercitarea tuturor libertăţilor pe care le implică libertatea de exprimare este recunoscută şi de prevederile art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului. Aceste ingerinţe pot consta în instituirea unor „formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.

Primul alineat al art. 75 NCC are în vedere limitările drepturilor pe care autorităţile publice le pot impune, în interesul general, aşa cum este acesta conturat de prevederile actelor internaţionale citate mai sus.

Potrivit art. 77 Cod civil: Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea specială.

Articolul 4 lit.a din Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date defineşte datele cu caracter personal astfel: orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă, denumită în continuare persoană vizată; o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale

 Potrivit art. 5 alin. 2, datele cu caracter personal pot fi prelucrate pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 1 de către acelaşi operator sau de către alt operator într-un alt scop decât cel avut în vedere la momentul colectării datelor cu caracter personal, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a)operatorul este abilitat să prelucreze astfel de date cu caracter personal în scopul respectiv, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil; b)prelucrarea este necesară şi proporţională în raport cu scopul respectiv, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil.

Articolul 4 lit. b defineşte prelucrarea datelor cu caracter personal, ca fiind orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

În soluţionarea cauzei instanţa a mai avut în vedere art. 26 din Constituţia României, potrivit căruia autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Potrivit art. 1.357 C.civ. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”

Din enunţ rezultă că pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.

Prin prejudiciu se înţelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind să fie unul cert, respectiv, existenţa lui să fie sigură, neîndoielnică şi să poată fi evaluată în prezent.

Prin fapta ilicită se înţelege orice conduită a omului - desigur avem aici în vedere nu numai persoanele fizice, dar şi persoanele juridice -, prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de convieţuire socială, săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care totuşi se produc în puterea legii. Cu alte cuvinte, prin fapta ilicită se înţelege acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este absolut necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv, prejudiciul cauzat unei anumite persoane să fie consecinţa faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Apoi, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, să fi fost săvârşită din culpa acestuia, culpa fiind definită în doctrină ca atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi păgubitoare faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acelei fapte.

Dacă toate aceste condiţii mai sus amintite sunt cumulativ întrunite, atunci este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale în condiţiile art. 1357 C. civ.

Verificând în speţă, raportat la întreaga probaţiune administrată în cauză, întrunirea cumulativă a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, s-a constatat de către instanţă că aceste condiţii nu au fost îndeplinite, astfel încât nu este posibilă a se face aplicarea art. 1357 C. civ.

Instanta a retinut ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale, trebuie analizat daca paratul o comis vreo fapta ilicită,  concordant  cu definitia oferita  de literatura juridică de specialitate ca fiind orice faptă a omului prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând  altei persoane, faptă ilicită ce poate îmbrăcă atât forma unei  acţiuni cât şi a unei  inacţiuni.

Referitor la existenţa faptei ilicite atribuită pârâtei, instanţa a reţinut că, deşi i se impută acesteia că a montat pe faţada blocului de pe strada .  D C, deasupra garajului său două camere de luat vederi care filmează non-stop, una dintre camere fiind îndreptată spre intrarea garajului său, fără ca acesta să își fi exprimat consimțământul, pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X S a respectat procedura instituită de Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, în care la art. 49 se prevede că: Hotărârile asociaţiei de proprietari sunt luate în adunarea generală a proprietarilor, iar executarea lor este încredinţată comitetului executiv şi administratorului. (...) Hotărârile adunărilor generale se iau în cadrul adunării generale convocată sau reconvocată, după caz. În statutul propriu al asociaţiei de proprietari pot fi prevăzute şi alte condiţii de luare a hotărârilor, dar nu cu mai puţin de jumătate plus unu din voturile celor prezenţi la adunarea generală convocată sau reconvocată.

Potrivit art. 50 din aceeași lege: Acordul de voinţă al asociaţiei de proprietari se realizează: a) în adunarea generală a asociaţiei de proprietari sau b) în baza declaraţiilor scrise şi semnate ale fiecărui proprietar.

În speța de față, pârâta a depus la dosar Tabelul nominal cu membrii Asociației de Proprietari nr. 80 Slatina care sunt de acord cu propunerea de a se monta camere video la intrările în bloc, pe ambele părți ale blocului, din care rezultă că mai mult de jumătate plus unu din voturile proprietarilor și-au exprimat consimțământul pentru montarea acestui sistem de supraveghere. Motivația montării acestui sistem a fost dată de faptul că anterior a fost spartă o fereastră de termopan de pe culoarul de la etajul I, au fost sparte în trei rânduri boxele de la subsol, au fost înțepate cauciucurile autoturismelor și tamponarea acestora de către persoane necunoscute, tulburarea liniştii locatarilor blocului, precum şi consumul de băuturi alcoolice, la intrarea în blocul A X, de persoane necunoscute, furtul unor elemente metalice (cadrele metalice ale uşilor ce au fost înlocuite)-fila 30.

Din factura nr. X/24.08.2018, fila 32, rezultă că ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X S a achiziționat un sistem de supraveghere video în baza contractului de prestări de servicii de instalare sistem de securitate nr. X/21.08.2018, filele 33-34. La data de 05.09.2019, reclamanta a achiziționat un sistem video privind extinderea rețelei inițiale potrivit facturii nr. 1607/05.09.2018, fila 27.

Referitor la zonele în care sunt captate imaginile de către camerele de luat vederi, instanța a reținut că acestea vizează zona de la intrarea în blocul A X și parcarea aflată în fața blocului. Chiar dacă reclamantul a înțeles să depună la dosar adresele emise de Primăria Municipiului S din care rezultă că în zona respectivă nu este amenajată o parcare, ci numai o platformă betonată, din imaginile depuse la dosar și declarațiile părților rezultă că în această își parchează autoturismele proprietari din blocul A X. De altfel, una din motivațiile pentru care s-a inițiat demersul de a se monta camere de luat vederi a fost acela că aceste autoturisme au fost găsite cu anvelopele înțepate sau tamponate de alți conducători auto necunoscuți.

Din actele depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul nu este proprietar al vreunui apartament al blocului A X, prin urmare, Asociația de proprietari nr. 8 nu avea obligația să îi solicite acordul în vederea montării sistemului de supraveghere. În plus, așa cum a reținut, camerele de luat vederi nu captează imagini cu ușa garajului acestuia, când ar fi existat riscul de a capta imagini din interiorul garajului.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la viață privată așa cum a arătat, noţiunea de „viaţă privată” se determină prin opoziţie cu viaţa publică şi cu latura publică a vieţii profesionale. Ea înglobează viaţa familială şi conjugală, viaţa cotidiană dusă în domiciliu, domiciliul însuşi, starea sănătăţii, viaţa intimă şi amoroasă ori sentimentală, relaţiile de prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul privat al muncii profesionale, modul şi locul înmormântării.

În ceea ce privește încălcarea art. 74 cod civil, legiuitorul a avut în vedere captarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, indiferent de mijloacele tehnice folosite (fotografiere, filmare, înregistrare). Pentru ca fapta să constituie delict este necesar ca respectiva captare să se realizeze în timp ce persoana în cauză se află într-un „spaţiu privat”, adică într-un loc care nu este deschis accesului general al publicului, ori în speță spațiile vizate de camerele de luat vederi sunt locuri publice.

Față de cele constate, instanţa a apreciat că nu este întemeiată acțiunea reclamantului prin care a solicitat instanței să se constate încălcarea dreptul la viata privata prevăzut de art. 71 Cod civil coroborat cu art. 74 Cod civil, având în vedere că imaginile nu sunt captate într-un spaţiu privat.

În plus, trebuie avute în vedere și limitele exercitării acestor drepturi, potrivit art. 75 din Codul civil.

Instanța a apreciat că sistemul de supraveghere video în discuție nu pare să fi fost utilizat într un mod sau într un scop care să nu corespundă obiectivului declarat de asociația de proprietari, și anume acela de a proteja viața, integritatea fizică și sănătatea, bunurile persoanelor vizate, adică a coproprietarilor imobilului în care a fost instalat acest sistem.

 În speță, instanța a apreciat că pârâta a dovedit un interes legitim, născut și actual, având în vedere că înainte de instalarea sistemului de supraveghere video, au avut loc furturi, spargeri și acte de vandalism pe scara și în fața blocului A X.

În ceea ce privește recurgerea la prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea interesului legitim urmărit, instanța a arătat că derogările și restricțiile de la principiul protecției datelor cu caracter personal trebuie să fie efectuate în limitele strictului necesar (Hotărârea din 4 mai 2017, Rīgas satiksme, C 13/16, EU:C:2017:336, punctul 30).

Astfel, se impune a se verifica dacă interesul legitim al prelucrării datelor urmărit prin supravegherea video în discuție, care constă în esență în asigurarea securității bunurilor și a persoanelor și în prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, nu poate fi atins în mod rezonabil la fel de eficient prin alte mijloace care să afecteze mai puțin libertățile și drepturile fundamentale ale persoanelor vizate, în special dreptul la respectarea vieții private și dreptul la protecția datelor cu caracter personal garantate prin articolele 7 și 8 din cartă.

Instanța a reținut că prelucrarea de date are loc numai în situația constatării unor daune sau a unor infracțiuni, în zonele de unde sunt captate imaginile, accesul la aceste imagini fiind permis  numai de către președintele asociației, la sesizarea persoanelor vătămate sau a organelor de cercetare ale poliţiei.

Prin urmare, montarea sistemului de supraveghere, în scopul de a urmări interesele legitime care constau în asigurarea pazei și a protecției persoanelor și a bunurilor, fără consimțământul persoanelor vizate, dacă prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată prin intermediul sistemului de supraveghere video în cauză îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu contravine dispozițiilor art. 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Instanta a retinut ca prin probele administrate nemijlocit - înscrisuri și interogatoriu, reclamantul nu a dovedit ca parata ar fi comis vreo fapta ilicita, cu intentie sau din culpa, aducătoare de prejudicii reclamantului.

A reamintit instanta de judecata faptul ca  nedovedirea pretenţiilor de către partea care a formulat cererea, văzând obligaţia ce-i incumbă potrivit art.10 rap. la art. 249 C.pr.civ, permite instanţei de judecată să soluţioneze cauza pronunţând o soluţie legală în raport de dovezile administrate, întrucât rolul activ al instanţei, prevăzut şi în art. 22 C.pr.civ, nu trebuie confundat cu obligaţia părţii de a dovedi pretenţiile din cererea dedusă judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 2 C.pr.civ, judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, având îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Cu toate acestea, judecătorul nu se substituie obligaţiei părţilor în producerea probelor, prevăzută de art. 10 rap. la art. 249 C.pr.civ., în speţă, reclamantul nefăcând proba faptei ilicite imputate pârâtei, condiţie necesară pentru atragerea răspunderii delictuale.

Faţă de considerentele de mai sus, reţinând că în raport de dispoziţiile precitate, părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, în speţă reclamantul nereuşind să-şi probeze pretenţiile, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea.

În raport cu dispoziţiile art. 453 C.p.civ, la cererea pârâtei, instanţa a obligat reclamantul la plata sumei de 350  lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, la data de 16.03.2020, apelantul-reclamant  T V solicitând admiterea apelului si schimbarea sentinţei in sensul admiterii acţiunii pentru următoarele motive:

Consideră  sentinţa instanţei de fond ca fiind nelegală  şi netemeinica având in vedere în primul rând că soluţia prin  care instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paraţilor G C si U C C este netemeinică, având in vedere atât răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor cât si celelalte probe administrate in cauza.

Solicită să se aibă  in vedere dispoziţiile legale referitoare la montarea echipamentelor de stocare a imaginilor surprinse cu camerele de supraveghere, acestea trebuiau  montate fie în biroul utilizat de conducerea asociaţiei de proprietari fie într-un spaţiu complet  utilat, special amenajat pentru stocarea materialelor video. Din răspunsurile la interogatoriu  ale pârâtului G C rezultă că stocarea imaginilor se face cu aparate montate in apartamentul proprietatea sa personala, acest lucru fiind interzis de lege. Nu are importanţă  explicaţia paratului in sensul că el nu ar avea acces la  imagini din  moment ce prevederile legii sunt  încălcate prin montarea aparatelor  de stocare în alte locuri decât cele prevăzute de lege.

In ceea  ce priveşte calitatea procesuala pasiva atât a paratului G C cât si a paratului  U C C consideră  ca acesta este dovedita prin faptul ca au fost depuse la dosarul cauzei planşe  fotografice de pe imaginile  surprinse de camerele de supraveghere, imagini  care îl prezintă pe reclamant  fără  să  se facă  dovada că exista acordul acestuia de a se folosi planșe fotografice in care să apară  imaginea  sa. Simpla afirmaţie  a părţii nu este suficienta pentru a forma convingerea instanţei într-un anume sens.

In ceea ce priveşte  fondul cauzei, solicită să  se  analizeze  dacă instanţa a dispus încadrarea juridica a cererii si daca a pus in discuţie acest aspect. Dacă partea nu încadrează in drept cererea sa sau instanţa constata ca cererea a fost încadrata  greşit atunci  procedează la încadrarea juridica a cererii de chemare in judecata, punând în  discuţie acest aspect.

Deşi se  face vorbire de dispoziţiile art. 71 si 74 C.civil si se arată  conţinutul acestor dispoziţii legale, instanţa îşi întemeiază motivarea pe răspunderea civila delictuală, raportând  dispoziţiile legale respective la dispoziţiile art. 71 di 74 c civil si constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale. Tangenţial arată ca dreptul la imagine este reglementat  de art. 73 c. civil însa nu pune  în discuţia părţilor calificarea acţiunii in raport de dispoziţiile acestui text de lege. Instanţa constata ca prin montarea camerelor de supraveghere asociaţia de proprietari nu încalcă dispoziţiile legale, arătând ca hotărârea de a se lua o asemenea măsura se ia cu aprobarea a doua treimi  din totalul locatarilor asociaţiei.

Solicită  a se  observa  că el  nu  are  calitatea de locatar, ci de proprietar al unui spaţiu cu destinaţie garaj si care este situat in cadrul blocului A X. În atare situaţie trebuia  să-şi exprime  acordul cu privire la montarea camerelor de supraveghere, chiar daca locuinţa sau reşedinţa nu este in blocul respectiv, ci deţine in proprietate un spaţiu cu alta destinaţie.

Pe de alta parte, solicită să se  observe  tabelul depus la dosarul cauzei din care rezulta ca locatarii  îşi exprima acordul pentru montarea camerelor la intrarea in bloc si nu pe  părţile laterale, numărul celor care si-au exprimat consimţământul fiind oricum insuficient pentru a se lua o astfel de măsura.

Din planşele fotografice depuse la dosarul cauzei, dar si din răspunsurile la interogatoriu  ale paraţilor rezulta ca s-au montat doua camere de supraveghere pe partea laterala a blocului, camere care surprind imagini atât în ceea ce priveşte garajul proprietatea personală a apelantului cat si domeniul public, respectiv strada si trotuarul, lucru  ce face ca montarea camerelor sa fie nelegală. Potrivit dispoziţiilor legale camerele de supraveghere se pot monta la intrarea in bloc zona de acces in lift, accesul la casieria asociaţiei si scara care duce la primul etaj. Din planşele fotografice rezulta ca nu sunt montate camere de supraveghere la intrarea în bloc, ci pe lateralul blocului.

Faptul că i se  aduce atingere propriei imagini rezulta din aceea ca au fost depuse de  către paraţi fotografii din care rezulta ca uşa garajului său este  in permanenta supravegheata  deci  inclusiv apelantul si familia sa in momentul în  care folosesc acest spaţiu. Acordul său  nu a fost dat pentru a se stoca si folosi aceste imagini, inclusiv in ceea ce priveşte folosirea planşelor fotografice in cadrul acestui dosar. Mai mult decât atât, s-au făcut afirmaţii in sensul ca montarea camerelor de supraveghere este necesara având in vedere ca s-a constatat comiterea  anumitor fapte antisociale.

Prin montarea camerelor de supraveghere spre garajul său  si filmarea sa  rezulta ca se considera ca persoana in sensul de a se folosi orice imagine care surprinde intrarea in spaţiul proprietatea sa  şi a imaginilor care-l prezintă pe el  si familia sa.

Având in vedere cele menţionate consideră  ca apelul este întemeiat si solicită  admiterea. În  drept invocă  dispoz. art. 466 c. proc. civila.

Cererea de apel a fost timbrară conform dovezii de la dosar.

La data de 15.06.2020 intimaţii-pârâţi U C C şi  G C au depus întâmpinare solicitând  respingerea apelului ca nefondat.

Susţin că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora, în  condiţiile în care au dovedit ca nu  au luat decizia de instalare şi montare a sistemului de supraveghere, ci ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X S pe baza unui acord al majorităţii proprietari lor, în condiţiile legii, aşa cum reţine şi instanţa de fond. Pe bună dreptate, a apreciat instanţa de fond că decizia de instalare şi montare a sistemului de supraveghere nu le  aparţine şi ca atare nu le poate fi imputată această faptă.

Hotărârea de a se achiziţiona şi monta acest sistem de supraveghere aparţine Asociaţiei de Proprietari nr. 80  S, aspect recunoscut prin întâmpinarea depusă în dosar şi susţinut de înscrisurile ce vizează contractul de prestări servicii instalare sistem de securitate, factura si chitanţa de plata, în baza cărora aceste camere de supraveghere au fost achiziţionate şi montate, beneficiarul fiind ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X S.

Totodată, hotărârea de achiziţionare şi montare a sistemului de supraveghere s-a luat în Adunarea generală cu acordul a două treimi din numărul totul al locatarilor.

Fac precizarea că sistemul de supraveghere instalat are rol de înregistrare a imaginilor, nefiind dotat cu monitor, documentele de achiziţie a sistemului, depuse la instanţa de fond, dovedesc  faptul că nu a fost achiziţionat un astfel de dispozitiv. Totodată imaginile înregistrate de sistemul de supraveghere pot fi vizualizate numai cu acordul scris al preşedintelui asociaţiei şi doar în cazul în care o persoană a suferit vreun prejudiciu material.

Argumentaţia apelantului potrivit căreia calitatea procesuală pasivă ar fi  dovedită prin faptul că au fost depuse la dosarul cauzei planşe fotografice după imaginile surprinse de camerele de supraveghere, imagini care îl prezintă pe apelant fără să se facă dovada existenţei acordului acestuia nu poate fi primită întrucât intimaţii au găsit autoturismele vandalizate de apelant, au cerut acordul în scris preşedintelui asociaţiei astfel încât să poată  dovedi organelor de anchetă penală şi instanţei de judecata faptele de distrugere ale acestuia.

Menţionează şi faptul că au formulat plângeri penale pentru vandalizare  autoturismelor  plângeri ce se află în lucru la  Inspectoratul de Poliţie Judeţean O - Poliţia Municipiului S.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului privind încălcarea dreptului la viaţă privată precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 E, reprezentând  daune morale, ca fiind neîntemeiate.

Pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii ele cauzalitate dintre aceasta si consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.

Raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile enunţate mai sus. Nu s-a dovedit faptul că ar fi fost comisă vreo faptă ilicită, cu intenţie sau din culpă, aducătoare de prejudicii reclamantului. Pentru ca fapta să constituie delict este necesar ca respectiva captare să se realizeze în timp ce persoana în cauză se află într-un „spaţiu privat adică într-un loc care nu este deschis accesul general al publicului, ori în speţă spatiile vizate de camerele de luat vederi sunt locuri publice.

Fac  precizarea că ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X nu avea obligaţia să solicite acordul reclamantului pentru montarea camerelor de supraveghere, întrucât acesta nu era proprietar al vreunui apartament al blocului A X şi în consecinţă nu este membru al asociaţiei.

Faţă de aceste considerente, solicită să se respingă  apelul ca nefondat şi să se menţină  ca temeinică şi legala sentinţa civilă nr.X/30.10.2019, pronunţată de Judecătoria Slatina. În dovedire înţeleg  să uzeze  de probele administrate la instanţa de fond. In temeiul art. 453 din Codul de  procedură civilă solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 15.06.2020 intimata-pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X  S  a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul T V si  menţinerea ca temeinica si legala a sentinţei  dată de instanţa de fond, precum şi  obligarea la plata cheltuielilor de judecata, pentru următoarele motive:

Cu privire la motivul invocat in apel, in ceea ce priveşte încadrarea juridica a apelului, solicită  a  se observa ca instanţa de fond a făcut o încadrare juridica corecta, respectiv răspunderea civila delictuala iar din întreg material administrat in cauza nu rezulta ca ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X a comis o fapta ilicita prin montarea pe faţada blocului A X camere de luat vederi cu acordul proprietarilor, iar apelantul nefăcând parte din aceasta asociaţie, fiind in interesul acestora, deoarece multe autoturisme ale proprietarilor au fost vandalizate, iar acest sistem de supraveghere a dovedit eficienta, întrucât după montarea acestora chiar reclamantul a fost surprins când a produs zgârieturi pe mai multe elemente ale autoturismelor proprietarilor aflate in parcare.

Considera ca in mod corect instanţa de fond a reţinut in funcţie de probele administrate in cauza ca ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X nu a comis o fapta ilicita, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie sa existe o fapta ilicita, iar intre fapta ilicita si prejudiciu trebuie sa existe un raport de cauzalitate, însa acest lucru nu s-a dovedit dat fiind faptul ca apelantul nu a putut sa dovedească prejudiciul cauzat de aceasta.

Fata de cele menţionate mai sus solicită respingerea apelului si menţinerea ca temeinica si legala  a sentinţei  data de instanţa de fond. In drept a invocat  dispoz. art. 205-208 Cpr.civ. In dovedire solicită  proba cu înscrisuri.

La data de 29.06.2020  apelantul-reclamant T V a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor formulate de către intimaţi, având in vedere următoarele:

Solicită a se observa faptul ca intimaţii U C C si G C  au calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, aşa cum a  arătat si in motivele de apel. Cu privire la faptul că aceştia menţionează faptul că au solicitat acordul preşedintelui asociaţiei  in  vederea urmăririi imaginilor stocate, acord care nu a fost  prezentat instanţei  de judecata si de care aceştia nu s-au folosit la instanţa de fond, ceea ce înseamnă ca nu exista.

Pe de alta parte solicită a se observa că apărarea intimaţilor in sensul ca au urmărit doar anumite imagini, nu poate fi primită deoarece nu exista certitudinea datei si orei in care s-a săvârşit o anumita faptă ceea ce înseamnă ca trebuiau urmărite  imaginile pe o anumita perioada de timp, ceea ce înseamnă tot încălcarea dreptului la  propria  imagine. 

In motivarea apelului a  arătat  ca este nelegal a fi montate camerele pe lateralele blocului, iar unitatea  de înregistrare să fie montata într-un apartament proprietatea unuia dintre locatari. Aceasta nu exonerează de răspundere persoana respectivă  care poate urmări imaginile oricând, din moment ce se află in posesia dispozitivului de stocare.

Arată că în ceea ce priveşte apărarea asociaţiei in sensul ca acordul său nu era necesar, solicită să se observe ca legea prevede a se solicita acordul tuturor proprietarilor, acesta îndeplinind aceasta condiţie deţinând un imobil proprietatea chiar dacă nu este  membru al asociaţiei. Apreciază că este clar şi a demonstrat  că  fapta de a monta camerele pe lateralele blocului si nu in locurile care au fost definite prin lege este de natura să-i aducă un prejudiciu existând o strânsa legătura intre aceasta fapta si prejudiciu.

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar susţinerilor apelantului, tribunalul constată că prima instanţă a admis în mod legal şi temeinic excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor U C C şi G C.

Astfel, tribunalul reţine că reclamantul a solicitat să se constate că pârâţii ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X, U C C şi G C i-au încălcat dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 71 C.civ. coroborat cu art. 74 C.civ. și să fie obligaţi pârâţii să-i plătească suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a încălcării dreptului prevăzut de art. 71 C.civ..

În argumentarea demersului judiciar, reclamantul a susţinut că din data de 21.08.2018, la iniţiativa Asociaţiei de proprietari, s-au montat camere de luat vederi pe fațada blocului A 17  de pe strada .  D C, una dintre ele fiind amplasată pe balconul apartamentului pârâtului G C, pârâtul U C C urmărind înregistrările.

În acord cu prima instanţă, tribunalul constată că iniţiativa instalării şi montării sistemului de supraveghere aparţine majorităţii proprietarilor din ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X, aceasta fiind beneficiara contractului de prestări servicii instalare sistem de securitate nr. X/21.08.2018, încheiat cu prestatorul SC L G L SRL.

Împrejurarea că unele dintre componentele sistemului de supraveghere sunt situate în interiorul proprietăţii pârâtului G C nu conferă acestuia calitate procesuală pasivă în cauză, atât timp cât sistemul nu are monitor de urmărire, de vizualizare, ci doar stochează date în memoria internă, sigura persoană abilitată să acceseze sistemul fiind preşedintele Asociaţiei de proprietari.

De asemenea, faptul că pârâţii persoane fizice au depus la dosar planşe foto, care surprind imaginea reclamantului, astfel cum se afirmă în apel, nu justifică atragerea celor doi în proces, atât timp cât acţiunea care fundamentează prezentul litigiu, imputată celor doi, constă în montarea sistemului de supraveghere.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, în care se solicită tribunalului „să analizeze dacă instanţa a dispus încadrarea juridică a cererii”, din exprimarea ambiguă a apelantului se poate desprinde o critică referitoare la încălcarea principiului disponibilității şi al contradictorialităţii.

Cu referire la această chestiune, din analiza actelor de procedură de la dosar, tribunalul reţine că în cererea introductivă reclamantul a indicat temeiul de drept al acţiunii ca fiind art. 71 coroborat cu art. 74 C.civ. şi în mod generic Directiva UE 680/2016 şi Regulamentul UE 679/2016.

La data de 05.06.2019, prin cererea depusă la dosar, reclamantul a arătat că înţelege să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile art. 252 şi urm. C.civ., raportat la art. 141 şi urm. din Legea nr. 129/2018.

Cu ocazia dezbaterilor pe fond, reclamantul a susţinut că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 71 C.civ.

Contrar alegaţiilor apelantului, tocmai dispoziţiile art. 71 C.civ. sunt analizate amplu şi prin raportare şi la dispoziţiile art. 8 din Convenţia EDO de către prima instanţă.

Se impută primei instanţe că „tangenţial arată că dreptul la imagine este reglementat de art. 73 C.civ., însă nu pune în discuţia părţilor calificarea acţiunii în raport de dispoziţiile acestui text de lege”. Această afirmaţie este lipsită de eficienţă, întrucât, astfel cum rezultă cu puterea evidenţei din lecturarea hotărârii apelate, analiza temeiniciei pretenţiilor reclamantului s-a făcut în considerarea temeiurilor de drept invocate (art. 71 şi 74 C.civ.).

În ceea ce priveşte soluţia de fond, tribunalul constată că apelantul este în eroare atunci când consideră că exista obligaţia obţinerii şi al acordului său, pentru montarea sistemului de supraveghere.

În primul rând, reclamantul nu este membru al asociaţiei de proprietari, ci proprietarul unui garaj situat la subsolul blocului A X.

În al doilea rând, se impune a se menţiona că prin Hotărârea Curţii de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) din 11 decembrie 2019, în cauza C 708/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, s-a stabilit că articolul 6 alineatul (1) litera (c) și articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, citite în lumina articolelor 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții naționale care autorizează instituirea unui sistem de supraveghere video precum sistemul în discuție în litigiul principal instalat în părțile comune ale unui imobil cu destinație de locuință, în scopul de a urmări interese legitime care constau în asigurarea pazei și a protecției persoanelor și a bunurilor, fără consimțământul persoanelor vizate, dacă prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată prin intermediul sistemului de supraveghere video în cauză îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 7 litera (f) menționat, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

Această hotărâre este incidentă în speţă, întrucât în cauza menţionată anterior, asociația de blocuri decisese în cadrul unei adunări instalarea unor camere de supraveghere video în părțile comune ale blocului, pentru siguranță și protecție: prima cameră era orientată spre fațada blocului, în timp ce cea de a doua și cea de a treia cameră erau instalate în holul de la parter și, respectiv, în ascensorul blocului, iar reclamantul, care locuiește în bloc, s-a opus, zicând că i se încalcă dreptul la viață privată.

Astfel, CJUE reiterează că nu este necesar consimțământul persoanelor vizate atunci când sunt monitorizate video, întrucât există posibilitatea de a se baza pe interesul legitim.

Curtea de Justiție enumeră cele 3 condiții pentru ca o prelucrare de date cu caracter personal prin intermediul camerelor să fie prezumată legală:

să se urmărească un interes legitim de către operator sau de către terțul sau terții cărora le sunt comunicate datele;

prelucrarea datelor să fie necesară pentru atingerea scopului urmărit;

acest interes legitim urmărit să nu prejudicieze drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate de protecția datelor.

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, tribunalul constată că în cauză nu s-a dovedit că sistemul de supraveghere a fost fost utilizat într un mod sau într un scop care să nu corespundă obiectivului declarat de asociația de proprietari, respectiv protejarea vieţii, integrităţii fizice și a sănătăţii, bunurilor coproprietarilor imobilului în care a fost instalat acest sistem.

Asociaţia de proprietari a demonstrat existenţa interesului legitim, născut și actual, având în vedere că înainte de instalarea sistemului de supraveghere video, au avut loc furturi, spargeri și acte de vandalism pe scara și în fața blocului A X.

Pe de altă parte, prelucrarea de date are loc numai în situația constatării unor daune sau a unor infracțiuni, în zonele de unde sunt captate imaginile, accesul la aceste imagini fiind permis  numai de către președintele asociației, la sesizarea persoanelor vătămate sau a organelor de cercetare ale poliţiei, cum este de exemplu, solicitarea IPJ O-Poliţia mun. S, fără dată sau nr. înregistrare.

Cât priveşte locul în care sunt amplasate camerele de supraveghere (pe lateralul blocului, iar nu la intrarea în bloc), aspectul este irelevant în cauza de faţă, date fiind cele reţinute anterior.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă apelul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va obliga apelantul la plata către intimatul Ungureanu Cristian a sumei de 500 lei, către intimatul G C a sumei de 500 lei şi către intimata ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. X a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Data publicarii pe porta: 09.11.2020

Domenii speta

Spete similare