Rezoluţiune contract

Cod ECLI:RO:TBDLJ:2020:165.001051

Dosar nr. 686/201/2018

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1051/2020

Şedinţa publică de la 31 Iulie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE A. B.

Judecător G. C. F.

Grefier L. I. D.

Pe rol, soluţionarea apelului civil declarat de apelantul reclamant V. C. M. împotriva sentinţei civile nr. 301/18.04.2019 pronunţată de Judecătoria Calafat în contradictoriu cu pârâţii M. I., M. E., şi pârâţii C. A., F. C. (fostă V.) A. S. în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai lui C. G. şi C. I. în calitate de moştenitor al lui C. G., având ca obiect rezoluţiune contract.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21.07.2020 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea iniţial pentru termenul de judecată din data de 28.07.2020 şi ulterior pentru acest termen de judecată, când în aceeaşi compunere a pronunţat următoarea soluţie

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 301/18.04.2019, pronunţată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 686/201/2018, au fost respinse  excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, a autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., invocată de aceştia prin întâmpinare şi la fond.

A fost respinsă acţiunea precizată, formulată de reclamantul V. C. M. cu domiciliul în Galicea Mare..., împotriva pârâţilor  M. I. şi M. E. privind rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11.08.2011 şi petitul privind  restituirea sumei de 30.000 lei cu dobânzile legale.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul V. C. M.  împotriva pârâţilor C. G. şi C. A. şi intervenţia forţată formulată împotriva lui F. C. A. S..

A fost obligat pe reclamant la 1300 lei cheltuieli de judecată către pârâţii M. I. şi M. E. şi la 1000 lei către pârâţii C. G. şi C. A.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la 11.08.2011 între pârâtul M. I., în calitate de promitent vânzător şi reclamantul V. C. M., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat o promisiune  bilaterală de vânzare-cumpărare prin care pârâtul M. I. se obliga să vândă,  iar reclamantul să cumpere un apartament  cu preţul de 65.000 lei din care s-a achitat la data încheierii promisiunii suma de 30.000 lei. Restul de 35.000 lei urma să fie achitat până la data de 30.01.2012 când urma să se încheie actul în formă autentică.

La 27.09.2011, la 18.10.2011, la 23.11.2011 şi 23.01.2012 pârâtul C. G. a achitat diferenţa de preţ pârâtului M. I., astfel încât la 23 ianuarie 2012 preţul de 65.000 lei a fost achitat în totalitate.

La data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare reclamantul V. C. M. era căsătorit cu F. C. A. S., fiica pârâţilor C. G. şi C. A.. Antecontractul de vânzare cumpărare s-a încheiat în domiciliul soţilor C. şi la acea dată între familia V.şi familia C. existau relaţii bune.

Pârâtul M. I. recunoaşte la interogatoriu că avansul de 30.000 lei l-a primit de la F. C. A. S., care la rândul ei primise banii de la C. A.. Acelaşi pârât a susţinut că la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare s-a discutat că toţi patru adică reclamantul şi soţia sa, precum şi soţii C. vor pune bani în mod egal pentru cumpărarea apartamentului. Actul în formă autentică a fost încheiat la 28.03.2012 cu pârâţii C. în calitate de cumpărători întrucât aşa s-a stabilit de la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, motivându-se atunci că soţii V.care lucrau în străinătate nu pot să vină în ţară. Pârâtul M. I. susţine că nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunei procuri speciale dată de reclamant pârâtului C. G. în vederea cumpărării apartamentului.

Martorul Oprea Marius a susţinut că a fost prezent când familia M.a eliberat apartamentul. Atunci s-a discutat că se vor întâlnii cu soţii C. pentru a încheiat actul în formă autentică, aşa cum au stabilit de la început pentru să soţii V.sunt plecaţi în străinătate la muncă şi nu pot veni pentru că ar risca să-şi piardă locul de muncă.

În anul 2013 reclamantul a venit la domiciliul pârâţilor M.şi a cerut ca aceştia să-i dea antecontractul de vânzare-cumpărare precum şi contractul de vânzare-cumpărare pentru că vrea să împartă bunurile cu soţia.

Acelaşi martor susţine că din discuţii a înţeles că procura dată de reclamant pârâtului C. nu a fost înmânată cuiva, iar despre existenţa ei s-a vorbit mult mai târziu.

Martorul M. E. a susţinut că a fost prezent când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare. Cu acea ocazie au fost prezenţi reclamantul şi fosta sa soţie, precum şi pârâţii C. G. şi C. A.. Avansul achitat atunci a fost adus de C. A. din casă şi atunci s-a discutat că apartamentul să fie cumpărat pe numele lui C..

Martorul N. I. a susţinut că a lucrat în Italia cu reclamantul şi atunci a aflat că acesta a cumpărat un apartament în Calafat şi s-a împrumutat de bani de la colegi. La acea vreme reclamantul era căsătorit cu F. C. A. S..

Martorul Joiţa Ştefan susţine că a executat lucrări în domiciliul părinţilor reclamantului şi atunci a aflat că reclamantul a  trimis bani socrilor pentru a cumpăra un apartament. Tot ceea ce cunoaşte martorul i-a fost povestit de tatăl reclamantului.

Promisiunea de vânzare-cumpărare bilaterală  este un antecontract prin care părţile s-au obligat să vândă şi respectiv să cumpere un bun. Întrucât vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie contractul, deşi s-au înţeles asupra lucrului şi asupra preţului, vânzarea-cumpărarea nu poate fii considerată încheiată.

În schimb, obligaţia de a încheia contractul în viitor este valabilă.

Dacă promitentul vânzător nu-şi respectă obligaţia şi vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea lucrului  întrucât nu  devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană este valabilă.

Prin urmare, beneficiarul cumpărător nu poate să ceară decât daune interese.

În speţă, reclamantul a solicitat rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată la 11.08.2011 de el cu pârâtul M. I.. Acest petit nu este admisibil în speţă neexistând o cauză de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare.

Reclamantul este în măsură să solicite promitentului vânzător M. I., care a înstrăinat apartamentul soţilor C. G. şi C. A.,  daune interese.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, instanţa a respins-o,  întrucât în antecontractul de vânzare-cumpărare s-a menţionat că actul în formă autentică se va încheia la 30.01.2012, iar familia C. a intrat în posesia apartamentului chiar înainte de această dată, mai precis la 23.01.2012 când a fost achitat integral preţul. La acea dată reclamantul era căsătorit cu fiica pârâţilor C., iar părţile erau în relaţii bune. Reclamantul s-a despărţit prin divorţ de F. C. A. S. abia în iulie 2013. Până la această dată familiile V.şi C. au fost în relaţii bune şi se presupune că împreună au avut posesia apartamentului.

Cursul prescripţiei a fost întrerupt prin aceea că în anul 2014 reclamantul a făcut plângeri penale înregistrându-se la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat dosarul nr. 1703/P/2014, finalizat prin clasarea cauzei care a avut ca obiect infracţiunea de înşelăciune.

La data de 23.01.2015 reclamantul V. C. M. a chemat în judecată pe pârâţii M. I., C. G. şi C. A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 758 din 28.03.2012 la BNP B. I. R., să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata preţului de 65.000 lei şi să fie obligat pârâtul C. G. la plata sumei de 32.000 lei reprezentând avansul pentru cheltuielile viitoare care urmau a se face pentru amenajarea apartamentului.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 120/201/2015 şi soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 151 din 30.01.2017 a Tribunalului Dolj prin care s-a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.

În consecinţă, dreptul material la acţiune nu s-a prescris.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor C. la plata sumei de 65.000 lei, sumă reactualizată cu rata inflaţiei şi aplicarea dobânzii legale.

 Reclamantul a  invocat dispoziţiile art. 1532, 1539, 1540 şi 1544 din vechiul cod civil.

Potrivit art. 1532 cod civil vechi, mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea: Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.

Din procura specială de la fila 7 din dosar, instanţa reţine că V. C. M. şi V.A. S.  au împuternicit pe C. G. ca în numele lor şi pentru ei să cumpere orice imobil (terenuri intravilane sau extravilane, apartamente, inclusiv spaţii comerciale) pe teritoriul României.

Din probele administrate a rezultat că C. G. nu a avut cunoştinţă de existenţa mandatului  şi că a luat cunoştinţă de mandat cu prilejul judecăţii care a format obiectul dosarului nr. 120/201/2015. Pârâtul M. I., promitentul vânzător a susţinut că nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunei procuri şi că din discuţiile purtate cu părţile contractante nu a reieşit că reclamantul şi soţia sa ar avea intenţia să împuternicească pe cineva în vederea cumpărării apartamentului.

Discuţiile părţilor cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare au fost că actul în formă autentică se va încheia de pârâtul M. I. cu soţii C..

În consecinţă, nefăcându-se dovada faptului că pârâtul C. G. a avut cunoştinţă de mandat, instanţa a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor C. G. şi C. A., precum şi intervenţia forţată împotriva lui F. C. A. S..

Potrivit art. 68 cod pr.civilă, oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă pe calea unei cereri separate aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Întrucât acţiunea reclamantul a fost respinsă în totalitate, instanţa a respins şi intervenţia forţată pentru aceleaşi considerente.

Reţinând culpa procesuală a reclamantului, instanţa l-a obligat la cheltuieli de judecată către pârâţi, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul V. C. M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Arată că judecătoria a analizat doar raportul  de mandat cu pârâţii Colita, nu si temeiul îmbogăţirii fără justa cauza, care este un izvor de obligaţii, indicat  in acţiune.

Solicită in temeiul art.480 cod procedura civila,  admiterea apelului, anularea hotărârii, şi  evocând fondul, admiterea cererii.

Soluţia privitoare la rezolutiune este criticabila pentru ca sunt in situaţia unei neexecutări culpabile a unei obligaţii contractuale asumate de pârâţii M. I. si M. E..

Prin antecontractul încheiat cu apelantul si-au asumat obligaţia de a-i transmite dreptul real de proprietate asupra apartamentului.

Ei au vândut apartamentul pârâţilor C. G.si C. A.si este limpede ca nu-si mai pot executa obligaţia de a-i transmite apelantului dreptul de proprietate.

Pentru a cere restituirea sumei plătite de el la încheierea antecontractului, trebuie sa se ajungă la repunerea părtilor in situaţia anterioara încheierii antecontractului, care este consecinţa rezolutiunii acestuia.

Si in absenta unei culpe, promitentii-vanzatori trebuie sa restituie suma pe care au primit-o de la el, pentru ca ei nu pot sa-si mai execute obligaţia pe care si-au asumat-o - transmiterea dreptului real de proprietate asupra apartamentului.

Motivarea judecătoriei este contradictorie pentru ca susţine ca nu exista o cauza de rezolutiune a antecontractului, dar ii recunoaşte dreptul la daune interese.

Chiar si in logica aceasta strâmbă (ca nu trebuie sa se dispună rezolutiunea antecontractului), pârâţii M. I. si M. E. trebuie sa-i restituie suma de 30.000 lei pe care au primit-o de la reclamant la data încheierii antecontractului pentru ca reprezintă daunele interese încercate de reclamant prin neîncheierea contractului de vanzare-cumparare.

Soluţia cu privire la căpătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata sumei de 65.000 lei este greşita pentru ca existenta contractului de mandat rezulta din următoarele probe si împrejurări de fapt reţinute de instanţa de fond:  procura autentica data fostului său socru C. G., chitanţele liberatorii in care este trecut numele reclamantului, banii fiind daţi in numele acestuia si pentru el, in considerarea antecontractului de C. G.(chitanţele din 23.11.2011, 27.09.2011, 18.10.2011 si 23.01.2012).

Prin aceste chitanţe el face dovada ca suma de 35.000 lei (diferenţa de preţ) a fost plătită promitentilor vânzători de C. G.în numele său, banii fiind trimişi de reclamant fostului său socru.

Art. 1533 din Vechiul Cod Civil, invocat  este ilustrativ in ceea ce priveşte existenta mandatului: “Mandatul poate fi expres sau tacit. Si primirea mandatului poate sa fie tacita si sa rezulte din executarea lui din partea mandatarului” - Paratul C.prin plăţile succesive făcute in numele reclamantului si pentru acesta demonstrează ca se afla in executarea mandatului încredinţat.

Instanţa a retinut bine raporturile juridice dintre părţi (filele 4 - final - si 5 - început -).

Chiar si in absenta unui mandat (ipoteza contrazisa de probele amintite si reţinerile instanţei de fond), reclamantul a făcut dovada ca a trimis foştilor socri si aceştia au folosit sumele in scop personal: au cumpărat apartamentul cu banii daţi de apelant.

Suma de 65.000 lei pentru plata diferenţei de preţ si îmbunătăţirea apartamentului nu au fost donaţii, daruri manuale, ci au avut un scop bine definit.

Chiar si in lipsa unui scop, pârâţii C.trebuie să restituie sumele primite, pentru ca nu au niciun temei legal care sa-i îndreptăţească sa n-o facă.

Intimatele C. A. şi F. C. A. S.  au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.

Solicită  decăderea apelantului din dreptul de a mai invoca excepţii şi din dreptul de a mai propune probe, fiind incidente dispoziţiile art. 470 alin. 3 alin. 1 lit. d Cpc,

Apelantul face o expunere juridică a unor instituţii de drept fără însă a ţine cont de împrejurările referitoare la relaţiile de familie existente la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, relaţii de familie existente între familia C. şi familia V..

Intimatele arată că probele administrate în faţa instanţei au făcut dovada faptului că cererea  de chemare în judecată şi capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 65.000 lei sunt neîntemeiate.

Nu este adevărat că actele autentice  de vânzare-cumpărare la notar trebuiau încheiate  pe numele apelantului, ci pe numele intimatei C. A. şi C.  G., aşa cum a fost înţelegerea la care a asistat  şi vânzătorul  M. I..

Nu este adevărat că defunctul C. G. şi-a depăşit mandatul încredinţat pentru că pârâtele nu au avut cunoştinţă de procura specială încheiată în mun. Craiova la data de 22.08.2011.

Intimata F. C. A. S. a convenit cu reclamantul ca actul autentic  să se încheie pe numele C..

Cu privire la banii trimişi de care face vorbire apelantul V., intervenienta arată că banii au fost bani dobândiţi în timpul căsătoriei, banii fiind câştigaţi în mare parte din munca acesteia în străinătate.

Şi familia C. a contribuit la dobândirea acelui apartament şi au hotărât toţi patru ca actul autentic să fie încheiat pe numele acestora.

Intimaţii-pârâţi M. I. şi M. E. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.

Arată că la data încheierii înscrisului sub semnătură privată au fost prezenţi cei doi pârâţi C. A. şi C. G,, reclamantul şi soţia sa (la vremea respectivă) F. C. A. S. deoarece relaţiile dintre aceştia erau foarte bune şi pârâţii i-au perceput ca o familie în condiţiile în care au menţionat faptul că nu are importanţă cu cine se încheie actul deoarece interesul lor comun era să achiziţioneze acest apartament.

Înţelegerea dintre părţi a fost cum că, dumnealor (cei prezenţi) vor cumpăra imobilul descris mai sus motiv pentru care pârâţii C. urmau să achite diferenţa de preţ în vederea perfectării actului autentic, fapt care s-a şi întâmplat. Aceste aspecte sunt dovedite şi de faptul că reclamantul V. C. M. nu i-a notificat să se prezinte, la notar în vederea încheierii actului autentic la data stipulată în înscrisul sub semnătură privată respectiv 30.01.2012.

Simplul fapt că, au apărut discuţii ca urmare a divorţului dintre reclamant şi intervenientă nu poate duce la concluzia că pârâţii ar fi încercat în vreun fel să înşele pe vreuna dintre părţi.

Faptul că pârâtul C. G.  a fost împuternicit în mod expres de reclamantul V. C. M. şi soţia sa prin procura specială încheiată la data  de 22.08.2011 de BNP C. G. să perfecteze prin contract autentic vânzarea-cumpărarea apartamentului în numele lor nu poate duce la concluzia că pârâţii au vreo culpă atâta timp cât nu au cunoscut de existenţa acestei procuri şi niciodată  în prezenţa acestora nu s-a purtat nicio discuţie despre vreo procură. Este evident faptul  că, chiar dacă a existat vreo procură specială pârâţii nu au avut cunoştinţă de ea şi nici nu s-a dovedit în vreun fel faptul că li s-a adus la cunoştinţă, aspecte dovedite în fata instanţei de fond.

Dacă reclamantul V. C. M. a considerat că pârâţii C. G. şi A. l-au prejudiciat prin faptul că aceştia nu au cumpărat apartamentul în numele dumnealui în baza procurii speciale întocmite, atunci singura culpa aparţinea pârâţilor C., pârâţii neavând cunoştinţă de existenţa vreunei procuri. Pârâţii nu au făcut altceva decât să se conformeze înţelegerii dintre reclamant, soţia şi socrii acestuia de la acea vreme.

Intimaţii arată că nu există nici o cauză de rezoluţiune a antecontractului de vânzare- cumpărare.

Examinând sentinţa atacată, conform art. 476 şi următoarele N.C.proc.civ., prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

Sunt fondate criticile formulate de reclamant în apel ce vizează în esenţă greşita interpretare a probelor administrate corelată cu o eronată aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, la data de 11.08.2011, între reclamantul V. C. M. şi pârâtul M. I. s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care primul se obliga să cumpere, iar cel de-al doilea să vândă apartamentul situat în ..., în schimbul sumei de 65.000 lei, din care 30.000 lei s-au plătit la data convenţiei, iar diferenţa de 35.000 lei urma să fie achitată până la data de 30.01.2012. Această convenţie a fost consemnată prin înscris sub semnătură privată (fila 8 dosar fond), toate părţile recunoscând întocmirea înscrisului, redactat de către pârâta F. C. A. S.. La încheierea acestei convenţii au fost prezente toate părţile. La momentul încheierii acestei promisiuni de vânzare-cumpărare pârâţii M.au primit un avans din preţ în cuantum de 30.000 lei, plătit de către reclamant şi soţia sa de la acel moment, pârâta F. C. A. S., după cum recunoaşte la interogatoriu pârâtul C. G. şi parţial pârâtul M., plata avansului fiind confirmată şi de martorii O. M. şi M. E..

Tribunalul nu va reţine apărarea pârâţilor M.şi C. în sensul că înţelegerea din data de 11.08.2020 a fost în sensul că apartamentul urma să fie cumpărat de soţii V.împreună cu soţii C., date fiind cuprinsul înscrisului sub semnătură privată în care promitent cumpărător este menţionat doar reclamantul, care la acel moment era căsătorit cu pârâta F. C. A. S., recunoaşterea pârâtului C. G. la interogatoriul luat în faţa instanţei de fond, proba testimonială, dar şi cu recunoaşterile pârâţilor C. G. şi C. A. la interogatoriile luate de reclamant în dosarul nr. 120/201/2015 al Judecătoriei Calafat, acestea din urmă având caracterul unor mărturisiri extrajudiciare. Din coroborarea acestor probe Tribunalul reţine că familia V.era cea care urma să cumpere apartamentul în litigiu şi pe cale de consecinţă să fie titulara dreptului de proprietate, iar C. G. urma să încheie actul în calitate de mandatar, ca o consecinţă a faptului că familia V.munceau în străinătate.

De asemenea, Tribunalul constată că la data de 22.08.2011, ulterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare mai sus menţionată, reclamantul şi pârâta F. C. A. S. au dat procură pârâtului C. G., prin care l-au mandatat pe acesta din urmă să cumpere pe numele lor orice imobil (terenuri, apartamente), fiind încheiată procura autentificată sub nr. 1550 de către notarul public D. L.. Nu poate fi primită apărarea pârâtului C. G. şi ulterior a moştenitorilor acestuia în sensul că nu a avut cunoştinţă de această procură, Tribunalul prezumând contrariul datorită legăturii apropiate de rudenie dintre unul dintre mandanţi şi mandatar, precum şi legăturilor strânse dintre familia V.şi familia C. ce locuiau împreună, astfel cum recunoaşte şi pârâtul M. I. în cuprinsul întâmpinării de la fond, precum şi recunoaşterii pârâtului C. G. cu privire la acest aspect, recunoaştere dată în dosarul nr. 120/201/2015 al Judecătoriei Calafat, ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii M.şi pârâţii C. privind apartamentul în litigiu.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 758/28.03.2012 pârâţii M. I. şi M. E. au vândut apartamentul ce făcuse obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 11.08.2011 către pârâţii C. G. şi C. A., preţul real al vânzării fiind de 65.000 lei, după cum au recunoscut la interogatoriu pârâţii C. G. şi M. I.. Coroborând menţiunile din înscrisul sub semnătură privată ce atestă plata diferenţei de preţ de 35.000 lei, cu recunoaşterile parţiale ale pârâtului C. G. care recunoaşte că a plătit o parte din tranşele din preţ cu banii primiţi de la reclamant şi soţia sa, F. C. A. S., cu recunoaşterea pârâtului M. I. care arată că a primit diferenţa de preţ de la C. G., precum şi declaraţiile martorilor Joiţa Ştefan şi N. I., Tribunalul reţine că pârâtul C. G. a achitat pârâtului M. I., diferenţa de preţ de 35.000 lei, cu banii trimişi din străinătate de reclamant şi soţia sa, F. C. A. S..

În conformitate cu dispoziţiile art. 1020- art. 1021 Codul civil de la 1864, aplicabile speţei, faţă de disp. art. 102 alin. 1 Legea nr. 71/2011, deoarece actul a cărui rezoluţiune se solicită în prezenta cauză s-a încheiat la data de 11.08.2011, condiţia rezolutorie este întotdeauna subînţeleasă într-un contract sinalagmatic atunci când una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile, iar rezoluţiunea are ca efect repunerea părţilor în  situaţia  anterioară.

Pentru a opera rezolutiunea judiciară trebuie îndeplinite următoarele condiţii: una din pârţi sa nu-si fi executat obligaţiile ce îi revin; neexecutarea sa fie imputabila părţii care nu si-a îndeplinit obligatia; debitorul obligaţiei neexecutate sa fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.

Tribunalul constată că pârâtul M. I. nu a respectat obligaţia asumată faţă de reclamant prin promisiunea de vânzare-cumpărare, aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, deşi reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului, culpa promitentului vânzător fiind dedusă din faptul că a  înstrăinat apartamentul unei alte persoane decât cea cu care încheiase promisiunea de vânzare-cumpărare.

 Prin urmare, în temeiul art. 1021 C.civ. şi cu respectarea principiilor libertăţii contractuale şi a forţei obligatorii a contractelor, se va dispune rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 11.08.2011 încheiat între reclamant şi pârâtul M. I.. Tribunalul va avea în vedere faptul că pârâtul M. I. este căsătorit cu pârâta M. E., iar atât bunul promis spre vânzare, cât şi avansul primit de la reclamant şi pârâta F. C. au caracterul de bun comun, în lipsa unei probe contrare. De asemenea se va reţine că la momentul plăţii avansului, reclamantul era căsătorit cu pârâta F. C. A. S. şi prin urmare, în lipsă de dovadă contrară, această sumă avea caracterul de bun comun la dobândirea căruia foştii soţi au contribuit în cote egale, în lipsa unei probe şi susţineri contrare. Se va reţine şi faptul că pârâta F. C. A. S., chemată în judecată în condiţiile art. 68 N.C.proc.civ., nu a avut pretenţii proprii împotriva pârâţilor Moraru.

Ori,  ca  o  consecinţă firească,  odată  cu rezoluţiunea contractului, în sensul că rezoluţiunea operează retroactiv, se va dispune si repunerea  părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtului M. I. şi a soţiei acestuia, pârâta M. E. la plata sumei achitate de reclamant, respectiv de ½ din avansul în cuantum de 30.000 lei, şi dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii, întrucât aceasta reprezintă data punerii în întârziere a pârâţilor şi până la data plăţii efective.

Referitor la cererea în pretenţii formulată de reclamant împotriva pârâţilor C. G., decedat în timpul procesului şi C. A., Tribunalul constată, pe baza probelor administrate şi anterior expuse că este fondată doar în parte, reclamantul dovedind faptul că pârâţii au achitat preţul apartamentului în litigiu, dobândit de ei prin contractul autentificat la data de 26.03.2012, respectiv diferenţa de 35000 lei, cu sumele de bani trimise de reclamant şi pârâta F. C. A. S. în acelaşi scop. În consecinţă, ţinând cont şi de caracterul de bun comun al acestor sume de bani şi de împrejurarea că pârâta F. C. A. S. nu a formulat pretenţii în acest sens, pârâţii C. A. şi moştenitorii pârâtului decedat C. G. vor fi obligaţi la plata sumei de ½ din 35000 lei, respectiv precum şi dobânda legală la această sumă de la data introducerii acţiunii, respectiv 29.03.2018. În ceea ce priveşte temeiul juridic al acestei cereri în pretenţii, Tribunalul reţine că acesta îl reprezintă principiul îmbogăţirii fără justă cauză, fiind îndeplinite în speţă condiţiile pentru admisibilitatea acţiunii în restituire, respectiv mărirea patrimoniului pârâţilor C., respectiv diminuarea patrimoniului reclamantului şi al pârâtei F. C. A. S., între cele două existând o legătură, în absenţa unei cauze legitime, reclamantul neavând la îndemână un alt mijloc juridic  pentru recuperarea pierderii suferite. În această ordine de idei, Tribunalul constată că nu ar fi fost întemeiată o acţiune în răspundere civilă contractuală împotriva defunctului C. G., bazată pe mandatul dat acestuia de reclamant şi pârâta F. C. A. S., întrucât contractul de vânzare-cumpărare dintre pârâţii M.şi pârâţii C. nu a fost încheiat în baza acestui mandat şi cu depăşirea limitelor acestuia (pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a mandatarului), ci a fost un act juridic de sine stătător. În ceea ce priveşte suma de 30000 lei solicitată de reclamant de la pârâţii C., Tribunalul constată că aceste pretenţii nu sunt fondate, reclamantul nedovedind, sarcină ce îi revenea conform art. 249 N.C.proc.civ., că el şi fosta sa soţie au trimis pârâţilor C. bani pentru îmbunătăţiri la apartament sau că s-au făcut îmbunătăţiri la apartamentul în litigiu cu banii trimişi de ei.

In ceea ce priveşte cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale a BNR Tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 1088 Cod civil, precum şi dispoziţiile art. 1 alin.2, ale art. 3 alin. 1 si ale art. 6 din OG nr. 13/2011. Dobânda remuneratorie se acordă doar de la data punerii în întârziere, în speţă de la data promovării prezentei acţiuni.

Faţă de cele arătate, reţinând temeinicia criticilor formulate, în temeiul art. 480 N.C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentinţa atacată în sensul că va admite în parte acţiunea precizată, va dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.08.2011 între reclamantul V. C. M. şi pârâtul M. I., va obliga pe pârâţii M. I. şi M. E. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând 1/2 din avansul achitat, precum şi dobânda legală la această sumă de la data introducerii acţiunii, respectiv 29.03.2018. De asemenea, va obliga pe pârâţii C. A., C. I. şi F. C. A. S. să plătească reclamantului suma de 17500 lei reprezentând 1/2 din diferenţa de preţ pentru apartamentul ce a făcut obiectul antecontractului încheiat la data de 11.08.2011, precum şi dobânda legală la această sumă de la data introducerii acţiunii, respectiv 29.03.2018. Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În temeiul art. 453 N.C.proc.civ., reţinând culpa procesuală în sarcina pârâţilor, Tribunalul va admite cererea reclamantului de obligarea a acestora la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (fond şi apel) şi onorariu de avocat în apel (chitanţa nr. 10/21.07.2020), dovedite în condiţiile art. 452 prin chitanţele de plată depuse la dosar. De asemenea, în soluţionarea acestei cereri Tribunalul va face aplicarea disp. art. 453 alin. 2 şi 455, urmând ca pârâţii M.să fie obligaţi în solidar la plata a jumătate din onorariul de avocat şi a unei sume din taxele judiciare de timbru, proporţional cu valoarea pretenţiilor admise împotriva lor, iar pârâţii moştenitori ai pârâtului defunct C. G. şi pârâta C. A., în solidar, ½ din onorariul de avocat şi de asemenea taxele de timbru achitate de reclamant, dar proporţional cu pretenţiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul declarat de apelantul-reclamant V. C. M., CNP ..., cu domiciliul in ... Jud. Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 301/18.04.2019, pronunţată de Judecătoria  Calafat, în dosarul 686/201//2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. G. şi C. A., CNP ... din  Calafat, ..., judeţul Dolj, M. I., CNP ....  şi M. E., CNP ... domiciliaţi în comuna Piscu Vechi, ...jud. Dolj şi intimata-intervenientă F. C. A. S., CNP ...,  domiciliată în Calafat..., jud. Dolj.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul

Admite în parte acţiunea precizată.

Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.08.2011 între reclamantul V. C. M. şi pârâtul M. I..

Obligă pe pârâţii M. I. şi M. E. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând 1/2 din avansul achitat, precum şi dobânda legală la această sumă de la data introducerii acţiunii, respectiv 29.03.2018.

Obligă pe pârâţii C. A., C. I. şi F. C. A. S. să plătească reclamantului suma de 17500 lei reprezentând 1/2 din diferenţa de preţ pentru apartamentul ce a făcut obiectul antecontractului încheiat la data de 11.08.2011, precum şi dobânda legală la această sumă de la data introducerii acţiunii, respectiv 29.03.2018.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Obligă pe pârâţii M. I. şi M. E. la plata către apelant a sumei de 2782,5 lei cheltuieli de judecată (fond şi apel).

Obligă pe pârâţii C. A., C. I. şi F. C. A. S. la plata către apelant a sumei de 2970 lei cheltuieli de judecată (fond şi apel).

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Iulie 2020.

Red.jud.G.C.F./01.09.2020

Tehnored.F.M./9 ex.

Jud.fond.D.S.

Domenii speta

Spete similare