SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Materii : Anularea actului administrativ emis de o autoritate centrala -competenta materiala de solutionare a cererii.
Rezumatul spetei : Reclamantul - persoana fizica a introdus la tribunal o actiune în contencios administrativ prin care a solicitat înlocuirea masurii suspendarii dreptului de a calatori în strainatate pe o perioada de 5 ani, cu suspendarea dreptului de a calatori pentru o perioada de 1 an, sens în care a chemat în judecata Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei, respectiv Serviciul judetean de evidenta.
Instanta de fond analizând actiunea formulata a apreciat ca este întemeiata admitând cererea reclamantului.
împotriva sentintei a declarat recurs Ministerul de Interne - Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei solicitând casarea sentintei atacate si retinerea cauzei spre competenta solutionare în prima instanta.
Deoarece actul administrativ atacat a fost emis de catre Ministerul de Interne - Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei, directie fara personalitate juridica ce face parte din organele ministerului actul emis atacat în instanta emanând astfel de la o autoritate centrala, competenta materiala de solutionare a cererii reclamantului în prima instanta apartine Curtii de Apel.
S-a retinut ca prin Ordonanta 83/2001 s-au înfiintat serviciile publice comunitare pentru eliberarea pasapoartelor care functioneaza în cadrul prefecturilor judetene, iar Directia Generala de Pasapoarte s-a reorganizat în structura Ministerului Administratiei Publice fiind scoasa din structura Ministerului de Interne, însa din analiza actului normativ respectiv art.6 rezulta ca suspendarea dreptului de a calatori nu intra în atributiile serviciilor publice comunitare.
In speta masura suspendarii dreptului de a calatori a fost luata de o autoritate centrala, respectiv Ministerul de Interne - Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei, motiv pentru care s-a retinut ca cenzurarea acestui act administrativ în prima instanta apartine Curtii de Apel si nu tribunalului.
Sursa primara
Sentinta nr.35/CA/2.04.2003 a Tribunalului Satu Mare
Decizia nr.H4/CA/12.06.2003
Curtea de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ
Dosar nr. 1847/CA/2003- R
Temei de drept
art.6 din OG 83/2001, art.3 cod procedura civila.
Curtea de Apel Cluj
Contencios administrativ. Executarea hotărârilor judecătoreşti. Specificitatea procedurii. Solicitare întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004. Hotărâre judecătorească prin care a fost anulată o hotărâre a consiliului local. Respingerea acţiunii
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
DREPT CIVIL .Asigurări sociale. Pensie comunitară. Aplicarea cu prioritate a Dreptului european în raport de acordurile bilaterale încheiate anterior aderării.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE PROCES VERBAL DE CONSTATARE A.P.I.A. -art.51 alin.1 şi 2 din Regulamentul C.E.nr.796/2004; -art.7 lit.c din O.U.G. nr.125/2006; -art.71 alin.1 lit.a din Regulamentul C.E. nr.796/2004.
Curtea de Apel Oradea
Încetarea suspendării de drept a funcţionarului public. Emiterea deciziei de reîncadrare cu întârziere