Furt. Înşelăciune. Ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este modalitatea în care bunul iese din posesia posesorului prin prisma consimţământului celui vătămat. Pentru existenţa infracţiunii de furt este necesar ca bunul să fie luat din posesia al...

Prin sentinţa penală nr. 1488/25.03.2003 a Judecătoriei Iaşi, menţinută cu privire la încadrarea juridică a faptei prin decizia penală nr. 56 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi, fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 lit. e şi g Cod penal.

S-a reţinut că în seara de 8/9 iunie 2001, în jurul orei 200, partea vătămată se afla într-un restaurant având pe masă telefonul mobil.

Acolo se afla şi inculpatul, cunoscut anterior, al părţii vătămate, care l-a rugat pe vătămat să-i permită să dea un telefon de la mobilul său. Vătămatul a fost de acord, iar inculpatul motivând că urmează să aibă o discuţie particulară a ieşit pe hol, după care a dispărut.

Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt deoarece inculpatul a luat bunul în scopul însuşirii pe nedrept.

Critica invocată în apel prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, a fost considerată ca nefondată, apreciindu-se că inculpatul nu a avut consimţământul vătămatului.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile au fost recurate de inculpat, iar unul din motive a avizat greşita încadrare juridică a faptei, care constituie cazul de recurs prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală.

A motivat inculpatul că bunul a intrat în posesia lui cu acordul părţii vătămate, urmare a faptului că i-a relatat mincinos că doreşte să dea un telefon. În aceste condiţii, fapta lui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal şi a solicitat în conformitate cu art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice.

Analizând acest motiv de recurs, s-au reţinut următoarele:

? Pentru existenţa infracţiunii de furt este necesar ca acţiunea ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, respectiv luarea bunului din posesia altuia, să se realizeze fără consimţământul posesorului.

?Ori, în speţă inculpatul a luat telefonul mobil cu acordul părţii vătămate, urmare a inducerii lui în eroare prin afirmaţia mincinoasă că doreşte să dea un telefon.

?În această modalitate, inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust şi pricinuind vătămatului o pagubă.

?Ceea ce deosebeşte infracţiunea de furt de cea de înşelăciune este modul în care a ieşit din posesia vătămatului, respectiv cu sau fără consimţământul acestuia.

?În cauză, inculpatul a intrat în posesia bunului cu consimţământul vătămatului, urmare a inducerii în eroare.

În aceste condiţii, instanţele nelegal au încadrat fapta inculpatului în infracţiunea de furt, deoarece bunul a ieşit din posesia celui vătămat cu acordul acestuia, iar acţiunea infracţională se circumscrie dispoziţiilor art. 215 alin. 1 Cod penal.

Pentru cele precedente, în conformitate cu art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b1 Cod procedură penală, a fost admis recursul inculpatului şi schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.

Decizia penală 349/ 4.06. 2004.

Domenii speta

Spete similare