10. Aviz securitate incendiu. Act administrativ. Anulare. Condiţii.
Potrivit art. 1 lit. b din Legea nr. 307/2006, avizul de securitate la incendiu este actul emis în baza legii de autoritatea administrativă competentă după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţiile tehnice de proiectare pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate la incendiu a construcţiilor, instalaţiilor şi a altor amenajări.
Sentinţa nr. 527 din 1 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ în dos. nr. 365/90/2008 irevocabilă prin decizia nr. 654/R-C din 27 iunie 2008 a CA Piteşti care a anulat recursul ca netimbrat.
La data de 4 februarie 2008, reclamanţii B. D. şi B F-B., au chemat în judecată Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Decebal, nr. 7, judeţul Vâlcea şi SC „ROVIMET” SA, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Râureni, nr. 14, judeţul Vâlcea, solicitând instanţei de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze actul administrativ intitulat Aviz favorabil de securitate la incendiu cu nr. 1002689/9.11.2007, emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea prin care s-a avizat favorabil Planul de Urbanism Zonal solicitat de SC „ROVIMET” SA pentru construirea imobilului din Bujoreni, str. Muzeul Satului nr. 79, judeţul Vâlcea ca fiind nelegal şi netemeinic.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că pentru autorizarea lucrărilor de construire s-a eliberat pârâtei SC „ROVIMET” SA Certificatul de Urbanism cu nr. 26 din 2 iunie 2006, care a fost anulat prin sentinţa nr. 612/2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, iar la data de 16.01.2007 s-a eliberat un alt certificat de urbanism, prin care se menţionau avizele ce trebuie obţinute pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.
Urmarea acestui fapt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea a emis avizul favorabil de securitate la incendiu cu nr. 1002689 din 9.11.2007, care este nelegal, întrucât nu au fost respectate condiţiile prevăzute de Regulamentul general de urbanism, aprobat prin HG nr. 525 din 27 iunie 1996, respectiv de a se asigura accesul pentru intervenţii în caz de incendiu, dimensionate conform normelor de trafic greu.
Astfel, se arată că lăţimea drumului de acces este de numai 2,30 m,. insuficient pentru intrarea unei maşini de pompieri care, potrivit Anexei nr. 4 a Regulamentului general de urbanism, aprobat prin HG nr. 525 din 27 iunie 1996, trebuie să existe acces cu două benzi a câte 3,5 m lăţime fiecare precum şi trotuar pe o latură şi supralărgiri pentru manevre de întoarcere la cap.
Pentru aceste considerente, reclamanţii solicită anularea avizului de securitate la incendiu ca nelegal şi netemeinic.
În dovedirea acţiunii s-a solicitat proba cu acte.
Acţiunea este timbrată legal şi s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin întâmpinarea de la filele 25-28 dosar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii, pe considerent că au fost respectate prevederile Legii nr. 307/2006 precum şi ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Astfel, se arată că autoritatea administrativă emitentă în momentul eliberării avizului de securitate la incendiu a avut în vedere documentele necesare la proiectare conform planului urbanistic zonal, din care rezultă că cerinţele prevăzute de legiuitor cu privire la existenţa căilor de acces sunt îndeplinite.
Examinând acţiunea formulată în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale aplicabile şi probele administrate, tribunalul constată că este nefondată.
Din actele şi probele dosarului, rezultă că la data de 9 noiembrie 2007, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vâlcea a emis sub nr. 100269 avizul favorabil de securitate la incendiu solicitat de pârâta SC „ROVIMET” SA în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie aşa cum s-a dispus prin Certificatul de urbanism eliberat de Primarul comunei Bujoreni cu nr. 4 din 16.01.2007, pentru construirea imobilului din Bujoreni, str. Muzeul Satului, nr. 79, judeţul Vâlcea.
Susţinerea reclamanţilor că autoritatea administrativă emitentă a încălcat dispoziţiile legale cu privire la emiterea avizului favorabil de securitate la incendiu este neîntemeiată faţă de dispoziţiile Legii nr. 307/2006 şi ale Regulamentului general de urbanism, aprobat prin HG nr. 525 din 27 iunie 1996.
Astfel, potrivit art. 1 lit. b din Legea nr. 307/2006, avizul de securitate la incendiu este actul emis în baza legii de autoritatea administrativă competentă după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţiile tehnice de proiectare pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate la incendiu a construcţiilor, instalaţiilor şi a altor amenajări.
Din dispoziţiile legale citate, rezultă că la momentul eliberării avizului de securitate la incendiu, autoritatea administrativă competentă avea obligaţia să verifice dacă documentaţiile tehnice de proiectare corespund cerinţelor de securitate la incendiu în funcţie de amenajările propuse.
În cazul dedus judecăţii, rezultă că drumul de acces pe toată lungimea lui are lăţimea de 5,5 m conform planului de urbanism zonal prevăzut în planşa nr. 4 din luna septembrie 2007.
Avizul a cărui anulare se solicită îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi nu au fost nesocotite documentaţiile depuse în vederea obţinerii acesteia şi nici prevederile Regulamentului general de urbanism.
Prin Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism în Anexa nr. 4, accese carosabile, s-a prevăzut la pct. 4.1.3, că locuinţele colective cu acces şi lot folosit în comun trebuie să fie prevăzute cu accese carosabile pentru locatari; accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor; accese la parcaje şi garaje. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări se vor asigura accese pentru intervenţii în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu.
În cazul construcţiilor ce formează curţi interioare asigurarea accesului vehiculelor de pompieri se va face prin ganguri cu o lăţime minimă de 3 m şi o înălţime de 3,5 m.
În cauza dedusă judecăţii, dimensiunile drumului de acces în conformitate cu P.U.Z., 3 blocuri locuinţe comuna Bujoreni, satul Bujoreni, str. Muzeul Satului, sunt de 5,50 m lăţime şi lungimea de 100 m şi ca atare în momentul acordării avizului de securitate erau îndeplinite cerinţele prevăzute de lege.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa fiind, tribunalul urmează să respingă acţiunea formulată de reclamanţi ca nefondată.
Tribunalul Galați
Termenul in care se poate emite dispozitia de imputare prevazuta de art 84 din Legea 188/1999 republicata
Tribunalul București
Refuz soluţionare cerere
Curtea de Apel Pitești
Cercetarea prealabilă a salariatului. Culpa salariatului care refuză să facă vreo declaraţie referitor la faptele reţinute în sarcina sa. Referitor la cercetarea prealabilă, Curtea constată că intimatul-contestator a fost invitat de angajator la S...
Curtea de Apel Cluj
Funcţionar public. Încetarea raportului de serviciu. Legea nr. 329/2009. Reorganizarea instituţiei şi reducerea postului. Nerespectarea criteriilor legale. Anularea deciziei şi reîncadrarea pe post
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Suspendarea procesului pentru neindicarea în mod neechivoc a temeiului de drept al cererii