Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. 3 lit. b – e din Legea nr. 188/1999.
Pentru aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999
(diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni) este obligatorie procedura cercetării administrative care constă în audierea persoanei care a formulat sesizarea şi a funcţionarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informaţii cu privire la soluţionarea cazului, administrarea probelor propuse de părţi şi a celor solicitate de comisia de disciplină, precum şi dezbaterea cazului.
(Tribunalul Mehedinţi-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ-sentinţa nr.210/02.02.2009)
Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi reclamantul T.C.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria D.- Serviciul Public de Poliţie Comunitară pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 85/29.09.2008 emisă de Serviciul Public de Poliţie Comunitară şi comunicată la 03.10.2008 prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare ce constă în diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni în conformitate cu art. 77 alin.3 lit. b Legea nr. 188/1999 şi restituirea sumelor reţinute în baza acestei decizii.
Tribunalul Mehedinţi a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 85/29.09.2008 pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 85/29.09.2008 emisă de şeful Serviciului Public de Poliţie Comunitară s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului T.C.E., agent comunitar cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni în conformitate cu art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată
Această decizie de sancţionare disciplinară a fost emisă fără a se respecta procedura disciplinară aşa cum este reglementată în Capitolul III din H.G. nr. 1344/2007.
Conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public.
Art. 30 din H.G. nr. 1344/2007 prevede că procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. 3 lit. b – e din Legea nr. 188/1999, iar în speţă reclamantului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999.
Prin urmare în cauză era obligatorie procedura cercetării administrative care constă în audierea persoanei care a formulat sesizarea şi a funcţionarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informaţii cu privire la soluţionarea cazului, administrarea probelor propuse de părţi şi a celor solicitate de comisia de disciplină, precum şi dezbaterea cazului.
Această procedură nu a fost respectată nefiind audiate persoanele care au formulat sesizarea, reclamantul şi orice alte persoane care cunoşteau cazul.
Nu se poate reţine nici că ar fi fost audiat reclamantul, nici că ar fi refuzat să fie audiat deoarece conform art. 39 alin. 2 din H.G. nr. 1344/2007 audierea se consemnează într-un proces verbal distinct, iar în cauză nu există decât cele două procese verbale corespunzătoare şedinţelor comisiei de disciplină din 12.09.2008 şi 19.09.2008 şi raportul comisiei de disciplină din 25.09.2008.
În consecinţă decizia nr. 85/29.09.2008 a Serviciului Public de Poliţie Comunitară contestată de reclamant a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează procedura disciplinară.
Judecătoria Strehaia
Prin plangerea înregistrată cu numărul 2045/313/2010 la data de 21.10.2010, petentul SC R. SA O. a solicitat in contradictoriu cu intimatul B.V.D. desfiinţarea rezoluţiei nr nr 71/P/2010 din data de 7.06.2010 a Parchetului de pelanga Judecatoria ...
Tribunalul Mehedinți
Contestaţie decizie impunere contribuţie la CAS
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Tribunalul Botoșani
Exequator
Tribunalul București
Obligare emitere act administrativ