Contencios administrativ şi fiscal.
Anulare proces verbal de contravenţie. Calitate procesuală pasivă.
Sancţiunea fiind constatată de primar prin funcţionarii din aparatul de specialitate şi aplicată de acesta, primăria nu poate fi subiect pasiv al contravenţiei.
Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei petenta SC A SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata Primăria oraşului C. anularea procesului-verbal de sancţionare contravenţională încheiat de aceasta.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost amendată contravenţional de organul constatator cu amendă în sumă de 2500 lei deoarece nu poseda autorizaţie de funcţionare pentru fiecare punct de lucru al societăţii.
Prin sentinţa civilă judecătoria a admis plângerea contravenţională împotriva actului de constatare încheiat de intimata Primăria oraşului C .
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs intimata Primăria oraşuluiC.
Examinând sentinţa civilă recurată, potrivit motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, pentru orice motiv de casare prevăzut de art. 312, raportat la art. 304 C.proc.civilă şi sub aspectul temeiniciei şi legalităţii se constată că recursul este fondat din următoarele considerente:
Tribunalul constată că, prin procesul-verbal de sancţionare contravenţională încheiat de împuternicitul Primarului Municipiului C. contravenienta SC A Ed SRL a fost sancţionată contravenţional pentru fapta de a funcţiona pe raza oraşului fără a deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de Primărie conform dispoziţiilor HCL.
Tribunalul observă că în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.
În acelaşi timp, potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 din OG. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, primarii au în competenţă constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în domenii foarte diverse, printre care şi în domeniul lucrărilor edilitare (cazul în speţă).
Ca urmare, cum în cauză, sancţiunea a fost constatată de primar prin funcţionarii din aparatul de specialitate şi aplicată de acesta, în mod greşit, instanţa de fond a soluţionat cauza faţă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, primăria neputând fi subiect pasiv al contravenţiei.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art.304 indice 1, art. 3121 pct.5 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi judecătorie pentru a nu fi încălcat şi dreptul la apărare al persoanei care are calitate procesuală pasivă în cauză.
1
Curtea de Apel Iași
Cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, respinsă prin hotărâre a consiliului local, pe motiv de oportunitate. Nelegalitate
Curtea de Apel Oradea
Litigiu privind funcționarii publici – drepturi salariale
Curtea de Apel Iași
Anulare act administrativ fiscal. Caracter deductibil cheltuieli. Sarcina probei. Prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale
Tribunalul Iași
Contencios administrativ. Anulare decizie de imputare.
Judecătoria Târgu Bujor
anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, înapoierea materialului lemnos confiscat și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.