Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de moştenitorul cetăţean străin al fostului proprietar. Incidenţa dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 18/1991, republicată

SECŢIA CIVILĂ

Drept civil

Fond funciar.

1. Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de moştenitorul cetăţean străin al fostului proprietar. Incidenţa dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Este real faptul că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată prevede că de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, însă aceste dispoziţii legale trebuie obligatoriu coroborate cu cele ale art. 48 care condiţionează reconstituirea dreptului de proprietate de calitatea de cetăţean român.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ.,

dec. nr. 48/R/20 martie 2008, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 2907/2007 pronunţată la data de 1 octombrie 2007 de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 8954/190/2006 s-a admis plângerea formulată de petenţii L. J. şi G M. J. împotriva Hotărârii nr. 241/10.11.2006 a Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi în consecinţă s-a dispus desfiinţarea Hotărârii nr. 241/2006 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud; s-a admis contestaţia înregistrată sub nr. 10227/8.02.2006 depusă de petenţi, stabilindu-se în sarcina comisiei municipale obligaţia de a analiza pe fond cererea formulată de petenţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Recursurile declarate în cauză sunt fondate.

Potrivit art. 48 din Legea nr. 18/1991, republicată, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de terenuri agricole sau terenuri cu destinaţie forestieră care le-au aparţinut în proprietate numai cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română.

Textul art. 48 a constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, excepţie invocată chiar şi de petenţii intimaţi în faţa instanţei de fond, instanţa constituţională reţinând prin deciziile nr. 630/2007, 1002/2007 şi nr. 1218/2007 faptul că dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia, în favoarea foştilor cooperatori, a moştenitorilor acestora şi a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României. Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, după caz, constituit, în temeiul şi în condiţiile legii. În acest context, legea prevede categoriile de persoane îndreptăţite a formula cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 48 stabilind posibilitatea de a solicita reconstituirea şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi pentru foştii cetăţeni români care şi-au redobândit cetăţenia română, indiferent dacă şi-au stabilit sau nu domiciliul în ţară.

Aşadar, având în vedere obiectul de reglementare al legii - fondul funciar al României - şi scopul declarat al acesteia - retrocedarea către foştii proprietari sau moştenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producţie sau de către stat -, reglementarea condiţiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptăţite, constituie opţiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în această materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.

Condiţionarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetăţean român reprezintă o astfel de opţiune, care este pe deplin constituţională.

Astfel, dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, deşi nu mai prevăd in terminis interdicţia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile şi condiţiile în care aceştia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităţi speciale. Potrivit normei constituţionale, una dintre modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi este moştenirea legală, ceea ce presupune că aceştia, după anul 2003, pot dobândi terenuri în condiţiile dreptului comun (art. 650 din Codul civil şi următoarele), Legea nr. 18/1991, republicată, fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetăţenii români.

Cu referire chiar la situaţia de speţă, Curtea a constatat împrejurarea conform căreia calitatea de moştenitor nu poate fi recunoscută decât ca urmare a aplicării legii şi numai în limitele stabilite de aceasta, întrucât, legea are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Prin urmare, nu se poate invoca, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, garantarea şi ocrotirea constituţională a dreptului de proprietate în persoana petenţilor, câtă vreme aceştia nu sunt titulari ai acestui drept, ce urmează a se naşte ulterior, prin efectul şi în condiţiile legii menţionate.

Moştenitorii universali sau cu titlu universal, care au vocaţie la întregul patrimoniu succesoral sau la o cotă-parte a acestuia, sunt consideraţi continuatori ai persoanei defunctului, substituindu-se acestuia în calitate de titulari ai patrimoniului succesoral.

Este real faptul că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată prevede că de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, însă aceste dispoziţii legale trebuie obligatoriu coroborate cu cele ale art. 48 care condiţionează reconstituirea dreptului de proprietate de calitatea de cetăţean român.

Petenţii intimaţi nu au dovedit calitatea lor de cetăţeni români şi nici nu au probat că antecesorul acestora, fost proprietar al terenurilor preluate, avea calitatea de cetăţean român la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Simplul fapt al naşterii petentei pe teritoriul României, nu îi conferă şi calitatea de cetăţean român, ştiut fiind că potrivit art. 5 din Legea nr. 21/1991, republicată, sunt cetăţeni români copiii născuţi pe teritoriul României din părinţi cetăţeni români. Ca atare, pentru a fi cetăţean român petenta trebuia să dovedească nu numai faptul naşterii sale pe teritoriul României, ci şi împrejurarea că părinţii săi sau cel puţin unul dintre aceştia era cetăţean român la momentul naşterii sale. Deşi mama petentei este născută în România în anul 1911, nu s-au depus la dosar acte din care să rezulte că părinţii acesteia erau cetăţeni români. Or, conform Constituţiei din 1866, în vigoare la momentul naşterii mamei petentei, „copilul născut în România dintr-un român este român”, iar „copilul unui străin, născut şi crescut în ţară, care nu se va fi bucurat niciodată de protecţie străină, poate reclama calitatea de român, în cursul unui an după majorat”.

Din actele de stare civilă depuse la dosar nu rezultă faptul că antecesoarea petenţilor, defuncta Z. I., a fost cetăţean român la momentul naşterii petentei, pentru a se putea reţine calitatea de cetăţean român al acestei petente.

Pe de altă parte, din cuprinsul adresei nr. 4/38/12.01.2007 a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei Bistriţa, entitate care ţine evidenţa persoanelor cetăţeni români, rezultă că petenţii nu figurează în evidenţele acestei instituţii.

Numai calitatea de cetăţean român îi dădea dreptul fostului proprietar de a solicita reconstituirea dreptului său de proprietate.

Cum în cauză nu s-a dovedit că antecesorul petenţilor îndeplinea condiţia calităţii de cetăţean român, rezultă că în lipsa unei asemenea probe, antecesorul fost proprietar, dacă era în viaţă la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 nu putea dobândi dreptul de proprietate prin reconstituire. În aceste condiţii, nici moştenitorii săi, petenţii din prezenta cauză, în calitate de continuatori ai persoanei defunctului, nu pot dobândit un drept pe care nici defunctul nu îl putea dobândi datorită lipsei unei condiţii esenţiale prevăzute de legea specială reparatorie în domeniul fondului funciar.

Ca atare, petenţii puteau dobândi, în condiţiile dreptului comun, dreptul de proprietate asupra imobilelor obiect al prezentului litigiu, prin moştenire, numai dacă fie terenul era deja reconstituit antecesorului lor, fie dacă antecesorul avea calitatea de cetăţean român la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Pentru a moşteni, bunul trebuia să intre în patrimoniul succesoral al defunctului, or, în lipsa calităţii de cetăţean român al acestuia, intrarea bunului în patrimoniul fostului proprietar nu a avut loc în temeiul Legii nr. 18/1991.

În speţă suntem în prezenţa unei restabiliri a dreptului de proprietate şi nu a unei dezbateri succesorale, deoarece la moment formulării cererii de reconstituire antecesoarea petenţilor nu mai are calitatea de proprietar actual.

În aceste condiţii, în care lipsa calităţii de cetăţean român împiedica pe însuşi fostul proprietar să redobândească dreptul de proprietate nu se poate susţine că petenţii aveau o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Aşa cum a statuat Curtea europeană, o „speranţă legitimă” nu poate exista în absenţa constatării existenţei unei „valori patrimoniale” ce intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană (cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei).

De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate trage concluzia existenţei unei „speranţe legitime” în situaţia în care există o controversă privitoare la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept intern, iar argumentele dezvoltate de un reclamant pentru a beneficia de dispoziţiile legale privitoare la restituirea unor bunuri au fost respinse pe considerentul că nu îndeplinea o condiţie esenţială prevăzută de legea de restituire (cauza Jantner împotriva Slovaciei).

Art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, de a dobândi un bun (cauza Linde împotriva Suediei), ci se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului. Ca atare, art. 1 are în vedere protecţia unui drept care trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecţia sa internaţională.

Statele contractante dispun de o amplă marjă de apreciere cu privire la oportunitatea excluderii unor categorii de foşti proprietari de la recunoaşterea unui drept de restituire. În această situaţie, în care există categorii de proprietari astfel excluşi, Curtea europeană a statuat că o cerere de restituire făcută de unul dintre aceştia nu este de natură să confere acestuia baza unei „speranţe legitime”, care ar atrage aplicarea garanţiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei).

Nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări, interzisă de art. 14 al Convenţiei europene, întrucât conform jurisprudenţei CEDO, pentru a exista discriminare este necesar ca diferenţa de tratament să fie lipsită de o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în speţă, diferenţa de tratament existentă este justificată de necesitatea protejării fondului funciar al României.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri faptul că art. 14 nu are o existenţă independentă, ci se aplică în relaţie cu drepturile şi libertăţile protejate de Convenţie (Van Raalte împotriva Olandei, Pretty împotriva Marii Britanii, Botta împotriva Italiei), drepturi care nu au fost încălcate în prezenta cauză.

După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă” (cauzele Fredin împotriva Suediei, Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei, Stubbings şi alţii împotriva Marii Britanii).

Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţiile analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (cauza Fretté împotriva Franţei). Întinderea marjei depinde de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie.

Ca atare, raportat la obiectul de reglementare al Legii 18/1991 – terenurile situate pe teritoriul României, la scopul ei declarat şi având în vedere politica economică a statului român în materie, excluderea de la restituire a cetăţenilor străini  se încadrează în marja de apreciere de care dispune statul român, excluderea având caracter rezonabil.

Totodată, Curtea a arătat că art. 14 din Convenţie „completează celelalte cauze normative ale Convenţiei”, neavând „o existenţă independentă”, dincolo de caracterul său autonom care îi permite aplicarea şi în ipoteza în care nu s-a constatat încălcarea unui drept apărat de aceasta, dar, în niciun caz, el nu poate fi aplicat atunci când însuşi „dreptul substanţial” din Convenţie este inaplicabil, aşa cum este în prezenta cauză.

1

Domenii speta

Spete similare