Inapoiere minor

Înapoiere minor

Data publicare portal: 23.11.2012

Prin sentinţa civila nr. 9708/16.10.2012 pronunţata in cauza nr. 241/311/2012 J.S a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul P.D. cu precizarea din data de 13.03.2012 având ca obiect înapoiere minor împotriva pârâtei P.N.P., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 241/311/2012 reclamantul P.D. în calitate de reprezentant legal al minorei P.C.G.G. a chemat în judecată pe pârâta P.N.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună  în baza art.495 alin.l C.civ. înapoierea minorei P.C.G.G., născută la data de 18.02.2004, de la pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea în fapt a cererii, reclamantul arată că prin sentinţa civilă nr.3825 din 25.06.2010, pronunţată de J.S., i-a fost încredinţată spre creştere şi educare minora P.C.G.G., născută la data de 18.02.2004.

Deoarece a considerat benefic pentru minoră să aibă o relaţie firească cu mama sa, la data de 16.05.2011 a dat o declaraţie notarială prin care era de acord ca minora să călătorească cu pârâta în perioada 26.05.2011-05.06.2011 în afara graniţelor ţării.

Pârâta a refuzat să-i înapoieze minora, i-a interzis orice fel de legătură cu acesta şi a introdus o acţiune de stabilire domiciliu la aceasta, acţiune ce formează obiectul dosarului nr.11275/311/2011, aflat pe rolul Judecătoriei S., cu termen de judecată la data de 11.01.2012.

Reclamantul învederează că a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă J.S., organele de urmărire penală sancţionând-o pe pârâtă cu o amendă administrativă.

Totodată, s-a adresat Ministerului Justiţiei, care, prin adresa nr. 62582 din 24.11,2011 l-a informat că cererea sa privind înapoierea minorei P.C.G.G. a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori din Veneţia.

Prin acţiunea iresponsabilă a pârâtei, minora a fost nevoită să întrerupă cursurile şcolare, fiica sa fiind înscrisă în anul şcolar 2011/2012 la Şcoala C B din S.

Reclamantul precizează că în perioada în care a locuit la acesta a fost îngrijită corespunzător, a urmat cursurile unei grădiniţe şi a beneficiat de un climat propice unei bune creşteri şi dezvoltări.

În drept, au fost invocate disp.art.495 alin.l c.civ., 112c.p.civ.

In susţinere reclamantul a depus la dosar copia sentinţei civile nr.3825 din 25.06.2010, pronunţată de J.S.

La data de 06.03.2012 pârâta P.N.P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării pârâta a arătat că temeiul acţiunii formulate de reclamant, respectiv art.495 C.civ., este greşit.

În acest sens, învederează instanţei împrejurarea că dispoziţiile legale citate nu pot fi aplicate în speţă, întrucât minora P C-G-G, născută la 18.02.2004, se află sub întreţinerea mamei sale locuind cu aceasta în Italia.

Art. 495 C.civ., este aplicabil în situaţia în care copilul s-ar fi aflat sub întreţinerea altor persoane, decât unul dintre părinţi.

Acţiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece înapoierea copilului este vădit contrară interesului superior al copilului.

In acest sens, pârâta învederează instanţei faptul că, minora P.C.G.G., în vârstă de 8 ani e îngrijită în condiţii deosebit de favorabile în Italia unde locuieşte cu mama sa.

Iniţial, reclamantul a încuviinţat ca minora să urmeze şi să-şi viziteze mama în Italia în perioada de vară.

 În urma discuţiilor purtate cu minora, mama acesteia, pârâta P N, a constatat că concubina reclamantului şi reclamantul nu se ocupau de creşterea şi îngrijirea minorei, în sensul că, deşi reclamantul locuieşte într-un spaţiu închiriat în S, minora a locuit la părinţii reclamantului, la ţară în comuna M, judetul O.

Singurele raporturi ale minorei cu reclamantul au constat în faptul că, uneori aceasta era adusă în S pentru o zi - două, după care era trimisă din nou de către reclamant la părinţii săi.

Minora a povestit mamei sale, faptul că în zilele în care se afla în S., în apartamentul închiriat a asistat la diferite certuri între concubina reclamantului şi acesta.

De asemenea, cu acest prilej concubina reclamantului o obliga pe minoră să spele vasele şi să execute activităţi gospodăreşti, la intervenţia  unor martori, reclamantul a afirmat că nu poate să intervină şi să ia măsuri împotriva comportamentului concubinei, afirmând că aceasta o educă pe minoră şi o pregăteşte pentru viaţă în viitor.

După ce minora a refuzat să se mai întoarcă de la mama sa din Italia, viaţa acesteia în cele aproape 6 luni, de când se află în Italia, s-a schimbat favorabil în sensul că, locuieşte împreună cu mama sa, căsătorită legal cu un cetăţean italian, într-un imobil compus din parter şi etaj.

Minora a fost înscrisă în clasa I la şcoala din Italia, unde s-a adaptat perfect la modul de şcolarizare italian şi învăţând limba italiană şi engleză, în condiţii foarte bune, care îi permit comunicarea cu persoanele din jur.

Minora şi-a manifestat interesul de a locui împreună cu mama sa, manifestând temere psihică faţă de tată şi concubină.

La cererea reclamantului adresată instanţei italiene, respectiv Tribunal pentru  minori  din  Veneţia,  de înapoiere  a minorei pe motiv că prin sentinţa de divorţ nr. 3825/25.06.2010, pronunţată de J.S., în dosarul nr. 5179/311/2010, i-a fost încredinţată spre creştere şi educare reclamantului, datorită faptului că, pârâta Popa Nicoleta a înţeles la acel moment faptul că, minora trebuie să-şi continue grupa pregătitoare de la grădiniţa din comuna  M, jud  Olt,  prin  sentinţa  italiană  cererea  a fost respinsă aceasta reţinând că, este contrar intereselor minorei să autorizeze reîntoarcerea acesteia în România şi că nu ar permite o liniştită reîntoarcere a minorei în contextul familiar patern.

La plângerea prealabilă a reclamantului P.D., adresată Parchetului de lângă J.S., având ca obiect cercetarea pârâtei pentru săvârşirea de nerespectarea măsurilor din încredinţarea minorilor, prin ordonanţa pronunţată de acest parchet, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală.

Plângerea introdusă de reclamant împotriva acestei ordonanţe, a fost soluţionată aceasta având termen la 16.03.2012.

Pârâta la rândul său a introdus cerere de reîncredinţare la J.S., în dosarul nr. 11275/311/2011, însă la cererea reclamantului motivat de faptul că, are pe rolul J S prezenta acţiune, cât şi plângerea împotriva ordonanţei procurorului, a solicitat suspendarea cererii de reîncredinţare minor, cerere care a fost suspendată prin „Soluţie: Suspendă judecarea cauzei având ca obiect încredinţare minor" formulată  de reclamanta P N în contradictoriu cu paratul P.D., pana la soluţionarea prin hotărâri irevocabile a dosarului civil nr.1012 si a dosarului penal nr. 14546/311/2011, aflate pe rolul J S. Cu drept de recurs pe toată  durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2012."

În realitate, reclamantul nu a vrut să facă publică la acea dată o altă plângere introdusă împotriva pârâtei, la Parchetul de pe lângă Judecătoria  S., aflată în cercetare la Poliţia S., având ca obiect nerespectarea aceleiaşi fapte pentru care Parchetul de pe lângă J.S. a dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru a complica situaţia juridică aceasta a mai adăugat art. 32 şi 33 C.pen.

Noua încadrare Juridică a faptei are scopul evitării aplicării instituţiei  "autorităţii  lucrului  judecat", întrucât  din  conţinutul plângerii  nu  rezultă o altă situaţie de fapt, faţă  de conţinutul plângerii iniţiale.

Însă, în baza dispoziţiilor  Legale în materia "Ordonanţei procurorului” nu se aplică principiul "autorităţii de lucru judecat", ci doar regula privind efectuarea unor noi cercetări dacă există probe sau indicii noi faţă de cele iniţiale, de natură să determine adoptarea unor noi soluţii, cum însă în speţă nu există elemente noi, reclamantul repetând cu alte cuvinte situaţia de fapt, apreciază că procurorul va adopta o soluţie similară celei iniţiale.

Deoarece, în cauză, se constată că acţiunea introdusă de reclamant nu este întemeiată şi nu are la bază un temei juridic real, interesul superior al minorei este justificat de rămânerea acesteia sub îngrijirea directă a mamei pârâte, deoarece s-a dovedit că posedă condiţii de îngrijire şi educare superioară celor pe care le-ar putea sigura reclamantul.

Această idee este justificată şi de faptul că, minora este de sex feminin, iar vârsta biologică urmează să pună probleme de un anumit gen, mama fiind mai apropiată sufleteşte de fiica sa, pentru rezolvarea acestor probleme de natură biologică.

In susţinerea întâmpinării pârâta a depus la dosar înscrisuri ale minorei, Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 25.11.2011 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria  S., sentinţa emisă de Tribunalul din Veneţia tradusă şi în limba română, cartea de identitate a minorei din Italia, cartea de identitate a pârâtei din Italia, declaraţie aut sub nr.461/16.05.2011 emisă de BNP C. A. I., certificat de căsătorie civilă tradus din limba italiană, certificat de reşedinţă din Italia, certificat de înscriere şi frecvenţă anul şcolar 2011-2012 tradus din limba italiană, document de evaluare al minorei tradus din limba italiană.

La data de 13.03.2012 reclamantul a depus la dosar precizări referitoare la apărarea pârâtei prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 06.03.2012, la dosarul cauzei.

Astfel, reclamantul arată că prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, argumentându-şi această cerere în cuprinsul a 8 „motive".

La primul motiv din întâmpinare, s-a arătat faptul că temeiul cererii formulată de reclamant este „greşit", deoarece minora se află „sub întreţinerea mamei" şi art.495c.civ. este aplicabil în situaţia în care copilul s-ar fi aflat „sub întreţinerea altor persoane".

Faţă de această susţinere reclamantul arată că drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului minor sunt: dreptul şi îndatorirea părinţilor de a creşte copilul; dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil; dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei; dreptul de a avea legături personale cu copilul; dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului; dreptul de a stabili locuinţa copilului; dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine tară drept.(Părinţii au dreptul de a cere prin acţiune în  justiţie înapoierea copilului de la persoana care îl ţine fără drept. În această situaţie poate fi atât o persoană străină, cât şi celălalt părinte, căruia nu i-a fost atribuit copilul, ca efect al acţiunii de divorţ, al nulităţii căsătoriei, ori în cazul copilului din afara căsătoriei -Tratat de dreptul familiei-Ion P.Filipescu-pag.582).

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei de la punctul doi din întâmpinare, învederăm şi pe această cale instanţei faptul că minora a fost smulsă din mediul familiar, cu care era obişnuită, a fost împiedicată să urmeze cursurile şcolare la unitatea de învăţământ unde era înscrisă, la baza acestei acţiuni a pârâtei stând un comportament infracţional, constatat chiar de organele de cercetare penală.

În situaţia în care pârâta ar fi observat inepţiile despre care face vorbire în întâmpinare, ar fi avut la dispoziţie mijloace legale pe care le putea accesa în vederea obţinerii încredinţării sau stabilirii domiciliului minorei.

Punctele trei şi patru din întâmpinare sunt simple afirmaţii, din care se desprinde concluzia că pârâta nu numai că nu doreşte să intre în legalitate dar chiar sfidează autorităţile judiciare din România, considerând că este suficient ca minora să fie înscrisă la şcoală şi să înveţe limba italiană pentru a comunica cu cei din jur.

Este limpede că şi sub acest aspect sunt probleme cu minora, în sensul că a avut şi cred că are în continuare probleme de adaptare la mediul social din Italia.

Pentru a putea face o părere despre personalitatea pârâtei precum şi despre gradul de instrucţie al acesteia(criterii care trebuiesc avute în vedere la analizarea cererii de înapoiere a minorei), se solicită să se observe nivelul la care a coborât pârâta, punând un minor de doar 8 ani să efectueze tot felul de desene din care să rezulte faptul că minora nu-şi doreşte să locuiască împreună cu mine, desene care au fost ataşate întâmpinării.

Afirmaţia de la punctul cinci din întâmpinare este reală, există acea hotărâre, care va fi atacată în termenul legal.

Este de menţionat faptul că este vorba despre o cerere pe care a formulat-o prin intermediul Ministerului de Justiţie, persoanele de acolo împreună cu reclamantul hotărând să atace acea hotărâre, la acest moment fiind în desfăşurare procedura recursului.

Ca o paranteză fie spus, acum îşi dau seama de ce la elaborarea noului cod civil nu a fost avut în vedere modelul codului italian, în opinia sa ceea ce s-a întâmplat la simulacrul de proces din Italia, fiind cea mai grosolană încălcare a prevederilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa italiană nefăcând un minim de probe în ceea ce priveşte susţinerile sale, ignorând hotărâri definitive ale instanţelor române şi dispoziţii ale organelor de cercetare penală.

La data de 13.03.2012 pârâta a depus la dosar precizare cu adresa corectă unde locuieşte în Italia.

Instanţa din oficiu a dispus a se emite adresă către autoritatea tutelară de pe lângă Primăria S. şi din Italia în vederea efectuării anchetei sociale la domiciliul reclamantului şi al pârâtei, anchete sociale dispuse în cauză şi depuse la dosar.

In dovedire reclamantul a solicitat încuviintarea probei testimoniale sens în care au fost audiaţi martorii Sburliş Marius şi Bulfan Viorica, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Aşa  cum rezultă  din referatele  întocmite de către  Autorităţile Tutelare de la domiciliul reclamantului şi al pârâtei şi în raport de probele  administrate în cauză, respectiv în raport de înscrisurile depuse la dosar cauzei şi declaraţiile martorilor audiaţi propuşi de reclamant, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul P.D. cu precizarea din data de 13.03.2012 având ca obiect înapoiere minor împotriva pârâtei P.N.P., ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente

În conformitate cu dispoziţiile art. 495 din noul cod civil ,părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului, de la orice persoană care îl ţine fără drept.

De asemenea potrivit dispoziţiilor din aliniatul 2 instanţa de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului .

Totodată , potrivit noilor reglementări cuprinse în legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în art.2 din lege se menţionează că orice reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Astfel, potrivit legii copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, ambii părinţi fiind responsabili pentru creşterea şi educarea copiilor lor.

In măsura în care însă există neînţelegeri între părinţi, instanţa judecătorească trebuie să se pronunţe cu privire la exercitarea acestor drepturi şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, considerându-se necesară măsura în primul rând în interesul superior al minorului.

In consecinţă, interesul superior al copilului în accepţiunea Legii nr. 272/2004 şi care se regăseşte în egală măsură în Codul Civil se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală la un echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie drept afirmat şi prin art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşa fiind în această analiză ,acolo unde interesele părinţilor sunt în conflict drepturile şi interesele prioritare ale copilului trebuie să fie promovate de disp.art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ,drepturi de care trebuie să beneficieze nu doar părinţii ci şi copilul.

 Având în vedere vârsta minorei,de  8ani , faptul că aceasta se află în plin proces de dezvoltare afectivă ,emoţională şi psihică de formare a personalităţii sale instanţa apreciază că primordială în această perioadă este satisfacerea nevoilor de ordin afectiv ale copilului care presupune asigurarea unui mediu familial şi social stabil fără modificarea reperelor umane şi morale care constituie fundamentul formării sale ca adolescent şi ulterior ca adult.

Or mutarea copilului din străinătate în ţară ,într-o familie în care tatăl şi a refăcut viaţa alături de o altă persoană nu pot avea decât consecinţe negative asupra dezvoltării sale ulterioare şi ar crea un dezechilibru afectiv al acesteia.

În plus trauma suferită de copil prin ruperea sa de latura maternă a familiei respectiv de mama sa ar fi dublată în situaţia înapoierii tatălui şi plecării definitive din străinătate unde se află din vara anului 2011 , fiind înscrisă în clasa a I- a la şcoala de stat G. Marconi di Albignasego , întrucît nu vor mai exista decât legături sporadice şi neconsistente cu mama sa.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că aspectele de ordin material au un rol secundar în perioada copilăriei ,în sensul că important este ca unui copil să i se asigure nevoile curente pentru o dezvoltare fizică normală ,existenţa unor posibilităţi financiare superioare oferite de pârâtă aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată în Italia ,nefiind singurul argument suficient pentru a justifica mutarea acesteia într-un alt mediu decît cel în care a stat şi a crescut până în prezent întrucît aceste posibilităţi nu pot suplini lipsurile de ordin afectiv şi emoţional cu care s-ar putea confrunta în noul mediu şi care ar putea avea consecinţe iremediabile asupra echilibrului interior al omului în devenire şi totodată traumatizante ,putând genera o criză de identitate pe fondul dificultăţilor de adaptare.

În acest context trebuie subliniat că interesul superior al copilului, presupune în mod special ,prezenţa activă şi directă a părintelui în viaţa sa.

Or se observă că în condiţiile în care contactele şi legăturile directe dintre tată şi fiică au fost sporadice şi lipsite de consistenţă ,practic fiica nu mai are sentimentul de apartenenţă parentală şi nu-şi mai percepe tatăl ca pe o persoană importantă în viaţa sa.

Argumentele expuse anterior nu trebuie să fie interpretate în sensul că interesul copilului, exclude menţinerea legăturilor cu tatăl său, ci că în acest moment al dezvoltării sale este necesar pentru protejarea minorei, ca aceste relaţii să fie dezvoltate treptat astfel încât să nu să producă o ruptură cu repercusiuni  negative în viaţa copilului şi să se construiască o relaţie tată- fiică durabilă bazată pe încredere şi afecţiuni reciproce. 

De asemenea instanţa nu poate să nu reţină şi situaţia de excepţie a prevederilor art.13 din Convenţia de la HAGA şi anume de refuzul instanţei din Italia de a înapoia pe minoră aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei date de Tribunalul pentru minori din Veneţia cu nr. cronologic 345/2012  existentă la fila 33 din dosar ,tradusă ,considerându-se că este contrar intereselor minorei să autorizeze reîntoarcerea acesteia în ţară şi că nu ar permite o liniştită reîntoarcere a minorei în contextul familiar patern.

 Faţă de cele ce preced ,instanţa va dispune în consecinţă în raport şi de dispoziţiile art. 495 din noul cod civil ,potrivit cărora ,părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului, de la orice persoană care îl ţine fără drept iar  potrivit dispoziţiilor din aliniatul 2 instanţa de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului , respingerea acţiunii civile formulată de reclamantul P.D. cu precizarea din data de 13.03.2012 având ca obiect înapoiere minor împotriva pârâtei P.N.P. ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare