Dosar nr. …/317/2011 Cod operator 3924
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
TG-CĂRBUNEŞTI
Sentinţa civilă nr.33
Şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE CV
Grefier MM
Pe rol fiind judecarea contestaţiei la executare formulată de contestatorul BI cu domiciliul în …., în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A., cu sediul în …..
La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei S.C. Bancpost S.A.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat instanţei că a fost depus la dosar răspunsul solicitat Primăriei comunei P, iar intimata, cu adresa nr. 832/6.01.2012, a înaintat în copie certificată actele din dosarul nr.95/EB/2010 privind pe debitorul contestator BI, depunând în copie: cererea de executare silită nr.24479/16.09.2010; cererea de încuviinţare a executării silite nr. 460/27.09.2010; încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 07.10.2010, pronunţată în dosarul nr.4033/317/2010; procesul verbal de situaţie din data de 29.09.2011; somaţia de plată nr.696/7.10.2011 comunicată contestatorului; adresa nr. 1605/15.03.2010 a Primăriei comunei P privind bunurile deţinute de contestator; contractul de credit nr. 201CSS6082950001 /21.10.2008 încheiat de contestator cu Ag. Bancpost Tg-Cărbuneşti.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond:
Contestatorul BI a solicitat admiterea contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată.
I N S T A N ŢA
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă, sub nr…./317/2011, contestatorul BI a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună constatarea nulităţii absolute a actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.95/EB/7.10.2011 (aflat pe rolul Executorului bancar NI), respectiv somaţia numărul 1/7.10.2011 precum şi a titlului executoriu – Contractul de credit de consum nr. 2010996082950001/21.10.2008, comunicate la 10.10.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că prin somaţia de plată nr.1/7.10.2011, având în vedere titlul executoriu– contractul de credit nr.2010996082950001/21.10.2008, i se comunică faptul că dacă nu va achita contravaloarea debitului menţionat în titlul executoriu se va proceda la urmărirea silită a imobilului proprietatea sa, casa de locuit, extindere cu destinaţia de locuinţă, anexe gospodăreşti şi teren aferent de 514 mp din judeţul Gorj, comuna P, sat C.
A solicitat anularea titlului executoriu şi a tuturor formelor de executare începute având în vedere că imobilul urmărit se află în coproprietate, aparţine părinţilor săi, iar descendenţii nu au ieşit încă din indiviziune cu privire la bunurile lăsate de la părinţii lor.
Împrejurarea că imobilul este proprietatea comună, iar creanţa ce a stat la baza titlului executoriu nu a rezultat ca urmare a unui împrumut în interesul comun, constituie un impediment la executare, întrucât, potrivit art.493 alin.(1) Cod procedură civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş vor trebui să ceară mai întâi împărţeala imobilului aflat în proprietate comună şi apoi executarea silită a debitorului.
A mai arătat contestatorul că art.399 CPC îi permite să facă şi apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar din 2007 de când a contractat şi până în prezent doar el în calitate de împrumutat a suportat un risc datorat variaţiilor condiţiilor pieţei valutare, iar banca nu suportă nici un risc din considerentul deprecierii, degradării bunului imobil.
Banca nu justifică în nici un fel menţinerea comisionului de risc schimbat în denumirea comision de administrare, întrucât în cazul insolvabilităţii sale, precum şi în cazul refuzului de plată al creditului, banca are următoarele posibilităţi de recuperare a creditului: poprirea pe salariu; executarea silită, astfel încât banca nu se află nici un moment în zona unui risc care să necesite perceperea unui comision suplimentar la plata eşalonată a creditului.
În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art.399-404 Cod procedură civilă cât şi 274 Cod procedură civilă .
În dovedirea contestaţiei contestatorul a depus la dosarul cauzei copie de pe: cartea de identitate, somaţie de plată nr.1/07.10.2011 în dosarul de executare nr.95/EB/2010, contract de credit de consum nr.201CSS6082950001/10/21/2008.
Cererea a fost timbrată cu sumă de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 5 lei.
La solicitarea instanţei cu adresa nr.12 din data de 03.01.2012 Primăria comunei P a comunicat că numitul BI figurează înscris în registrul agricol vol. 1, poziţia 75, sat C, la poziţia de rol a defunctului BG, unde sunt evidenţiate şi casa de locuit, extindere locuinţă, anexe gospodăreşti şi terenul curţi-construcţii în suprafaţă de 640 m.p., precum şi alte terenuri şi că nu s-a prezentat nici un act din care să rezulte că BI este proprietarul bunurilor , de urma decedatului mai putând fi şi alţi moştenitori.
Cu adresa nr. 832/6.01.2012 Bancpost a înaintat în copie certificată actele din dosarul nr.95/EB/2010 privind pe debitorul contestator Birău Ion, respectiv: cererea de executare silită nr. 24479/16.09.2010;cererea de încuviinţare a executării silite nr.460/27.09.2010; încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 07.10.2010, pronunţată în dosarul nr.4033/317/2010; procesul verbal de situaţie din data de 29.09.2011; somaţia de plată nr.696/7.10.2011 comunicată contestatorului; adresa nr.1605/15.03.2010 a Primăriei comunei Prigoria privind bunurile deţinute de contestator; contractul de credit nr. 201CSS6082950001/21.10.2008 încheiat de contestator cu Ag. Bancpost Tg-Cărbuneşti, filele 26 -40).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că între părţi a fost încheiat contractul de credit de consum nr.201CSS60822950001/21.10.2008.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din 07.10.2010 de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr.4033/317/2010 a fost admisă cererea formulată de petentul NI – executor bancar în cadrul Corpului Executorilor Bancari al B SA, s-a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr.201CSS6082950001/21.10.2008, privind pe creditorul B SA şi debitorul BI.
În urma încuviinţării executării silite, în dosarul de executare a fost întocmit procesul-verbal de situaţie din 29.09.2010 cu privire la imobilele construcţii situate în satul C, comuna P şi a fost emisă somaţia de plată nr.1/07.10.2011, cu menţiunea că, în cazul neplăţii, se va proceda la urmărirea silită a imobilului proprietatea contestatorului, constând în: casă de locuit, extindere construcţie cu destinaţie de locuinţă, anexe gospodăreşti şi teren aferent de 514 m.p. din satul C, comuna P.
Potrivit art.399 alin.1 Cod procedură civilă împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Alin. 2 al textului legal menţionează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului ilegal, iar potrivit art.493 alin. 1 Cod procedură civilă creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobile aflate în proprietatea comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.
Contestatorul a formulat prezenta contestaţie, arătând că nu are un drept de proprietate exclusiv asupra bunurilor supuse executării, deoarece acestea au aparţinut părinţilor săi, iar descendenţii nu au ieşit din indiviziune.
Din actele de executare depuse la dosar, la solicitarea instanţei, rezultă că procesul verbal de situaţie şi somaţia de plată au fost emise în baza adresei nr.1605/15.03.2010 a Primăriei P prin care i s-a comunicat creditoarei că BI figurează în evidenţe ca proprietar, la poziţia de rol nr.1138 a satului C cu următoarele bunuri: clădire de cărămidă în suprafaţă de 84 m.p., anexă de cărămidă în suprafaţă de 60 m.p., anexă de lemn în suprafaţă de 50 m.p., anexă de lemn în suprafaţă de 92 m.p., teren curţi construcţii în suprafaţă de 514 m.p., teren extravilan arabil în suprafaţă de 14.200 m.p., teren extravilan cu fâneţe în suprafaţă de 17.500 m.p., teren extravilan cu vie în suprafaţă de 800 m.p., autoturism Dacia 1300.
Contestatorul nu a făcut dovada că bunurile supuse executării sunt proprietate indiviză, sarcină ce îi incumba potrivit art.1169 cod civil, care dispune „cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, nefăcând nicio probă în sensul că bunurile au aparţinut părinţilor săi, iar aceştia au mai mulţi moştenitori.
Astfel, deşi în adresa nr.12/03.01.2012 comunicată de Primăria comunei P în cauză, s-a arătat că nu s-a prezentat nici un fel de act din care să rezulte că BI este proprietarul bunurilor înscrise la poziţia de rol din registrul agricol la care figurează înscris acesta şi că pot fi şi alţi moştenitori ai defunctului BG, instanţa reţine că, în lipsa unor documente privind clădirile şi terenurile, înscrierea datelor în registrul agricol s-a făcut pe baza declaraţiei pe propria răspundere a contestatorului, conform Ordinului nr.95/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014, acesta recunoscând implicit dreptul său de proprietate asupra imobilelor.
Faţă de acestea se reţine că actele de executare au fost întocmite în concordanţă cu dispoziţiile art. 3713 cod procedură civilă potrivit căruia veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile, creditorul având posibilitatea, în limita creanţei sale, să urmărească orice parte componentă activă a patrimoniului debitorului său şi, implicit, metoda de executare.
În ce priveşte contestarea titlului executoriu contractul de credit de consum nr. 201CSS6082950001/21.10.2008, sub aspectul comisionului de administrare, instanţa reţine că potrivit art.399 alin.3 Cod procedură civilă în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Cum, în cauză, titlul executoriu este reprezentat de un contract de credit de consum a cărui legalitate se poate analiza pe calea unei acţiuni de drept comun, contestatorul nu poate invoca apărări de fond împotriva titlului în cadrul contestaţiei, legea prevăzând în acest scop o altă cale de atac.
Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile prevăzute de art. 400 şi următoarele Cod de procedură civilă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul BI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul BI cu domiciliul în …, în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A., cu sediul în …..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi 11.01.2012.
Preşedinte,
Grefier,
Red.C.V.Tehn.D.A.
4ex/ 10 Februarie 2012
Tribunalul Bacău
Obligaţia de a face
Judecătoria Piatra-Neamț
DREPT CIVIL
Judecătoria Târgu Jiu
evacuare
Judecătoria Slobozia
Fiscalitate. Executare silita a creantelor bugetare. Inexistenta titlului executoriu.
Curtea de Apel Alba Iulia
Încuviinţarea executării silite a contractelor bancare şi a garanţiilor imobiliare. Inadmisibilitatea invocării unor motive de fond în dosarul de încuviinţare a executării silite şi în căile de atac împotriva încheierii judecătoreşti.