Pierderea calităţii de administrator al persoanei juridice conduce la neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii în solidar cu persoana juridică în cauză, întrucât lipseşte una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c şi d din OG nr. 92/2003.
Prin sentinţa nr.1748 din 15 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 161/63/2014 a fost respinsă contestaţia formulată de x, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta x. În motivare, se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin actele administrative contestate s-a dispus angajarea răspunderii solidare a recurentei reclamante pentru obligaţiile de plată restante ale debitoarei SC y SRL, în calitate de administrator, fără a se menţiona perioada. Recurenta menţionează că fusese eliberată din funcţia de administrator ca urmare a demisiei începând cu data de 01.08.2002, având în vedere procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor nr. 9 din 25.07.2012, de care intimata pârâtă avea cunoştinţă la data emiterii deciziei de angajare a răspunderii.
Recursul este fondat. Reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anularea deciziei nr. DJ 176031-3/11.12.2013 şi a deciziei privind angajarea răspunderii nr. DJ 173902/15.10.2013, ambele emise de DGRFP - AFP.
Prin aceste acte administrative a fost angajată răspunderea reclamantei în solidar cu SC y SRL, în considerarea calităţii sale de administrator. Temeiul de drept al emiterii deciziei de angajare a răspunderii îl constituie prevederile art. 27 alin. 2 lit. c şi d din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, dispoziţii legale care condiţionează răspunderea solidară de calitatea de administrator.
Instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor administrate în cauză reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. 2 lit. c şi d din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în privinţa reclamantei x.
Astfel, la fila 27 dosar fond se află adresa SC y SRL către x prin care i se aduce la cunoştinţă că în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, în data de 25.07.2002, Adunarea Generală a Asociaţilor a hotărât eliberarea acesteia din funcţia de administrator al SC y SRL. A fost depus, de asemenea, procesul-verbal al Adunării Generale nr. 09 din 25.07.2002 (fila 28) şi certificat furnizare informaţii eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul z din data de 16.10.2013 în care reclamanta x figurează cu calitatea de asociat al SC y SRL. Prin urmare, reclamanta pierduse calitatea de administrator al SC y SRL la data de 25.07.2002, data procesului – verbal al Adunării Generale al Asociaţilor SC y SRL, nefiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii acesteia prin actele administrative contestate, întrucât lipseşte una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c şi d din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, respectiv calitatea de administrator a persoanei căreia i se angajează răspunderea.
Pentru considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod Procedură Civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată în sensul că a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. DJ 176031-3/11.12.2013 şi a deciziei privind angajarea răspunderii nr. DJ 173902/15.10.2013, ambele emise de DGRFP– AFP în privinţa reclamantei x.
Curtea de Apel Brașov
Răspunderea patrimonială a salariatului în condiţiile încheierii unui contract de muncă fictiv. Aprecierea probelor în stabilirea stării de fapt.
Judecătoria Sectorul 1 București
constatare nulitate act anulare parţială titlu executoriu, clauze abuzive – lipsa caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda variabilă și comisionul de administrare; reclamantul nu a fost obligat să se supună unor condiţii contractuale despre
Judecătoria Sectorul 1 București
reexaminare ajutor public judiciar - potrivit legii, plata cauţiunii nu constituie o forma a ajutorului public judiciar, şi, pentru aceste motive, nici judecătorului, interpret al legii, nu-i este dată această cădere. De altfel, cauţiunea reprezintă o ga
Curtea de Apel Craiova
Noțiunea de ”încadrare juridică”
Curtea de Apel Craiova
Interpretare art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004. Analiza naturii juridice a actului. Procedurile operaționale emise de entitățile publice nu constituie acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci doar operaţiuni materiale tehnice.