Nulitate absolută cu privire la încălcarea dispozițiilor legale vizând compunerea completului de judecată

Sentinţă penală 887 din 07.04.2014


Domeniu: Infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. De art. 260 alin. 1 C.p.

Tip: sentinţă penală

Nr./data 887/07.04.2014

Autor: Judecătoria Focşani

Dispunând achitarea inculpatului printr-o sentință anterioară în care declarația martorului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a fost analizată și coroborată cu celelalte probe, judecătorul investit cu soluționarea cauzei de față este incompatibil conform art. 17 alin. 2 Cod Pr. Pen. Din 1969 inclusiv conform art. 64 alin. 1 lit. g C.pr. pen. Actual.

Prin sentinţa penală nr 887/07.04.2014 pronunţată de judecătoria Focşani în dosarm nr. /231/2013, înfjfaza art.17 rap. la art.16 alin.l lit.a C.p.p, a fost achitat inculpatul P M, fiul lui V şi M, născut la data de , în , jud. , domiciliat în corn. , sat T , jud. , căsătorit, cetăţenie română, studii 8 clase, agricultor, fără antecedente penale, CNP , pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.l Cp.

împotriva acestei sentinţe penale, a formulat apel Parchetul de pe lângă judecătoria Focşani, criticând-o pe motive de nelegali ta te, în sensul că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în condiţiile în care la dosarul cauzei există suficiente probe care atestă existenţa faptei si vinovăţia inculpatului P M sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

Prin decizia penală nr. 1067/A din 19.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani împotriva sentinţei penale nr. 887/07.04.2014 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. /231/2013, privind pe inculpatul Popescu Marcel, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Judecătoria Focşani.

In motivarea deciziei s-a arătat că, analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, în limitele prev. de art.417 alin.2 Cod procedură penală. Curtea constată incidenţa în cauză a cazului de nulitate absolută,prev. de art.281 alin.l lit.a Cod procedură penală, în conformitate cu care, determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată.

Potrivit art.281 alin.3 Cod procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale prev. de la alin.l lit.a - d poate fi invocată în orice stare a procesului.

Curtea constată că judecătorul investit cu soluţionarea cauzei, la primul termen de judecată - 08.X.2013, a formulat o cerere de abţinere întemeiată pe disp. art. 50 Cod procedură penală din 1968 şi respectiv art.47 alin.2 Cod procedură penală din 1968, întrucât a pronunţat sentinţa penală nr.1081/11.06.2013 în dosarul nr. , in cauza în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărtune mincinoasă ,prev. de art.260 alin.l Cod penal din 1969, de către martorul P M , infracţiune dedusă judecăţii în prezenta cauză ( Încheiere - fila 8 dosar fond).

Prin încheierea de şedinţă din 10.X.2013 pronunţată de un alt complet în cauză, a fost respinsă cererea de abpnerc formulata de judecătorul investit cu soluţionarea cauzei (încheiere -fila 10 dosar fond).

Conform art.408 alin.3 Cod procedură penală, apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor.

Curtea, constată că , prin sentinţa penală nr. 1081/11.06.2013 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. ( fila 22 dosar fond), a fost achitat inculpatul Nicuţu Vasile, în baza art.ll pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit.c Cod procedură penală din 1968,pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat ,prev. de art.208 alin.l -209 alin.l lit.g Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969 şi respectiv violare de domiciliu, prev. de art.192 alin. 1,2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969 şi art.33 lit.a Cod penal.

In această cauză a fost audiat martorul P  M, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani sesizându-se din oficiu cu privire la săvârşirea de către acest martor a infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin.l Cod penal din 1969.

Din considerentele sentinţei penale nr. 1081/11.06.2013 a judecătoriei Focşani rezultă că instanţa a analizat declaraţia martorului Popescu Marcel , reţinând că acesta a confirmat că în data de 25.XII.2011, inculpatul N  V i-a adus de la un cumnat de-al său din Italia, un pachet, despre care cumnatul îl anunţase telefonic încă din 22 decembrie că îl va trimite.

Faţă de această situaţie, se constată că instanţa de fond investită cu soluţionarea cauzei înregistrată sub nr. la Judecătoria Focşani, a analizat şi coroborat declaraţia martorului P M cu celelalte probe administrate în cauză, dispunând achitarea inculpatului N  V, astfel încât, fiind investită si cu soluţionarea cauzei privind săvârşirea de către acest martor a infracţiunii de mărturie mincinoasă, în mod corect a apreciat că şi-a exprimat antenor părerea , invocând disp.art.47 alin.2 Cod procedură penală din 1968 si formulând cerere de abţinere de la soluţionarea cauzei.

Potrivit art. 47 alin.2 Cod procedură penală din 1968, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, iar conform art.64 alin.l lit. f Cod procedură penală judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată.

Exprimându-şi părerea cu privire la declaraţia dată de martorul Popescu Marcel în cauza în care a pronunţat sentinţa penală nr. 1081/2013 a Judecătoriei Focşani, acelaşi judecător nu mai poate soluţiona si cauza privind săvârşirea de către acest martor , în cauza în care a pronunţat sentinţa penală arătată, a infracţiunii de mărturie mincinoasă.