Dosar nr. XXXX/40/2014 Art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2006
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOŞANI
SECŢIA PENALĂ
Şedinţa publică din xx.xx.xxxx
PREŞEDINTE:
GREFIER:
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani - reprezentat de:
PROCUROR:
SENTINŢA PENALĂ NR. XXX
La ordine judecarea acţiunii penale privind pe inculpatul B. I. G. trimis în judecată prin rechizitoriul nr. XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală - prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplic. disp. art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din Noul Cod penal.
La apelul făcut în şedinţa publică, se prezintă inculpatul B. I. G., asistat de avocat P. B., lipsă fiind părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care inculpatul depune la dosar copia chitanţei nr. XXXXXXX/X din xx.xx.xxxx emisă de Cec Bank Botoşani prin care a achitat diferenţa rămasă de plată din contravaloarea onorariului de expertiză fiscală efectuată în cauză.
Instanţa constată că la termenele anterioare s-au pus în discuţie cererea inculpatului de judecarea a cauzei potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuiri şi aplicarea legii penale mai favorabile, urmând ca instanţa să se pronunţe odată cu fondul asupra acestor cereri.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa constată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul arată că în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, aşa cum a arătat anterior, legea veche este mai favorabilă în cauză, iar în ceea ce priveşte cererea de judecarea a cauzei potrivit procedurii simplificate, apreciază că aceasta nu poate fi admisă, motivat de faptul că inculpatul a contestat o parte importată din acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, cu privire la prejudiciu, care a fost recalculat printr-o expertiză şi, solicită respingerea.
Pe fondul cauzei, arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. I. G. pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală - prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplic. disp. art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din Noul Cod penal.
Faptele constau în aceea că în perioada 2005 - 2009, în calitate de persoană fizică autorizată pe linie de cadastru, geodezie şi cartografie, inculpatul B. I. G. a încasat diferite sume de bani de la mai multe persoane fizice de pe raza judeţului Botoşani, în vederea efectuării unor lucrări de cadastru, fără a elibera chitanţe, ascunzând astfel sursa impozabilă, prejudiciul cauzat bugetului centralizat al statului fiind în sumă totală de 68.948 lei, din care 38.663 lei reprezentând impozit pe venit şi 30.285 lei reprezentând majorări impozit pe venit, respectiv accesorii.
Situaţia de fapt reţinută este dovedită cu probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii.
Arată că s-a efectuat în cauză o expertiză fiscală şi s-a diminuat prejudiciul, precizând că este de acord cu prejudiciul stabilit prin suplimentul de expertiză de expertul fiscal, în urma recalculării. S-au dedus cheltuielile care nu erau deductibile întrucât nu aveau la bază documente justificate, însă potrivit ordinului ministrului de finanţe sunt posibile aceste deduceri, chiar şi în lipsa documentelor, efectuându-se un calcul prin estimare aşa cum prin estimare se calculează şi impozitul datorat bugetului de stat atunci când nu există o evidenţă corectă.
Solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere; obligarea inculpatului la efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi celelalte obligaţii prevăzute de lege; obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat şi a despăgubirilor civile datorate bugetului de stat cu calculul de rigoare până la achitarea integrală a prejudiciului şi comunicarea hotărârii Oficiului Registrului Comerţului pentru a fi făcute menţiunile în evidenţe.
Avocat P. B., având cuvântul pentru inculpat, referitor la cererile privind aplicarea legii penale mai favorabile în cauză şi aplicarea procedurii simplificate care au fost puse în discuţie deja, arată că în lumina art. 5 din noul Cod penal, legea penală mai favorabilă în cauză este legea veche, pe considerentul că sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a rămas aceeaşi, însă cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, se poate aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, respectiv art. 81 din vechiul Cod penal.
Referitor la cererea formulată de inculpat în temeiul art. 374 alin. 4 şi 375 Cod procedură penală, apreciază că aceasta este pe deplin justificată şi admisibilă, având în vedere conduita procesuală a inculpatului. Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a cărui acte materiale le-a recunoscut în totalitate. Ceea ce a contestat a fost întinderea prejudiciului stabilit. Nu a negat nici un act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune, prevăzut de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 ci doar întinderea prejudiciului, fiind îndeplinite cerinţele textului de lege sus-arătat.
Solicită admiterea cererii şi aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar ca urmare a acesteia, limitele de pedeapsă vor fi cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 5 ani şi 5 luni închisoare, iar ca modalitate de executare, solicită să se facă aplicarea art. 81 din vechiul cod penal.
Referitor la latura civilă a cauzei, arată că de la începutul cauzei, inculpatul deşi a recunoscut faptele de evaziune, a contestat în mod constant prejudiciul stabilit de organele judiciare. Potrivit actului de sesizare a instanţei prejudiciul stabilit la 68.948 lei, în urma analizării componentelor acestuia, s-a solicitat efectuarea unei expertize fiscale, ce trebuia să aibă în vedere şi cheltuielile efectuate de inculpat şi taxele plătite de acesta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în calitate de expert cadastru. Cererea fiind întemeiată pe art. 67 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 şi Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 364/2009, care stabilesc acea estimare rezonabilă ce se are în vedere în astfel de caz.
Arată că expertul desemnat a efectuat lucrarea, având în vedere dispoziţiile legale pe care s-au bazat cererile în latura civilă şi a ajuns într-o primă variantă ca valoarea totală a prejudiciului stabilit în sarcina inculpatului ar fi de 38.145 lei faţă de prejudiciul iniţial de 68.948 lei. Urmare a obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză s-a efectuat un supliment de expertiză şi s-au făcut mici retuşuri, în sensul că s-a stabilit prejudiciul la valoarea de 35.606 lei.
Solicită admiterea în parte a cererii de constituire parte civilă în sensul reducerii sumei solicitate de la 68.948 la 35.606 lei, potrivit concluziilor finale ale raportului de expertize.
Cu privire la persoana inculpatului, arată apărătorul acestuia că nu are antecedente penale, are studii superioare este bine respectat în societate şi comunitatea care considerând că se pot reţine şi vechile dispoziţii ale codului penal privind circumstanţele atenuante, respectiv 74 lit.,a, b şi c şi 76 lit. d din vechiul Cod penal, în lumina art. 5 din noul Cod penal.
Inculpatul B. I. G., având personal ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate şi este de acord cu concluziile apărătorului său.
Deliberând,
T R I B U N A L U L,
Asupra acţiunii penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţine că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx, s-a dispus:
1. Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. I. G. pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală - prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005 - modif. cu aplic. disp. art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din noul Cod penal, reţinându-se în sarcina acestuia că, în perioada 2005 - 2009, în calitate de persoană fizică autorizată pe linie de cadastru, geodezie şi cartografie, inculpatul B. I. G. a încasat diferite sume de bani de la mai multe persoane fizice de pe raza jud. Botoşani, în vederea efectuării unor lucrări de cadastru, fără a elibera chitanţe, ascunzând astfel sursa impozabilă, prejudiciul cauzat bugetului centralizat al statului fiind în sumă totală de 68.948 lei, din care 38.663 lei reprezentând impozit pe venit şi 30.285 lei reprezentând majorări impozit pe venit.
2. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. I. G. pentru comiterea infracţiunilor de „înşelăciune”, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. 1 din N.C.P., comise în dauna părţilor vătămate A. M., A. T., C. S., C. M. şi H. F., întrucât faptele nu există şi pentru comiterea infracţiunilor de „înşelăciune”, prev. şi ped. de art. 244 alin. 1 din N.C.P., în dauna părţilor vătămate U. M., C. I., C. A., B. C., C. V., C. C., C. CL., M. A. şi M. D., întrucât nu există probe cu privire la săvârşirea acestor infracţiuni.
S-au reţinut că la data de xx.xx.xxxx, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost sesizat cu plângerea numitului C. I. prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de B. I. G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înşelăciune” şi „evaziune fiscală”, fapte prev. şi ped. de art. 215 alin. 1 din C.P., respectiv art. 9 alin. 1 lit. „b” din Legea nr. 241/2005, întrucât i-a plătit suma de 760 lei pentru executarea unei lucrări de cadastru, pe care nu a executat-o şi nici nu i-a eliberat chitanţă pentru suma încasată (dosar penal nr. XXXX/P/2010), filele nr. 34, din dosar.
În perioada xx.xx - xx.xx.xxxx, s-au înregistrat plângerile numiţilor U. M. şi C. M., C. V., A. M., A. T., M. A., H. F., C. S., B. C. şi C. C., prin care s-au solicitat efectuarea de cercetări faţă de B. I. G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înşelăciune” şi „evaziune fiscală”, fapte prev. şi ped. de art. 215 alin. 1 şi 3 din C.P., respectiv art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, întrucât aceştia au plătit diferite sume de bani pentru executarea unor lucrări de cadastru, pe care inculpatul nu le-a executat şi nici nu le-a eliberat chitanţe pentru sumele încasate (dosare penale nr. XXXX/P/2010 şi XXXX/P/2010), filele nr. 41-135, din dosar.
La data de xx.xx.xxxx, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost sesizat cu plângerea formulată de D.G.F.P. Botoşani, parte vătămată în prezenta cauză, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de B. I. G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 4 şi art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a achitat la bugetul de stat impozitul pe venitul provenit în urma executării lucrărilor de cadastru în perioada 2005 - 2009, ascunzând astfel sursa impozabilă, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în sumă totală de 68.948 lei, din care 38.663 lei reprezentând impozitul pe venitul din activităţi independente şi 30.285 lei reprezentând majorări impozit pe venit până la data de xx.xx.xxxx şi a refuzat să prezinte organelor fiscale documentele contabile ale P.F.A. B. I. G. (dosar penal nr. XXXX/P/2010), filele nr. 138-141, din dosar.
Prin Ordonanţa din data de xx.xx.xxxx, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. XXXX/P/2010, nr. XXXX/P/2010 şi nr. XXXX/P/2010, la dosarul penal nr. XXXX/P/2010, filele nr. 32, din dosar.
Din actele de urmărire penală administrate în cauză, au rezultat următoarele:
1. În perioada 2002 – 2010, B. I. G. a fost autorizat să execute lucrări pe linie de cadastru, geodezie şi cartografie în baza Autorizaţiei nr. XXX/xx.xx.xxxx, emisă de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, filele nr. 146, din dosar.
În cursul lunii noiembrie 2009, C. I. s-a înţeles cu B. I. G. să-i execute o lucrare de cadastru, ocazie cu care acesta din urmă i-a solicitat iniţial suma de 760 lei, după care i-a mai solicitat suma de 300 lei. Cu toate că, C. I. i-a achitat suma totală de 1.060 lei, B. I. G. nu a mai executat lucrarea până la data de xx.xx.xxxx, când a fost înaintată sesizarea la I.P.J. Botoşani. În prezent lucrarea respectivă de cadastru a fost executată de o altă persoană autorizată, filele nr. 34, din dosar.
Fiind audiată partea civilă C. I., acesta a declarat faptul că în urma înţelegerii cu B. I. G. cu privire la executarea unei lucrări de cadastru, respectiv intabularea unei suprafeţe de teren aparţinând numitei C. A., soţia părţii vătămate, i-a achitat acestuia suma totală de 1.060 lei, însă, inculpatul nu a mai executat lucrarea şi a fost nevoit să solicite sprijinul altei persoane autorizate. De asemenea, partea civilă a mai declarat că a fost indusă în eroare de către inculpat care, până în prezent, nu i-a restituit nici o sumă de bani şi se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.060 lei, filele nr. 35-38, din dosar.
Fiind audiat, inculpatul B. I. G. a declarat că, s-a înţeles cu partea civilă C. I. să-i întocmească toate documentele pentru intabularea unei suprafeţe de teren, a primit de la acesta suma totală de 1.060 lei, însă nu a executat lucrarea respectivă deoarece partea civilă nu i-a adus toate documentele necesare, filele nr. 262-263, din dosar.
2. În perioada 2008 – 2010, părţile civile U. M., C. M., C. V., A. M., M. A., H. F., C. S., B. C. şi C. C. i-au solicitat inculpatului B. I. G. să-i ajute cu intabularea unor imobile proprietate, condiţie în care acesta din urmă le-a solicitat sume de bani cuprinse între 550 - 2.500 lei. După primirea banilor, inculpatul nu a eliberat chitanţe şi nici s-a mai deplasat la imobilele respective pentru efectuarea măsurătorilor necesare întocmirii documentaţiei de intabulare, a evitat să mai discute cu părţile civile şi nici nu le-a restituit sumele de bani primite de la aceştia.
Fiind audiată partea civilă U. M., aceasta a declarat că, în luna februarie 2010, s-a deplasat la sediul O.C.P.I. Botoşani în vederea intabulării unor imobile, ocazie cu care a fost acostat de către inculpatul B. I. G. care s-a oferit să întocmească documentaţia necesară. Astfel, aceştia s-au înţeles la suma de 1.280 lei, s-a întocmit o chitanţă, însă după ce a primit banii, B. I. G. nu s-a mai prezentat la locaţia imobilelor pentru a efectua măsurătorile necesare şi nici nu a întocmit documentaţia necesară în vederea intabulării acelor imobile. De asemenea, acesta a mai declarat că, în cursul lunii aprilie 2010, s-a deplasat la sediul O.C.P.I. Botoşani, unde a chemat presa şi organele de poliţie, iar în urma discuţiilor purtate şi cu conducerea instituţiei, B. I. G. i-a restituit suma de 1.280 lei, motiv pentru care U. M. nu mai are nici o pretenţie civilă sau penală faţă de B. I. G.,filele nr. 46-47, din dosar, acceptând să participe în procesul penal ca martor.
Cu ocazia primirii sumei de bani solicitată de la numitul U. M., B. I. G. a discutat şi cu partea civilă C. M., cu care s-a înţeles să-i intabuleze un imobil pentru suma de 960 lei. Acesta nu a întocmit documentaţia pentru intabularea imobilului. Ulterior, în urma presiunilor exercitate de numitul U. M. la sediul O.C.P.I. Botoşani, B. I. G. a intabulat imobilul numitului C. M., condiţie în care acesta nu mai are nicio pretenţie civilă sau penală în cauză, filele nr. 48, din dosar.
Procedându-se la audierea părţii civile C. V., aceasta a declarat că, în luna iunie 2010, a căutat o persoană autorizată care să-i intabuleze două case şi o grădină, iar o cunoştinţă i l-a recomandat pe inculpatul B. I. G. condiţie în care s-a înţeles cu acesta la suma de 560 lei. După ce a primit suma de bani, pentru care nu a eliberat chitanţă, inculpatul B. I. G. nu s-a mai prezentat la locaţia imobilelor respective pentru a efectua măsurătorile necesare întocmirii documentaţiei de intabulare, a evitat să se întâlnească cu partea civilă şi nici nu i-a restituit suma de bani încasată. De asemenea, partea civilă a mai declarat că a fost indusă în eroare de către inculpatul B. I. G. cu privire la întocmirea documentaţiei de intabulare a imobilelor sale şi se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 560 lei, filele nr. 51-55, din dosar.
În cauză a fost audiată martora U. L., acesta declarând că, în luna iunie 2010, i l-a recomandat pe inculpatul B. I. G. părţii civile C. V., întrucât este rudă cu un nepot al său şi a fost de faţă când acesta a primit suma de 560 lei. Tot aceasta a mai declarat că, ulterior, inculpatul B. I. G. nu s-a mai prezentat la locaţia imobilelor proprietatea părţii civile în vederea întocmirii documentaţiei specifice de intabulare, a evitat să se întâlnească şi să discute cu partea civilă şi nici nu i-a restituit suma de 560 lei, filele nr. 57-60, din dosar.
Fiind audiată partea civilă A. M., aceasta a declarat că, în cursul lunii iulie 2008, i-a achitat inculpatului B. I. G. suma de 1.600 lei pentru intabularea a două imobile, acesta a întocmit documentaţia de intabulare pentru unul dintre imobile, însă ulterior nu a intabulat şi celălalt imobil şi nici nu i-a restituit suma de 800 lei părţii civile, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal, filele nr. 62-64, din dosar.
Procedându-se la audierea părţii civile A. T., aceasta a declarat că, în luna septembrie 2008, s-a interesat cu privire la intabularea unor imobile proprietate la sediul O.C.P.I. Botoşani şi i-a fost recomandat inculpatul B. I. G. întrucât, anterior a intabulat un alt imobil proprietatea fiului părţii civile. Astfel, B. I. G. i-a solicitat şi a primit suma de 780 lei de la partea civilă pentru întocmirea documentaţiei de intabulare, nu a emis chitanţă pentru suma încasată iar ulterior nu s-a prezentat pentru efectuarea de măsurători în vederea intabulării imobilelor respective şi nici nu a restituit suma de 780 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal, filele nr. 69-70, din dosar.
În cauză, a fost audiat martora M. E., fiica părţii civile A. T., care a declarat că, în luna septembrie 2008, mama sa i-a plătit inculpatului B. I. G. suma de 780 lei, pentru întocmirea documentaţiei de intabulare a unor imobile, însă, acesta nu i-a înmânat chitanţă, nu a întocmit intabularea respectivă şi nici nu i-a restituit banii, filele nr. 71-72, din dosar.
În urma discuţiilor purtate telefonic cu partea civilă M. A., cu domiciliul în com. Dragomireşti - Vale, jud. Ilfov, aceasta a afirmat că îşi menţine plângerea formulată în cauză şi că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.500 lei faţă de inculpatul B. I. G. întrucât a indus-o în eroare cu privire la intabularea unui imobil din com. Băluşeni, jud. Botoşani, filele nr. 82, din dosar.
În cauză, a fost audiat şi martorul C. D., care a declarat că, în cursul anului 2008, la solicitarea numitei M. A., i l-a recomandat pe B. I. G. să se ocupe de documentaţia pentru intabularea unui imobil, însă nu cunoaşte alte amănunte, filele nr. 92-93, din dosar.
Numitul H. F. a fost prejudiciat de către B. I. G. cu suma de 550 lei, întrucât nu i-a întocmit în termenul stabilit de comun acord documentaţia necesară pentru intabularea unui imobil, însă ulterior acesta i-a intabulat imobilul respectiv, condiţie în care H. F. nu mai are nici o pretenţie civilă faţă de inculpat, acceptând să participe în cauză în calitate de martor, filele nr.106, din dosar.
Partea civilă C. S. a fost audiată în cauză şi a declarat că, în luna martie 2008, i-a solicitat inculpatului B. I. G. să-i întocmească planuri cadastrale pentru două terenuri, unul intravilan şi celălalt extravilan, însă acesta i-a întocmit doar planul cadastral al terenului intravilan. De asemenea, a mai declarat că inculpatul a înşelat-o şi a prejudiciat-o cu suma de 670 lei, reprezentând contravaloarea întocmirii planului cadastral pentru terenul extravilan al acesteia, activitate pe care nu a mai executat-o până în prezent, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal, filele nr. 108-111, din dosar.
Cu ocazia audierii părţii civile B. C., aceasta a declarat că, în luna aprilie 2010, s-a înţeles cu inculpatul B. I. G. cu privire la intabularea a două suprafeţe de teren, ocazie cu care i-a înmânat toate documentele solicitate precum şi suma de 800 lei. De asemenea, aceasta a mai declarat că, în perioada următoare, inculpatul B. I. G. nu a întocmit documentaţia necesară pentru intabularea imobilelor, a evitat să discute şi să se întâlnească şi nici nu i-a restituit suma de 800 lei. Tot partea civilă a declarat că, a fost înşelat şi că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 800 lei, filele nr. 117-120, din dosar.
Procedându-se la audierea martorului C.V., acesta a declarat că, în cursul anului 2010, i-a vândut părţii civile B. C. două suprafeţe de teren situate în extravilanul com. Răchiţi, jud. Botoşani, ocazie cu care, acesta din urmă, s-a înţeles cu inculpatul B. I. G. pentru întocmirea documentaţiei de intabulare. De asemenea, martorul a mai declarat că personal i-a înmânat actele terenurilor respective, iar partea civilă B. C. i-a înmânat inculpatului suma de 800 lei, însă acesta nu a mai efectuat măsurătorile necesare, nu a întocmit documentaţia pentru intabularea celor două terenuri şi nici nu i-a restituit banii părţii civile B. C., filele nr. 122-123, din dosar.
C. C. a fost audiată în cauză ca parte civilă şi a declarat că, în luna septembrie 2009, s-a deplasat la sediul O.C.P.I. Botoşani în vederea intabulării unui teren proprietate, ocazie cu care i-a fost recomandat inculpatul B. I. G. deoarece anterior mai întocmise documentaţia de intabulare a altui teren din acea zonă. Astfel, partea civilă s-a înţeles cu inculpatul B. I. G. să execute intabularea terenului pentru suma de 800 lei, iar după ce a primit banii, acesta din urmă, nu a efectuat măsurătorile necesare şi nu a întocmit documentaţia pentru intabulare. Ulterior, inculpatul i-a mai solicitat părţii civile şi a primit suma de 270 lei, însă tot nu a intabulat terenul. De asemenea, partea civilă a mai declarat că, în perioada următoare, inculpatul B. I. G. a evitat să discute şi să se întâlnească, nu a întocmit documentaţia de intabulare şi nici nu i-a restituit banii, condiţie în care se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.070 lei, filele nr. 127-130 dosar.
Procedându-se la audierea martorei C. CL., aceasta a declarat că, în luna septembrie 2009, împreună cu soţul, C. C., i-a vândut o suprafaţă de teren numitei B. M., ocazie cu care s-a discutat cu inculpatul B. I. G. pentru a întocmi documentaţia de intabulare. De asemenea, martora a mai declarat că partea civilă C. C. i-a dat suma totală de 1.070 lei, însă inculpatul B. I. G. nu a efectuat măsurătorile necesare, nu a întocmit documentaţia de intabulare şi nici nu a restituit suma de 1.070 lei, filele nr.131-132 dosar.
Fiind audiată martora B. M., aceasta a declarat că, în luna septembrie 2009, a cumpărat un teren de la numitul C. C., iar de intabulare s-a ocupat iniţial inculpatul B. I. G.. De asemenea, martora a mai declarat că vânzătorul i-a plătit inculpatului suma de 1.070 lei, însă acesta din urmă, nu a efectuat măsurătorile necesare, nu a întocmit documentaţia de intabulare a terenului, a evitat să discute şi să se întâlnească cu familia C. şi nici nu le-a restituit banii, filele nr. 133-135, din dosar.
În cauză, a fost audiat şi inculpatul B. I. G., ocazie cu care acesta a recunoscut că toate părţile civile în cauză i-au achitat diferite sume de bani pentru intabularea unor imobile, însă nu a întocmit documentaţia specifică intabulării întrucât unele părţi civile nu i-au adus toate documentele necesare, filele nr.264-266 dosar.
Martorul C. L. V., a declarat că, la data de xx.xx.xxxx, organele de cercetare penală l-au invitat pe B. I. G. la sediul I.P.J. Botoşani pentru audiere, însă acesta a declarat verbal că nu vrea să se prezinte pentru audiere, îşi menţine declaraţiile date şi nu mai semnează nici un document, sens în care a fost întocmit un proces verbal, filele nr. 260, din dosar.
Prin adresa nr. XX XXXX/XXXX/xx.xx.xxxx, D.G.F.P. Botoşani a comunicat că, inculpatul B. I. G. a refuzat orice fel de colaborare cu organul de inspecţie fiscală şi că nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile privind veniturile obţinute în perioada 2003 - 2009, filele nr. 209-210, din dosar.
3. În perioada xx - xx.xx.xxxx, reprezentanţii D.G.F.P. Botoşani au efectuat o inspecţie fiscală generală cu privire la activitatea liber - profesionistului B. I. G. desfăşurată în perioada 2005 - 2009. Astfel, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. XX/XXXX/xx.xx.xxxx, din care rezultă următoarele:
- pentru perioada verificată nu a fost înregistrat în evidenţa organului fiscal teritorial ca plătitor de taxă pe valoare adăugată;
- în perioada 2005 – 2009, nu a depus declaraţiile privind veniturile realizate;
- a încălcat prevederile art. 83 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, art. 103 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, art. 52 alin. 1 şi art. 104 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală;
- la finalizarea inspecţiei fiscale nu a dat declaraţie pe propria răspundere conform prevederilor Codului de procedură fiscală;
- prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă totală de 68.948 lei, din care 38.663 lei reprezentând impozitul pe venitul din activităţi independente şi 30.285 lei reprezentând majorări impozit pe venit până la data de xx.xx.xxxx, filele nr. 146-154, din dosar.
La data de xx.xx.xxxx, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost sesizat cu plângerea penală formulată de către D.G.F.P. Botoşani nr. X XXXXX/xx.xx.xxxx, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numitul B. I. G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 4 şi art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a achitat la bugetul de stat impozitul pe venitul provenit în urma executării lucrărilor de cadastru, ascunzând astfel sursa impozabilă şi a refuzat să prezinte organelor fiscale documentele contabile ale P.F.A. B. I. G., filele nr. 138-141, din dosar.
Organele de cercetare penală au procedat la audierea părţilor civile C. I., C. A. şi a martorului N. L., partea civilă C. V. şi a martorul U. C., partea civilă A. M. şi a martorul A. V., părţile civile M. A., M. D. şi martorii AI. V. şi C. D., partea civilă C. S. şi martorul N. N., partea civilă B. C. şi martorul BU. M., precum şi partea civilă C. C., filele nr. 35-128, din dosar.
Situaţia de fapt expusă mai sus se dovedeşte cu următoarele mijloace de probă:
-Ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale (f. 13, ds.);
-Referat cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale (f. 14-15, ds.);
-Ordonanţă de efectuare în continuare a urmăririi penale (f. 16, ds.);
-Ordonanţă de începere a urmăririi penale pentru faptă (f. 17-18, ds.);
-Ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală din data de xx.xx.xxxx (f.19-22, ds.);
-Ordonanţă de admitere a plângerii şi infirmare parţială a soluţiei (f. 23-24, ds.);
-Rezoluţii de confirmare a începerii urmăririi penale din xx.xx.xxxx (f.25, 28, ds.);
-Rezoluţii de începere a urmăririi penale (f. 26-27, 29, ds.);
-Ordonanţă de declinare a competenţei de soluţionare nr. XXXX/P/2010 din xx.xx.xxxx a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani (f. 30, ds.);
-Referat cu propunere de declinare a competenţei (f. 31, ds.);
-Ordonanţă de conexare, împreună cu referatul cu propunere de conexare (f.32, 33 ds.);
-Referat cu propunere de instituire a măsurii asiguratoriu (f. 213, ds.);
-Ordonanţă de luare a măsurii sechestrului asigurator imobiliar, împreună cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului şi adrese (f. 215-236, ds.);
-Plângerea părţii vătămate C. I. (f. 34, ds.);
-Declaraţii parte vătămată C. I. (f. 35-38, ds.);
-Declaraţie părţii vătămate C. A. (f. 39, ds.);
-Plângerea părţii vătămate U. M. (f. 41-45, ds.);
-Plângerea părţii vătămate C. V. (f. 50, ds.);
-Declaraţie părţii vătămate C. V. (f. 51-55, ds.);
-Plângerea persoanei vătămate A. M. (f. 61, 291, ds.);
-Declaraţia părţii vătămate A. M. (f. 62-63, 64, ds.);
-Plângerea persoanei vătămate A. T. (f. 66-68, ds.);
-Declaraţia părţii vătămate A. T. (f. 69-70, ds.);
-Plângerea persoanei vătămate M. A. (f. 73, ds.);
-Declaraţiile părţilor vătămate M. A. şi M. D. (f.74-75, 76-77 ds.);
-Plângerea persoanei vătămate C. S. (f. 107, 285-287, ds.);
-Declaraţia părţii vătămate C. S. (f. 108-109, 110-111, ds.);
-Plângerea persoanei vătămate C. B. (f. 114-116, 288-290, ds.);
-Declaraţia părţii vătămate C. B. (f. 117-118, 119-120, ds.);
-Plângerea persoanei vătămate C. C. (f. 125, 126, ds.);
-Declaraţia părţii vătămate C. C. (f. 127-128, 129-130, ds.);
-Plângerea părţii civile D.G.F.P.J. Botoşani (f. 138-141, 282-284, ds.);
-Declaraţii inculpat (f. 240-243, 246-248, 251-255, 262-266, ds.);
-Declaraţii martori: N. L. (f. 40, ds.); U. M. (f. 46-47, ds.); U. C. (f. 56, ds.); U. L. (f. 57-58, 59-60, ds.); A. V. (f. 65, ds.); M. E. (f. 71-72, ds.); AI. V. (f. 83, 84, ds.); C. D. (f. 92, 93, ds.); H. F. (f. 10615, ds.);N. N. (f. 112-113, ds.); BU. M. (f. 121, ds.); C.V. (f. 122, 123, ds.); C. CL. (f. 131, 132, ds.); B. M. (f. 133-134, 135, ds.); C. L. V. (f. 260, ds.);
-Proces-verbal încheiat la data de xx.xx.xxxx, prin care numita C. M. nu mai are pretenţii civile faţă de inculpat (f. 48-50, ds.);
-Sentinţa civilă nr. 1665/23.03.2009 (f. 94-105, ds.);
-Decizia de impunere (f. 142-145, ds.);
-Raport de inspecţie fiscală, împreună cu situaţiile anexe (f. 146-157, ds.);
-Adresă prin care se solicită D.G.F.P.J. Botoşani efectuarea de verificări financiar – contabilă în evidenţele societăţii inculpatului, împreună cu invitaţiile, dispoziţiile privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, procese – verbale, note explicative, aviz de inspecţie fiscală, referat pentru suspendarea inspecţiei fiscale, comunicarea suspendării, comunicarea reluării inspecţiei fiscale (f. 158-187s.);
-Adresa O.C.P.I. Botoşani privind extrase (f. 188-198, ds.);
-Adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani prin care s-a solicitat copiile Ordonanţelor nr. XXX/P/2009, din data de xx.xx.xxxx şi XXXX/P/2009 din xx.xx.xxxx ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani (f. 292-317, ds.);
-Adrese, rezoluţie motivată privind ascultarea părţilor vătămate M. A. şi M. D., prin comisie rogatorie, precum şi procesul – verbal prin care aceştia se constituie părţi civile (f. 78-82, ds.);
-Adrese, rezoluţie motivată privind ascultarea numitului AI. V., prin comisie rogatorie, precum şi procese – verbale (f. 85, 87, 88, 89 - 91, ds.);
-Adresă în vederea verificării la OCPI Botoşani, dacă inc. a întocmit / depus documente de intabulare a unor suprafeţe de teren, împreună cu răspunsul OCPI Botoşani (f. 137, 138, ds.);
-Adresele întocmite de IPJ Botoşani – Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu răspunsurile (f. 199-212, ds.);
-Procese – verbale de prezentare drepturi (f. 239, 245, 261, ds.);
-Proces – verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 10.08.2012 (f. 250, ds.).
Organele de cercetare penală au solicitat O.C.P.I. Botoşani să comunica dacă inculpatul B. I. G. a întocmit/depus documente de intabulare a unor suprafeţe de teren şi a altor bunuri imobile, spre avizare şi înregistrare, aparţinând persoanelor/părţilor civile în cauză, iar prin adresa nr. XXXX/xx.xx.xxxx, eliberată de O.C.P.I. Botoşani, s-au comunicat următoarele:
- pentru persoanele vătămate A. M., A. T., C. S., C. M. şi H. F., au fost depuse cereri de către inculpatul B. I. G. şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor acestora;
- pentru părţile civile U. M., C. I. şi A., B. C., C. V., C. C. şi C. şi M. A. şi D. nu au fost identificate înregistrări referitoare la solicitări de intabulare a bunurilor imobile, filele nr. 136, din dosar.
Încasarea sumei de 760 lei de către inculpat de la C. I., fără a fi emisă chitanţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005 - modif.
Inculpatul deţinea Autorizaţia nr. XXX/xx.xx.xxxx, emisă de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, conform Ordinului ministrului nr. 538/01.10.2001, obiectul activităţii fiind executarea lucrărilor de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei.
S-a constatat că valoarea prejudiciului nerecuperat este în sumă totală de 68.948 lei, din care 38.663 lei reprezentând impozitul pe venitul din activităţi independente şi 30.285 lei reprezentând majorări impozit pe venit până la data de xx.xx.xxxx.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, inculpatul a recunoscut că, în perioada 2005 – 2009, a desfăşurat activităţi specifice dar nu a depus la Administraţia judeţeană a finanţelor publice Botoşani declaraţiile tip „200” privind veniturile realizate şi consideră că prejudiciul este foarte mare, însă nu a contestat decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării, cu toate că l-a primit la domiciliu, filele nr. 239-248, din dosar.
S-a constatat că în cauză, partea civilă este statul, reprezentat de Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi la bugetul căreia se colectează taxele şi impozitele aferente. Celelalte persoane implicate, ca părţi vătămate, neavând calitate în cauză întrucât în ceea ce le priveşte s-a dispus clasarea cauzei.
Întrucât inculpatul nu a recuperat prejudiciul cauzat bugetului de stat în cursul cercetărilor, prin Ordonanţa de luare a măsurii sechestrului asigurator imobiliar nr. XXX/P/2011 din xx.xx.xxxx, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului B. I. G., respectiv teren intravilan în suprafaţă de 367,66 m.p. pe care este amplasată o locuinţă cu suprafaţa construită la sol de 98,89 m.p., situate în mun. Botoşani, str. X nr. X, jud. Botoşani, ocazie cu care la data de xx.xx.xxxx a fost întocmit procesul verbal de aplicare a sechestrului penal, filele nr. 216, 227-229, din dosar.
Prin Încheierea nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, emisă de O.C.P.I. Botoşani, s-a dispus admiterea cererii cu privire la sechestrul asigurator dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului B. I. G., filele nr. 231-232, din dosar.
Instanţa s-a investit cu soluţionarea cauzei şi a dispus citarea inculpatului a părţii vătămate, care s-a constituit parte civilă în cauză prin reprezentant.
Fiind audiat în faţa instanţei, inculpatul a arătat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, solicitând să fie judecat după procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii, cerere care a fost consemnată în încheierea de şedinţă din data de xx.xx.xxxx, contestând doar mărimea prejudiciului cauzat părţii vătămate, motive pentru care s-a pus în discuţie verificarea acestui prejudiciu prin expertiză fiscală, ale cărei concluzii vor fi avute în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei.
La termenele din xx.xx.xxxx şi xx.xx.xxxx, dat fiind faptul că infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune de prejudiciu, instanţa a pus în discuţie cererea inculpatului privind judecarea sa după procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, situaţia prejudiciului fiind verificată prin expertiză, rămânând a se pronunţa asupra acestei cereri odată cu fondul, când s-e apreciază că cererea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă, dat fiind faptul că inculpatul nu a recunoscut integral săvârşirea infracţiunii aşa cum este ea descrisă prin rechizitoriu, inculpatul urmând să fie judecat totuşi cu aplicarea consecinţelor unei asemenea cereri, aşa cum decurs aceste consecinţe din art. 377 Cod procedură penală, întrucât s-a impus în cauză administrarea de probe.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 68.948 lei, aşa cum rezultă din adresa depusă la fila 26 dosar, din care 38.663 lei, impozit pe venit din activităţi independente: 30.285 lei majorări impozit pe profit plus dobânzi şi penalităţi calculate conform art. 120 şi 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003, faţă de concluziile expertizei fiscale de la dosar, care a constatat faptul că acest prejudiciu este 35.606 lei, cu titlul de daune, conform expertizei fiscale efectuată în cauză,şi răspunsurilor la obiecţiunile formulate cu privire la aceasta, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, din care:
- 21.865 lei impozit pe venit (perioada 2005 – 2009);
- 13.741 lei accesorii (dobânzi şi penalităţi), plus dobânzile şi penalităţile ce se vor calcula conform art. 120 şi 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003, începând cu anul 2010 şi până la achitarea integrală a debitului principal de 21.865 lei.
Expertiza fiscală a fost dispusă la termenele din data de xx.xx.xxxx şi respectiv xx.xx.xxxx, cu următoarele obiective:
1. Să se stabilească dacă metoda folosită în estimarea veniturilor anuale ale inculpatului în perioada 2005 - 2009 respectă reglementările fiscale în materie, şi dacă această metodă poate fi apreciată ca fiind o estimare rezonabilă în sensul art. 67 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
2. Să se stabilească dacă estimarea rezonabilă s-a făcut în mod corect, având în vedere că, la stabilirea veniturilor anuale a fost avută în vedere doar fişa clienţilor din anul 2009, unde au fost inserate onorarii raportate la acea perioadă, semnificativ mai mari decât onorariile practicate în anul 2005, 2006 şi 2007. Mai mult, în aceste onorarii avute în vedre în fişa sus-menţionată erau incluse şi taxa de avizare pe care inculpatul o plătea, în numele clientului, către OCPI, acea taxă neconstituind venit al inculpatului.
3. Să se stabilească dacă în îndeplinirea activităţii de serviciu a inculpatului, respectiv activitatea de expert cadastral, inculpatul ar fi avut nevoie a face următoarele cheltuieli:
- cheltuieli de deplasare, atât la teren cât şi la instituţii în legătură cu activitatea sa;
- cheltuieli de avizare la OCPI a planurilor cadastrale întocmite de OCPI Botoşani;
- cheltuieli legate de funcţionarea biroului în care inculpatul îşi desfăşoară activitatea;
- cheltuieli aferente achiziţionării de mijloace tehnice necesare activităţii sale, consumabile ş.a.m.d.;
4. Să se stabilească, raportat la obiectivul nr. 3, dacă estimarea rezonabilă, din punct de vedere fiscal, presupune luarea în calcul atât a veniturilor cât şi a la cheltuielilor efectuate de către inculpat pentru desfăşurarea activităţii sale;
5. Să se stabilească, raportat la valoarea reală a sumei reprezentând impozit pe venit, cuantumul real al prejudiciului.”
6. În condiţiile în care acest prejudiciu există, să se arate care este acest prejudiciu în exact şi care sunt temeiurile legale pe care se sprijină acest prejudiciu.
7. Alte aspecte utile cauzei pentru înţelegerea corectă a probelor şi soluţionarea legală a cauzei.
Obiectivele au fost stabilite de comun acord cu părţile din prezenta cauză în prezenţa consultantului fiscal desemnat, formulându-se obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză fiscală, iar expertul a arătat în răspunsul său depus la dosar faptul că îşi menţine concluziile aşa cum au fost formulate, cu excepţia mărimii prejudiciului, care a fost modificat aşa cum rezultă din răspunsul la obiecţiunile depuse la fila 82 şi următoarele dosar.
Înainte de toate instanţa reţine că infracţiunile din prezenta cauză s-au consumat între anii 2005 - 2009, iar judecarea inculpatei s-a consumat în prezent, în anul 2015.
Drept urmare, instanţa înainte de concluziile de fond, la termenul din xx.xx.xxxx a pus în discuţie faptul că la xx.xx.xxxx a intrat în vigoare Noul Cod penal şi Noul Cod de procedură penală, aşa încât se impune în cauză fie schimbarea calificării infracţiunilor, fie schimbarea încadrării juridice, conform art. 49 alin. 2 sau art. 386 Cod procedură penală, cu aplicarea după caz a principiului aplicării legii mai favorabile, prevăzut de art. 5 şi următoarele din Noul Cod penal, rezultând din analiză următoarea situaţie de excepţie, cât şi de fond.
Din punct de vedere al aplicării legii mai favorabile pentru infracţiunile săvârşite de inculpat, ca efect al faptului că acestea au fost comise în perioada 2005 - 2009, sub imperiul vechilor prevederi penale, cât şi ca efect al faptului că până la soluţionarea prezentei cauze, la xx.xx.xxxx, au intrat în vigoare Noul cod penal şi Noul Cod de procedură penală, iar Legea nr. 241/2005 a fost modificată, având în vedere dispoziţiile art. 49. alin. 2 şi 386 Cod procedură penală, instanţa reţine următoarele.
Potrivit legii şi practicii juridice, pronunţate de instanţe până în prezent, în special Decizia Curţii Constituţionale nr. 263 din 6 mai 2014, în materia aplicării legii penale mai favorabile, instanţa reţine că pot exista două situaţii distincte în raport de care se poate aprecia incidenţa acestei legi şi se pot defini textele aplicabile, după cum urmează:
Atunci când legea veche se regăseşte în aceeaşi formă în legea nouă, iar legea nouă este mai favorabilă, se schimbă calificarea infracţiunilor din textul vechi în textul nou, conform art. 49 alin. 2 Cod procedură penală, cauza urmând a fi soluţionată potrivit legii noi, iar atunci când textul vechi al unei infracţiuni nu se regăseşte în aceeaşi formă sau se regăseşte ca un element constitutiv al laturii obiective a unei alte infracţiuni din legea nouă, iar legea nouă este mai favorabilă, se schimbă încadrarea juridică conform art. 386 Cod procedură penală, cauza urmând să fie soluţionată, potrivit legii noi.
Când legea veche este mai favorabilă, aşa cum sunt definite infracţiunile în Codul penal din 1969 şi alte legi, cum este în prezenta cauză, se aplică această lege, fără vreo schimbare a calificării sau a încadrării juridice.
Potrivit distincţiilor de mai sus, rezultă că prevederile din legile succesive nu pot fi combinate între dânsele, pe instituţii autonome, aşa cum se statuase în vechea practică judiciară.
În acest sens s-a pronunţat şi decizia Curţii Constituţionale sus-arătate, care a arătat că dispoziţiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
După schimbarea calificării sau a încadrării juridice, potrivit distincţiilor de mai sus, se dispune soluţionarea cauzei potrivit legii mai favorabile din vechea lege sau din noua lege, dar cu aplic. art. 5 Cod penal, privind aplicarea legii mai favorabile, inclusiv cu referire la individualizarea judecătorească a pedepsei,; la interzicerea unor drepturi, menţinerea arestării, deducerea arestării, cheltuieli judiciare, chiar dacă privire distinct acest instituţii conţin prevederi mai grave sau mai blânde în cadrul legii care este aleasă a fi aplicată.
Rezultă că trebuie avut în vedere întregul complex infracţional, între care formele infracţiunii, circumstanţe, tratament sancţionator, etc.
Drept urmare, instanţa va avea în vedere la soluţionarea aplicării legii mai favorabile pentru inculpat pusă în discuţie la ternul de judecată din data de xx.xx.xxxx, pentru care instanţa urmează să se pronunţe odată cu fondul cauzei, atât vechile prevederi legale, cât şi noile prevederi legale, inclusiv Legea nr. 241/2005, în forma ei iniţială, intrată în vigoare în anul 2005, cât şi în forma rezultată ca urmare a modificărilor prevăzute de O.U.G. nr.54/2010; Legea nr.187/2012; Legea nr.50/2013; Legea nr.255/2013.
Instanţa reţine că, din analiza comparativă a textelor de lege sus-arătate şi luând în consideraţie Decizia Curţii Constituţionale sus-arătată care este obligatorie pentru instanţă, rezultă că în prezenta cauză vechiul Cod penal şi Legea nr. 241/2005 în forma iniţială din 2005, sunt legile mai favorabile, care trebuie aplicate în cauză.
Comparând textele de lege vechi cu cele noi, luând în consideraţie aspectele teoretice şi practice sus arătate în legătură cu infracţiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, instanţa reţine punctual următoarele:
- Referitor la concursul de infracţiuni din Vechiul Cod penal comparativ cu Noul Cod penal, rezultă din comparaţia textelor că mai favorabilă este vechea prevedere legală cuprinsă în art. 33 lit. a, 34 Cod penal 1969, cu luarea în consideraţie şi a celor arătate mai sus privind infracţiunea continuată, cât şi cu luarea în consideraţie a Deciziei nr. 1/14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
- Referitor la interzicerea unor drepturi din Vechiul Cod penal comparativ cu Noul Cod penal, rezultă din comparaţia textelor că mai favorabilă este legea nouă, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 din legea nr. 187/2012 „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă”.
În consecinţă, dacă una dintre legi a fost identificată ca fiind mai favorabilă, în raport cu pedeapsa principală, acea lege se va aplica şi în privinţa pedepsei complementare şi accesorii. Dacă legea nouă modifică doar pedeapsa complementară, se va aplica legea stabilită, ca fiind mai favorabilă, în raport de aceasta.
De asemenea noua reglementare condiţionează aplicarea pedepselor accesorii de aplicarea a pedepselor complementare, fără de care nu pot fi dispuse aşa cum rezultă din art. 65 alin. 1 Noul Cod penal, limita maximă fiind în prezent 5 ani.
Alegerea legii penale mai favorabile, în situaţia în care potrivit ambelor coduri ar fi aplicabilă suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei, cum este dat şi în prezenta cauză, se va face ţinând seama de prevederile înscrise în art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, care prevede faptul că pentru determinarea legii penale mai favorabile, în asemenea situaţii, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării, potrivit legilor succesive, cu prioritate, faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Textul nu stabileşte precis care este legea mai favorabilă, ci doar furnizează instanţei, criteriile pe baza cărora urmează să fie determinată această lege. Dacă se are în vedere că noua reglementare instituie o obligaţie importantă pe care nu o regăsim în Vechiul Cod penal – Munca în folosul comunităţii – şi în plus, elimină efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, se poate concluziona pe baza criteriilor menţionate în art. 16 alin. 2 sus-arătat, că reglementarea veche este în realitate mai favorabilă.
Chiar şi în situaţia în care condamnatul nu ar fi obligat la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, în considerarea stării sale de sănătate, reglementarea art. 861 din Vechiul Cod penal 1969, rămâne mai favorabilă prin prisma efectului reabilitării de drept, pe care îl atrage (Ministerul Justiţiei – Florin Streteanu colaborator Documentare fila 21), iar reglementarea cuprinsă în art. 81 şi următoarele Cod penal 1969 este de asemenea mai favorabilă, întrucât suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu mai este prevăzută în Noul Cod penal.
Dar aşa cum s-a arătat şi anterior, prevederile legale vechi cu cele noi nu se pot combina.
Faţă de cele sus-arătate, instanţa va dispune pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată schimbarea încadrării juridice, conform art. 386 Cod procedură penală, întrucât infracţiunile nu se mai regăsesc în aceeaşi formă în legislaţia actuală, inclusiv în Legea nr. 241/2005, urmând ca la o eventuală individualizare judecătorească a pedepsei, cât şi la individualizarea judecătorească a executării pedepsei să se aplice, după caz, prevederile legale mai favorabile inculpatei, în conformitate cu distincţiile şi consideraţiile teoretice şi practice sus-arătate.
Instanţa apreciază că în prezenta cauză, pe ansamblu şi având în vedere întregul complex infracţional, legile penale mai favorabile inculpatului sunt vechile legi, adică vechiul Cod penal, cât şi vechea Legea nr. 241/2005, aşa cum a intrat ea în vigoare în acest an, întrucât prin aplicarea vechiului Cod penal şi a vechii legi de evaziune fiscală se ajunge fără nicio îndoială în mod ipotetic şi în orice modalitate de individualizare, la pedepse mult mai reduse decât dacă s-ar fi aplicat noul Cod penal, chiar dacă unele instituţii din acest cod apar ca fiind mai favorabile, mai mult, se poate dispune şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pe fond, în cadrul situaţiei de fapt, instanţa reţine că potrivit rechizitoriului şi probelor de la dosar, cât şi recunoaşterile inculpatului, este real şi exact faptul că acesta în perioada 2005 - 2009, în calitate de persoană fizică autorizată pe linie de cadastru, geodezie şi cartografie a încasat diferite sume de bani de la mai multe persoane fizice de pe raza judeţului Botoşani, în vederea efectuării unor lucrări de cadastru, fără a elibera chitanţe, ascunzând astfel sursa impozabilă, prejudiciul cauzat bugetului centralizat al statului fiind în sumă totală de 35.606 lei, cu titlul de daune, conform expertizei fiscale efectuată în cauză,şi răspunsurilor la obiecţiunile formulate cu privire la aceasta, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, din care:
- 21.865 lei impozit pe venit (perioada 2005 – 2009);
- 13.741 lei accesorii (dobânzi şi penalităţi), plus dobânzile şi penalităţile ce se vor calcula conform art. 120 şi 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003, începând cu anul 2010 şi până la achitarea integrală a debitului principal de 21.865 lei.
Cum faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, fiind recunoscute de acesta, cu incidenţa în cauză a disp. art. 396 alin. 10 teza II şi ultimă Cod procedură penală, întrucât s-a impus administrarea de probe în cauză în legătură cu prejudiciul, instanţa urmează ca reţinând vinovăţia acestuia să procedeze la condamnarea lui potrivit legii, cu aplicarea principiului legii penale mai favorabile, prevăzut în art. 5 din noul Cod penal.
La individualizarea judecătorească a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare şi persoana inculpatului, cu antecedente penale dar în condiţiile existenţei în raport cu prezenta cauză a concursului real de infracţiuni, tânăr, cu o conduită procesuală corectă, apreciindu-se că pentru condamnarea şi reeducarea lui este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată condiţionat, conform art. 81 şi următoarele Cod penal 1969.
Se va face în cauză aplicare disp. art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969.
În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, cu aplic art. 5 Noul Cod penal, se va suspenda condiţionat executarea pedepsei de 1 (un) an închisoare cât şi a celor accesorii, pe un termen de 3 (trei) ani, care se va calcula începând cu data de xx.xx.xxxx conform art. 85 alin. 3 Cod penal 1969.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni.
Se va dispune ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se comunice un exemplar al sentinţei Administraţiei Financiare Judeţene Botoşani pentru înscrierea în cazierul fiscal al inculpatului a dispoziţiilor privind condamnarea lui pentru fapte sancţionate de legile fiscale, conform art. 2 alin. 1; 3 alin. 2; 4 şi 6 din Ordonanţa nr. 75/2001, privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Nu se va dispune această comunicare şi la Oficiul Registrului Comerţului, întrucât inculpatul având calitatea doar de persoană fizică autorizată nu intră sub incidenţa prevederilor cuprinse în art. 6 din Legea nr. 31/1990 şi 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990, privind societăţile comerciale şi, respectiv Registrul Comerţului.
Instanţa urmează aşadar să admită acţiunea civilă a cauzei, cu obligarea ca atare a inculpatului, în conformitate cu art. 998, 999 rap. la art. 1073 din vechiul Cod civil, reglementări care sunt aplicabile în cauză, în raport cu perioada când s-au săvârşit faptele, cât şi în raport cu disp. art. 6 din Noul Cod Civil, cât şi art. 220 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia noul cod Civil a intrat în vigoare al data de 1 octombrie 2011, la plata daunelor de 35.606 lei, cu titlul de daune, conform expertizei fiscale efectuată în cauză, şi răspunsurilor la obiecţiunile formulate cu privire la aceasta, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, din care:
- 21.865 lei impozit pe venit (perioada 2005 – 2009);
- 13.741 lei accesorii (dobânzi şi penalităţi), plus dobânzile şi penalităţile ce se vor calcula conform art. 120 şi 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003, începând cu anul 2010 şi până la achitarea integrală a debitului principal de 21.865 lei.
Se vor menţine măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa din xx.xx.xxxx a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu privire la suprafaţa de 367,66 mp. teren situat în Botoşani, str. X nr. X şi a unei locuinţe în suprafaţă construită de 98,89 mp.
Văzând şi dispoziţiile art. 272 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ş T E:
I. Respinge cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei conform art. 375 şi următoarele Cod procedură penală privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.
II. În temeiul art. 386 din Cod procedură penală, în vederea aplicării legii mai favorabile prev. de art. 5 Cod penal, admite sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul B. I. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. XXX/P/2011 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în consecinţă:
Dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul B. I. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, din infracţiunii de „evaziune fiscală - prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, modificată, prin O.U.G. nr. 54/2010; Legea nr. 187/2012; Legea nr. 50/2013; Legea nr. 255/2013, cu aplic. disp. art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din Noul Cod penal,
în infracţiunea de „evaziune fiscală prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, fără modificări, cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal.
III. Condamnă pe inculpatului B. I. G. fiul lui E. şi L., născut la data de xx.xx.xxxx în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, cu domiciliul în municipiul Botoşani, Bulevardul X nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani, fără forme legale în municipiul Botoşani, str. X nr. X, judeţul Botoşani, cetăţenie română, studii superioare, necăsătorit, 3 copii minori, posesor al CI seria XT nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXXXX, stagiul militar îndeplinit, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 241/2005, fără modificări, cu aplic. art. 41 alin. 2; art. 42 Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, cât şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
Constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969, prin sentinţa penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de xx.xx.xxxx, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, săvârşită la data de xx.xx.xxxx, cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor, conform art. 81, 82 Cod penal 1969, infracţiune care se situează în concurs real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a şi 34 Cod penal 1969, cu infracţiunea din prezenta cauză.
În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal 1969 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 42 din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, iar în temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal 1969 contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 3 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Face aplicarea în cauză a disp. art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969.
În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, cu aplic art. 5 Noul Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 (un) an închisoare cât şi a celor accesorii, pe un termen de 3 (trei) ani, care se va calcula începând cu data de xx.xx.xxxx conform art. 85 alin. 3 Cod penal 1969.
Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni.
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unui exemplar al sentinţei Administraţiei Financiare Judeţene Botoşani pentru înscrierea în cazierul fiscal al inculpatului a dispoziţiilor privind condamnarea lui pentru fapte sancţionate de legile fiscale, conform art. 2 alin. 1; 3 alin. 2; 4 şi 6 din Ordonanţa nr. 75/2001, privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
IV. Admite acţiunea civilă a cauzei formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, iar în consecinţă, în temeiul art. 19 şi 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 din Vechiul Cod civil:
Obligă inculpatul B. I. G. să plătească părţii civile suma de 35.606 lei, cu titlul de daune, conform expertizei fiscale efectuată în cauză,şi răspunsurilor la obiecţiunile formulate cu privire la aceasta, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, din care:
- 21.865 lei impozit pe venit (perioada 2005 – 2009);
- 13.741 lei accesorii (dobânzi şi penalităţi), plus dobânzile şi penalităţile ce se vor calcula conform art. 120 şi 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003, începând cu anul 2010 şi până la achitarea integrală a debitului principal de 21.865 lei.
Menţine măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa din xx.xx.xxxx a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu privire la suprafaţa de 367,66 mp. teren situat în Botoşani, str. X nr. X şi a unei locuinţe în suprafaţă construită de 98,89 mp.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.
PREŞEDINTE,GREFIER,
Tribunalul Galați
Înstrăinarea unor bunuri aparţinând unei societăţi comerciale
Judecătoria Bacău
Infracţiuni prevăzute de art.6 din L241/2005
Judecătoria Pitești
infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005
Tribunalul Sibiu
Evaziune fiscală în formă continuată.
Curtea de Apel Constanța
Evaziune fiscală. Săvârsirea infractiunii in formă continuată. Suspendarea