Anulare proces verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 1223 din 27.10.2015


Prin sentinţa civilă nr.1223 din 27 octombrie 2015 s-a admis plângerea contravenţională formulată de petentul GMV în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA. S-a anulat ca netemeinic procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CP numărul 7935853 încheiat de reprezentantul intimatului la data de 14 ianuarie 2015, ora 17:30. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Asupra cauzei civile de faţă, instanţa a constatat că prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Gura Humorului pe data de 20 ianuarie 2015, sub numărul de dosar…, petentul GMV a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria CP numărul 7935853 încheiat pe data de 14 ianuarie 2015, la 17:30, solicitând instanței anularea acestuia ca nelegal și netemeinic, precum și anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

În motivarea plângerii sale petentul arată că prin procesul-verbal de constatare a contravenției atacat a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 540 RON, în temeiul articolului 53 alineatul 1 și al articolului 135 litera h) din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002, fiindu-i aplicată și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile pe motiv că la data de 28 noiembrie 2014, la 9:15, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare … ar fi pătruns în intersecția străzii CB cu strada DC, pe culoarea galbenă a semaforului și nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului FV. Petentul arată că la data și ora menționate, în timp ce conducea autoturismul cu datele de identificare arătate, în fața sa se deplasa un alt autoturism și că a pătruns în intersecția străzii CB cu strada DC pe culoarea verde a semaforului, acesta indicând că mai are la îndemână un interval de timp de 5 secunde până la schimbarea culorii. După ce a pătruns în intersecție și s-a apropiat de a doua trecere de pietoni, de pe trotuar, în diagonală, pe lângă marcajul pentru trecerea de pietoni s-a angajat în traversare FV care s-a lovit de partea laterală a autoturismului pe care îl conducea. Imediat petentul a acționat sistemul de frânare și autoturismul s-a oprit înainte de trecerea pentru pietoni astfel încât susținerea din procesul-verbal de constatare a contravenției în sensul că pietonul s-a angajat regulamentar este infirmată de înregistrările de pe camerele de supraveghere. Petentul arată că de îndată a anunțat organele de poliție și a transportat pietonul accidentat la spital. Mai arată că la data respectivă au fost verificate înregistrările de pe camerele video de supraveghere și i s-a comunicat că nu a încălcat nicio regulă de circulație, pietonul angajându-se se în traversare pe culoarea roșie a semaforului.

După două luni de zile, arată petentul, a fost sunat de agentul constatator care i-a comunicat că ar fi niște probleme și ar trebui să se prezinte la poliție pentru a le discuta. S-a conformat solicitării agentului de poliție și prezentându-se la sediul acestei instituții i-a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției pe care a înțeles să-l atace în prezentul dosar.

În drept, petentul invocă dispozițiile articolului 194 și următoarele din Codul de procedură civilă, articolul 5, articolul 16 și următoarele din Ordonanța de Urgență a guvernului numărul 195 din 2002, precum și dispozițiile Ordonanței Guvernului numărul 2 din 2001.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii, cu motivarea că pe data de 28 noiembrie 2014, în jurul orei 12:20, echipajul poliției rutiere compus din agentul șef principal SN și agentul șef principal UG, planificați la serviciul de supraveghere și control al traficului de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc și a comunelor arondate, a fost sesizat despre faptul că pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc a avut loc un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, atât victima cat și conducătorul auto implicat aflându-se la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Drept urmare, echipajul s-a deplasat de urgență la această instituție sanitară și a constatat că în accident au fost implicați GMV în calitate de conducător auto al autoturismului cu numărul de înmatriculare … și FV care în calitate de pieton a fost accidentat de acest autoturism.

Se arată de către intimat că în cauză a fost întocmit dosarul de cercetare penală cu numărul 1694/P/2014 pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de articolul 196 alineatele 2 și 3 din Codul penal, pusă în sarcina lui GMV. Întrucât cei doi au prezentat echipajului de poliție variante contradictorii cu privire la împrejurările producerii accidentului, echipajul poliției rutiere s-a deplasat la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc unde se găsesc monitoarele pe care se pot viziona imaginile captate de camerele video amplasate pe raza municipiului, pentru a verifica  dacă locul indicat de cei doi ca fiind cel al producerii accidentului este supravegheat de aceste camere. S-a reținut că locul accidentului ar fi în cîmpul vizual al unei camere video, montată la o anumită distanță, fapt pentru care s-a solicitat reprezentantului poliției locale să înregistreze imaginile captate pentru un anumit interval orar, astfel încât ele să poată fi puse la dispoziția echipei de cercetare a accidentului rutier. În urma cercetărilor efectuate în cauza penală privind respectivul accident rutier a rezultat că acesta s-a produs din vina conducătorului auto GMV care nu a acordat prioritate lui FV care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii CB pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului, accidentându-l.

Dosarul penal cu numărul 1694/P/2014, arată intimatul, a fost înaintat la data de 6 februarie 2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu propunerea de clasare în temeiul articolului 315 alineatul 1 litera b) raportat la articolul 16 alineatul 1 litera b) din Codul de procedură penală întrucât din certificatul medico-legal depus de victimă la dosar rezultă că în urma accidentului aceasta a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de mai puțin de 90 de zile. Întrucât fapta comisă de GMV de a nu acorda prioritate pietonului FV, angajat în traversarea regulamentară a străzii, reprezintă contravenție la regimul rutier s-a procedat la sancționarea acestuia conform procesului-verbal de constatare a contravenției care formează obiectul prezentei cauze, fiindu-i aplicată acestuia amenda contravențională în sumă de 540 RON și reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public, ca măsură complementară, conform articolului 101 alineatul 3 litera a) din Ordonanța de Urgență a guvernului numărul 195 din 2002.

Intimatul apreciază astfel că agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale, iar procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de lege, neexistând motive pentru anularea acestuia. Acestea sunt argumentele pentru care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției atacat, implicit a sancțiunii aplicate prin acest act.

Cu privire la circuitul dosarului, instanța reține că plângerea a fost înregistrată inițial la Judecătoria Gura Humorului, așa cum s-a arătat, sub numărul de dosar …, instanță care prin sentința civilă numărul 294 din data de 27 martie 2015 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, cauza fiind înregistrată la această din urmă instanță sub numărul 1743/206/2015.

Analizând probele administrate în cauză și dispozițiile legale aplicabile instanța reține că prin procesul verbal de constatare a contravențiilor seria CP numărul 7935853 încheiat pe data de 14 ianuarie 2015, la 17:30, petentul GMV a fost sancționat cu amendă contravențională de 540 RON și cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de articolul 99 alineatul 1 punctul 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002 și de articolul 101 alineatul 3 litera a) din aceeași ordonanță de urgență. S-a reținut în fapt că la data de pe 28 noiembrie 2014, la 9:15, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare … pe strada CB din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava spre Vatra Dornei și a trecut pe culoarea galbenă a semaforului instalat înainte de intersecția cu strada DC, iar în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din dreptul sediului Băncii … nu a acordat prioritate de trecere pietonului FV care traversa regulamentar strada din partea dreaptă, lovindu-l pe acesta cu autoturismul și creîndu-i leziuni ce au necesitat un număr de 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale.

Instanța reține că organul de cercetare din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc s-a sesizat din oficiu cu privire la accidentul de circulație care a avut loc pe data de 28 noiembrie 2014, încheind în acest sens procesul-verbal din aceeași dată. S-a reținut în acest act că la ora 9:20, efectuând serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc și a localităților arondate, agentul șef principal SN a fost anunțat de către personalul de serviciu pe subunitate despre faptul că pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, pe strada CB s-a produs un accident rutier. Deplasându-se la fața locului, agentul de poliție a constatat că la acea dată, la ora 9:15, conducătorul auto GMV în vârstă de 55 de ani din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare … pe strada CB din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava către Vatra Dornei, deși a trecut pe culoarea verde a semaforului în intersecția cu strada DC, a surprins și accidentat pe FV de 56 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată regulamentar, dar pe culoarea roșie a semaforului, acesta izbindu-se în aripa laterala dreapta față a autoturismului menționat după care a căzut pe carosabil. Victima a fost transportată cu autoturismul implicat în accident la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde a fost diagnosticată cu fisură de bazin, contuzie hemitorace drept și contuzie cot drept, necesitând peste 20 de zile de îngrijiri medicale, victima refuzând să rămână internată în spital. Se mai arată în procesul-verbal că atât victima, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative și le-au fost recoltate, de asemenea, probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei (fila 7 a dosarului de urmărire penală).

Instanța mai reține că în dosarul de urmărire penală cu numărul 1694/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în care au fost efectuate cercetări ca urmare a sesizării din oficiu cu privire la accidentul care au avut loc pe data de 28 noiembrie 2014 s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de articolul 196 alineatele 2 și 3 din Codul penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. S-a reținut în motivarea ordonanței de clasare că numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii leziunilor persoanei vătămate FV este de 35 – 40 și că pentru existența faptei de vătămare corporală din culpă Noul cod penal prevede ca numărul zilelor de îngrijiri medicale să fie mai mare de 90. S-a apreciat astfel că în cauză nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală, fiind incidentă situația prevăzută de articolul 16 litera a) din Codul de procedură penală, apreciindu-se ca persoana vătămată poate acționa pe cale  civilă pentru recuperarea eventualelor sume cheltuite pentru refacerea sănătății.

În cursul cercetărilor a fost examinat suportul optic de tip CD pus la dispoziție de către Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, care conține înregistrările camerei video montate pe strada CB, la intersecția cu strada G (Școala Generală …), cameră care este proprietatea primăriei din localitate și care captează imagini de pe sectorul de drum pe care au avut loc accidentul rutier din data de 28 noiembrie 2014 în care a fost implicat autoturismul condus de petent.

Procedând la vizualizarea acestui suport optic instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale reține faptul că un autoturism de culoare închisă, al cărui număr de înmatriculare nu  se observă din înregistrare, dar care petentul, prezent în sala de judecată la termenul din data de 20 noiembrie 2015 la care a fost vizionat acest suport, acceptă că este autoturismul său marca Volkswagen Golf, implicat în accident, circulă pe data de 28 noiembrie 2014 pe CB din municipiul Câmpulung Moldovenesc din direcția Suceava către Vatra Dornei apropiindu-se de intersecția din fața platoului central al municipiului. De precizat că în această intersecție, pe strada CB, sunt amenajate un număr de două treceri pentru pietoni, marcate corespunzător și semnalizate fiecare cu semafor pentru autovehicule și cu semafor pentru pietoni.

Se observă din înregistrare faptul că autoturismul condus de petent pătrunde în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului situat în fața primei treceri de pietoni la ora 09:11:46, cu precizarea ca această culoare (galbenă) a urmat culorii verzi a semaforului și s-a schimbat la ora 09:11:42, cu 4 secunde înainte de pătrunderea petentului în intersecție. Se mai poate observa din înregistrare faptul că în urma autoturismului petentului, la o distanță relativ mică, circula un autoturism de culoare roșie ce a oprit la semaforul care între timp afișase culoarea roșie. La ora 09:11:52, după 6 secunde de la pătrunderea în intersecție a petentului se poate observa din înregistrare cum autoturismul acestuia se oprește în fața celei de-a doua treceri pentru pietoni sau pe această trecere, fără ca din înregistrare să se poată înțelege exact ce anume s-a petrecut acolo întrucât distanța este prea mare pentru a surprinde detaliile. Probabil însă că motivul pentru care autoturismul petentului a oprit este accidentul rutier în care acesta a fost implicat.

Prima dintre contravențiile ce i se impută petentului este aceea prevăzută de articolul 99 alineatul 1 punctul 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002 constând în nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului. Este adevărat că petentul a pătruns în intersecție, așa cum s-a arătat, pe culoarea galbenă urmând culorii verzi a semaforului, însă trebuiesc observate aici și dispozițiile articolului 53 alineatul 1 din Hotărârea Guvernului numărul 1391 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice. Potrivit textului de lege menționat, când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de marcajul pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acel loc încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță. În condițiile în care, așa cum s-a arătat, de la apariția semnalului de culoare galbena și până la pătrunderea petentului în intersecție s-a scurs un interval de timp foarte scurt, de numai 4 secunde, și în spatele acestuia, la o distanță relativ mică, circula un alt autoturism instanța va aprecia că în speță este dat acest caz de excepție prevăzut de textul de lege menționat mai sus, pătrunderea petentului în intersecție fiind justificată. Este motivul pentru care instanța apreciază că acesta nu a încălcat textele de lege procedând în modul arătat și ca atare nu se face vinovat de săvârșirea acestei prime contravenții.

Cea de-a doua contravenție ce i se impută petentului este aceea prevăzută de articolul 101 alineatul 3 litera a) constând în nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Ceea ce i se reproșează astfel petentului este, așa cum s-a arătat, faptul că nu a acordat prioritate de trecere pietonului FV, angajat regulamentar în traversare. Este de precizat în legătură cu acest aspect că înregistrarea video oferită de camera de supraveghere nu oferă detalii cu privire la modalitatea în care a avut loc impactul dintre autoturismul condus de petent și FV și nici culoarea semaforului pentru pietoni de la pasajul pietonal pe care sau în preajma căruia a avut loc accidentul, putându-se observa însă din această înregistrare că semaforul ce permite intrarea în intersecție, având în vedere direcția de mers a petentului, a afișat culoarea roșie în momentul în care petentul a ajuns în fața celei de-a doua treceri de pietoni, unde s-a produs accidentul din data de 28 noiembrie 2014. O regulă generală, de notorietate de altfel, privind funcționarea semafoarelor și care se cuvine a fi amintită aici este aceea că semnalul de culoare verde ce permite trecerea pietonilor nu apare în același moment cu semnalul de culoare roșie ce impune autovehiculelor să oprească, ci la un anumit interval de timp de câteva secunde, tocmai în scopul oferirii unui plus de siguranță pentru ambele categorii de participanți la trafic și al evitării în acest fel a accidentelor. Or, având în vedere această regulă este greu de acceptat ca semaforul pentru pietoni de la cea de-a doua trecere să fi afișat culoarea verde în același moment în care semaforul aflat la intrarea în intersecție afișa culoarea roșie, moment în care petentul a ajuns în fața acestei treceri. De altfel, trebuie analizat aici, încă odată, procesul-verbal de sesizare din oficiu, actul situat în timp cel mai aproape de momentul producerii accidentului și care astfel se prezumă a oferi informațiile cele mai ”proaspete”. Din conținutul acestui act rezultă, aşa cum s-a mai precizat, faptul că pietonul accidentat s-a angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată regulamentar, dar pe culoarea roșie a semaforului. Toate acestea vor crea, dacă nu o certitudine cu privire la faptul că pietonul nu s-a angajat în traversarea drumului pe culoarea verde a semaforului, cel puțin o îndoială în acest sens ce îi va profita în mod evident petentului, conform principiului in dubio pro reo, pe deplin aplicabil şi procedurii contravenţionale, căruia astfel nu îi poate fi imputată nici cea de-a doua contravenție.