Masuri preventive

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 615/189/2015

ÎNCHEIEREA Nr. 4/DLC

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 Februarie 2015

Instanţa constituită din:

Judecător de drepturi şi libertăţi: 

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui

Pe rol la ordine se află spre soluţionare contestaţiile formulate de inculpaţii: I C, S I D, O D C, T R, M C N, M I, P C, T C, D M, R T şi R C M, actualmente aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Vaslui, împotriva încheierii din camera de consiliu din 08.02.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad.

Obiectul cauzei: propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.).

………………………………………………………………...

INSTANŢA

Prin Încheierea de şedinţă nr. 6/2015 din data de 08.02.2015, dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bârlad, în dosarul nr. 615/189/2015, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile, pentru săvârşirea de către aceştia, a infracţiunii de furt calificat, reţinându-se în sarcina fiecărui inculpat mai multe acte materiale de furt.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, prin Ordonanţa nr. 541/P/2015 din data de 08.02.2015, ora 08.00, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: I C, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 47 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); S I D, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); O A C,  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); T R, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); MC N, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); MI –pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); P C pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale); T C pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (2 acte materiale); D M, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (2 acte materiale); R T, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (2 acte materiale); R C M, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  b si e C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. si art. 77 lit. a C.pen. (7 acte materiale).

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut situaţia de fapt prezentată de organul de urmărire în propunerea de arestare şi anume că suspectul I C este angajat în calitatea de maistru in cadrul S.C. M S.A. Bârlad, .

In luna decembrie acesta a purtat o discuţie cu inculpaţii – muncitori in cadrul aceleiaşi societăţi, cărora le-a propus sa identifice persoane interesate in achiziţionarea de ulei de floarea soarelui, urmând ca profitul sa fie împărţit.

Fiind de acord cu propunerea, P C l-a contactat pe suspectul R C M – persoana cu care avea o relaţie îndelungată de prietenie şi i-a prezentat propunerea maistrului.

Ca urmare a primirii acceptului lui R, a fost demarată activitatea infracţională.

Pentru a-şi putea duce la îndeplinire planul, P C şi S I D au luat legătura cu inculpaţii T C, D M şi RT – agenţi de pază în cadrul S.C. LV S.R.L. Bârlad – unitate care avea încheiat contract de prestări servicii având ca obiect asigurarea pazei S.C. M S.A. Bârlad. Acestora le-a fost prezentat planul infracţional şi sub promisiunea că vor avea cotă parte din suma de bani obţinută în urma valorificării bunurilor sustrase, au obţinut promisiunea acestora ca vor coopera.

Astfel, in perioada decembrie 2014 – februarie 2015 (6 acte materiale), a fost sustrasă o cantitate totală de floarea soarelui în valoare de aprox. 35.000 lei.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a motivat soluţia de admitere a propunerii de arestare arătând că, în ceea ce privește cerinţa pedepsei cu închisoarea  de 5 ani sau mai mare  prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care persoana este cercetată este îndeplinită în cauză, inculpaţii  săvârşind infracţiunile de furt calificat în formă continuată.

 În practica judiciară s-a statuat că noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică desemnează o stare şi nu un fapt ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpatului, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind patrimoniul unei persoane. 

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că măsura arestării preventive este una excepţională, motiv pentru care luarea ei trebuie dispusă doar în cazuri temeinic justificate. Curtea apreciază  că, menţinerea ordinii publice este un element suficient pentru privarea de libertate a unei persoane dacă se bazează pe fapte care să indice că punerea în libertate a respectivei persoane ar tulbura în mod real liniştea publică.

Conform art. 223 alin. 2 Cpp necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică se face pe baza „ evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia”.

S-a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din:

- modalitatea de organizare a participanţilor; astfel, in perioada decembrie 2014 – februarie 2015, cei 11 inculpaţii au acţionat intr-un mod organizat, in sensul că, in general, fiecare avea propriile atribuţii, fiind asigurată de fiecare dată înstrăinarea bunurilor sustrase către acelaşi beneficiar din localitatea G, beneficiul financiar fiind împărţit între participanţi;

- faptele au un caracter deosebit de grav este reprezentat din modul de operare; astfel, în înţelegere cu agenţii de pază, sistemul de supraveghere era înlăturat prin acoperirea camerelor  de supraveghere cu un fes pentru timpul strict necesar doar al pătrunderii autoutilitarei marca VW în interiorul curţii societăţii, cât şi al părăsirii locului faptei de către acelaşi autoturism. Se proceda astfel pentru ca timpii care nu erau înregistraţi de camere de supraveghere să fie cât mai reduşi şi să nu creeze suspiciuni în situaţia în care erau efectuate verificări;

- deşi inculpaţii nu au antecedente penale, gravitatea faptei - conferită atât prin modul de organizare al participanţilor, cât şi prin cuantumul de 35.000 lei al prejudiciului – formează convingerea  faptul că aceştia reprezintă o reală stare de pericol pentru ordinea publică existând riscul ca odată lăsaţi in libertate să îşi reia activitatea infracţională şi, totodată, să împiedice activitatea de urmărire penală prin distrugerea probelor,  influenţarea poziţiei procesuale a celorlalţi coinculpaţi , inclusiv îngreunarea descoperirii şi a altor participanţi ;

- importanta pentru stabilirea stării de pericol pentru ordinea publica este si reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni în lipsa unei reacţii ferme a organelor judiciare; reacţia publică ar putea fi una total de dezaprobare având in vedere atât realitatea socială, cât şi faptul că s-ar crea precedentul care să încurajeze alte persoane in comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni ştiind că faţă de ele nu se vor dispune măsuri restrictive de libertate. 

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de 5 ani sau mai mare.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi  reţine că din probele administrate în dosar până la acest moment, în speţă rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce priveste condiţia că lăsarea în libertate a inculpaţilor, să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevazută de art. 223 alin.2, teza finală, este desigur adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsatură esenţială a infracţiunii. Aceasta nu înseamnă însă că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracţie de la gravitatea faptei. Sub acest aspect, instanţa apreciază că în cauză, existenţa pericolului concret pentru ordinea publică rezultă, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reactii corespunzatoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publica, judecătorul a avut în vedere nu numai date legate de persoanele inculpaţilor, ci şi date referitoare la faptele reţinute în sarcina acestora, nu de puţine ori acestea fiind de natura a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi  a considerat că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce s-ar cauza inculpatului prin privarea temporară de libertate. Sub acest aspect a constatat că în speţa existenţa pericolului public rezultă şi din pericolul social al infractiunii pentru care este cercetat inculpatul, caracterul deosebit de grav al acesteia, avându-se totodata în vedere reacţia publică la comiterea unor astfel de infractiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemanatoare de către alte persoane în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei banuiţi ca fiind autori ai unor asemenea fapte.

Judecătorul de Drepturi şi libertăţi  a apreciat că luarea măsurii arestării preventive este eficienta pentru izolarea inculpaţilor din anturajul şi a mediului din care provin şi necesară pentru  prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni  şi deşi nici unul dintre inculpaţi nu are antecedente penale , activitatea infracţională continuă desfăşurată pe parcursul mai multor luni de zile de grupul celor 11 inculpaţi denotă pericolul social pe care-l reprezintă inculpaţii pentru ordinea publică .

Aplicarea măsurii preventive a  controlului judiciar este ineficienta având în vedere natura infracţiunilor comise,  multitudinea infracţiunilor comise pe raza mun. Bârlad,  de un grup infracţional  de 11 persoane constituit pe specializarea atribuţiilor infracţionale , prejudiciul  semnificativ şi deloc derizoriu ca valoare,  măsura nefiind suficienta în înlăturarea oricărei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni similare, existând pericolul reluării activităţii infracţionale în contextul în care  banii obţinuţi in urma valorificării bunurilor sustrase erau  pentru o parte dintre inculpaţi surse alternative  sau suplimentare de venit, iar pentru alţii , efectiv surse de venit.

De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă a arestării la domiciliu nu este suficienta în înlăturarea oricărei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni similare având în vedere faptul că inculpaţii domiciliază pe raza municipiului Bârlad, o parte colegi de muncă, angajaţi ai aceloraşi societăţi .

Măsura  arestului preventiv cu privire la fiecare inculpat  este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse  fiecărui inculpat şi necesare pentru prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni de aceeaşi natura.

Pe baza evaluării gravitaţii faptelor, a modului şi circumstanţelor de comitere a acestora, a anturajului şi a mediului din care provine fiecare inculpat, a multitudinii de fapte, a participaţiei infracţionale sub forma anturajului infracţional compus din 11 persoane, s-a constatat că restrângerea libertăţii, prin  privarea efectivă  de libertate în măsura preventivă a arestului preventiv sunt necesare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Menţinerea ordinii publice este un element suficient pentru privarea de libertate a unei persoane dacă se bazează pe fapte care să indice că punerea în libertate a respectivei persoane ar tulbura în mod real liniştea publică, conform jurisprudenţei  Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „stare de pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare şi nu un fapt ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpatului, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv relaţiile sociale de ordin patrimonial, care trebuie să se bazeze pe încredere şi bună credinţă.

Faţă de datele prezentei cauze, Judecătorul de drepturi şi Libertăţi a apreciat că lăsarea în libertate, în cursul urmării penale,  a inculpaţilor  ,  ar crea o stare de insecuritate în rândul comunităţii locale având în vedere şi circumstanţele în care au comis  multitudinea de fapta, îndreptate împotriva patrimoniului ,  într-o perioadă lungă de timp,  de către mai multe persoane împreuna şi în timpul nopţii., având asigurată tăinuirea şi valorificarea bunurilor , având ca rezultat un prejudiciu considerabil.

Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, dar aceasta nu  înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, se constată , în speţă, că existenţa pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunii pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, avându-se în vedere reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cel bănuit ca fiind autor.

Din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că există indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În raport cu prevederile art. 5 din CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, raportat la circumstanțele personale ale inculpaţilor așa cum au fost mai sus reținute, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a considerat că măsura arestului preventiv este oportună fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaţilor și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestaţie inculpaţii din prezenta cauză,

Examinând  încheierea atacată, în raport de motivele astfel invocate, precum si din oficiu,  sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, Tribunalul reţine dispoziţiile noului Cod de procedură penală, care stabilesc faptul că în cazul admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsura arestării preventive, se poate dispune, în condiţiile legii, revocarea măsurii preventive ori, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai uşoară.

Văzând dispoziţiile art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, se observă că măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Conform art. 202 alin. 3, orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Art. 202 alin. 4 Cod de procedură penală, stabileşte că măsurile preventive sunt:a) reţinerea;

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauţiune;

d) arestul la domiciliu;

e) arestarea preventivă.

Deşi judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că se impune luarea măsurii arestării preventive, faţă de cei 11 inculpaţi din dosarul prezentat instanţei, Tribunalul apreciază că nu se impunea luarea acestei măsuri.

 S-a reţinut că cerinţa pedepsei cu închisoarea  de 5 ani sau mai mare  prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpaţii sunt cercetaţi este îndeplinită în prezenta cauză, aceştia săvârşind mai multe infracţiuni de furt calificat.

S-a mai reţinut de asemenea, că menţinerea ordinii publice este un element suficient pentru privarea de libertate a unei persoane dacă se bazează pe fapte care să indice că punerea în libertate a respectivei persoane ar tulbura în mod real liniştea publică, conform jurisprudenţei  Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „stare de pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare şi nu un fapt ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpatului, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv relaţiile sociale de ordin patrimonial, care trebuie să se bazeze pe încredere şi bună credinţă.

Faţă de motivarea din încheierea contestată, Tribunalul reţine că s-a admis de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului faptul că poate fi justificată o detenţie provizorie a unei persoane, în cazul unor fapte de o gravitate deosebită şi având în vedere reacţia publicului la comiterea unor astfel de fapte.

Totuşi, Curtea Europeană a decis că această detenţie provizorie nu poate fi apreciată ca pertinentă, decât dacă se bazează pe fapte concrete de natură să arate că lăsarea persoanei în libertate ar tulbura, în mod real, ordinea publică.

CEDO  a sancţionat jurisdicţiile naţionale de nenumărate ori, chiar şi în cauze privind acuzaţi recidivişti, atunci când nu s-au avut în vedere toate condiţiile care ar justifica o astfel de măsură.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală în care un individ ar trebui să fie cercetat .

Astfel, în cauza Scundeanu împotriva României, Curtea a amintit că, referirea la pericolul pentru ordinea publică, nu poate fi invocată într-o manieră abstractă de către autorităţi, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumţii si presupuneri .

Luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică, se poate face doar în circumstanţe excepţionale, în care există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea unui acuzat în stare de libertate .

De asemenea, instanţa are în vedere şi Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei care prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există cel puţin unul din următoarele motive: pericol de fugă, pericol de obstrucţionare a cursului Justiţiei şi pericol de a comite o nouă infracţiune gravă .

Detenţia preventivă nu se justifică decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerinţă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale stabilite la art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza McKay contra Regatului Unit).

Deşi judecătorul de la instanţa de fond a apreciat că lăsarea în libertate, în cursul urmării penale a inculpaţilor, ar crea o stare de insecuritate în rândul comunităţii locale având în vedere şi circumstanţele în care au comis  multitudinea de fapte, îndreptate împotriva patrimoniului,  într-o perioadă lungă de timp, de către mai multe persoane împreuna şi în timpul nopţii, având asigurată tăinuirea şi valorificarea bunurilor, având ca rezultat un prejudiciu considerabil, nu a arătat care este multitudinea faptelor, rezumându-se doar la a reda faptele aşa cum au fost reţinute în propunerea de arestare.

De asemenea, nu s-a arătat în motivarea admiterii acestei propuneri de arestare în ce constau indiciile din care rezultă că faptele s-au desfăşurat pe parcursul unei perioade lungi de timp şi de unde reiese prejudiciul arătat de organele de urmărire penală în cuantum de 35.000 lei, având în vedere că la dosarul de urmărire penală există o adresă a părţii civile în care se arată că prejudiciul a fost recuperat şi că acesta este în sumă de 7.554,08 lei.

Tribunalul, analizând condiţiile de aplicare a măsurilor preventive, prevăzute la art. 202 alin. 1, observă că acestea pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

În cazul de faţă, inculpaţii nu pot influenţa desfăşurarea procesului, nu există nici un minim de date că inculpaţii din prezenta cauză s-ar sustrage de la judecată, iar pentru prevenirea săvârşirii unei noi infracţiuni se poate lua faţă de fiecare în parte o măsură preventivă mai uşoară.

Detenţia provizorie nu este şi nu rămâne legitimă, decât dacă opinia publică rămâne realmente ameninţată, ceea ce nu este în cazul de faţă.

Aşadar, Tribunalul, conformându-se tuturor acestor exigenţe şi analizând concret, speţa de faţă, constată că măsura arestului preventiv nu reprezintă o măsură proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Nu există nici un temei concret care să justifice temerea că lăsarea inculpaţilor în libertate ar pune efectiv în pericol comunitatea ci dimpotrivă, ocrotirea ordinii publice şi buna desfăşurare a procesului penal pot fi asigurate în continuare, prin faptul că faţă de fiecare inculpat se va lua o altă măsură preventivă care, fără a-i priva în totalitate, va fi oricum restrictivă de libertate.

Li se va impune fiecăruia din cei 11 inculpaţi, respectarea anumitor măsuri de supraveghere stricte şi obligaţii a căror încălcare cu rea-credinţă ar putea conduce la o nouă arestare.

De altfel, organul de poliţie ce va fi desemnat cu supravegherea inculpaţilor urmează să-i monitorizeze îndeaproape, în sensul măsurilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr. pen. şi are la îndemână dispoziţii legale pentru a sesiza instanţa cu privire la orice abatere de la normele de drept.

Trebuie reamintit că, în lumina noilor prevederi ale Codului de procedură penală, măsura arestării preventive este o măsură de excepţie care nu trebuie să-şi piardă caracterul preventiv şi care nu trebuie să se identifice cu o eventuală pedeapsă cu rol sancţionator.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului reţine că potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului art. 5 paragraf 3, simpla acuză a comiterii unei infracţiuni, fie ea gravă, nu justifică arestarea preventivă a inculpatului, în contextul în care la dosar nu există probe certe că inculpatul încearcă în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă şi că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

În prezenta cauză, inculpaţilor li s-au desfăcut contractele de muncă, astfel încât nu este justificat a se reţine că vor continua această activitate infracţională, care s-a desfăşurat chiar la locul lor de muncă.

De asemenea, nu rezultă nici din alte probe că inculpaţii ar fi predispuşi la comiterea acestui gen de fapte.

Este relevant a se preciza că într-o practică constantă Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat că libertatea persoanei este regula, iar privarea de libertate înainte de condamnare constituie o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie – (CEDH, 10 noiembrie 1969, Stogmuller c/Austriei, seria A, nr. 9).

Judecătorul de drepturi si libertăti, din examinarea actelor cauzei, retine că procurorul nu a administrat, până în acest moment procesual, probe suficiente care să justifice o măsură atât de exigentă din partea autorităţilor judiciare.

Astfel, se observă că la dosarul cauzei nu există decât probe cu privire la infracţiunea flagrantă constatată şi declaraţiile celor 11 inculpaţi luate în calitate de suspecţi şi apoi de inculpaţi.

Celelalte acte materiale presupus a fi comise, rezultă doar din declaraţiile inculpaţilor, nefiind susţinute nici de partea civilă care a indicat ca prejudiciu doar ceea ce s-a găsit asupra inculpaţilor cu ocazia constatării faptei.

Pentru a reţine acest aspect, Tribunalul observă că la dosarul cauzei nu există o sesizare din partea părţii civile prin care să aducă la cunoştinţa organelor de poliţie că a fost sustrasă o cantitate mai mare de ulei sau de floarea soarelui.

Este real că gradul de pericol social al faptei, atât cât este presupus a fi comisă şi până în acest moment este ridicat, având în vedere modalitatea în care s-a acţionat, dar scopul măsurii de prevenţie este stabilit prin raportare la o anumită persoană şi la împrejurările concrete ale unei cauze penale.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la fond nu a examinat situaţia fiecărui inculpat în parte, pentru a motiva luarea faţă de aceştia a celei mai drastice măsuri.

Ori, măsura arestării preventive nu se dispune în bloc, ci în funcţie de probe care dovedesc pentru fiecare inculpat în parte pericolul pe care îl prezintă lăsarea în libertate.

Tribunalul reţine că inculpaţii, nu au antecedente penale, singurul care a mai fost condamnat fiind inculpatul P C, însă din cazierul acestuia rezultă că ultima condmanare a fost în anul 2005 şi a fost liberat în anul 2006, de atunci nemaifiind înregistrat în cazier cu fapte penale).

Faţă de împrejurarea că 10 din cei 11 inculpaţi se află la prima încălcare a normelor de drept penal, iar unul dintre ei nu mai comis fapte penale de aproape 10 ani, nu evidenţiază o perseverenţă şi o periculozitate sporită a acestora care să conducă la privarea temporară de libertate, astfel încât judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului  apreciază că, cercetarea în stare de liberate sub măsura controlului judiciar, este suficientă la acest moment.

Lipsa unor dovezi certe care să susţină supoziţia că lăsarea inculpaţilor în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, conduce la concluzia că propunerea de arestare preventivă a acestora este neîntemeiată.

Cum, măsura arestării preventive este cea mai aspră dintre măsurile de prevenţie prevăzute de legea penală, ea se impune a fi luată doar în cauze de excepţie atunci când este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi în concret pentru a-i împiedica pe inculpaţi să întreprindă activităţi care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, atunci când analizează necesitatea arestării preventive a unui acuzat şi orice menţinere în arest preventiv a unui acuzat, chiar şi pentru o scurtă perioadă.

Astfel privarea preventivă de libertate trebuie justificată, în mod convingător, de către autorităţi.

Tribunalul reţine că pericolul pentru ordinea publică trebuie să fie actual, în sensul de a impune, ca necesară privarea de îndată, de libertate, a unei persoane.

Din această perspectivă, Tribunalul constată că nu există motive rezonabile şi suficiente pentru a considera că, lăsaţi în libertate, inculpaţii care sunt la prima abatere de acest gen şi au suferit deja o mare pierdere prin rămânerea fără serviciu, vor comite alte fapte prevăzute de legea penală.

 Previziunea asupra atitudinii viitoare a fiecărui inculpat trebuie raportată unor criterii obiective, deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la o concluzie arbitrară, aşa încât orice persoană suspectată de comiterea unei fapte de natură penală ar fi considerată ca prezentând pericolul de a săvârşi din nou asemenea fapte şi ar fi plasată implicit, în detenţie preventivă, ajungându-se astfel, la o anticipare a pedepsei.

Este de observat faptul că organul de urmărire penală, în motivarea propunerii formulate, a indicat în susţinerea cererii de arestare, doar ceea ce rezultă din declaraţiile inculpaţilor şi procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Deşi s-a susţinut că măsura arestării preventive este necesară în prezenta cauză, nu s-au arătat care sunt probele pe care se sprijină această solicitare.

Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat că arestarea preventivă nu poate fi justificată de raţiuni privind rezonanţa socială negativă a faptelor şi reacţia opiniei publice, deoarece, aceasta din urmă nu reprezintă un temei absolut, pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptată, în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze, indubitabil, că punerea în libertate a inculpatului tulbură, în mod real, opinia publică (cauza Letellier contra Franţei).

Tribunalul are în vedere, la admiterea contestaţiei şi faptul că în cauză, nu s-a făcut dovada că vreunul din inculpaţi se va sustrage sau că va impieta ori va influenţa buna desfăşurare a urmăririi penale ori a procesului penal.

Având în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală, dar şi obligaţia de a lua în considerare situaţia individuală a fiecărui inculpat în parte şi de a ţine seama de posibilitatea de a aplica măsuri alternative arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui apreciază că, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, este suficientă luarea unei măsuri restrictive de libertate, cu impunerea unor obligaţii stricte, aşa cum este controlul judiciar.

Aşadar, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului, conformându-se tuturor acestor exigenţe şi analizând concret, speţa de faţă, constată că măsura arestului preventiv nu reprezintă o măsură proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Tot astfel, doar existenţa indicilor temeinice că inculpaţii au săvârşit o faptă penală, nu justifică arestarea preventivă a acestora, având în vedere atitudinea sinceră a acestora în faţa organelor de urmărire penală,  faptul că nu au mai comis astfel de fapte şi faptul că la dosar nu există probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Reacţia sau indignarea opiniei publice nu poate echivala cu un pericol concret pentru aceasta.

În cazul de faţă, Tribunalul nu poate reţine o stare de primejdie ce ar putea să fie creată de inculpaţi, având în vedere datele ce caracterizează persoana fiecăruia în parte, aşa cum rezultă de actele depuse la dosarul cauzei.

 Analizând măsura arestării preventive a celor 11 inculpaţi dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bârlad şi prin raportare la exigenţele art. 5 paragraf 3 CEDO privind cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, Tribunalul apreciază că în cauză, luarea acestei măsuri nu este oportună.

Tribunalul mai subliniază faptul că practica instantei de la Strasbourg a obligat sistemul judiciar român să evolueze, să privească arestarea preventivă dintr-o altă perspectivă şi anume că aceasta trebuie dispusă doar în situaţii excepţionale.

Motivarea arestării preventive nu se poate baza exclusiv pe gravitatea faptei si nici pe indiciile temeinice că inculpaţii au săvârsit acea faptă.

Dacă gravitatea faptei săvârsite reprezintă un criteriu obiectiv, care are la bază limitele de pedeapsă prevăzute de lege, periculozitatea poate fi percepută doar prin raportare la o persoană.

Dreptul penal actual este interesat doar de periculozitatea manifestată prin comiterea unui delict. Ca atare nu putem privi periculozitatea, desi ea valorifică circumstantele personale ale infractorului, ca pe o notiune complet detaşată de fapta penală.

Putem defini periculozitatea ca fiind o insusire a unei persoane la care se apreciază că exista probabilitatea de a comite infractiuni.

Important  in aprecierea periculozitătii fiecărei persoane suspectate că a comis o infracţiune, nu sunt atât calitătile persoanei, cât riscul ca aceasta să comită in viitor un delict. Periculozitatea nu poate fi stabilită insă in mod matematic, ci se bazează pe un pronostic ce rareori isi găseste suport in  lege.

Dată fiind limitarea cunostintelor privind comportamentul uman, se pleacă de la prezumtia că individul care a comis un delict va mai comite si in viitor altul.

Dar această prezumţie nu trebuie interpretată automat în acest sens şi anume că orice delict comis este un indice determinant al periculozitătii .

Pericolul pentru ordinea publică, ca si periculozitatea, reprezintă o predictie , o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului.

Tocmai pentru a preveni abuzurile şi inechităţile, legiuitorul a pretins ca la dosar să existe probe că lăsarea in libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Criteriile de evaluare care sunt la îndemâna judecătorului şi pot fi folosite pentru a se putea aprecia dacă punerea in libertate a unui inculpat prezintă pericol pentru ordinea publică sunt – în primul rând gravitatea concretă a faptei comise, care nu trebuie  confundată cu pericolul social al infractiunii săvârsite (care este relevat in pedeapsa prevăzută de lege), iar in al doilea rând circumstantele personale ale inculpatului (antecedente penale, atitudinea inculpatului faţă de fapta si urmările sale,etc.).

Aceste două elemente conjugate contribuie la formarea opiniei judecătorului care apreciază dacă inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

Curtea de la Strasbourg a afirmat de nenumărate ori că arestarea preventivă nu este o formă de executare anticipată a pedepsei, ci o măsură procedurală cu scop pur preventiv.

Însă judecătorul care dispune măsura arestării preventive trebuie să arate la ce anume se raportează, atunci când ia măsura privării de libertate a unei persoane, la inculpat sau la societate.

Judecătorul care dispune această măsură trebuie să aibă în vedere scopul măsurilor preventive în sistemul nostru de drept penal şi anume asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal si impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Tribunalul mai reţine că arestarea preventivă atunci când este dispusă, trebuie ca aceasta să aibă în vedere strict protejarea societăţii de indivizi periculoşi, nu doar o satisfacere imediată a sentimentului de justitie in rândul populatiei si nici doar o intimidare a celorlalţi cetăteni predispusi la săvârsirea de fapte penale.

Textele de lege si  jurisprudenta CEDO impun ca o măsură excepţională asupra libertăţii persoanei să fie motivată pertinent şi credibil, în consens cu probele aflate la dosarul cauzei.

Faţă de cele expuse mai sus, Tribunalul va admite contestaţiile formulate de inculpaţi, actualmente aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Vaslui, împotriva încheierii din camera de consiliu din 08.02.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad, pe care o va desfiinţa.

Rejudecând cauza,  în baza art. 204 alin. 7 raportat la art.202 al. 1, 4 lit.b, art.242 alin.2 Cod proc. pen. şi art. 215 ind. 1 C.pr. pen. se va înlocui pentru fiecare inculpat măsura arestării preventive luată prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad nr. 6/08.02.2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Pe timpul cât se vor afla sub control judiciar inculpaţii  vor trebui să respecte următoarele obligaţii:

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. se va impune inculpaţilor, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În temeiul art. 215 alin. 3 Cod proc. pen. se va atrage atenţia inculpaţilor  că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliului sau cu măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. 4 Cod proc. pen., va fi desemnată Poliţia municipiului Bârlad, jud. Vaslui, ca organ desemnat  cu supravegherea respectării de către inculpaţii a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar.

În baza art. 215 alin.5 Cod de procedură penală, o copie a prezentei  încheieri se comunică, în ziua pronunţării, inculpaţilor, precum şi Poliţiei municipiului Bârlad, jud. Vaslui, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române.

Organele în drept vor dispune darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor  de arestare preventivă din data de 08.02.2015 emise de Judecătoria Bârlad, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate cu privire la cheltuielile judiciare.

Pentru inculpaţii P C şi M C N, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia, din care suma de câte 100 de lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, în contestaţie, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru inculpatul R C M, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia, din care suma de 50 de lei reprezentând 50% onorariu apărător desemnat din oficiu, în contestaţie, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., pentru ceilalţi inculpaţi. cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne in sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul disp. art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite contestaţiile formulate de inculpaţii: I C, S I D, O D C, T R, M C N, M I, P C, T C, D M, R T şi R C M, actualmente aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Vaslui, împotriva încheierii din camera de consiliu din 08.02.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad, pe care o desfiinţează .

Rejudecând cauza,  în baza art. 204 alin. 7 raportat la art.202 al. 1, 4 lit.b, art.242 alin.2 Cod proc. pen. şi art. 215 ind. 1 C.pr. pen. înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de  inculpaţi  prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad nr. 6/08.02.2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

1. - În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul I C, fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului I C, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

2.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul S I D –fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului S ID, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

3.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul O A C – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului O A C, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

4.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul T R – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului T R, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

5.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul M C N – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului M C N, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

6.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul M I – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului M I, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

7.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul P C – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului P C, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

8.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul T C – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului T C, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

9.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul D M – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului D M, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

10.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul R T – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului R T, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

11.- În baza art. 215 al.1 Cod.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul R C M – fără antecedente penale, trebuie să respecte următoarele obligaţii

a). să se prezinte la  organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b). să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c). să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod. proc. pen. impune inculpatului R C M, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a). să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În temeiul art. 215 alin. 3 Cod proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor  că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliului sau cu măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. 4 Cod proc. pen., desemnează Poliţia municipiului Bârlad, jud. Vaslui, ca organ desemnat  cu supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar.

În baza art. 215 alin.5 Cod de procedură penală, o copie a prezentei  încheieri se comunică, în ziua pronunţării, inculpaţilor, precum şi Poliţiei municipiului Bârlad, jud. Vaslui, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române.

Organele în drept vor dispune darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor  de arestare preventivă nr.  3/UP, 4/UP, 5/UP, 6/UP, 7/UP, 8/UP, 9/UP, 10/UP, 11/UP, 12/UP ŞI 13/UP din data de 08.02.2015 emise de Judecătoria Bârlad, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate cu privire la cheltuielile judiciare.

Pentru inculpaţii P C şi MC N, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia, din care suma de câte 100 de lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, în contestaţie, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru inculpatul R C M, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia, din care suma de 50 de lei reprezentând 50% onorariu apărător desemnat din oficiu, în contestaţie, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., pentru ceilalţi inculpaţi. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 februarie 2015, ora 13.45.

Domenii speta

Spete similare