Contencios administrativ. Recurs. Litigiu privind functionarii publici

CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Recurs. Litigiu privind functionarii publici

- pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea cadru nr. 330/2009

- art. 33 Cod de procedura civila 

- art. 9 din Legea nr. 118/2010

- art. 13 din Legea nr. 285/2010

Recursul declarat de recurentii reclamanti si intervenienti este nefondat si a fost respins ca atare iar recursul declarat de pârât este întemeiat si l-a admis în limitele si pentru considerentele ce vor fi expuse.

A constatat ca recurentii confirma ca au învestit instanta cu o actiune în realizare prin care solicita obligarea pârâtilor la plata ajutorului constând în salarii/solde prevazute de pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea cadru nr. 330/2009 pentru viitor, începând cu o data nedeterminata care depinde în mod exclusiv de vointa legiuitorului.

Astfel, raportat la obiectul litigiului dedus judecatii, în mod corect a retinut judecatorul fondului ca în momentul de fata nu exista un temei legal pentru acordarea ajutorului pretins iar instanta nu se poate substitui organului legislativ.

De asemenea, instanta de recurs a retinut ca, orice actiune în instanta presupune, conform art. 33 Cod procedura civila, valorificarea unui interes determinat, legitim, personal, nascut si actual, cerinte care în speta nu sunt îndeplinite.

Pretentiile deduse judecatii se întemeiaza pe împrejurari incerte, respectiv pe speranta ca legiuitorul ar putea dispune în viitor acordarea ajutoarelor pretinse astfel ca interesul nu este unul determinat si actual. În opinia instantei, în eventualitatea în care va exista o reglementare în sensul vizat de recurenti, dreptul la actiune va putea fi analizat prin raportare la norma legala respectiva, instanta neputând specula în acest sens si nici retine, prin prisma celor expuse, ca recurentilor li s-ar opune prescriptia dreptului la actiune. Sub acest aspect a constatat ca, în mod legitim prima instanta a respins ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului la actiune, critica intimatului pârât fiind lipsita de temei de vreme ce el însusi contesta existenta dreptului.

Cât priveste critica intimatului pârât formulata prin prisma art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, raportat la considerentele hotarârii referitoare la suspendarea dreptului la acordarea ajutoarelor pretinse, instanta de recurs a constatat ca este întemeiata.

A retinut, în esenta ca recurentilor reclamanti si intervenientilor le-au încetat raporturile de serviciu prin îndeplinirea conditiilor de pensionare la limita de vârsta fiind trecuti în rezerva în cursul anului 2011 fara a beneficia de ajutoarele stabilite prin legile salarizarii de care au beneficiat cei care au fost trecuti în rezerva înainte de 03.07.2010.

În aceste sens, instanta a retinut ca prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a dispus ca, începând cu intrarea în vigoare a acestei legi nu se mai acorda ajutoare sau dupa caz indemnizatii la iesirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezerva.

Pentru anul 2011, art. 13 din Legea nr. 285/2010 prevedea ca dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor de felul celor pretinse nu se aplica (cu unele exceptii ce nu sunt incidente cauzei). Aceste dispozitii au fost reluate pentru anii 2012-2015 prin Ordonantele de urgenta ale Guvernului României cu nr. 80/2010, nr. 84/2012, nr. 103/2013 si 83/2014.

Desi instanta de fond a retinut ca aceste drepturi au fost suprimate temporar acesta fiind de altfel si motivul pentru care a stabilit ca nu se pot acorda fara ca judecatorul sa se substituie legislativului si fara a înfrânge dispozitiile constitutionale privitoare la rolul si atributiile puterii judecatoresti, retine apoi ca maniera de reglementare mai sus evocata echivaleaza cu o suspendare a dreptului.

Prin prisma celor expuse anterior, în opinia instantei de recurs este îndreptatita critica formulata de recurentul pârât în sensul ca vointa legiuitorului asa cum rezulta din actele normative în vigoare, a fost de a nu acorda (de a suprima) aceste drepturi în perioada iulie 2010 – decembrie 2015, astfel ca a substituit considerentele hotarârii în sensul celor retinute.

Decizia nr. 2734/ 07. 10. 2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar nr. 6212/111/CA/2013*- R

Prin Sentinta nr. 125/CA din 19.01.2015 Tribunalul B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul Judetean de Politie al Judetului B., a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor si al intervenientului M. P., a respins actiunea formulata de reclamantii P. I. V.si altii, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul Judetean de Politie al Judetului B., constatând ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs recurentii-reclamanti P. I. V., s.a. si recurentii -intervenienti I. I., s.a., solicitând admiterea recursului si, pe cale de consecinta, modificarea în totalitate a sentintei recurate, în sensul admiterii cererilor de chemare în judecata si a cererilor de interventie, în sensul obligarii intimatelor la plata ajutorului reprezentat de un numar de salarii/solde în functie de vechimea în structurile de aparare, ordine publica la care sunt îndreptatiti ca urmare a încetarii raporturilor de serviciu, acordate conform Pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, îndata ce aceste prevederi legale se vor aplica ca urmare a ridicarii restrictiilor bugetare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentii au aratat ca instanta de fond a realizat o analiza corecta a raportului juridic dedus judecatii, apreciind faptul ca drepturile prevazute de Pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, dar si în art. 20 (1) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice în 2011 au fost restrânse dupa data de 01.07.2010 si pâna în prezent fara a fi abrogate, ci doar suspendate. Aceste drepturi reprezinta în fapt o concretizare a prevederilor art.28 pct. h) si art.69 pct. a) din Legea nr.360/2002 privind statutul politistului care indica principial dreptul la pensie la împlinirea vârstei si conditiilor de pensionare, dar si drepturile celui trecut în rezerva, care anterior anului 2010 aveau alte formule de sprijin acordate în aceeasi maniera, adica de acordare a unui numar de salarii/solde la data trecerii în rezerva sau retragere în functie de anumite criterii, constând din vechime sau numar de ani pâna la împlinirea vârstei standard de pensionare. Gresita este concluzia conform careia aceste drepturi de tip salarial nu pot fi recunoscute în acest moment, ele urmând a fi acordate la data la care restrictiile bugetare vor fi ridicate. În realitate, nici recurentii nu au solicitat acordarea de îndata a acestora, ci doar în momentul când suspendarea acestor restrictii va înceta. Este adevarat ca punerea în aplicare a unei hotarâri privind recunoasterea unor drepturi de natura celor solicitate de recurenti nu ar fi putea fi puse în aplicare în prezent, în conditiile existentei unor prevederi legale care restrâng succesiv aplicarea acestora, inclusiv în anul bugetar 2015, ci doar la momentul în care aceste restrictii se vor ridica, asa cum au solicitat-o în mod expres si recurentii, iar pronuntarea unei astfel de hotarâri nu ar fi însemnat ca instanta de judecata s-ar fi substituit legiuitorului, ci doar ca da o interpretare corecta a coexistentei în acelasi timp a unor norme de drept material care acorda unele drepturi profesionale unor functionari publici în acelasi timp cu norme de suspendare temporara a acestora.

Recurentii au mai promovat o actiune în constatare în Dosar nr. 3883/111/2012 al Tribunalului B., cu scopul evident de a se constata ca aceleasi drepturi la trecerea în rezerva dupa 01.07.2010 sunt doar suspendate, si nu abrogate, dar prin Sentinta nr. 3237/CA/2013 pronuntata de Tribunalul B. la 23.04. 2013, ramasa irevocabila prin respingerea recursului lor de catre Curtea de Apel O. prin Decizia nr. 3832/2013 din 23.10.2013, a fost respinsa ca inadmisibila cererea, lucru adus la cunostinta instantei, iar respingerea ca inadmisibila a acestei cereri se întemeiaza pe prevederile art.111 din Vechiul Cod de procedura civila, adica pe motivul ca, având la dispozitie o actiune în realizare, nu pot uza de o actiune în realizare.

Temerea recurentilor în legatura cu punerea în aplicare a prevederilor Pct.2 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr.330/2009 si a art. 20 (1) din Anexa VII la Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice în 2011 este legata de faptul ca pozitia intimatelor în legatura cu o eventuala cerere de acordare a acestora la mai mult de 3 ani de la data încetarii raporturilor lor de serviciu când le vor opune prescriptia dreptului de a solicita aceste drepturi de tip salarial, asa cum de fapt au si invocat-o în legatura cu intervenientul M. P., ale carui raporturi de serviciu au încetat la 01.10.2010. Instanta de fond considera implicit ca si prescriptia dreptului de a solicita aceste drepturi este suspendata pe durata suspendarii acestor drepturi pe perioada de dupa 01.07.2010; invocarea de catre intimati a prescriptiei îi îndreptateste sa clarifice acest aspect si cea mai buna clarificare ar fi aceea de a pronunta o hotarâre conform celor solicitate, respectiv de acordare a salariilor/soldelor acordate de Pct.2 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 si a art.20 (1) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice în 2011, având în vedere posibilitatea prelungirii perioadei de suspendare în aplicarea drepturilor prevazute de aceste prevederi legale, de îndata ce restrictiile bugetare care a determinat suspendarea acestora va înceta.

Instanta de fond nu a avut în vedere Sentinta nr. 3237/CA/2013 si a considerat neîntemeiata actiunea reclamantilor în realizarea dreptului, apreciind în mod eronat ca o eventuala admitere a cererii acestora ar însemna o substituire a instantei de judecata în locul legiuitorului, desi nu au solicitat instantei decât sa clarifice raporturile lor patrimoniale, respectiv recunoasterea unor drepturi suspendate pe perioada restrictiilor bugetare si aplicarea acestora în momentul în care acestea vor înceta.

Instanta de fond nu a avut în vedere petitul actiunii în întregul ei, si anume faptul ca au solicitat plata acestor drepturi doar din momentul în care restrictiile bugetare vor fi ridicate, interesul fiind cât se poate de dovedit în speta întrucât, neputând prevedea durata în timp a restrictiilor bugetare - recurentii sunt îndreptatiti sa detina un titlu (hotarâre judecatoreasca) în baza careia sa aiba certitudinea ca, la momentul ridicarii acestor restrictii, vor avea posibilitatea certa de primi platile care li se cuvin fiecaruia în functie de vechime.

Instanta de fond a apreciat în mod eronat ca nu pot solicita aceste drepturi decât în momentul ridicarii restrictiilor bugetare; ori, câta vreme exista prevederi legislative clare în sensul în care reclamantii/intervenientii sunt îndreptatiti la aceste plati, apreciaza ca instanta de fond a respins în mod gresit actiunea.

Drepturile lor sunt recunoscute implicit de catre instanta de fond - probatiunea administrata dovedind acest aspect - prin urmare, câta vreme dreptul exista, a fost dovedit, iar solicitarea este de obligare a intimatilor la plata acestor drepturi doar la momentul ridicarii restrictiilor, respingerea actiunii de catre instanta de fond apare ca nelegala si netemeinica.

Un alt aspect important pe care instanta de fond nu l-a avut în vedere este cel referitor la practica judiciara depusa la dosarul cauzei, practica din care rezulta ca mai multe actiuni identice cu cea care face obiectul prezentului dosar au fost admise, alte instante de judecata apreciind întemeiate astfel de actiuni pentru ratiunile exprimate în considerentele sentintelor respective.

Nu în ultimul rând, au solicitat instantei sa aiba în vedere drepturile lor constitutionale si CEDO, drepturi care confera accesul liber la justitie, dreptul de a nu fi discriminati în raport cu alti colegi care au obtinut aceste drepturi si dreptul de a avea certitudinea ca la un moment dat vor primi efectiv sumele de bani care li se cuvin în baza dispozitiilor legale indicate mai sus, dispozitii legale care nu au fost abrogate, ci doar suspendate, însa pentru o perioada de timp care nu poate fi previzibila pentru recurenti. Este motivul pentru care, constienti de faptul ca, în prezent si pâna la ridicarea restrictiilor nu li se pot acorda efectiv platile respective, au solicitat ca acestea sa se realizeze la momentul în care restrictiile bugetare care au facut ca aceste forme de sprijin sa nu se acorde, începând cu 01.07.2010, restrictie care a fost prelungita prin acte normative succesive pentru fiecare an bugetar inclusiv pentru anul 2015, nu vor mai exista, ceea ce reprezinta sfera de aplicare a puterii judecatoresti, si nicidecum o ingerinta a acesteia în locul legiuitorului.

Împotriva aceleiasi sentinte, în termen si scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs si recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca instanta de fond, în mod nelegal a retinut ca drepturile banesti în discutie au fost si sunt suspendate prin acte normative succesive, respectiv ca reclamantii pot solicita si primi aceste drepturi în momentul în care suspendarea nu va mai fi prelungita.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice (în vigoare pâna la data de 31.12.2010) si art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice (în vigoare începând cu data de 01.01.2011) în perioada 2010-2015 modul de stabilire al drepturilor banesti cuvenite personalului din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala s-a efectuat prin raportare la actele normative succesive emise anual.

Actele normative anuale adoptate pâna în prezent nu sunt, în fapt, de implementare a legilor cadru de salarizare (Legea nr. 330/2009 si nr. 284/2010), ci acte normative prin care se exclude aplicarea unor prevederi ale acestora pentru perioada 03.07.2010 - pâna în prezent.

Asadar, dreptul în discutie nu s-a nascut, creanta pretinsa nefiind certa si lichida în sensul art. 663 alin. 2-4 Cod de procedura civila conform carora „Creanta este certa când existenta ei neîndoielnica rezulta din însusi titlul executoriu. Creanta este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui. Creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata".

Pe de alta parte, începând cu data de 03.07.2010 si pâna în prezent dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezerva nu s-au aplicat, neexistând în perioada de referinta niciun temei de drept care sa certifice faptul ca dreptul în discutie prevazut prin Legea nr. 330/2009 si Legea nr. 284/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este numai suspendat pentru anul în curs, sau ca ar urma sa produca efecte juridice retroactive la momentul intrarii în vigoare a legilor cadru de salarizare.

Astfel, din interpretarea logica si sistematica a textelor de lege sus mentionate se poate deduce ca intentia legiuitorului nu a fost aceea de a suspenda, doar temporar, executarea dreptului, ci de a proceda la sistarea acestuia în perioada 03.07.2010 - pâna în prezent. Practic, legiuitorul nu a recunoscut în perioada 03.07.2010 - pâna în prezent personalului ale caror raporturi de serviciu au încetat sau a fost trecut în rezerva dreptul la acordarea ajutoarelor în discutie.

Altfel spus, vointa legiuitorului a fost ca textul pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, respectiv art. 20 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 sa nu produca efecte juridice sub aspectul nasterii unui drept la acordarea de ajutoare în perioada 03.07.2010 - pâna în prezent în beneficiul functionarilor publici cu statut special (politistilor) si personalului militar.

Asadar, nu se poate vorbi despre vreo amânare/suspendare a drepturilor mentionate, în realitate, asa cum a precizat, acesta (dreptul) nefiind nascut în beneficiul functionarilor publici cu statut special (politistilor) si personalului militar.

Apreciaza ca formularea textelor actelor normative anuale de salarizare (aratate mai sus) este una imperativa, enuntând faptul ca în perioada 03.07.2010 - pâna în prezent dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor nu se aplica, respectiv ca dreptul nu se acorda.

Analizând, cu titlu de exemplu, situatia reglementata de Legea nr. 285/2010, se constata urmatoarele:

Art. 46 din Legea nr. 284/2010, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 877/28.12.2010 prevede ca „prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, cu exceptia art. 34 si 35, care intra în vigoare la 3 zile de la data publicarii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice a fost publicata în Monitorul Oficial al României nr. 878/28.12.2010, prin reglementarea sa tratând modul de aplicare sau acordare a anumitor drepturi reglementate prin Legea nr. 284/2010. Astfel, fiind ulterioara adoptarii Legii nr. 284/2010, dar anterioara intrarii în vigoare a acesteia, prin Legea nr. 285/2010 pot fi aduse modificari implicite sub aspectul intrarii în vigoare a unor dispozitii ale Legii-cadru (nr. 284/2010), deci a unora dintre drepturile reglementate prin aceasta.

În aceste conditii, drepturile litigioase, neavând un temei legal actual, nu s-au nascut în patrimoniul functionarilor publici cu statut special (politistilor) si personalului militar, astfel încât nu se poate vorbi ca ar fi intervenit o amânare la plata în privinta lor.

De altfel, nici legiuitorul nu a utilizat în exprimarea textelor legale mentionate notiunea de amânare sau suspendare.

De asemenea, a mai aratat ca, prin Decizia nr. 1658/2010 Curtea Constitutionala a retinut ca „nu în ultimul rând, trebuie amintit ca statul are deplina legitimitate constitutionala de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de baza personalului platit din fonduri publice, în functie de veniturile bugetare pe care le realizeaza. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia în functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 108/2006 si Decizia nr. 1250/2010).

Curtea Constitutionala a mai retinut în Decizia nr. 820/2006 ca „situatia diferita în care se afla cetatenii în functie de reglementarea aplicabila potrivit principiului „tempus regit actum" nu poate fi privita ca o încalcare a dispozitiilor constitutionale care consacra egalitatea în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".

A afirma contrariul ar însemna ca legiuitorul sa nu poata modifica niciodata un sistem de salarizare/pensionare, pe motivul ca acesta ar crea diferente (în plus sau în minus) fata de sistemul anterior.

Asadar, în lipsa unui temei legal care sa recunoasca dreptul la acordarea ajutoarelor în discutie, nu se poate invoca nici existenta vreunui „bun" si nici a vreunei „sperante legitime" în sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, face trimitere la hotarârea CEDO din data de 23.11.1983 pronuntata în cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, paragraful 48, potrivit careia protectia art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se aplica în privinta bunurilor actuale, adica a celor aflate în patrimoniul celui care pretinde ca i-a fost încalcat „dreptul de proprietate" asupra lor, notiuni întelese în sensul autonom rezultat din jurisprudenta instantei de la Strassbourg.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, înlaturarea considerentelor retinute de instanta de fond cu privire la suspendarea acordarii drepturilor banesti în discutie, mentinând solutia cuprinsa în dispozitivul hotarârii de respingere a actiunii si a cererii de interventie.

Totodata, având în vedere solutia instantei de fond de respingere a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, retinând aspectele invocate mai sus, raportat la data introducerii actiunii si a cererii de interventie, a solicitat instantei sa constate ca, pentru perioada anterioara datei de 21.03.2011 a intervenit prescriptia, sens în care a solicitat admiterea recursului sub acest aspect si respingerea actiunii ca fiind prescrisa.

Intimatul Inspectoratul de Politie Judetean B., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului reclamantilor/intervenientilor ca nefondat, cu consecinta mentinerii sentintei atacate ca legala si temeinica.

În aparare se arata ca motivele recursului au fost analizate de instanta de fond si nu cuprinde mijloace de aparare sau dovezi noi, fapt pentru care a solicitat mentinerea ca valabila a hotarârii atacate.

În drept a invocat prevederile Legii nr. 360/2002, Legea nr. 118/2010, Legea nr. 285/2010, O.G. nr.2/2001, Cod procedura civila.

Instanta de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a constatat urmatoarele:

Recursul declarat de recurentii reclamanti si intervenienti este nefondat si a fost respins ca atare iar recursul declarat de pârât este întemeiat si l-a admis în limitele si pentru considerentele ce vor fi expuse.

A constatat ca recurentii confirma ca au învestit instanta cu o actiune în realizare prin care solicita obligarea pârâtilor la plata ajutorului constând în salarii/solde prevazute de pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea cadru nr. 330/2009 pentru viitor, începând cu o data nedeterminata care depinde în mod exclusiv de vointa legiuitorului.

Astfel, raportat la obiectul litigiului dedus judecatii, în mod corect a retinut judecatorul fondului ca în momentul de fata nu exista un temei legal pentru acordarea ajutorului pretins iar instanta nu se poate substitui organului legislativ.

De asemenea, instanta de recurs a retinut ca, orice actiune în instanta presupune, conform art. 33 Cod procedura civila, valorificarea unui interes determinat, legitim, personal, nascut si actual, cerinte care în speta nu sunt îndeplinite.

Pretentiile deduse judecatii se întemeiaza pe împrejurari incerte, respectiv pe speranta ca legiuitorul ar putea dispune în viitor acordarea ajutoarelor pretinse astfel ca interesul nu este unul determinat si actual. În opinia instantei, în eventualitatea în care va exista o reglementare în sensul vizat de recurenti, dreptul la actiune va putea fi analizat prin raportare la norma legala respectiva, instanta neputând specula în acest sens si nici retine, prin prisma celor expuse, ca recurentilor li s-ar opune prescriptia dreptului la actiune. Sub acest aspect a constatat ca, în mod legitim prima instanta a respins ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului la actiune, critica intimatului pârât fiind lipsita de temei de vreme ce el însusi contesta existenta dreptului.

Cât priveste critica intimatului pârât formulata prin prisma art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, raportat la considerentele hotarârii referitoare la suspendarea dreptului la acordarea ajutoarelor pretinse, instanta de recurs a constatat ca este întemeiata.

A retinut, în esenta ca recurentilor reclamanti si intervenientilor le-au încetat raporturile de serviciu prin îndeplinirea conditiilor de pensionare la limita de vârsta fiind trecuti în rezerva în cursul anului 2011 fara a beneficia de ajutoarele stabilite prin legile salarizarii de care au beneficiat cei care au fost trecuti în rezerva înainte de 03.07.2010.

În aceste sens, instanta a retinut ca prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a dispus ca, începând cu intrarea în vigoare a acestei legi nu se mai acorda ajutoare sau dupa caz indemnizatii la iesirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezerva.

Pentru anul 2011, art. 13 din Legea nr. 285/2010 prevedea ca dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor de felul celor pretinse nu se aplica (cu unele exceptii ce nu sunt incidente cauzei). Aceste dispozitii au fost reluate pentru anii 2012-2015 prin Ordonantele de urgenta ale Guvernului României cu nr. 80/2010, nr. 84/2012, nr. 103/2013 si 83/2014.

Desi instanta de fond a retinut ca aceste drepturi au fost suprimate temporar acesta fiind de altfel si motivul pentru care a stabilit ca nu se pot acorda fara ca judecatorul sa se substituie legislativului si fara a înfrânge dispozitiile constitutionale privitoare la rolul si atributiile puterii judecatoresti, retine apoi ca maniera de reglementare mai sus evocata echivaleaza cu o suspendare a dreptului.

Prin prisma celor expuse anterior, în opinia instantei de recurs este îndreptatita critica formulata de recurentul pârât în sensul ca vointa legiuitorului asa cum rezulta din actele normative în vigoare, a fost de a nu acorda (de a suprima) aceste drepturi în perioada iulie 2010 – decembrie 2015, astfel ca a substituit considerentele hotarârii în sensul celor retinute.

Pentru aceste considerente, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentii reclamanti si intervenienti, a admis recursul declarat de recurentul pârât cu privire la considerentele hotarârii mentinând restul dispozitiilor acesteia si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata în recurs.

Domenii speta

Spete similare