Actiune in raspundere civilă delictuală

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 5767/2015

Şedinţa publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE C T

Grefier A M S P

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul I G C şi pe pârâţii  G N A,  P R D, având ca obiect - actiune in raspundere civilă delictuală.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare,  au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în şedinţa publică de la data de 24.06.2015 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre , când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea asupra fondului cauzei la data de azi, 30.06.2015,  când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitesti sub nr. 21024/280/2014 la data de 29.08.2014, reclamantul I G C a chemat în judecată pe pârâţii  G N A,  P R D, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea paraţilor la plata sumei de 10.000 Euro in solidar, sumă reprezentând daune morale rezultate din săvârşirea infracţiunii prevazute si pedepsite de art. 42 alin 1 si 3 din Legea nr.161/2003; obligarea la plata cheltuielilor de judecata conf disp art.451 c proc civ .

In motivarea în fapt, a susţinut reclamantul că, in urma plângerii penale formulate de către acesta la D.I.I.C.O.T-Serviciul Teritorial Piteşti împotriva persoanelor nominalizate mai sus in calitate de paraţi in prezenta cauza, plângere ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art.42 alin 1 si 3 din LEGEA NR.161/2003 ce a format obiectul dosarului nr.81D/P/2011 al D.I.I.C.O.T Piteşti, s-a dispus prin Rechizitoriul din 28.09.2011 punerea in mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecata a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de acces la sistemul informatic in mod nelegal prin incalcarea dispoziţiilor legale in materie.

Prin Ordonanţa nr.81/D/P/2011 din 26.07.2012 D.I.I.C.O.T-Serviciul Teritorial Piteşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire in temeiul disp. art.11 b si art. lit b/l C.proc.pen. combinat cu art.18/1 C p, art.10 alin a C p.p art.192 lit. d,  in ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.42 lin 1 si 3 din Legea nr.161/2003.

A învederat reclamantul faptul ca nu s-a constituit parte civila in procesul penal, motiv pentru care a formulat prezenta acţiune civila separat, data fiind si situaţia ca, s-a formulat plângere împotriva ordonanţei mai sus menţionată, cauza ce a format obiectul dosarului penal nr. 20244/280/2012 finalizat prin sentinţa nr.1118/06.03.2014 de respingere a plângerii formulate de petenti, nemulţumirea vizând aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ in suma de 1000 lei.

Faptele au constat in aceea ca, in data de 19.05.2011, paraţii din prezenta cauza, au accesat fara drept adresa sa de email, prin încălcarea masurilor de securitate a sistemului informatic, fapte ce intrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. si ped. de art.26 Cp rap. ia art. 42 din Lega tir.161/2003 (actuala reglementare art.360 Cp).

Prin fapta săvârşita de aceştia, s-a încălcat protecţia reclamantului personala cu numeroase repercusiuni de ordin moral, fiindu-i sustrase toate informaţiile si pozele de familie.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, fiind întotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data la care se cere repararea lui.

In cauza dedusă judecăţii, prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare a faptelor paraţilor, prin încălcarea dreptului său de protecţie personala, demnitate şi imagine, este actual şi sigur, fiind născut la momentul formulării acţiunii.

Acest prejudiciu actual urmează a fi evaluat, în raport de gravitatea încălcării dreptului subiectiv al său, dar şi în raport de funcţia compensatorie şi de satisfacţie pe care acest prejudiciu o are în toate cazurile de acest gen.

In dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta a fost săvârşită din intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este aceeaşi, respectiv obligaţia de reparare integrală.

Solicită să se aibă in vedere faptul ca daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare (Î.C.CJ. secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3189/20.04.2005).

Fata de toate aceste aspecte, reclamantul consideră că este de necontestat faptul că a suferit un prejudiciu moral prin alterarea vieţii personale, prin încălcarea demnităţii, onoarei, creându-se astfel o stare apăsătoare în viaţa sa familiala si socială. Aceste angoase, neplăceri , incertitudini urmează a fi reparate, pe cât posibil, de paraţi prin plata unor daune morale (cauza CEDO Străin şi alţii împotriva României, cererea nr. 57001/00, cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Artipaldi împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1245/23.12.2004, cauza Ernestina Zullo c. Italiei, cauza nr. 64897/01).

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, neexistand criterii legale de determinare, a solicitat reclamantul instanţei de judecata la stabilirea cuantumului acestora sa includă o doză de aproximare avându-se în vedere consecinţele negative suferite de acesta pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În privinţa daunelor morale - a reţinut ÎCCJ în decizia 4505/3.07.2008 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală - nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei (în cauza de faţă moştenitorilor defunctei) - S.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr.89 din 9 iunie 2003.

In acest sens, a susţinut reclamantul că, in perioada respectiva, se afla in proces de divorţ cu parata G A, motivat de faptul ca aceasta intrase in relaţie extraconjugala cu paratul P R, reclamantul fiind profund afectat din punct de vedere moral de situaţia generata de fosta soţie, care a manifestat un comportament contrar instituţiei căsătoriei, căsătorie ce a fost desfăcuta prin sentinţa civila nr.11995/2011 pronunţata in dosarul nr. 02.02/280/2011 din culpa exclusiva a acesteia, minora fiind incredintata reclamantului spre creştere si educare.

A precizat reclamantul  că este îndreptăţit la acordarea de daune morale pentru faptele săvârşite de paraţi, cu atât mai mult cu cat, in perioada respectiva, parata a parasit domiciliul conjugal, abandonându-si minora si intrând in relaţie extraconjugala cu paratul din prezenta cauza, iar accesarea contului al subsemnatului informatic l-a afectat si prejudiciat, având in vedere faptul ca i-au fost sustrase informaţii personale si pierzând numeroase date personale si profesionale, sustragandu-i toate amintirile de familie de la naşterea minorei pana la momentul respectiv, acestea fiind găsite ulterior de reprezentanţii D.I.I.C.O T in calculatorul personal  al paratului.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul paraţilor, proba testimonială, precum şi, orice probe pertinente si concludente spetei deduse judecaţii.

In drept, au fost invocate prevederile dispoz. art. 1357 si urm Cod civil.

La data de 12.12.2014, pârâţii, au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunea ca nefondata si neîntemeiata.

Au precizat pârâţii că în speţa de faţă, conceptul de „daune morale" nu poate fi definit fără a se referi la noţiunea de răspundere civilă, care reprezintă acea formă a răspunderii juridice care dă naştere unui raport juridic constitutiv de drepturi şi obligaţii, în temeiul cărora o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa, iar aceasta din urmă are dreptul să pretindă repararea prejudiciului.

Răspunderea juridică, ca instituţie juridică de drept civil este de două feluri: răspundere juridică contractuală şi răspunderea juridică delictuală; aceasta din urmă constituie dreptul comun aplicabil în această materie, deoarece ori de câte ori nu există un contract dar există un prejudiciu se aplică regulile răspunderii civile delictuale. Noţiunea de prejudiciu, ca element esenţial (condiţie sine qua non) a răspunderii civile înseamnă rezultatul dăunător, produs de o persoană în dauna alteia; prejudiciul este de două feluri: patrimonial şi nepatrimonial. Prejudiciile nepatrimoniale, denumite şi daune morale reprezintă acele consecinţe ale acţiunii celui obligat la reparaţii, care nu pot fi evaluate în bani, cum ar fi: durerea provocată de moartea unei persoane, ori de vătămările fizice sau psihice, de atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei unei persoane.

Repararea prejudiciului sub orice formă constituie obligaţia persoanei care a comis fapta generatoare de prejudiciu, insa a solicitat ca să  se observe faptul ca suferinţele morale invocate de reclamant nu se circumscriu niciuneia dintre categoriile de valori sociale lezate justificabile a fi despăgubite, aceasta in contextul in care reclamantul suprapune demnitatea, cinstea, onoarea etc. pe relaţia fostei soţii ( parata din prezenta cauza) cu paratul P R D. Practic, in dosarul Penal care ar sta la baza acestei acţiuni reclamantul nu a făcut dovada unor suferinţe psihice si afective raportat la acuzaţiile aduse.

Evaluarea daunelor morale neputând fi făcută în aceleaşi condiţii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice de evaluare. Un asemenea criteriu ar putea fi importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite, insa in contextul in care invocarea valorilor lezate excede celor stabilite de doctrina si practica judiciara, promovarea acestei acţiuni este lipsita de suport legal.

De asemenea au susţinut pârâţii că, reclamantul nu şi-a precizat cuantificarea unor presupuse daune morale, valoarea acestora in funcţie de fiecare presupusa acuzaţie adusa (intrarea fără drept in sistem si furt de date personale)

In susţinerea respingerii acţiunii, au solicitat pârâţii, ataşarea dosarelor penale nr. 18665/280/2011 si nr. 20244/280/2012.

La data de 29.12.2014, reclamantul a depus la dosar, răspuns la întâmpinare prin care a solicit instanţei de judecata sa dispună respingerea apărărilor ca nefondate si admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata.

Prin acţiunea dedusa judecaţii a solicitat obligarea paraţilor la plata daunelor morale la care este îndreptatit, motivat de faptul ca, in urma plângerii penale formulate de către acesta la D.I.I.C.O.T-Servicul Teritorial Piteşti împotriva paraţilor din prezenta cauza, plângere ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art.42 alin 1 si 3 din LEGEA NR.161/2003 ce a format obiectul dosarului nr.81D/P/2011 al D.I.I.C.O.T Piteşti, s-a dispus prin Rechizitoriul din 28.09.2011 punerea in mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecata a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de acces la sistemul informatic in mod nelegal prin încălcarea dispoziţiilor legale in materie.

Prin Ordonanţa nr.81/D/P/2011 din 26.07.2012 D.I.I.C.O.T-Serviciul Teritorial Piteşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire in temeiul disp art.11 lit b si art.10 lit b/l C.proc pen combinat cu art.18/1 C p, art.10 alin. a C p.p si art.192 lit d in ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.42 alin 1 si 3 din Legea nr. 161/2003.

Aşa cum a arătat si prin petitul acţiunii, nu s-a constituit parte civila in procesul penal, motiv pentru care a formulat pe cale separata acţiune civila in răspundere delictuala.

Prin faptele reţinute ca fiind săvârşite de paraţi, s-a încălcat protecţia sa personala cu numeroase repercusiuni de ordin moral, fiindu-i sustrase toate informaţiile si pozele de familie.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, fiind întotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs Ia data la care se cere repararea lui.

In cauza dedusă judecăţii, prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare a faptelor paraţilor, prin încălcarea dreptului său de protecţie personala, demnitate şi imagine, este actual şi sigur, fiind născut Ia momentul formulării acţiunii.

Acest prejudiciu actual urmează a fi evaluat, în raport de gravitatea încălcării dreptului subiectiv al acestuia, dar şi în raport de funcţia compensatorie şi de satisfacţie pe care acest prejudiciu o are în toate cazurile de acest gen.

In dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta a fost săvârşită din intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este aceeaşi, respectiv obligaţia de reparare integrală.

Paraţii, din rea-credinta , prin întâmpinare, dau o interpretare eronata si o răstălmăcire a noţiunilor de drept in ceea ce priveşte instituţia răspunderii delictuale.

A susţinut reclamantul că, daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare (Î.C.C.J. secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia 3189/20.04.2005).

Fata de toate aceste aspecte este de necontestat faptul că a suferit un prejudiciu moral prin alterarea vieţii personale, prin încălcarea demnităţii, onoarei, creându-se astfel o stare apăsătoare în viaţa sa familiala si socială. Aceste angoase, neplăceri, incertitudini urmează a fi reparate, pe cât posibil, de paraţi prin plata unor daune morale (cauza CEDO Străin şi alţii împotriva României, cererea nr. 57001/00, cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Artipaldi împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1245/23.12.2004, cauza Ernestina Zullo c. Italiei, cauza nr. 64897/01).

Probe încuviinţate şi administrate : martori, înscrisuri.

Expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate :

Potrivit ordonanţei nr.81D/P/2011 din data de 26/07/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, filele 26-36, învinuiţii P R D şi I N-A, pârâţii din prezenta cauză, se fac vinovaţi de săvârşirea faptei penale reglementate de dispoziţiile art.42 alin.1 şi 3 din legea nr.161/2003, forma în vigoare la data de 19.05.2011, procurorul de caz reţinând că fapta penală comisă de prezenţii pârâţi , constând în accesarea fără drept a adresei de poştă electronică email a reclamantului , nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni , datorită atingerii minime aduse valorilor sociale apărate de către lege, având în vedere urmările produse de aceste fapte, precum şi persoana şi conduita învinuiţilor (pârâţii din cauză) care sunt la primul conflict cu legea penală.

Potrivit dispoziţiilor legale invocate , fapta pârâţilor constă în accesul, fără drept, la un sistem informatic dacă fapta este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate.

Împotriva acestei ordonanţe, pârâţii au formulat plângere la procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia, plângere respinsă, ocazie cu care aceştia au formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului la instanţa de judecată , potrivit dispoziţiilor art.2781 C.proc.pen. în vigoare la acea dată.

În considerentele sentinţei penale nr.1118/2014 definitivă la data de 06/03/2014, având ca obiect plângerea pârâţilor din prezenta cauză împotriva ordonanţei nr.81D/P/2011 din data de 26/07/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,  Judecătoria Piteşti a reţinut următoarele :

„La data de 31.05.2011 a fost înregistrată plângerea formulată de către  petentul parte vătămată I G C, prin care acesta reclama faptul că adresa sa de email a fost accesată de autori necunoscuţi, solicitând efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a acestora.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit identitatea făptuitorilor în persoana petenţilor, dispunându-se prin rezoluţiile nr. 63/2011, respectiv 74/2011 începerea urmăririi penale faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 161/2003.

Prin Ordonanţa nr. 81D/P/2011, apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii petenţi, fiindu-le aplicate acestora câte o amendă administrativă în cuantum de 1000 de lei fiecare.

În motivarea Ordonanţei s-a arătat că în urma relaţiilor solicitate de la RCS RDS SA, precum şi a percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul petentului P R D, s-a stabilit fără echivoc că adresa de email a intimatului a fost accesată de la calculatorul aparţinând petentului P R D, acesta declarând că este singurul utilizator al calculatorului. Totodată a negat accesarea adresei de email.

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, petentul a precizat că învinuita petentă G N A avea acces la calculatorul său în prezenţa sa sau a unui alt membru al familiei sale.

S-a mai reţinut în cuprinsul ordonanţei, faptul că învinuitul P R D a precizat că a aflat de la învinuita G că, aceasta folosindu-se de calculatorul său, a accesat adresa de email a intimatului cu prilejul unei vizite făcute surorii sale, P D, acces ce s-a realizat prin folosirea întrebărilor ajutătoare.

Referitor la petenta G N A, s-a arătat că aceasta cu ocazia audierii a declarat că a accesat de la calculatorul petentului P R adresa de email aparţinând intimatului, apreciind că are acordul intimatului.

Mai mult, a specificat că în data de 19.05.2011 în intervalul orar 16.00-16030 nu ea a realizat accesarea adresa intimatului, deoarece se afla în drum spre casă de la serviciu, revenind ulterior asupra acestei declaraţii şi arătând că în acea perioadă s-a aflat la domiciliul petentului P R D şi i-a solicitat acestuia permisiunea de a folosi calculatorul.

Intimatul parte vătămată a precizat că este adevărat că petenta G N A cunoştea parola de acces la adresa sa de email, dar ulterior deteriorării relaţiilor dintre ei, acesta a schimbat parola.

Analizând actele dosarului instanţa reţine că soluţia pronunţată de procurorul de caz este legală şi temeinică, motiv pentru care urmează să respingă plângerea petenţilor.

În acest sens, contrar celor menţionate de petenţi ordonanţa contestată este amplu motivată, fiind prezentată detaliat situaţia de fapt cu indicarea mijloacelor de probă din cuprinsul cărora aceasta reiese.

Sub acest aspect instanţa apreciază că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către procuror, corespunde realităţii şi rezultă din probele administrate în cursul cercetărilor penale.

Mai mult, chiar petenţii nu au contestat decât faptul că adresa de email a intimatului a fost accesată de la calculatorul petentului P R D, apreciind aceştia că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Instanţa nu poate reţine această apărare, având în vedere că astfel cum rezultă din declaraţiile petenţilor, accesarea adresei de email aparţinând intimatului s-a efectuat prin folosirea întrebărilor ajutătoare.

În acest context, apare ca evident faptul că petenta G N A a avut reprezentarea faptului că prin schimbarea parolei de acces a adresei de email, intimatul a intenţionat să limiteze accesul oricărei persoane care îi cunoştea parola anterioară. Această intenţie a intimatului este evidentă, dat fiind şi contextul deteriorării relaţiilor dintre el şi petenta G.

Cu toate acestea, petenta a ignorat acest aspect şi s-a folosit de întrebările ajutătoare pentru a accesa de la calculatorul petentului P R D adresa de email aparţinând intimatului, în repetate rânduri.

Mai mult, elocvente sunt şi dispoziţiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, care prevăd :  în sensul prezentului titlu, acţionează fără drept persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;

b) depăşeşte limitele autorizării;

c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic.

În ceea ce priveşte sancţiunea administrativă aplicată, instanţa o apreciază ca fiind mai mult decât proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite, care se concretizează în lezarea valorilor sociale care se formează în legătură cu folosirea, atât de răspândită, a unei adrese de email. Astfel, prin fapta săvârşită, a fost lezat dreptul  intimatului la intimitate, în concret, dreptul la secretul corespondenţei.

Prin prisma acestor considerente, apreciind că plângerea este nefondată, în baza art. 2781 alin. 8 litera a C.p.p. 1968 instanţa o va respinge şi va constata că este legală şi temeinică ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr. 81 D/P/2011 din data de 26.07.2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, menţinută prin rezoluţia nr. 1583/14.09.2012 a Procurorului  Şef serviciu din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată.”

În depoziţia sa dată în faţa instanţei, martorul M D M, fila 92, a arătat că reclamantul a suferit foarte mult că i-a fost „spart” sistemul informatic, ştie de la acesta că i s-au accesat poze de familie, în acea perioadă reclamantul era foarte trist, fuma foarte mult, stare care a durat câteva luni. A mai arătat martorul că despre accesarea contului de email al reclamantului, s-a publicat un articol de presa într-un ziar local, aspect ce se coroborează cu înscrisurile în xerocopie de la filele 99-100.

În depoziţia sa dată în faţa instanţei, martorul M M, fila 136, a arătat că în anul 2011 a avut o discuţie cu reclamantul, fiind colegi de serviciu, în care acesta i-a relatat că i s-a „spart” adresa de email , nu o mai poate accesa din aceasta cauză, şi că nu îşi mai găseşte anumite poze şi filmuleţe personale care existau la acea dată în contul de email. I-a mai relatat reclamantul că acest lucru i-ar putea afecta imaginea la serviciu , fiind subofiţer MApN, părând afectat de această situaţie. Martorul apreciază că acest incident i-a afectat imaginea reclamantului între colegi, era stresat şi fuma mult. 

Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia :

Având in vedere ca fapta dedusa judecaţii s-a produs in luna mai 2011, în prezenta cauză se aplică dispoziţiile Codului civil din 1864 potrivit disp. art.3 din legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil.

Astfel, sunt incidente disp. art.998-999 din vechiul cod civil (Codul civil din 1864) care stabilesc raspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie al cărui corespondent îl constituie disp. art.1357 din Codul civil în vigoare din data de 01/10/2011 (Noul Cod Civil).

In esenta, actiunea reclamantului vizeaza incidenta in cauza a raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, asa cum aceasta a fost reglementata de dispoz. art. 998 si 999 din vechiul Cod civil, potrivit carora orice faptă a omului, care cauzează altuia preju¬diciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, care consta într-un raport juridic obligational, conform caruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este tinuta raspunzatoare prin dispozitiile legale. Într-o alta formulare, raspunderea civila a fost definita ca fiind o institutie juridica alcatuita din totalitatea normelor de drept prin care se reglementeaza obligatia oricarei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuala sau contractuala, ori pentru care este chemata de lege sa raspunda.

Raspunderea civila delictuala se concretizeaza într-o obligatie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita.

Fapta ilicita declanseaza o raspundere civila delictuala, al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.

Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil, rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

In ceea ce priveste prejudiciul, acesta este calificat ca o conditie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savârsite de o alta persoana.

S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezinta rezultatele daunatoare, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale încalcarii drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane.

Prejudiciul este cel mai important element al raspunderii civile delictuale, conditie necesara si esentiala a acesteia, deoarece atât timp cât o persoana nu a fost prejudiciata, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparatie, pentru ca nu poate face dovada unui interes.

Prejudiciul se clasifica în functie de mai multe criterii, respectiv dupa natura sa, prejudiciu patrimonial si prejudiciu nepatrimonial; dupa durata producerii, prejudiciul este instantaneu sau succesiv si dupa cum putea sau nu sa fie prevazut în momentul producerii, prejudiciu previzibil si prejudiciu imprevizibil.

Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu al carui continut poate fi evaluat în bani (exempli gratia, distrugerea unui bun, pierderea capacitatii de munca etc.), în caz contrar suntem în prezenţa unui prejudiciu nepatrimonial.

In ceea ce priveste conditiile repararii prejudiciului, se retine ca prejudiciul da dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, daca sunt îndeplinite, cumulativ, doua conditii, respectiv prejudiciul sa fie cert si prejudiciul sa nu fi fost reparat înca.

Referitor la caracterul cert al prejudiciului, se retine ca prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existentei, cât si al întinderii sale.

Este considerat cert, prejudiciul actual, precum si prejudiciul viitor, adica acel prejudiciu care apare dupa solutionarea actiunii în despagubire, în masura în care sunt sigure, atât aparitia acestui prejudiciu, cât si posibilitatea de a fi determinat.

În prezenta cauză, instanţa reţine că reclamantului i-au fost afectate dreptul la viaţă privată, precum şi dreptul la secretul corespondenţei informatice , drepturi garantate de Constituţia României precum şi de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (astfel cum sunt acestea explicitate în jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului), prin fapta ilicită a pârâţilor de a accesa neautorizat contul de email (poştă electronică) al reclamantului, ceea ce naşte un prejudiciu nepatrimonial, de natură morală, care poate fi cuantificat în bani de către instanţa de judecată printr-o apreciere liberă raportat la fapta ilicită , persoana reclamantului şi condiţiile săvârşirii faptei .

Afectarea acestor drepturi şi libertăţi civile fundamentale rezultă nu numai din materialitatea efectiva a faptei penale a pârâţilor (care în realitate reprezintă o faptă ilicită de natură civilă, astfel cum se va arăta în continuare) ci şi din starea psihică a reclamantului , ulterioară acestui eveniment, confirmată de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

O alta conditie se refera la imprejurarea ca prejudiciul sa nu fi fost reparat înca. Repararea prejudiciului se poate realiza prin conventia partilor sau prin intentarea unei actiuni în justitie pentru plata despagubirilor.

Pe cale conventionala, victima si autorul faptei ilicite pot sa încheie în mod valabil o conventie prin care sa stabileasca atât întinderea despagubirilor, cât si modalitatea de plata a acestora. Daca între parti nu a intervenit o asemenea conventie, victima se va adresa instantei de judecata cu o actiune având ca obiect plata despagubirilor.

Referitor la cea de a doua conditie a raspunderii civile delictuale, in speta fapta ilicita, se retine ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara savârsirea unei fapte ilicite, care, în conceptia traditionala avea în structura sa un element obiectiv sau material si un element subiectiv sau psihologic, cu precizarea ca elementul subiectiv a fost, ulterior abandonat si reformulat. Aceasta înseamna ca în analiza faptei ilicite instanta va avea în vedere atat elementul obiectiv al acesteia, adica manifestarea exterioara a unei atitudini de constiinta si vointa a unei persoane, cat si pe cel subiectiv.

În materia raspunderii civile delictuale, fapta ilicita este definita ca fiind orice fapta prin care, încalcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinând unei persoane.

Desi dispozitiile art. 998 Cod civil se refera la "orice fapta care cauzeaza altuia prejudiciu", în realitate, pentru a fi atrasa raspunderea civila delictuala, fapta trebuie sa fie ilicita.

Raspunderea civila delictuala opereaza atât în cazul încalcarii unui drept subiectiv, dar si atunci când sunt prejudiciate anumite interese ale persoanei.

În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute în vedere nu numai normele juridice, dar si normele de convietuire sociala, în masura în care reprezinta o continuare a prevederilor legale.

Deoarece drepturile subiective si interesele legitime ale persoanelor sunt numeroase si diferite, la fel sunt si faptele prin care acestea pot fi încalcate.

Legea impune, de regula, obligatia persoanelor de a se abtine de la orice fapta prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective si intereselor legitime ale altora. Încalcarea acestei obligatii are loc, în principiu, printr-o activitate pozitiva, prin acte comisive, dar fapta ilicita poate îmbraca si forma unei inactiuni, în acele situatii când, potrivit legii, o persoana este obligata sa îndeplineasca o activitate sau sa savârseasca o anumita actiune.

Fapta ilicita prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice, respectiv fapta are caracter obiectiv sau existenta materiala, constând într-o conduita ori manifestare umana exteriorizata; fapta ilicita este rezultatul unei atitudini psihice; fapta este contrara ordinii sociale si reprobata de societate.

În anumite situatii, desi fapta ilicita provoaca un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu este angajata, deoarece este înlaturat caracterul ilicit al faptei. Cauzele care înlatura caracterul ilicit al faptei sunt: legitima aparare; starea de necesitate; îndeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege; îndeplinirea ordinului superiorului; exercitarea unui drept; consimtamântul victimei.

Exercitarea unui drept înlatura caracterul ilicit al faptei daca, prin exercitarea de catre o persoana a  prerogativelor conferite de lege dreptului sau, s-au creat anumite restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv apartinând unei alte persoane.

Dreptul subiectiv a fost definit ca prerogativa conferita de lege în temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, în scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, în acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala.

Exercitarea dreptului subiectiv civil este guvernata de doua principii: a). dreptul subiectiv civil trebuie sa fie exercitat în limitele sale interne, respectiv potrivit scopului economic si social în vederea caruia este recunoscut de lege ; b). dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna - credinta, conform dispozitiilor art. 57 din Constitutia României si art. 970 alin. 1 Cod civil.

Din probele administrate in cauza, instanta retine ca paraţii au savarsit o fapta ilicita in dauna reclamantului conturată sub forma unei fapte penale despre care s-a apreciat că nu întruneşte una din trăsăturile esenţiale pentru a fi calificată drept infracţiune, astfel cum aceasta a fost expusă în ordonanţa nr.81D/P/2011 din data de 26/07/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, filele 26-36, intrucat, in data de 19.05.2011, fără drept, au accesat adresa de poştă electronică (email) a reclamantului prin încălcarea măsurilor de securitate.

In ceea ce priveste raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, se retine ca pentru a fi angajata raspunderea unei persoane este necesar ca între fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, în sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.

Codul civil impune aceasta cerinta prin art. 998 – 999. Astfel, potrivit art. 998, raspunderea este angajata pentru fapta omului care cauzeaza altuia prejudiciul, iar conform art. 999, raspunderea este angajata nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.

Necesitatea raportului de cauzalitate rezulta si din definitia faptei ilicite, în conditiile în care caracterul ilicit al cesteia este dat de împrejurarea ca prin ea a fost încalcat dreptul obiectiv si a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.

Din actele dosarului, instanta constata ca exista aceasta legatura de cauzalitate, intrucat dreptul la viaţă privată şi la secretul corespondenţei ale reclamantului au fost afectate efectiv prin fapta savarsita de pârâţi, fara niciun temei. Fiind o faptă nesusceptibilă de un prejudiciu material, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

In privinta vinovatiei, ca si conditie a raspunderii civile delictuale, instanta retine ca aceasta reprezinta atitudinea psihica a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectiva si fata de urmarile pe care aceasta le produce.

Vinovatia este alcatuita în structura sa din doi factori: factorul intelectiv, care implica un anumit nivel de cunoastere a semnificatiei sociale a faptei savârsite si a urmarilor pe care aceasta le produce, si factorul volitiv, care consta în actul de deliberare si de decizie a autorului faptei ilicite.

In privinta formelor vinovatiei, Codul penal stabileste o reglementare juridica cu caracter general a vinovatiei, dispozitiile cuprinse în art. 16 Cod penal stabilind continutul vinovatiei, formele vinovatiei si modalitatile acestora.

Codul penal reglementeaza doua forme de vinovatie: intentia si culpa.

Intentia se poate prezenta în doua modalitati: 1. intentie directa, când autorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savârsirea faptei; 2. intentie indirecta, când autorul prevede rezultatul faptei si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

Culpa este de doua feluri: 1. imprudenta (usurinta), când autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce; 2. neglijenta, când autorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Cauzele care înlatura vinovatia sunt împrejurarile care împiedica atitudinea psihica a persoanei fata de fapta si urmarile acesteia. Aceste cauze sunt: fapta victimei însesi; fapta unui tert pentru care autorul nu este tinut sa raspunda; cazul fortuit; forta majora.

Din actele dosarului instanta deduce ca pârâţii au savarsit fapta in data de 19.05.2011 cu forma intentiei directe, intrucat aceştia au  prevazut rezultatul faptei lor pe care l-au şi urmărit, fapt dovedit prin modul cum au accesat adresa de email, înfrângând măsurile de securitate informatice prin manevre specifice, detaliate în ordonanţa procurorului menţionată în expunerea situaţiei de fapt.

In privinta capacitatii delictuale, instanta retine ca pentru a fi considerata raspunzatoare de propria sa fapta se cere ca persoana sa aiba discernamântul faptelor sale, adica sa aiba capacitate delictuala, intrucat lipsa discernamântului echivaleaza cu absenta factorului intelectiv, respectiv a lipsei vinovatiei.

Din probele administrate in cauza, instanta constata ca nu exista niciun element care sa conduca la concluzia ca fapta savarsită de pârâţi ar fi fost comisă fara ca aceştia sa aiba discernamântul necesar.

Cum din actele dosarului, respectiv proba testimoniala, considerentele sentinţei penale nr.1118/2014 definitivă la data de 06/03/2014 a Judecătoriei Piteşti care se bucură de autoritate de judecat în ceea ce priveşte aspectele constatate de către P.Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. în dosarul penal nr.81/P/D/2011 soluţionat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr.81D/P/2011,  si cea cu înscrisuri, a fost probata existenta faptei ilicite, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate intre primele doua elemente, instanta urmeaza a admite cererea formulata de reclamant, sens in care se va pronunta in cele ce urmează si asupra daunelor solicitate.

Faţă de cele expuse, instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi să să oblige pe  pârâţii G N A şi  P R D în solidar (potrivit disp. art. 1003 Cod civil din 1864 - Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sînt ţinute solidar pentru despăgubire) la plata către reclamant a sumei de 1000 euro reprezentând daune morale. Va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat deoarece la dosarul cauzei nu există dovada efectuării acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de către reclamant I G Ca domiciliat în mun. Pi, B, nr. , bl. , sc. , ap. , jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâţii G N A domiciliată în mun. P, A V, bl. , sc. , et. , ap. , jud. Argeş, şi  P R D domiciliat în mun. Pi, B-dul R, bl. , sc. , et. , ap. , jud. Argeş.

Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1000 euro reprezentând daune morale.

Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Cu apel la Tribunalul Argeş în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2015.

Preşedinte,

C T

Grefier,

A M S P

Red. C.T.31.08.2015

Tehn. R.P./4 ex/10.07.2015

Domenii speta

Spete similare