Art. 181 alin.1 Cod penal

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul BD trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin.1 Cod penal, părţi civile fiind PO şi Spitalul municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din 12 martie 2013, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, redactată separat şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 391 C.procedură penală, a amânat pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru  data de 18 martie 2014 şi apoi pentru astăzi, când,

J U D E CĂ T O R I A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi din data de 05 iulie 2013 întocmit în dosarul nr.----------/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului BD, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 C.penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de  19.07.2013 sub numărul  3631/285/2013.

În fapt, s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare al instanţei că la data de 26.10.2011, în jurul orelor 18,30, învinuitul BD a invitat-o pe partea vătămată PO, la domiciliul său, pentru a discuta pe marginea unui conflict mai vechi dintre aceştia.

Cei doi, au consumat băuturi alcoolice şi între părţi a intervenit din nou un conflict verbal, motiv pentru care partea vătămată a părăsit locuinţa învinuitului şi în timp ce se deplasa spre domiciliu a fost lovit cu pumnii şi picioarele de învinuit. în urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 30-35 de zile îngrijiri medicale, situaţie atestată de Certificatul medico legal nr. 411 / M din 02.11.2011

Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este susţinută pe următorul material probator: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate (d.u.p. filele 5-9), CML 411/M din 02.11.2011 (d.u.p. f.12), declaraţiile martorilor HS, PF, PL , BF, d.u.p. filele 13-16, coroborate cu declaraţiile inculpatului audiat în condiţiile art. 171 alin. 2 C.p.p. (filele 17-23 d.u.p.)

La dosarul cauzei s-a ataşat fişa de cazier a inculpatului BD.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultata inculpatul BD(dosar fila 46), partea vătămată PO(dosar fila 46-47), şi martorii HS (dosar fila 78), HO (dosar fila 79), PL (dosar fila 80), BF (dosar fila 81) şi au fost depuse înscrisuri în latura civilă.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art.387 alin.(2) din Cod de procedură penală, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că situaţia de fapt mai sus prezentată este susţinută de coroborarea mijloacelor de probă astfel:

În fapt în data de 26.10.2011 între inculpatul BD a agresta-o pe partea vătămată PO pe fondul unor neînţelegeri anterioare. În urma acestei agresiuni partea vătămată  a necesitat un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale conform certificatului medico legal 411/M.

Faptul că inculpatul BD a agresat partea vătămată rezultă atât din declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor  PF (d.u.p. fila 14) dar şi a martorului HO (dosar fila 79) care au perceput în mod direct derularea evenimentelor. Martora BF, soţia inculpatului, arată faptul că cele două persoane s-au încăierat dar nu a perceput ca inculpatul să fi agresat partea vătămată.

Instanţa reţine ca nefondate susţinerile inculpatului precum că nu a lovit partea vătămată iar leziunea  suferită de acesta ar fi fost produsă ca urmare a faptului că aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut peste un tub metalic întrucât din cuprinsul certificatului medico legal  se reţine că din consultul chirurgical efectuat s-a stabilit „dureri la nivelul umărului drept, umăr în epolet, impotenţă funcţională…” fapt ce atestă că leziunea a fost localizată la nivelul păţii superioare a umărului şi implicit nu se putea produce ca urmare a căderii. În acest sens sunt şi concluziile  medicului legist  care apreciază că leziunile s-ar fi putut produce ca urmare a lovirii cu un corp dur nefiind specificată şi varianta producerii ca urmare a căderii.

În drept, fapta reţinută în sarcina inculpatului BD care în data de 26.10.2011, a lovit-o pe partea vătămată Pomohaci Orest, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile îngrijiri medicale, conform C.M.L. nr. 411/M din 02.11.2011 emis de Cabinetul Medico Legal Rădăuţi întruneşte atât sub aspect subiectiv cât şi obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 C.pen 1969

Sub aspectul laturii obiective, elementul material, se cristalizează prin acţiunea inculpatului de a lovi partea vătămată şi de a-i provoca leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare  30-35  zile de îngrijiri medicale, urmarea imediată constă în leziunile provocate părţii vătămate şi care a avut nevoie pentru vindecare  30-35 zile îngrijiri medicale iar legătura de cauzalitate rezultă din probatoriul administrat  in cauză.

Sub aspectul  laturii  subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a C.pen.1969, inculpatul având reprezentarea faptei şi a consecinţelor acesteia şi urmărind vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate.

Instanţa, în şedinţa din 12 martie 2014, după punerea în discuţie a părţilor, a dispus recalificarea juridică a faptei  în sensul reţinerii în dispoziţiilor art. 193 al.2 Cod penal ce defineşte infracţiunea de vătămare corporală cu acelaşi conţinut constitutiv şi limite de pedeapsă cu infracţiunea prevăzută de art. 181 al.1 C.pen 1969.

Instanţa va proceda la identificarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.

În ceea ce priveşte  individualizarea pedepsei instanţa reţine că atât art. 181 al.1 din Codul penal 1969 cât şi reglementarea actuală prevăzută  de art. 193 al.2 Cod penal prevede aceleaşi limite de pedeapsă respectiv închisoarea de la 6 luni  la 5 ani.

Instanţa reţine că inculpatul pe parcursul procesului penal nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa încercând să prezinte instanţei o altă situaţie de fapt fundamentată pe declaraţia sa şi a soţiei sale.

Deasemenea faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale care, chiar dacă nu atrag starea de recidivă în condiţiile în care a săvârşit fapte ce face obiectul prezentei cauze în cursul termenului de încercare, semnifică că nu a înţeles pe de o parte avertismentul primit iar pe de altă parte continuă să ignore respectarea normelor legale ce denotă că pedepsea anterioară nu a fost de natură a corecta comportamentul acestuia. Pentru aceste considerente instanţa apreciază că nu se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 al.1 lit. a Cod penal 1969.

Conform Codului penal actual circumstanţele atenuante sunt prevăzute de art. 75 al.1 şi 2 dar prin raportare  a faptei ce face obiectul cauzei la respectiva normă instanţa apreciază că nu se pot reţine nici conform acestui cod circumstanţe atenuante legale.

Instanţa nu va reţine provocarea ca şi circumstanţă atenuantă în cauză având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul BD ar fi săvârşit fapta aflându-se sub influenţa unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o acţiune din partea victimei, în sensul avut în vedere de art.73 lit. b C.pen 1969.

În aceste condiţii instanţa va proceda la individualizarea judiciară a pedepsei având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 193 al.2 din Codul penal.

La individualizarea judiciară instanţa a avut în vedere conform art. 74 Cod penal agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatului lovind în mod repetat partea vătămată (la nivelul capului şi mâinilor) după cum reiese din declaraţia acesteia dar şi din actele medicale existente la dosar.

Instanţa a mai reţinut faptul că atât din actele depuse la dosar dar şi din declaraţia inculpatului şi a martorilor rezultă că între acesta şi partea vătămată există o stare conflictuală anterioară, agresiunea inculpatului fiind săvârşită pe acest fond conflictual având astfel aspectul unei acţiuni de justiţie privată ce este  de natură a conferi prezentei fapte un grad de pericol social concret sporit.

De asemenea s-a avut în vedere conform art. 74 lit f Cod penal  atitudinea inculpatului şi după  săvârşirea faptei penale constând  în încercarea acestuia de a denatura adevărul fapt ce arată că inculpatul nu consideră fapta ca pe un eveniment  nedorit faţă de care să aibă o atitudine de regret.

În funcţie de toate aceste circumstanţe reale şi personale, instanţa apreciază că o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat, orientată spre minimul special respectiv o pedeapsă de 1 an închisoare, este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare instanţa reţine că în  conformitate cu art. 12 din Legea pentru punerea în aplicare a Codului Penal  „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă” .

Raportat la circumstanţele comiterii faptei şi persoana inculpatului instanţa apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse complementare prevăzută de art. 66 Cod penal. În condiţiile în care  nu s-a aplicat ca pedeapsă complementară  interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b şi d-o  instanţa nu va aplica nici pedeapsa accesorie prev de art. 65 al.1 Cod penal.

Conform fişei de cazier judiciar rezultă că inculpatul BD a fost condamnat prin sentinţa penală 131 din 21 februarie 2011 a Judecătoriei Rădăuţi definitivă prin nerecurare la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice prev de art. 87 al.5 din OUG 195/2002  fiind dispusă în baza art. 81 Cod penal 1969 suspendarea condiţionată a pedepsei  pentru o perioadă de 2 ani şi 3 luni. Această sentinţă a rămas definitivă la data de 07.03.2011  şi astfel fapta ce face obiectul prezentei cauze este comisă în termenul de încercare fapt pentru care instanţa va face aplicarea art. 15 al.2 din Legea 187/24 octombrie 2012 şi în temeiul art. art. 83 Cod penal 1969 va dispune revocarea suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată sentinţa penală 131 din 21 februarie 2011 a Judecătoriei Rădăuţi definitivă prin nerecurare 07.03.2011  şi dispune executarea în întregime a pedepsei la care se va adăuga pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Deasemenea va dispune revocarea suspendării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.a teza a II a li lit b Cod penal 1969 dispuse  prin sentinţa penală 131/21.02.2011 care vor fi executate pe o durată de 3 luni reprezentând pedeapsa principală aferentă acestor pedepse accesorii.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa constată că partea vătămată PO s-a constituit parte civilă  cu suma totală de 10.000 lei din care 4000 lei daune materiale  constând în achitarea serviciilor medicale 809 lei şi chitanţa în sumă de 39 lei  şi prejudiciul cauzat ca urmare a incapacităţii de muncă iar suma de 6000 lei daune morale.

În latura civilă au fost ascultaţi martorii HO şi PL  şi au fost depuse înscrisuri privind veniturile realizate din activităţi lucrative şi s-au solicitat şi obţinut relaţii de la Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa reţine că  potrivit art. 1357 al.1 C. civil în vigoare la data comiterii faptelor„ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”.

Din textul anterior menţionat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale şi anume: fapta ilicită comisă cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu cauzat prin aceasta şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi acţiunea ilicită.

Pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii, condiţii a căror dovadă trebuie făcută de partea vătămată: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; să se fi produs un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; să existe legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi să existe vinovăţia autorului faptei ilicite.

În speţă, instanţa apreciază că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului BD.

Astfel, din probatoriu administrat rezultă că inculpatul se face vinovat de producerea de suferinţe fizice şi psihice părţii vătămate prin loviturile aplicate şi s-a dovedit existenţa faptei ilicite a inculpatului BD şi a vinovăţiei lui.

Instanţa urmează să analizeze detaliat fiecare pretenţie a părţii civile aşa cum au fost ele precizate prin cerere şi documentele depuse având în vedere faptul că  în materia răspunderii civile delictuale, orice persoană care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească ( sarcina probei revine celui care face o afirmaţie, emite o pretenţie – onus probandi incumbit actori şi probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat).

Referitor la daunele materiale instanţa reţine că în conformitate cu adeverinţa depusă  de partea civilă (dosar fila 68) aceasta  a fost angajată la SC LANZO VIO  din 03.07.2013  şi a beneficiat de concediu medical în perioada 27.10.2011 şi până pe 23.11.2011 aspect ce se coroborează cu  desfăşurătorul depus din care rezultă că în luna noiembrie 2011 partea civilă nu s-a înregistrat cu venituri din activitate salarială încasând indemnizaţie de concediu medical de la bugetul asigurărilor sociale.

Pentru lunile următoare din actele depuse de partea civilă rezultă că aceasta a prestat activităţi salariale şi a înregistrat venituri în acest sens.

Astfel instanţa apreciază un prejudiciu material rezultat din imposibilitatea  prestării de activităţi lucrative pe perioada zilelor de îngrijiri medicale în cuantum de 890 lei prin raportarea numărului de zile la veniturile pe care le-ar fi obţinut conform documentelor prezentate.

Deasemenea tot prin raportare la perioada de incapacitate instanţa mai reţine un prejudiciu material în sumă de 600 lei reprezentând contravaloarea muncii gospodăreşti pe care nu a putut-o presta partea civilă.

Deasemenea instanţa reţine ca prejudiciu material suma de 809 lei achitată de partea civilă în contul Spitalului municipal Rădăuţi cu chitanţa 0009361 din 03.11.2011 reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Referitor la chitanţa 21907 din 03.10.2013 în sumă de 40 lei  nu rezultă  ce reprezintă în concret serviciul medical pentru care a achitat această sumă şi care este legătura de cauzalitate cu fapta ce face obiectul cauzei în condiţiile în care este emisă la doi ani de la comiterea agresiunii, fiind necesar a se prezenta ce servicii medicale în concert au fost achitate cu această sumă.

Partea civilă nu a probat şi nu a precizat alte cheltuieli efectuate respectiv tratamente, medicaţie etc.

La stabilirea situaţiei de fapt mai sus expuse, instanţa a avut în vedere declaraţiile părţilor, declaraţiile date de martorii audiaţi în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti precum şi înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală şi în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate în cauză instanţa reţine că este indubitabilă producerea suferinţelor psihice părţii civile, atât suferinţele inerente durerii fizice, cât şi datorită împrejurării că, din cauza leziunilor suferite  a fost  în imposibilitatea de a se îngriji pentru o perioadă de peste 30-35 de zile, fiind pus într-o poziţie de inferioritate faţă de o persoană care nu suferă de nicio deficienţă.

Cu toate acestea, în stabilirea unui „preţ al suferinţei” părţii vătămate instanţa va avea în vedere în stabilirea cuantumului daunelor morale şi tipul leziunilor  şi faptul că acesteia i s-a creat şi un prejudiciu de imagine şi apreciază că prin obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 4.000 lei reprezentând daune morale şi prin condamnarea inculpatului la pedeapsa individualizată în soluţionarea laturii  penale constituie o reparaţie morală justă.

Având în vedere cele expuse anterior în temeiul art. 25 al.1 raportat la art. 397 N.C.P.P. coroborat cu art. 1357 C. civil va obliga inculpatul BD să plătească părţii civile PO  suma de 6.299 lei din care 2.299 lei daune materiale şi 4.000 lei daune morale.

Prin adresa 6465 din 10.09.2013 Spitalul municipal Rădăuţi s-a constituit parte civilă cu suma de 808,88 lei  reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente părţii vătămate PO conform FO 14.671 din 27.10.2011 lei.

Instanţa reţine că la dosarul de urmărire penală a fost depusă în original chitanţa 0009361 din 03.11.2011 (dosar UP fila 10) din care rezultă că partea civilă PO a achitat suma de 809 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare  perioada 27.10-02.11.2011 FO 14671 fapt pentru care va respinge acţiunea civilă formulată de Spitalul municipal Rădăuţi.

În temeiul art. 276 Cod de procedură penală va obliga inculpatul BD să plătească părţii civile PO suma de 38 lei reprezentând contravaloare certificat medico legal 411/M din 02 noiembrie 2011.

În temeiul art. 274 al.1 alin. 1 N.C.P.P., va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta iar suma de 100 lei reprezentând jumătate onorariu apărător din oficiu avocat ST  conform delegaţiei 187/2014 va fi virată din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpatul BD, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 al.2 Cod penal părţi civile PO

În temeiul art. 15 al.2 din legea 187/24 octombrie 2012 şi art. 83 Cod penal 1969 dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată sentinţa penală 131 din 21 februarie 2011 a Judecătoriei Rădăuţi definitivă prin nerecurare 07.03.2011 şi dispune executarea în întregime a pedepsei la care se va adăuga pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul va executa în total 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art. 15 al.2 din legea 187/24 octombrie 2012 şi art. 83 Cod penal 1969 dispune revocarea suspendării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.a teza a II a lit. b Cod penal 1969 dispuse  prin sentinţa penală 131/21.02.2011 a Judecătoriei Rădăuţi definitivă prin nerecurare 07.03.2011.

În temeiul art. 25 al.1 raportat la art. 397 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1357 C. civil obligă inculpatul BD să plătească părţii civile PO  suma de 6.299 lei din care 2.299 lei daune materiale şi 4.000 lei daune morale.

În temeiul art. 25 al.1 raportat la art. 397 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1357 C. civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 respinge acţiunea civilă formulată de Spitalul municipal Sf. Doctori Cosma şi Damian Rădăuţi.

În temeiul art. 276 Cod de procedură penală obligă inculpatul BD să plătească părţii civile PO suma de 38 lei reprezentând cheltuieli judiciare respectiv contravaloare certificat medico legal 411/M din 02 noiembrie 2011.

În temeiul art. 274 al.1 alin. 1 Cod pr.penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta iar suma de 100 lei reprezentând jumătate onorariu apărător din oficiu avocat ST conform delegaţiei 187/2013 va fi virată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel  în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2014.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare