Acţiunea civilă în despăgubire întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Raportul dintre încetarea sau neînceperea urmăririi penale, pe de o parte, şi acţiunea civilă în despăgubire pe de altă parte.

Faţă de prevederile imperative ale art. 22 alin. 1 Cod procedură penală (vechi) care stabilesc că „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”. Concluzia ce se impune este aceea că, în cazul în care procurorul este cel care a dispus încetarea urmăririi penale sau neînceperea acesteia, indiferent de motiv (inclusiv în situaţia în care se ia act de împăcarea părţilor), soluţia adoptată de el nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, astfel încât o acţiune civilă având ca temei răspunderea civilă delictuală este posibilă, fără a se putea invoca împrejurarea că a intervenit împăcarea părţilor, câtă vreme ea nu a fost constatată, ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pe acest considerent, în sensul art. 22 Cod procedură penală.

Şi noul Cod civil cuprinde dispoziţii referitoare la efectele hotărârii penale asupra procesului civil având ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, art. 1365 stabilind în mod expres că „instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori vinovăţia autorului faptei”. Se constată că  actuala reglementare instituie o regulă nouă în sensul că instanţa civilă nu este ţinută nici măcar de o hotărâre definitivă, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei, ceea ce înseamnă că, instanţa civilă, cu atât mai puţin nu este ţinută de rezoluţia procurorului din faza de urmărire penală de încetare a procesului penal sau de neîncepere a urmăririi penale.

Decizia civilă nr. 31 din 02.03.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 28.06.2013 sub nr. 9929/196/2013, reclamanta C.M.A. reprezentată legal de C.S., a solicitat obligarea, in solidar, a pârâţilor G.C.C. si SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloare îngrijiri medicale şi la plata sumei de 100.000 euro în echivalent lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă, că la data de 22 septembrie 2012, împreună cu alţi pasageri, se afla în autoturismul, marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare BR…, condus de pârâtul G.C.C.. In jurul orei 21.30, in localitatea B., la intersecţia cu strada C., pârâtul, care se deplasa dinspre strada H. înspre strada A.A., a produs un accident de circulaţie, ocazie cu care au fost vătămate următoarele persoane: reclamanta C.M.A., O.A. si Z.A.G.V., aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de agenţii de politie. De asemenea, însuşi pârâtul a suferit vătămări corporale, respectiv un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.

Urmare accidentului de circulaţie, reclamanta a suferit o serie de afecţiuni medicale, aşa cum rezulta din fisa UPU nr…si din Foaia de observaţie clinica nr… a Spitalului Judeţean de Urgenta B.

După producerea evenimentului rutier, atât pârâtul cât şi rudele acestuia au insistat să nu se depună plângere penală, susţinând că vor plăti toate prejudiciile.

Având în vedere că pârâtul este tânăr şi că are tot viitorul în faţă, reclamanta şi celelalte victime s-au gândit să nu depună plângere penală şi să nu-i facă rău, dar au specificat că încă nu s-au înţeles în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului şi că se vor întâlni la judecată dacă nu va plăti, astfel că împăcarea a vizat înlăturarea răspunderii penale nu şi a celei civile.

Reclamanta a invocat dispoziţiile art.1365 din Noul cod civil care prevede că instanța civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Reclamanta a mai precizat că procesul penal a încetat in faza de urmărire penală şi nu în faza de judecată.

In termen legal, întrucât pârâtul era asigurat la pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA, în acest sens având încheiată o poliţă valabilă seria RO… nr…, reclamanta s-a adresat acestei pârâte pentru obţinerea de despăgubiri, conform legii. Răspunsul societăţii de asigurare, venit după o foarte lungă perioada de timp, a fost negativ, pârâta apărându-se prin aceea că, dacă în procesul penal a intervenit împăcarea, aceasta are efecte şi în privinţa laturii civile a cauzei.

Reclamanta a susţinut că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a putea beneficia de despăgubiri. Suferinţa sa morală este determinată de plăgile cicatriceale de la nivelul feţei, de afectarea simetriei feţei, în special pe partea dreaptă, de imposibilitatea închiderii ochiului drept, care nu numai pentru un minor de 17 ani sunt absolut şocante, cu efecte în plan psihic ci şi pentru rudele acesteia, chiar şi pentru societatea civilă.

Reclamanta a fost nevoită să absenteze o lungă perioadă de timp de la cursurile liceului, fiind văduvită, astfel, de cunoştinţele necesare evoluţiei umane. Faptul că pârâtul era asigurat valabil la pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA stabileşte condiţiile raportului juridic prin care sarcina despăgubirilor incumbă ambilor pârâţi, in solidar.

Pârâta SC Asigurare – Reasigurare Astra SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii. În principal, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in judecata, susţinând, în esenţă, că pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. (1) si (3) C.pen., reclamanta s-a împăcat cu pârâtul G.C., la fel şi tatăl acesteia, aşa cum rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Potrivit art. 132 C.pen., împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, acest principiu fiind recunoscut unanim atât in doctrina, cât şi în practica judiciară.

Întrucât, urmare a împăcării părţilor, realizată fără ca asiguratorul să-şi fi asumat obligaţia plăţii despăgubirii, pârâtul nu mai răspunde pentru prejudiciul produs victimei infracţiunii pentru care nu s-a început urmărirea penală, nici asiguratorul de răspundere civilă nu mai poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

Având in vedere caracterul său de a fi totală şi necondiţionată, împăcarea părţilor înlătura si răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune. Efectele împăcării părţilor cu privire la aspectul penal şi civil al procesului se produc in momentul realizării împăcării.

Prin sentinţa civilă nr. 2154/7.05.2014, Judecătoria Brăila a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila la data de 10.07.2014 sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 699 din 24.09.2014 a Tribunalului Brăila, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă,  următoarele:

Potrivit art. 132 din Codul Penal de la 1868, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă, producând efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, Tribunalul a reţinut că legea nu distinge referitor la efectele împăcării în funcţie de momentul la care intervine, impunând doar un termen limită – rămânerea definitivă a hotărârii penale. In concluzie, împăcarea intervenită între reclamanta C.M.A. asistată de ocrotitor legal C.S. şi pârâtul G.C.C. în faza cercetărilor şi a actelor premergătoare produce efectul stabilit de lege, respectiv înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

Impăcarea părţilor nu este condiţionată şi nu poate produce alte efecte decât cele pe care legea le prevede, iar declaraţia dată de persoana vătămată asistată de ocrotitorul legal priveşte atât latura penală, cât şi latura civilă.

In concluzie, Tribunalul a reţinut că, intervenind împăcarea, existând astfel o cauză ce înlătură răspunderea civilă, nu mai pot fi analizate în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale. Fiind stinsă acţiunea civilă, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1357 şi urm. din C.civ. Totodată, declaraţia dată este un act juridic unilateral, ce nu poate fi revocat de autorul său, fiind irevocabil.

Referitor la acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC Asigurare – Reasigurare Astra SA, societate la care autoturismul condus de pârât avea poliţa de asigurare RCA, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 49 alin 1 din Legea nr. 136/1995, “asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil (…)”. Întrucât răspunderea asiguratului a fost înlăturată prin efectul împăcării, consecinţa logică este înlăturarea răspunderii asiguratorului RCA, nemaifiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal mai sus citat.

Împotriva sentinţei civile nr. 699 din 24.09.2014 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, apelanta a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi, prin urmare, pârâtul trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin fapta sa ilicită.

Faptul că părţile s-au împăcat în procesul penal, în faza de urmărire penală, nu poate avea drept consecinţă exonerarea pârâtului şi a societăţii la care acesta era asigurat, de obligaţia de a plăti victimei accidentului despăgubirile ce i se cuvin pentru prejudiciul material şi moral suferit, câtă vreme, declaraţia de împăcare a fost dată doar în ideea de a-l scuti pe şoferul vinovat de accident de răspunderea penală şi nicidecum de răspunderea civilă.

Apelanta a susţinut că pretenţiile sale sunt pe deplin justificate în condiţiile în care a suferit vătămări corporale grave în urma accidentului pentru vindecarea cărora a necesitat îngrijiri medicale şi tratament de durată, ceea ce a implicat, în mod evident, cheltuieli, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, a susţinut că şi prejudiciul moral a fost dovedit câtă vreme a rămas cu o cicatrice vizibilă pe faţă, cu asimetrie facială şi imposibilitatea închiderii pleoapei drepte, aspecte care, pentru o fată de 17 ani sunt de natură a-i crea acesteia, în plan psihic, un puternic complex.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA  a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata a reiterat susţinerile făcute şi în faţa instanţei de fond în sensul că împăcarea intervenită între reclamantă şi autorul accidentului în faza de urmărire penală are ca efect nu numai înlăturarea răspunderii penale a acestuia din urmă şi înlăturarea răspunderii civile, atât în ceea ce îl priveşte pe autorul evenimentului rutier, cât şi pe societatea la care acesta era asigurat.

Prin decizia civilă nr. 31 din 02.03.2015, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea dedusă judecăţii, obligându-i pe pârâţi, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 834 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 10.000 Euro (sau echivalentul în lei al acesteia de la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că principala problemă ce se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă acţiunea în pretenţii a reclamantei, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a accidentului de circulaţie produs de către pârât, mai poate fi primită în condiţiile în care, cu ocazia cercetărilor penale care au fost efectuate cu privire la accident, părţile s-au împăcat.

S-a reţinut, în acest sens, că, într-adevăr, potrivit art. 132 Cod penal, în vigoare la data producerii accidentului, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

În procesul penal, împăcarea părţilor poate interveni fie în faza de urmărire penală, ocazie cu care procurorul, prin rezoluţie, dispune neînceperea sau încetarea urmăririi penale, după caz, fie în faza de judecată când, prin hotărâre, instanţa penală dispune încetarea procesului penal. Prin urmare, împăcarea părţilor nu operează de drept, ci ea trebuie constată printr-un act procedural, respectiv o rezoluţie a procurorului sau o hotărâre judecătorească, în funcţie de momentul la care a intervenit.

Se pune problema de a şti în aceste condiţii, care este raportul sau mai precis, care sunt efectele rezoluţiei procurorului şi respectiv, ale hotărârii instanţei penale pe de o parte, asupra acţiunii civile în despăgubiri pe de altă parte.

În acest sens, s-a reţinut că art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, în vigoare la data producerii accidentului, prevede că „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.

Faţă de prevederile imperative ale textului legal mai sus citat, care fac referire strictă la „hotărârea definitivă a instanţei penale”, Curtea a apreciat că singura concluzie logică este aceea că, în cazul în care procurorul este cel care a dispus încetarea urmăririi penale sau neînceperea acesteia, indiferent de motiv (deci, inclusiv în situaţia în care se ia act de împăcarea părţilor), soluţia adoptată de el nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât o acţiune civilă având ca temei răspunderea civilă delictuală este posibilă, fără a se putea invoca împrejurarea că a intervenit împăcarea părţilor, câtă vreme ea nu a fost constatată, ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pe acest considerent, în sensul art. 22 Cod procedură penală.

Cum, în speţă, împăcarea părţilor a intervenit în faza cercetărilor penale, procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, rezoluţia adoptată de acesta nu are nici un fel de autoritate în faţa instanţei civile care judecă acţiunea în despăgubire promovată de victima accidentului.

Curtea a mai reţinut că şi noul Cod civil cuprinde dispoziţii referitoare la efectele hotărârii penale asupra procesului civil având ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Astfel, art. 1365 stabileşte în mod expres că „instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori vinovăţia autorului faptei”. Prin urmare,  actuala reglementare instituie o regulă nouă în sensul că instanţa civilă nu este ţinută nici măcar de o hotărâre definitivă, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei, ceea ce înseamnă că instanţa civilă, cu atât mai puţin nu este ţinută de rezoluţia procurorului din faza de urmărire penală de încetare a procesului penal sau de neîncepere a urmăririi penale.

Raportat la aceste aspecte, Curtea a constatat că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii reclamantei, pe considerentul că aceasta s-a împăcat în faza de urmărire penală cu pârâtul G.C.C. este nelegală, ceea ce a determinat admiterea apelului declarat de reclamantă, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă şi, întrucât instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra, practic, în cercetarea fondului, anularea hotărârii atacate, în temeiul alineatului 3 teza 1 al art. 480 Cod procedură civilă, cu consecinţa rejudecării cauzei.

Evocând fondul, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, aşa cum rezultă acestea din dispoziţiile art. 1357-1358 Cod civil, astfel ca pârâtul G.C.C. să fie obligat la dezdăunarea reclamantei pentru suferinţele ce i-au fost cauzate prin accidentul de circulaţie a cărui victimă a fost.

În ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. Asigurare Reasigurare Astra SA, s-a reţinut că răspunderea acesteia pentru prejudiciul suferit de reclamantă rezultă din calitatea de asigurator al societăţii pentru pârâtul G.C.C., la data producerii accidentului fiind în vigoare poliţa de asigurare de răspundere civilă RCA seria RO… nr…, pentru perioada 05.02.2012-04.02.2014, fiind acoperită, deci, şi data de 22.09.2012, data producerii evenimentului rutier asigurat.

În aceste condiţii, s-a reţinut că răspunderea societăţii de asigurare este solidară cu cea a pârâtului G.C.C., acţiunea reclamantei fiind admisă în contradictoriu cu ambii pârâţi.

Domenii speta

Spete similare