Cu nr. (…) a fost înregistrată pe rolul instanţei contestaţia la executare prin care (…) a solicitat, in contradictoriu cu intimata (…), repunerea in termenul legal de formulare a contestaţiei la executare, suspendarea executării silite pornita de executorul judecătoresc (…), în dosarul nr. (…), anularea actelor de executare, constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 4.2 din Anexa D (condiţii contractuale generale) la contractul de leasing nr. (…) si nulităţii absolute a acestei clauze, întoarcerea executării silite pentru sumele reţinute pana la momentul pronunţării unei soluţii definitive şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestaţiei se arata ca in perioada in care trebuia exercitat dreptul de a formula contestaţie, contestatorul a suportat doua operaţii chirurgicale, starea sănătăţii sale fiind cauza principala si a întârzierilor la plata ratelor datorate conform contractului de leasing. După introducerea la plata a unui bilet la ordin pentru care nu exista acoperire, intimata creditoare a cerut rezilierea contractului, in condiţiile în care pana in acel moment debitorul achitase 34.000 de euro, adică 51 de rate din totalul de 60.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 şi următoarele din C.proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei teritoriale, excepţia lipsei calităţii procesuale active, a solicitat respingerea cererii de repunere in termen si a contestaţiei la executare.
In motivarea întâmpinării, s-a arătat ca in temeiul dispoziţiilor art. 713 si 650 alin 1 C.proc.civ. instanţa de executare, competenta sa soluţioneze contestaţia la executare, este cea din circumscripţia căreia se afla biroul executorului judecătoresc, in cauza Judecătoria (…), efectele deciziei Curţii Constituţionale in aceasta materie având efecte numai pentru viitor. Se mai arata ca efectuarea unor investigaţii medicale nu sunt împrejurări de natura sa atragă repunerea în termen, contestatorul fiind internat în perioada (…), adică după data la care expira termenul de decădere prevăzut de art. 714 alin 1 C.proc.civ.. Contestatorul a luat cunoştinţa de executarea silita la data de (…) având timp suficient, pana la internare, sa formuleze contestaţia. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, se arata ca nu s-a făcut dovada prejudiciului care s-ar putea produce in cazul continuării executării silite, care nu ar putea fi reparat si nici urgenta care ar justifica măsura. Se mai arata ca, pentru a putea solicita constatarea nulităţii unei clauza din contractul de leasing, contestatorul ar trebui sa fie parte al acestui contract, insa aceasta calitate o are (…) si nu contestatorul, care a încheiat numai contractul de garanţie personala, astfel încât (…) nu are calitate procesuala activa. Pe fondul cauzei, se arata ca deşi in calitate de administrator al (…). contestatorul avea cunoştinţa de rezilierea contractului de leasing si de obligaţiile ce-i revin, respectiv restituirea bunului, nu a înţeles sa dea curs acestei solicitări, continuând sa dispună de bunul proprietatea exclusiva a intimatei pana la data de (…), când s-a reuşit recuperarea bunului aflat intr-o stare avansata de deteriorare. Deşi contestatorul afirma ca a achitat 51 de rate contractuale, plăţile nu au fost făcute de acesta ci de utilizator, (...) Intimata afirma ca in cauza contestatorul nu poate face alegaţii referitoare la raportul juridic dintre intimata si utilizator, mai ales ca prin contractul de garanţie personala a renunţat la beneficiile de discuţiune şi de diviziune. Se mai arata ca după recuperarea si valorificarea bunului, valoarea obţinuta a fost scăzută din creanţa urmărită, ultima suma încasată în contul acestei creanţe fiind cea rezultata din valorificarea autovehiculului. Ţinând seama de dispoziţiile art. 15 din OG 51/1997, exista obligaţia de plata a întregii creanţe, scadenta pana la data restituirii bunului, daca in contract nu se prevede altfel. In cauza de faţă părţile contractului au inclus o clauza penala, toate sumele solicitate fiind certe, lichide si exigibile. Din perspectiva condiţiilor generale de valabilitate ale oricărui act juridic, contractul de leasing a însumat, la data semnării: capacitatea de a contracta a părţilor, consimţământul valabil exprimat un obiect determinat, o cauza licita , fiind aplicabil principiul de drept prevăzut de art. 969 C.civ.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 715 C.proc.civ., art. 969 C.civ. si ale OG 51/1997.
Au fost comunicate, in copie, actele dosarului de executare silita.
Prin încheierea interlocutorie din (…) instanţa a admis, motivat, cererea de repunere in termenul de a formula contestaţie la executare si a respins excepţiile tardivităţii, necompetentei teritoriale si lipsei calităţii procesuale active, lipsei de interes si netimbrării, invocate de intimata, ca neîntemeiate.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta a retinut:
Prin încheierea din camera de consiliu din (…), pronunţată de Judecătoria (…) in dosarul (…), a fost încuviinţată executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.(…/…) încheiat intre creditoarea (…) , debitoarea (…) si garantul (…)
Acesta din urma a fost înştiinţat de către executor, cu privire la înfiinţarea popririi asupra drepturilor salariale, pana la concurenta sumei totale de 61222,38 lei, reprezentând debit restant (54126,99 lei), onorariul executorului judecătoresc (6353,51 lei) si cheltuieli materiale de executare (741,88 lei).
Potrivit notificării trimise anterior începerii executării silite debitul restant in suma de 54126,99 lei reprezintă diferenţa dintre creanţa totala datorata in baza contractului de leasing si valoarea de înstrăinare a bunului.
In sprijinul acestor pretenţii se invoca prevederile art. 4.2 din Anexa D la Contractul de Leasing Financiar nr. 6347/2008 :”In cazul in care Finanţatorul optează pentru rezilierea(…) Utilizatorul va plăti Finanţatorului cu titlu de daune-interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite in cazul in care contractul de leasing financiar ar fi fost executat in totalitate si, cumulativ, va despăgubi Finanţatorul, la cerere, pentru toate cheltuielile împreună cu orice suma ceruta de către finanţator pentru reintrarea in posesia obiectului leasingului”. Prevederea contractuala citata transpune dispoziţiile art. 15 din OG 51/1997.
In drept, instanţa retine ca debitorul contestator (…) este consumator, in sensul art. 2 din Legea 193/2000.
Potrivit art.4 din acelaşi act normativ, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor.
Prin urmare, condiţiile legale pentru a constata caracterul abuziv al clauzei contractuale sunt lipsa unei negocieri directe intre părţi si efectul aplicării acestei clauze: crearea, în detrimentul consumatorului, a unui dezechilibru semnificativ intre obligaţiile asumate si drepturile celui cu care a contractat.
Este un aspect de notorietate faptul ca anexele la contractele încheiate de consumatori cu instituţiile financiare, fie ca este vorba despre contractele de leasing sau de împrumut, cuprind clauze nenegociabile, înscriindu-se in categoria aşa-ziselor contracte-tip. Aşadar prima condiţie legala in materia clauzelor abuzive este îndeplinita.
Din studiul graficului de rambursare a sumei finanţate, a notificărilor emise de creditoare si a celorlalte înscrisuri din dosarul de executare, reiese ca după vânzarea bunului, deşi conform graficului de rambursare ar fi rămas de plătit aproximativ 6000 euro, debitorilor li se solicita suma de 54000 lei, adică aproximativ 12000 euro, in condiţiile in care din vânzarea bunului se obţinuse suma de peste 7000 euro (deci mai mult decât totalul ratelor scadente).
In opinia instanţei, prin aplicarea clauzei contractuale incidenta in situaţia rezilierii contractului de leasing, in modalitatea concreta expusa mai sus, s-a creat un dezechilibru evident intre obligaţia debitorului si dreptul creditoarei la despăgubire (pentru o creanţa de aproximativ 6000 de euro se urmăreşte o suma dubla).
Constatând caracterul abuziv al clauzei care a stat la baza stabilirii creanţei urmărite de creditoare, pe cale de consecinţa instanţa va dispune anularea tuturor actelor de executare silita si in temeiul art. 722 C.proc.civ. întoarcerea executării, prin restituirea tuturor sumelor percepute debitorului.
In temeiul art.453 C.proc.civ. va obliga intimata sa plătească contestatorului cheltuielile de judecata avansate de acesta, reprezentate de taxa de timbru.
Judecătoria Corabia
Vanzarea la licitatie publica a bunurilor imobile ale debitorului.
Tribunalul Tulcea
Civil - contestaţie la executare
Tribunalul Caraș Severin
Contestaţie la executare. Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii. Cerinţa motivării deciziei
Tribunalul Dolj
Contestatie la executare
Judecătoria Onești
contestatie la executare