Restituire taxa auto

Prin sentinţa civilă nr. 6322 din 12 noiembrie 2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 7409/108/2013, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi au fost obligaţi pârâţii la înmatricularea definitivă în circulaţie a autoturismului fără plata taxei privind timbrul de mediu, prevăzută de OUG nr. 9/2013, sub rezerva îndeplinirii celorlalte cerinţe legale din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 şi a fost respinsă, în rest, acţiunea reclamantului.

S-a statuat în considerente că potrivit art. 4 lit. c) din OUG nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Or, în aceste condiţii, singura concluzie judicioasă care se impune cu necesitate în cauză este aceea că prin prisma solicitării adresate reclamantului de a face dovada plăţii timbrului pentru mediu, refuzul înmatriculării autovehiculului acestuia este unul nejustificat în sensul în care acesta a fost definit de către legiuitor la art. 2 alin. 1) lit. i) coroborat cu art. 2 alin. 2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Just a concluzionat, prin urmare, reclamantul, prin demersul judiciar iniţiat în faţa instanţei de judecată că din interpretarea contextuală a art. 4 lit. c) din OUG nr. 9/2013 rezultă fără echivoc că finalitatea urmărită de legiuitor este aceea că odată achitată taxa pentru emisiile poluante o nouă taxă sau un supliment de taxă nu se mai poate pretinde, chiar dacă ar exista diferenţe de cuantum între taxa prevăzută de legea veche şi cea prevăzută de legea nouă în contextul în care legiuitorul nu a prevăzut situaţia în care un subiect de drept achită taxa pentru emisii poluante, sub imperiul legii vechi, iar eliberarea certificatului de înmatriculare s-ar face sub imperiul legii noi, însă scopul, finalitatea urmărite se desprinde din art. 4 lit. c) şi este în sensul că persoana care a achitat taxa pentru emisii poluante nu mai trebuie să plătească diferenţa între cuantumul acesteia şi cuantumul timbrului de mediu, situaţiile fiind analoage.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care s-a probat fără echivoc de către parte că plata taxei pentru emisiile poluante s-a realizat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 9/2013, privind timbrul de mediu, cu temei a invocat reclamantul principiile „tempus regit actum” şi cel al neretroactivităţii legii, fiind ştiut, şi de altfel necontestat prin apărările în fond din întâmpinare, că:

În aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile, se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situaţii juridice, nici asupra efectelor acestor situaţii, care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi, prin urmare, validitatea unui act juridic se apreciază în raport cu legea în vigoare în momentul încheierii lui, iar modificarea ulterioară a legii nu poate antrena nulitatea actului şi această regulă se exprimă prin adagiul latin tempus regit actum.

Tot în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile se admite că toate efectele situaţiilor juridice, care s-au produs ori s-au epuizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă şi numai efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi.

Pe de altă parte, principiul aplicării imediate a legii noi este regula care cere ca legea nouă să se aplice tuturor faptelor pendente şi celor viitoare, căci tot ce se petrece sub legea nouă trebuie să i se supună.

Aşadar, pârâţii nu erau îndrituiţi legal să pună neplata timbrului pentru mediu în justificarea refuzului de înmatriculare şi întrucât aceasta s-a întâmplat, demersul judiciar al părţii reclamante este admisibil şi întemeiat din această perspectivă.

Sub un alt aspect, este evident însă că reclamantul este obligat la respectarea tuturor celorlalte cerinţe legale din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, iar înmatricularea ca operaţiune tehnico-administrativă  poate fi dispusă în cauză a se realiza numai sub rezerva îndeplinirii lor.

Pe de altă parte, este de reamintit de către tribunal că încuviinţând demersul judiciar în contencios administrativ instanţa poate obliga pe pârât la plata de daune materiale în favoarea reclamantului numai în măsura în care acesta face dovada unui prejudiciu cert şi determinat, aşadar daunele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acţiunii, ci trebuie să fie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1115 din 21 februarie 2007, Jurisprudenţă 2007 I, p. 2-6).

Or, în cauză, nu este cazul a fi primite şi petitele subsidiare din acţiunea introductivă astfel cum au fost cerute de reclamant câtă vreme lucrările dosarului nu vădesc dovedirea cu succes a pretinsului prejudiciu ca fiind cert şi determinat, în condiţiile în care n-au fost probate eventualele oferte de încheiere a unor contracte de închiriere pentru autoturism şi în orice caz partea nu a depus dintru început toate actele necesare efectuării operaţiunii de înmatriculare, nu rezidă deci legătura de cauzalitate între pretinsul prejudiciu şi refuzul înmatriculării, obţinând reclamantul certificatul fiscal doar la 19.03.2013 şi în fine impozitul datorat de către reclamant derivă din calitatea sa de proprietar prin prisma art. 264 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Domenii speta

Spete similare