Tip speţă: sentinta civila
Titlu: inregistrare tardiva nastere
Data speţă: 13.12.2010
Prin cererea înregistrată sub nr.1256/199/13.11.2009 pe rolul Judecătoriei Buhuşi reclamanta D. L. a solicitat ca instanţa să dispună înregistrarea tardivă a naşterii minorei D.D.V., născută la data de 31.12.2009, în contradictoriu cu Primăria Bacău. Cererea nu a fost motivată în drept şi în fapt.
Reclamanta, a depus la dosar fişa de consultaţii medicale şi copia cărţii de identitate.
Pârâta, a depus întâmpinare, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei Bacău, calitate procesuală având Unitatea Administrativ Teritorială prin primar şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buhuşi.
Prin sentinţa civilă 829/30.11.2009 a Judecătoriei Buhuşi, instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Prin sentinţa civilă 1851/03.03.2010 Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău şi a trimis dosarul Judecătoriei Buhuşi.
Prin sentinţa civilă 4/12.04.2010 Tribunalul Bacău soluţionând conflictul negativ de competenţă a constatat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Buhuşi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 935/199/08.07.2010.
Legal citată, reclamanta nu s-a prezentat la instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 31.12.2007, reclamanta a dat naştere minorei D. V., a cărei naştere nu a fost înregistrată, din vina reclamantei.
Dinadresa S.P.C.L.E.P Bacău, rezultă că prin sentinţa civilă 10176/26.11.2009 a Judecătoriei Bacău s-a dispus înregistrarea naşterii minorei în registrul stării civile al primăriei Bacău şi s-a întocmit actul de naştere ne.1328/28.04.2010.
Faţă de cele ce preced, instanţa, urmează să respingă acţiunea reclamantei, ca rămasă fără obiect.
Red.PA
Tribunalul Teleorman
INLOCUIRE PLASAMENT IN REGIM DE URGENTA
Judecătoria Bârlad
Minori si familie
Judecătoria Bârlad
Minori si familie
Curtea de Apel Suceava
Obligarea inculpatului minor la plata cheltuielilor judiciare către stat
Curtea de Apel Târgu Mureș
Încredinţare minor. Principiul respectării interesului superior al copilului. Stabilirea obligaţiei de întreţinere