FUrt calificat

Sentinţă penală 212 din 13.02.2010


ÎNCHEIEREA PENALA NR. X

Camera de Consiliu

Sedinta din 13 februarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE: O. F.

GREFIER: J. A.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror C. R. A. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare

Pe rol este solutionarea cauzei penale privind pe inculpatii B.I.D. si V.S.A., având ca obiect propunere de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria Baia Mare sub nr. 488/P/2010.

La apelul nominal se prezinta inculpatul B. I.-D., în stare de retinere, asistat de aparator desemnat din oficiu, avocat M. L. si inculpatul V. S.-A., în stare de retinere, asistat de aparator desemnat din oficiu, avocat M. L..

Procedura este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Se identifica inculpatii B.I.D. si V.S.A. cu datele de identitate mentionate în procesele-verbale existente la dosar.

Instanta în conformitate cu dispozitiile art. 6 si art. 70 alin. 2 Cod procedura penala învedereaza inculpatilor acuzatia care li se aduce, pentru care Parchetul de pe lânga Judecatoria Baia Mare propune arestarea preventiva, precum si dreptul de a-si angaja aparator, dreptul de a nu face nici o declaratie, atragându-li-se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva lor, punându-le în vedere ca nu sunt obligati sa dea o declaratie în prezenta cauza.

De asemenea, li se face cunoscut inculpatilor obiectul dezbaterilor din prezenta cauza.

Inculpatii sunt de acord sa dea declaratie în fata instantei în acest moment procesual.

Cereri, exceptii nefiind formulate, instanta procedeaza la audierea inculpatilor B.I.D. si V.S.A., declaratiile acestora fiind consemnate în procese-verbale si atasate la dosarul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art. 149 ind. 1 si urmatoarele Cod procedura penala sustine propunerea de arestare preventiva formulata împotriva inculpatilor B.I.D. si V.S.A. pentru comiterea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Arata ca s-a retinut în sarcina inculpatilor faptul ca în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010 au patruns prin efractie, pe timp de noapte, de trei ori, în depozitul apartinând societatii comerciale T.M. SRL de unde au sustras 20 de usi metalice de interior si exterior, în valoare aproximativa de 55.000 lei. Sustine ca prejudiciul a fost în mare parte recuperat prin ridicarea unui numar de 17 usi, ce au fost restituite partii vatamate.

De asemenea, arata ca prin ordonantele din 12.02.2010 s-a luat fata de inculpati masura retinerii pe o durata de 24 de ore, iar prin ordonantele din 13.02.2010 ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare a fost pusa în miscare actiunea penala fata de acestia.

În raport de probele administrate în cauza, apreciaza ca inculpatii se afla în situatia prevazuta de art. 148 lit. f Cod procedura penala, respectiv au savârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea lor în libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

Astfel, considera ca fapta prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la împrejurarile în care a fost comisa - dupa o întelegere prealabila atât între inculpati, cât si cu învinuitii care au ajutat la savârsirea infractiunii si respectiv au tainuit bunurile sustrase, modalitatea de comitere a infractiunii - inculpatii patrunzând pe timp de noapte si prin efractie, în mod repetat si în baza aceleasi rezolutii infractionale, precum si la valoarea ridicata a bunurilor sustrase.

Solicita a analiza pericolul social concret pentru ordinea publica în ceea ce-l priveste pe inculpatul V.S.A. si prin prisma faptului ca acesta, neavând ocupatie si loc de munca stabil, a ales o metoda facila de a-si asigura cele necesare traiului de zi cu zi, sustragând usi metalice din depozitul societatii parte vatamata si cautând potentiali doritori carora sa le valorifice.

Totodata, sustine ca inculpatul B.I.D. se afla în aceeasi situatie, întrucât a ales un mod facil de a-si rotunji veniturile desi avea loc de munca.

Apreciaza ca inculpatii prezinta pericol concret pentru ordinea publica chiar daca nu au antecedente penale.

În raport de cele prezentate anterior, solicita a lua fata de inculpati masura arestarii preventive pe o perioada de 29 de zile, începând cu  data de 13 februarie 2010 si pâna la 13 martie 2010.

Aparatorul inculpatilor, având cuvântul, arata ca arestarea preventiva implica conditii restrictive pentru aplicarea sa, masura luându-se în ideea în care nu se reuseste efectuarea urmaririi penale cu inculpatii aflati în stare de libertate.

Apreciaza ca, în cauza, nu se impune luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor deoarece acestia, aflati în libertate, au colaborat pe deplin cu organele judiciare, au dat declaratii cinstite, în principiu sustin aceeasi varianta, au furnizat majoritatea probelor din dosar, inclusiv au indicat complicii si persoanele carora le-au vândut bunurile sustrase. Sustine ca utilitatea arestarii preventive este relativa, oportuna fiind luarea masurii locale, respectiv restrictionarea inculpatilor de a parasi localitatea, cercetarea fiind mai facila daca acestia s-ar afla în locul de unde au sustras bunurile.

Nu contesta existenta faptei, recunoscuta de inculpati, însa arata ca pericolul social descris de lit. f a art. 148 Cod procedura penala nu se refera la fapta ci la persoana inculpatilor care, în speta, nu au antecedente penale. Totodata, se impune a aprecia pericol concret reprezentat de inculpati prin prisma unor probe concrete si nu doar în baza unor indicii.

Sustine ca exista dubii si asupra încadrarii juridice data faptei, nefiind probata escaladarea. În fapt, inculpatul V. a observat ca usa de acces era întredeschisa si astfel s-a nascut ideea de a patrunde în imobil. De asemenea, daca se face referire la ora la care bunurile au fost sustrase, solicita a se retine si faptul ca locul unde este situat depozitul este necirculat, nepazit, iar la imobilul respectiv se deplasau foarte rar alte persoane.

Referitor la prejudiciul cauzat, arata ca acesta a fost recuperat în totalitate din punctul de vedere al inculpatilor care au declarat cui au vândut usile sustrase, desi exista discutii cu privire la trei dintre acestea despre care numitul H. nu recunoaste ca le-ar fi cumparat de la inculpati.

Considera relevant aspectul ce priveste situatia romilor în societate, respectiv faptul ca acestia se încadreaza cu dificultate. Arata ca inculpatul B. care era angajat cu carte de munca, în prezent fiind pe concediu de paternitate, este unic întretinator al familiei sale, care în lipsa inculpatului va fi privata de alte venituri.

În concluzie, solicita a lua fata de inculpati masura interzicerii de a parasi localitatea.

Inculpatul B., având cuvântul, nu are nimic de declarat.

Inculpatul V., având cuvântul, nu are nimic de declarat.

JUDECATORIA

Prin Ordonantele nr. 488/P/2009 din 12.02.2010 s-a dispus luarea masurii preventive a retinerii împotriva inculpatilor B.I.D. si V.S.A.

Prin Ordonantele Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare nr. 488/P/2009 din 13.02.2010 s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva inculpatilor, sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Ministerul Public a propus arestarea preventiva a inculpatilor, considerând ca în cauza sunt îndeplinite cerintele art. 148 lit. f Cod procedura penala.

Examinând propunerea înaintata în raport cu dispozitiile art. 148 lit. f Cod procedura penala, instanta retine urmatoarele:

Inculpatii sunt acuzati de comiterea unei infractiuni având un pericol social extrem de ridicat prin prisma circumstantelor care o particularizeaza.

Mijloacele de proba administrate în cauza pâna în prezent permit sa se contureze presupunerea rezonabila ca inculpatii sunt  autorii infractiunii de comiterea careia sunt acuzati, în acest sens fiind avute în vedere: proces-verbal de reconstituire a modului de savârsire a faptei, declaratiile martorilor asistenti, declaratiile inculpatilor si declaratiile partii vatamate.

Astfel, activitatea inculpatilor s-a desfasurat pe o perioada îndelungata de timp, acestia au savârsit o pluralitate de acte materiale de furt pe timp de noapte, prin efractie, în dauna aceleasi parti vatamate careia i-au cauzat un prejudiciu substantial.

Ulterior, inculpatii au valorificat bunurile ce constituie obiectul infractiunii mai multor tainuitori a caror participatie penala nu este pe deplin lamurita în aceasta etapa procesuala.

Prin modul în care au conceput si derulat activitatile ilicite, cu implicarea unui numar însemnat de persoane, inculpatii au vadit un real pericol pentru ordinea comunitatii locale.

Din aceasta perspectiva fapta inculpatilor reclama din partea justitiei aplicarea unei institutii juridice procesuale ferme, de natura sa atentioneze pe toti destinatarii legii penale asupra pericolului social ridicat al unor astfel de infractiuni cu un serios impact în comunitatea locala, în legatura cu care nu trebuie sa se lase impresia ca organele judiciare nu adopta masurile corespunzatoare în vederea asigurarii bunei desfasurari a procesului penal într-o maniera care sa garanteze ca cei vinovati vor fi trasi la raspundere penala în cel mai scurt timp posibil.

Pericolul pentru ordinea publica reprezinta o categorie juridica ce trebuie analizata într-un context mai larg, prin luarea în considerare inclusiv a climatului general de ordine si securitate din societate, respectiv a sentimentului de siguranta pe care trebuie  sa-l inspire autoritatile statului cetatenilor prin masurile pe care le adopta în cursul procedurilor judiciare, menite sa le garanteze drepturile si libertatile individuale.

Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca judecata trebuie sa se desfasoare cu inculpatii pusi sub arest preventiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite propunerea formulata sub nr. 488/P/2010 de Parchetul de pe lânga Judecatoria Baia Mare si, în consecinta:

În temeiul art. 149 ind. 1 Cod procedura penala raportat art. 148 lit. f Cod procedura penala dispune arestarea preventiva a inculpatilor:

- B. I. D., CNP 1880820245091, fiul lui I.-Z. si I., nascut la data de 20.08.1988 în B.M., judetul Maramures, cetatean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfacut, muncitor,  necasatorit,  1 copil minor, fara antecedente penale, domiciliat în C., nr. 366, judetul M., pentru o perioada de 29 de zile începând cu data de 13 februarie 2010 si pâna la data de 13 martie 2010, sub acuzatia de comitere a infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

- V. S.-A., CNP 1900421245031, fiul lui S.-A. si A., nascut la data de 21.04.1990 în B. M., judetul M., cetatean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfacut, fara ocupatie, fara loc de munca,  necasatorit, fara antecedente penale, domiciliat în C., nr. 283, judetul Maramures, pentru o perioada de 29 de zile începând cu data de 13 februarie 2010 si pâna la data de 13 martie 2010, sub acuzatia de comitere a infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica azi 13.02.2010.

 PRESEDINTE GREFIER

 O.F. J.A.