Tentativă de omor calificat sau vătămare corporală. Criterii de diferenţiere. Daune morale şi materiale – criterii avute în vedere la stabilirea cuantumului acestora
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 135 din 3 noiembrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 296 din 16 aprilie 2009 Tribunalul Iaşi , în baza art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, 175 lit. i Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.
În baza art. 181 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului A.D. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală”.
În temeiul disp. art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la disp. art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul A.D. să plătească părţii civile R.I. suma de 900 lei cu titlu de daune materiale si suma de 4000 lei cu titlu de daune morale.
În baza disp.art.313 al.1 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii „Sf. Maria”Iaşi suma de 4798,44 lei şi Serviciului de Ambulantă Iaşi suma de 260 lei, sume ce vor actualizate la data plăţii, acordate cu titlu de despăgubiri civile.
În fapt, a reţinut instanţa că în seara zilei de 08.09.2004, în jurul orelor 19,30 , inculpatul A.D. aflat într-o vădită stare de ebrietate, l-a întâlnit pe stradă pe partea vătămată R.D. şi, apropiindu-se de acesta, l-a prins cu o mână de gât, l-a aplecat în faţă iar cu cealaltă mână l-a lovit cu un cuţit pe care îl avea în mână, în urma loviturilor primite acesta având nevoie de un nr. de 22-23 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la încadrarea juridică ce a fost dată acestei fapte instanţa, faţă de modalitatea în care a fost săvârşită fapta ( prin aplicarea unei singure lovituri), a intensităţii acesteia (apreciată prin prisma nr. de zile de îngrijiri medicale), a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă ( inculpatul în vădită stare de ebrietate), văzând şi concluziile raportului de expertiză care au reţinut că leziunea constatată pe corpul părţii vătămate nu întruneşte caracteristicile medico-legale ale periculozităţii pentru viaţă, a apreciat că, cel puţin din perspectiva elementului intenţional al laturii subiective nu s-a relevat dorinţa ori acceptarea de către inculpat a morţii victimei, motiv pentru care , în baza art. 334 Cod pr. pen. a dispus în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea de „tentativă la omor calificat” prev. de art. 20 rap. la art. 174 al 1, art. 175, lit. i Cod penal, în infracţiunea de „ vătămare corporală” prev. de art. 81 Cod penal.
În motivarea apelului declarat de parchet s-a susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriul întocmit şi în sentinţa pronunţată de instanţa de fond întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat. S-a mai precizat că nu are relevanţă poziţia inculpatului care a declarat că nu a vrut să ucidă partea vătămată şi nici actul medico-legal care atestă că leziunile suferite de victimă au necesitat iniţial 14 – 15 zile îngrijiri medicale, iar ulterior 22 – 23 zile îngrijire medicală pentru vindecare şi că acestea nu au pus în pericol viaţa părţii vătămate.
S-a solicitat admiterea apelului promovat, păstrarea încadrării juridice a faptei aşa cum a fost dată prin rechizitoriu şi aplicarea unei pedepse în conformitate cu dispoziţiile art. 72 Cod penal.
În motivarea apelului său, inculpatul a susţinut că încadrarea juridică corectă a faptei este cea reţinută de Tribunalul Iaşi prin sentinţa pronunţată, aceasta fiind în concordanţă şi cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
S-a mai subliniat de apărătorul inculpatului că în momentul săvârşirii faptei acesta era în stare de ebrietate, a aplicat victimei o singură lovitură, de mică intensitate, iar leziunile cauzate nu au fost periculoase pentru viaţa acesteia.
S-a solicitat menţinerea încadrării juridice şi a pedepsei pronunţate de instanţa de fond.
A mai precizat inculpatul că apelul promovat de el vizează numai latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul daunelor materiale şi morale, la plata cărora a fost obligat , şi pe care le apreciază ca fiind prea mari, în raport cu starea sa de sănătate.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală constată că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Aşa cum rezultă din amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi reconfirmat în faza cercetării judecătoreşti, în seara zilei de 08.09.2004, în jurul orelor 20,30, în timp ce partea vătămată se afla în faţa magazinului din localitate, a fost prinsă cu o mână de după gât de către inculpatul, victima s-a aplecat în faţă iar inculpatul i-a aplicat o singură lovitură cu un cuţit pe care îl avea asupra sa.
Din certificatul medico-legal nr. 2451/14.09.2004 eliberat de I.M.L. Iaşi rezultă că la data examinării partea vătămată R.I. a prezentat o plagă înjunghiată, nepenetrantă interscapulo-vertebrală stângă, ce s-a putut produce prin lovire cu corp înţepător tăietor (cuţit) poate data din 8.09.2004 şi necesită pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijire medicală.
Ulterior, prin certificatul medico-legal nr. 3374 din 14.12.23004, I.M.L. Iaşi a mai precizat că partea vătămată a necesitat kinetoterapie şi ca urmare a mai necesitat 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, deci în total 22 – 23 zile îngrijire medicală.
În cursul cercetării judecătoreşti s-au solicitat relaţii suplimentare medico-legale, în sensul de a se preciza numărul total de zile de îngrijire medicală, necesar pentru vindecare, dacă leziunile cauzate au fost de natură a-i pune în pericol viaţa părţii vătămate şi dacă acele leziuni au vizat o zonă vitală.
Raportul întocmit la 11.05.2007a concluzionat că R.I. a prezentat o plagă tăiată nepenetrantă interscapulo-vertebrală stângă , complicată în evoluţie cu pareză de plex brahial pentru care a necesitat 22 – 23 zile de îngrijiri medicale, prin urmare, acesta este timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunii pe care a prezentat-o sus-numitul.
Din punct de vedere medico-legal leziunea nu întruneşte caracteristicile medico-legale ale periculozităţii pentru viaţă; s-a mai precizat că zona intersapulo-vertebrală reprezintă zona de pe faţa posterioară a toracelui 1/3 superioară, între omoplaţi. Raportul a fost sesizat de comisia medico-legală .
Coroborând conţinutul declaraţiilor date de partea vătămată cu cele ale martorilor şi cu concluziile actelor medico-legale ale părţii vătămate, curtea a constatat că intenţia inculpatului a fost aceea de a aplica lovituri unui tânăr care îi bătuse copilul la şcoală.
Pe de altă parte, dacă se are în vedere obiectul vulnerant cu care s-a comis fapta, respectiv un cuţit cu lama lungă de 6 cm., intensitatea redusă a loviturii aplicate, unicitatea acesteia şi zona corporală vizată , care nu este una vitală , putem conchide că intenţia inculpatului a fost aceea de a aplica o lovitură părţii vătămate şi nu de a-i cauza moartea.
Aşa fiind, în mod corect Tribunalul Iaşi a dispus schimbarea încadrării juridice a situaţiei de fapt cu care a fost investit din tentativă la infracţiunea de omor calificat în vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.
Pe cale de consecinţă, apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
În legătură cu apelul promovat de inculpatul A.D. şi prin care a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale şi materiale, la plata cărora a fost obligat în folosul părţii vătămate, funcţie de nivelul veniturilor sale şi de starea precară a sănătăţii, curtea a constatat că este nefondat.
Pe de o parte, probele administrate în cauză au dovedit că partea vătămată R.I., în vârstă de 16 ani la data săvârşirii faptei, a suferit două internări în spital, respectiv în perioada 08-10.09.2004 şi 27.09.–3.11.2004, a suportat o intervenţie chirurgicală pentru suturarea plăgii produse de inculpat şi a urmat apoi un program de fizioterapie şi kinetoterapie recuperatorie fiind necesare deplasări în municipiul Iaşi atât ale lui, cât şi ale unui părinte care îl însoţea, de asemenea în perioada spitalizării şi convalescenţei, partea vătămată nu a mai putut munci şi pe cale de consecinţă nu a mai realizat veniturile pe care le obţinea din munca pe care o presta, aşa fiind, suma de 900 lei la plata căreia inculpatul a fost obligat cu titlu de daune materiale, este pe deplin justificată şi dovedită.
Pe de altă parte, fapta comisă de inculpat a cauzat părţii vătămate intense şi prelungite trame morale, fiind nevoită să suporte internări în spital, o intervenţie chirurgicală, să urmeze un tratament recuperator, să stea departe de părinţi şi să-şi schimbe radical modul obişnuit de viaţă, împrejurări ce-l îndreptăţesc a primi un echivalent al daunelor morale şi care, în mod corect au fost cuantificate de prima instanţă la suma de 4.000 lei.
Pe cale de consecinţă, în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul daunelor morale şi materiale aşa încât nu se justifică reducerea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 Cod civil: orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara. În completare, prin art. 999 Cod civil se precizează că: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.
În condiţiile în care sunt întrunite cerinţele pentru a se obţine repararea prejudiciului, acesta trebuie reparat integral; aceasta înseamnă că autorul faptei cauzatoare de prejudicii este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), ci şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans). În acest mod se urmăreşte a se asigura restabilirea situaţiei anterioare. La stabilirea întinderii despăgubirilor nu se ia în considerare nici starea materială a inculpatului şi nici starea materială a părţii vătămate.
Curtea Militara de Apel București
omor
Curtea de Apel Târgu Mureș
Omor deosebit de grav. Profanare de morminte. Concurs. Condiţii.
Curtea de Apel Galați
Omor calificat. Lovituri cauzatoare de moarte. Diferenţieri
Tribunalul Neamț
Omor. Schimbarea încadrării juridice.Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Curtea de Apel Suceava
OMOR. RUDE APROPIATE. INCADRARE JURIDICA