Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b şi c c. proc. pen.. Recurs împotriva încheierii de respingere. Admisibilitate

Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b şi c C. proc. pen.. Recurs împotriva încheierii de respingere. Admisibilitate

- C. proc. pen., art. 1402

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. XVIII/10 martie 2008

În condiţiile în care instanţa de recurs nu a identificat niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a încheierii primei instanţe prin care a fost respinsă plângerea inculpaţilor în contra ordonanţei procurorului de prelungire a duratei măsurii obligării de a nu părăsi ţara, recursurile inculpaţilor trebuie respinse ca nefondate, în temeiul art., 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen.

Prin Încheierea penală 50/C/15.05.2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul penal nr. 4290/102/2012, a fost respinsă plângerea formulată de inculpaţii R.A.V. şi R.M., împotriva Ordonanţei din data de 10.05.2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dos. nr. 142/P/2011, prin care s-a prelungit faţă de inculpaţi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Petenţii inculpaţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Faţă de numitul R.M. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal şi la art. 2481 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpat şi pentru alte acte materiale ale infracţiunii pentru care s-a început iniţial urmărirea penală împotriva sa.

Faţă de inculpat, prin încheierea penală nr. 22/C din data de 14 februarie 2012 a Tribunalului Mureş s-a respins propunerea de arestare preventivă şi s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, cu stabilirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina sa.

Măsura preventivă menţionată mai sus a fost prelungită ulterior de procuror, pe câte 30 de zile, ultima prelungire dispunându-se prin ordonanţa din data de 9 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 142/P/2011, măsura fiind prelungită pentru perioada 13 aprilie 2012 – 12 mai 2012.

Prin încheierea penală din data de 24 aprilie 2012, Tribunalul Mureş a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, stabilind obligaţiile pe care mai trebuie să le respecte inculpatul pe durata menţinerii acestei din urmă măsuri.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.A.V., la data de 10 februarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului R.A.V. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Faţă de inculpat s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, cu stabilirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina sa.

Măsura preventivă menţionată mai sus a fost prelungită ulterior pe câte 30 de zile, ultima prelungire dispunându-se prin ordonanţa procurorului din data de 9 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 142/P/2011, măsura fiind prelungită pentru perioada 13 aprilie 2012 – 12 mai 2012.

Prin încheierea penală nr. 40/C din data de 12 aprilie 2012, Tribunalul Mureş a admis cererea inculpatului R.A.V. şi a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a încheierii respective.

Prin încheierea penală din data de 19 aprilie 2012 şi în cazul acestui inculpat s-au revizuit obligaţiile pe care mai trebuie să le respecte pe durata menţinerii acestei din urmă măsuri.

Prin ordonanţa din data de 10 mai 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. 142/P/2011, s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, în cazul ambilor inculpaţi, pe câte o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 mai 2012 până la data de 11 iunie 2012, menţinându-se totodată obligaţiile de respectat, aşa cum au fost ele revizuite prin încheierile Tribunalului Mureş.

Tribunalul Mureş, analizând plângerea inculpaţilor a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1402 din C. proc. pen., împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Potrivit alineatului 7 al aceluiaşi articol, când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.

O primă observaţie: deşi textul de lege se referă doar la luarea măsurilor preventive menţionate expres, tribunalul a apreciat că aceleaşi dispoziţii legale sunt aplicabile şi în cazul prelungirii aceloraşi măsuri, prin ordonanţă, de către procuror, în timpul urmăririi penale.

Cu privire la primul aspect invocat de inculpaţi, s-a precizat că, prin procesul verbal din data de 14 mai 2012 (comunicat şi inculpaţilor) procurorul a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul ordonanţei din data de 10 mai 2012, în sensul că a prelungit faţă de inculpaţi nu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ci măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În condiţiile în care în considerentele ordonanţei s-a menţionat şi s-a motivat despre necesitatea prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi ţara, este evident că înscrierea în dispozitivul aceleiaşi ordonanţe despre prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă doar o eroare materială dintre cele care pot fi îndreptate în procedura instituită de art. 195 din C. proc. pen., neducând nicidecum la nulitatea actului şi la constatarea încetării de drept a măsurii preventive.

În privinţa cererii de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, s-au precizat următoarele:

La data de 15 mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a emis rechizitoriul în cauză şi a sesizat cu acesta Tribunalul Mureş.

Prin rechizitoriul menţionat mai sus, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul R.M. pentru comiterea a 7 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal şi faţă de inculpatul R.A.V. pentru comiterea a 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal.

Prin aceleaşi rechizitoriul s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, R.M. sub acuza comiterii a 11 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal, iar R.A.V. sub acuza comiterii a 5 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.

În opinia judecătorului delegat, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, cel mai în măsură să aprecieze dacă faţă de inculpaţi se mai impune a fi menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara este completul învestit cu soluţionarea cauzei.

Deşi legea nu prevede o modalitate distinctă şi o obligaţie pentru completul de judecată învestit cu soluţionarea pe fond a cauzei de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, nimic nu împiedică acelaşi complet de judecată să stabilească un termen intermediar şi să aprecieze dacă se impune luarea unei asemenea măsuri pentru toată sau o parte a duratei judecăţii.

Ca atare, s-a apreciat că este neoportună şi nepotrivită o decizie a judecătorului delegat pe o măsură care, din momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, excede atribuţiilor sale. 

Altfel, pe fondul plângerii, nu s-a observat nici o schimbare, nici a stării de fapt şi nici a temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, care să conducă la revocarea acesteia.

Tribunalul Mureş a mai reţinut că există în practica judiciară şi opinia potrivit căreia, la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, măsurile preventive luate de procuror încetează de drept, iar în cazul măsurii obligării de a nu părăsi ţara, dacă se constată necesitatea ei, această măsură se ia din nou de către instanţă şi nu se poate menţine sau prelungi cea dispusă de procuror în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei încheieri au declarat inculpaţii R.A.V. şi R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând recursurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 38515 şi art. 3856 alin. 3 C. proc. pen, instanţa de control judiciar le găseşte nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte legalitatea încheierii penale recurate, nu s-a evidenţiat nici o încălcare a dispoziţiilor legale care asigură garanţiile procesuale ale inculpatului în cursul procesului penal, nesubzistând în cauză nici un motiv de nulitate absolută sau relativă, faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă.

Sub aspectul materialului probator administrat, hotărârea primei instanţe este la adăpost de orice critici.

Motivul invocat în faţa instanţei de recurs, respectiv faptul că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prelungită de procuror, nu poate fi menţinută sau prelungită de judecător în momentul în care este legal sesizat cu rechizitoriu, nu este un motiv de recurs de natură să ducă la admiterea cererii, deoarece, aşa cum rezultă din considerentele încheierii atacate, această situaţie a fost analizată de judecătorul delegat şi care a procedat inclusiv la analiza pe fond a plângerii formulate de inculpaţi împotriva ordonanţei procurorului.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursurile declarate de inculpaţii R.A.V. şi R.M. împotriva încheierii penale nr. 50/C/15.05.2012 pronunţată de Tribunalul Mureş sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., urmează a fi respinse.

Pornind de la soluţia ce urmează să fie pronunţată în cauză, în baza art. 192 alin. 2, 4 C. proc. pen., vom obliga recurenţii să plătească în favoarea statului cheltuielile judiciare din recurs.

Notă (judecător Mihaela Vasiescu): Potrivit dispoziţiilor art. 1402 C. proc. pen. corelate cu prevederile art. 1403 din acelaşi cod, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. XVIII/10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 334/20 mai 2009), „încheierea prin care fie judecătorul, fie instanţa de judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 din C. proc. pen. ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 din C. proc. pen. sunt supuse căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 1401 din C. proc. pen.”. Prin urmare, doar încheierile prin care se admit în prim grad plângerile împotriva ordonanţei procurorului de luare, prelungire ori revocare a unei măsuri restrictive de libertate sunt supuse separat recursului, nu şi cele prin care sunt respinse astfel de plângeri, aceste din urmă încheieri fiind definitive.

În cauza enunţată mai sus, prin încheierea recurată, inculpaţilor li s-a respins plângerea îndreptată împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a duratei măsurii obligării de a nu părăsi, ei au exercitat totuşi o cale de atac neprevăzută de lege, astfel că recursul promovat împotriva încheierii tribunalului este inadmisibil, el trebuia să fie respins ca atare, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. a C. proc. pen.., şi nu ca nefundat, cum a procedat instanţa de control judiciar.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Tg.-Mureş, prin Decizia penală nr. 545/R/6 august 2012.

Domenii speta

Spete similare