1.Calificarea căii de atac.
Acţiune în revendicare şi grăniţuire.
Caracterul accesoriu al cererii în revendicare faţă de cererea în grăniţuire.
Prin cererea introductivă reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţi şi au solicitat obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 75 mp şi 9,3 mp şi ulterior şi-au completat acţiunea solicitând şi grăniţuirea proprietăţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1641 din 8.03.2007 s-a admis în parte acţiunea în revendicare şi grăniţuire fiind obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor suprafaţa de 79,30 mp, dispunându-se şi grăniţuirea proprietăţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii. Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recurs şi prin decizia civilă 1421 din 31.05.2007, dosarul 446/318/2006 s-a respins recursul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1294 din 27.11.2007, dosarul nr. 446/318/2006 s-a admis recursul pârâţilor, s-a casat decizia tribunalului şi s-a trimis cauza pentru soluţionare în apel.
S-a reţinut că deşi cererea în revendicare este evaluabilă în bani ea are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere în grăniţuire.
Observaţii.
Practica de casare nu este unitară cu privire la acest aspect întrucât prin decizia civilă nr.826/18.06.2007 dosar 1143/317/2006 s-a statuat că dispoziţiile art. 282 indice 1 CPC se aplică şi în situaţia în care se revendică o fâşie de teren, în speţă era vorba de o fâşie de 1,5 m pe lungimea de 60 m, chiar dacă sunt şi cereri ce au ca obiect grăniţuirea, obligaţia de a face, calificându-se calea de atac ca fiind recursul.
Tribunalul Bistrița Năsăud
La stabilirea liniei de hotar dintre două fonduri trebuie să se aibă în vedere mai multe aspecte: configuraţia numerelor topografice aşa cum aceasta reiese din planul de carte funciară, existenţa semnelor vechi de hotar şi, în situaţia în care teren...
Curtea de Apel Alba Iulia
Grăniţuirea a două imobile pentru care titularii deţin titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991. nerespectarea liniei de graniţă stabilită cu ocazia punerii în posesie echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 48
Curtea de Apel Timișoara
Cerere de grăniţuire şi revendicare. Defuncţi înscrişi în cartea funciară. Calitatea procesuală a Statului Român
Curtea de Apel Cluj
Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Imobile învecinate. Stabilirea liniei de hotar ţinând seama de ieşirea din indiviziune a părţilor
Judecătoria Pitești
grăniţuire