Comercial : Acţiune în remiterea preţului serviciilor prestate de furnizori. Incidenţa dispoz. art. 43 din Codul comercial sub aspectul dobânzii de drept solicitate

Decizie 77/2011 din 20.01.2011


 

Deliberând asupra recursului comercial de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.7693/200/2010 din 2.06.2010  reclamanta SC C A SA Buzău a chemat în judecată pe pârâţii H A şi H L , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata sumei de 858,09 lei – contravaloare prestare servicii furnizare apă rece de consum şi a sumei de 152,54 lei – penalităţi de întârziere aferente debitului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 95 lei – taxa de timbru .

În motivarea acţiunii,  reclamanta a susţinut că în executarea contractului nr.17-03/2002, deşi, la perioada 31.03.2008 – 5.06.2009, a prestat pârâţilor servicii de furnizare apă rece de consum şi servicii de canalizare,  conform facturilor ataşate, aceştia nu au plătit contravaloarea lor la termenul  de scadenţă , acumulând astfel un debit în sumă de 858,09 lei , la care se adaugă şi suma de 152,54 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate  conform facturii emise.

La termenul de judecată din 4.10.2010 , reclamanta şi-a micşorat câtimea  debitului  la suma de 95 lei reprezentând cheltuieli de judecată  generate de înregistrarea litigiului pe rolul instanţei judecătoreşti , precizând că debitul pretins în sumă de 1010,63 lei a fost achitat de pârâţi anterior primului termen de judecată.

Prin sentinţa nr.6399 din 11.10.2020 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a respins ca neîntemeiată acţiunea , astfel cum a fost restrânsă .

Hotărând astfel, instanţa fondului a avut în vedere dispoziţiile art.275 din Codul de procedură civilă şi ale art.1079 din Codul de procedură civilă, reţinând că pârâţii au recunoscut pretenţiile reclamantei la prima zi de înfăţişare şi nefiind puşi în întârziere anterior introducerii acţiunii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie  potrivit motivelor de recurs depuse la dosar  în baza art.303 .

În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat în esenţă că în materie comercială, în cazul obligaţiilor continue , părţile sunt puse de drept în întârziere fără a fi nevoie de vreo formalitate, potrivit art.43 din Codul comercial , astfel cum s-a statuat de altfel şi în doctrina juridică.

Legal citaţi, intimaţii – pârâţi nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au înfăţişat în instanţă.

Prin decizia nr. 77 din 28.01.2011 Tribunalul Buzău a admis recursul ca întemeiat şi a modificat sentinţa atacată , în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată şi obligării pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 95 lei cheltuieli de judecată la fond ( taxa de timbru).

Hotărând astfel , tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :

Conform art.43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Pe de altă parte, făcând abstracţie de prevederile legale invocate, anterior înregistrării procesului12.06.2010, şi anume  la data de 16.10.2009, pârâţii au fost puşi în întârziere de către reclamantă sub aspectul neexecutării obligaţiei contractuale asumate în sensul efectuării plăţii preţului serviciilor prestate, la termenul de scadenţă aferente perioadei de referinţă , prin convocare la conciliere emisă sub nr.10208/2009 pe fondul efectuării procedurii prealabile instituite de art.720? din Codul de procedură civilă , cu confirmare de primire, actele fiind depuse la filele 7,8 dosar fond.

Pentru considerentele ce preced, în baza art.312 alin.2 raportat la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă , prin decizia nr. 77 din 28.01.2011 s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată , în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată şi obligării pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 95 lei cheltuieli de e judecată la fond ( taxa de timbru).