Obiect: vătămare corporală prevăzută de art.181 alin. 1 Cod Penal
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lîngă judecătoria Bacău nr.9326/P/2009 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 8026/180/2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului DL pentru săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin. 1 Cod Penal .
În fapt , prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de 22.10.2009, în jurul orelor 21,00, l-a agresat pe GC, acesta suferind în uma agresiunii leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale, fără a rezulta internarea .
Analizînd întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :
În data de 06.11.2009, partea vătămată GC a formjulat o plângere la organele de poliţie, reclamând că în seara zilei de 22.10.2009 în jurul orei 21,00, aflându-se pe raza comunei C şi intenţionând să ajungă la un consătean, a fost lovit de către inculpat, alături de care se mai afla o persoană, identificată a fi ulterior numitul NB, însă faţă de acesta partea vătămată nu formulează plângere pentru agresiune .
Din cercetările efectuate, a reieşit că la data sus-menţionată, pe raza comunei C, se afla inculpatul împreună cu colegul său, NB, ambii fiind angajaţi ai SC t, societate care la acea dată efectua nişte lucrări de canalizare pe raza comunei . În seara de 22.10.2009, în jurul orelor 19,30, atât DL, cât şi nb, s-au deplasat la un bar din comună, loc în care şi-a făcut apariţia şi GC. Până în jurul orelor 21,00, când a plecat cu prietenul său, inculpatul a jucat biliard şi a consumat vin . La circa 10-15 metri în afara barului, pe DN , partea vătămată a fost ajunsă de inculpat, care a bruscat-o, aceasta căzând de sol, iar în urma agresiunii a suferit leziuni vindecabile în 40-45 de zile îngrijiri medicale, suferind fractura radiusului drept şi necesitând aparat gipsat .
Audiat, inculpatul a declarat că anterior lovirii părţii vătămate, a fost agresat atât el cât şi colegul său NB de nişte săteni, situaţie în care, sub pretextul că a intenţionat să se apere, l-a violentat pe GC, aflând ulterior de leziunile provocate acestuia,motivând că intenţia sa a fost de a se apăra, fără a şti însă exact dacă partea vătămată ar fi intenţionat să-l lovească . Totodată, inculpatul, deşi susţine că ar fi fost atacat, nu a formulat plângere în cauză şi nici nu posedă certificat medical .
Martorul NB, coleg de serviciu cu inculpatul,susţine apărarea acestuia, deşi nu a rezultat din împrejurările descrise faptul că Ciobotaru Gheorghiţă ar fi intenţionat să-i lovească .
Totodată, martorii MO şi VS, consăteni cu partea vătămată, au precizat că după incident s-au întâlnit cu aceasta, care le-a spus că a fost agresată de inculpat şi are mâna ruptă, ulterior martorii întâlnindu-se pe drum cu inculpatul şi NB, însă ei nu au văzut momentul efectiv al conflictului .
Fapta inculpatului DL se probează cu : declaraţiile părţii vătămate, certificat medico-legal al acesteia şi fişele medicale, declaraţii martori, declaraţii inculpat.
Fapta inculpatului DL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal .
La individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod Penal şi anume : gradul ridicat de pericol social al faptei ,valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin săvârşirea faptei , respectiv dreptul la sănătate şi integritate fizică , împrejurările concrete şi locul în care a fost comisă ,urmările produse , respectiv numărul de îngrijiri medicale ,urmând să aplice inculpatului o pedeapsă cu amendă penală peste minimul special prevăzut de lege .
Se va atrage atenţia inculpatului că neplata cu rea credinţă a amenzii penale va avea drept consecinţă înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii .
Cu privire la pretenţiile civile formulate de partea vătămată acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente :
Art 998 Cod Civil prevede că - ,, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara ”.
Art. 999 Cod Civil prevede că - ,, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa ”.
Art 1169 Cod Civil prevede că - ,, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească ”.
Art 1170 Cod Civil prevede că- ,, dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii.
În cauză partea vătămată nu a făcut dovada daunelor materiale suferite .
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză , la solicitarea părţii vătămate , au arătat că au împrumutat partea vătămată cu sume mari de bani , dar nu cunosc în ce fel au fost cheltuiţi aceştia de către partea vătămată , indiciile din cauză dovedind că ar fi fost cheltuiţi pentru ca acesta să-şi aducă îmbunătăţiri la locuinţa sa şi nu pe servicii medicale , medicamente , tratamente , etc .
Mai mult partea vătămată nu a făcut dovada cheltuirii sumelor de bani împrumutate pe servicii medicale ca urmare a agresiunii suferite , neprezentând vreun document în acest sens .
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de asemenea partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului suferit , respectiv urmările care i-au afectat în mod grav sau deosebit viaţa privată , publică sau vreun alt prejudiciu nepatrimonial suferit , motiv pentru care instanţa va respinge şi aceste pretenţii ca nefondate .
Văzând şi dispoziţiile art. 191alin. 1 Cod Procedură Penală ;
Tribunalul Arad
Prescripţia executării pedepsei
Curtea de Apel Galați
Infracțiunea de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Elementele constitutive
Curtea de Apel Alba Iulia
Abuz de încredere. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune. Consideraţii.
Judecătoria Săveni
Infracţiuni la regimul vamal (Legea 86/2006)
Judecătoria Vaslui
Infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita Iegala.( art. 87 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002). Nerespectarea procedurii de prelevare a probelor biologice de sânge în vederea stabilir...