Constată că prin acţiunea acţiunea înregistrată sub nr. 7263/110/2010 la Tribunalul Bacău, la data de 23.09.2010, d-na A.N. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei nr. 162988/09.09.2010, precum şi cerere de suspendare a executării silite şi a măsurii suspendării din plată a pensiei de invaliditate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la executare. Totodată, contestatoarea a formulat şi cerere de restabilire a situaţiei anterioare executării, precum şi obligarea intimatei la plata pensiei de invaliditate retroactiv, începând cu iulie 2010 şi pe viitor.
La fila 34 dosar, contestatoarea şi-a precizat contestaţia, susţinând că:
1.referitor la pct. 3 al cererii introductive, respectiv „restabilirea situaţiei anterioare executării” s-a strecurat o eroare în sensul că a solicitat obligarea intimatei la plata retroactivă a pensiei de invaliditate, începând cu luna iulie 2010; corect este începând cu luna august 2010, astfel cum a precizat şi la finalul contestaţiei la executare;
2.conform talonului de pensie 041.6 pe care l-a ataşat în copie certificată pentru conformitate, intimata a achitat pensia aferentă lunii septembrie 2010, fără a-şi revoca măsura suspendării plăţii dispuse prin titlu executoriu.
La dosar, părţile au depus înscrisuri.
Acţiunea este legal scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar potrivit art.159 din L.19/2000.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Prin decizia nr. 162988/09.09.2010 CJP Bacău a dispus suspendarea contestatoarei din plata în dosarul cu nr. 162988, conform declaraţiilor depuse de unitatea angajatoare (Curtea de Apel Bacău) cu timp parţial de lucru 5 ore /zi.
Totodată, contestatoarea a fost obligată şi la plata sumei de 11.381 lei reprezentând suma încasată necuvenit pentru perioada 01.05.2009-01.08.2010, întrucât nu s-au respectat prevederile art. 94 lit. d) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 54 lit. c şi a realizat stagiu de cotizare în perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate gr. III, când timpul de lucru trebuia să fie de 4 ore/zi.
Prin decizia nr. 80/11.05.2009 (fila 17) a angajatorului Curtea de Apel Bacău, la art.1 se prevede: „Se reduce programul de lucru la 5 ore zilnic doamnei A.N.- grefier cu studii superioare juridice la Judecătoria Bacău, începând cu 05.05.2009 până la încetarea raporturilor de muncă, conform legii”.
La data de 26 august 2010, prin decizia angajatorului Curtea de Apel Bacău nr. 192/26.08.2010, a fost redus programul de lucru la 4 ore zilnic pentru contestatoare începând cu 26.08.2010 şi până la încetarea raporturilor de muncă conform legii.
La data de 01.09.2010 Tribunalul Bacău a depus la Casa Judeţeană de Pensii Bacău declaraţii rectificative pentru perioada 2007- iulie 2010, cât şi Decizia nr. 192/26.08.2010 a Preşedintelui Curţii de Apel Bacău. Cu acest prilej, intimata Casa Judeţeană de Pensii Bacău a constatat că, în perioada 01.05.2009-01.08.2010 contestatoarea lucrat zilnic câte 5 ore în loc de 4 ore/zi-cât avea dreptul şi obligaţia potrivit legii, fiind încadrată în gradul III de handicap şi astfel a realizat o depăşire de o oră lucru/zi şi un stagiu de cotizare contrar legii, în perioada când beneficia de pensie de invaliditate de gr. III, astfel că a fost emisă decizia nr. 162988/09.09.2010, de suspendare din plată a pensiei de invaliditate şi de obligare la plata sumei de 11.381 lei, reprezentând suma încasată necuvenit pentru perioada 01.05.2009-01.08.2010.
Potrivit art. 94 din L.19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă;
d) pensionarii de invaliditate de gradul III;
Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a acordat posibilitatea persoanelor pensionate de invaliditate gradul III de a realiza venituri fără a limita cuantumul acestora, însă doar în limita unui program redus, de 4 ore, corespunzător capacităţii de muncă redusă aferentă gradului III de invaliditate.
Contestatoarea avea obligaţia, potrivit art. 96 din acelaşi act normativ, ca beneficiară a unui drept de pensie, să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condiţiile de acordare şi de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariţia acesteia. Neîndeplinirea acestei obligaţii are drept consecinţă suspendarea plăţii pensiei de invaliditate, cu stabilirea debitului aferent perioadei în care beneficiara acestei pensii a realizat venituri cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât se constată că decizia nr.162988/9.09.2010 a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor L.19/2000, conţinând, totodată, şi elementele cerute de OG 92/2003, codul de procedură fiscală, fiind menţionate datele de identificare ale contribuabilului (CNP, domiciliul fiscal care coincide cu adresa de domiciliu, potrivit art.31 alin.(1) lit.a), motivele de fapt şi temeiul de drept al deciziei. Nu poate fi avută în vedere nici susţinerea contestatoarei potrivit căreia prin adresa nr.225/DPVRSI/25.01.2005 a Ministerului Justiţiei (f.24) s-a stabilit că are obligaţia de a desfăşura activitate de 8 ore/zi, în condiţiile în care a dovedit faptul că este pensionară de invaliditate de gradul III, întrucât, pe de o parte, din conţinutul adresei indicate rezultă că d-na A.N. nu a prezentat documente care să justifice reducerea programului de lucru, iar pe de altă parte, această adresă nu ar fi putu constitui temei pentru anularea deciziei, cu eludarea dispoziţiilor legale incidente, contestaţia formulată împotriva acestei decizii urmând a fi respinsă ca nefondată.
Respingând contestaţia formulată împotriva deciziei din 9.09.2010 Tribunalul constată ca fiind inutil a mai examina în mod distinct cererea de suspendare a executării silite a acestei decizii.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Ucenici. Stagiu de cotizare.
Curtea de Apel Ploiești
Condiţiile în care se poate realiza cumulul pensiei de serviciu cu indemnizaţia aferentă activităţii de judecător.
Curtea de Apel Craiova
Retribuţia tarifară majorată acordată în baza Decretului nr.46/1982 nu poate fi avută în vedere la determinarea punctajului mediu anual, aceasta nefiind prevăzută în Anexa la OUG nr. 4/2005.
Curtea de Apel Bacău
LITIGIU DE ASIGURĂRI SOCIALE. EMITEREA DECIZIEI DE REVIZUIRE ÎN CONDIŢIILE ART.92 ALIN.L DIN LEGEA 19/2000 ŞI A DECIZIEI DE CONSTATARE ŞI RECUPERARE A DEBITULUI CONSTATAT ÎN CONDIŢIILE ART. 187(1) DIN LEGEA 19/2001.
Tribunalul Gorj
Contestaţie decizie de pensionare.