Partaj bunuri comune. Valoare de circulaţie de la data sistării coproprietăţii prin raportare la acelaşi moment. Abuz procesual prin invocarea eronată a principiului non reformatio in peius

Partaj bunuri comune. Valoare de circulaţie de la data sistării coproprietăţii prin raportare la acelaşi moment. Abuz procesual prin invocarea eronată a principiului non reformatio in peius

- Codul de procedură civilă – art. 673 indice 1 şi urm.

În cazul partajului bunurilor comune, la stabilirea valorilor imobilelor, trebuie avute în vedere valorile cele mai apropiate, ca dată, de momentul sistării indiviziunii, pentru a asigura echilibrul părţilor….

A accepta ca pârâtul să aleagă, pentru un bun, o anumită dată de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celălalt bun, o cu totul altă dată, ar însemna să validăm arbitrariul prin hotărârea de partaj. În perioada dintre cele două date diferite alese de pârât pentru evaluarea bunurilor în discuţie a operat criza economică, cu consecinţa arătată, iar soluţia tribunalului apare a fi inechitabilă, prin faptul că acceptă ca doar una dintre părţi să suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte să-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea îl va sancţiona, în condiţiile art. 723 C. pr. civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echităţii şi dispoziţiilor legale în materie de sistare a indiviziunii….

Procedând de această manieră, nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ., prin înrăutăţirea situaţiei pârâtului în propria cale de atac. Această concluzie se impune în condiţiile în care, poziţia procesuală a pârâtului, manifestată prin rea-credinţă în apel, este o formă de abuz de drept, ce trebuie sancţionată de instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, prin recalcularea valorilor loturilor şi sultei, apelantului i se cuvine o anumită sumă (este adevărat, modică, dar corectă), în plus faţă de sulta stabilită de către prima instanţă, astfel că situaţia sa este mai bună decât cea recunoscută prin sentinţa pe care a apelat-o.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă – complet specializat de familie şi minori,

Decizia civilă nr. 1095 din 10 aprilie 2012, C.R.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara în dosar nr. 19334/325/2009, la data de 9.09.2009, reclamanta A.D.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii V.I.-D. şi SC Volksbank România SA, să se constate că masa bunurilor comune imobile şi mobile dobândite sub durata căsătoriei sale cu pârâtul V.I.-D., prin contribuţie comună şi egală de ? parte fiecare, se compune din: imobilul înscris în c.f. […] Timişoara, constând în apartamentul nr. 20, situat în Timişoara, […], compus din o cameră cu dependinţe, cota de 1,57% din părţile comune indivize şi 6/345 mp. teren în folosinţă, în valoare de 130.000 lei, suprafaţa de 694 mp. teren intravilan, înscrisă în c.f. […] Pişchia, […], în valoare de 55.000 lei;

Întrucât la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ starea de devălmăşie s-a transformat în proprietate comună pe cote-părţi şi având în vedere că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, reclamanta a formulat cerere de partaj. Împărţind bunurile comune în modalitatea solicitată de reclamantă se respectă principiul echităţii partajului, se realizează un partaj efectiv şi se vor evita eventuale neînţelegeri care ar putea rezulta din împrejurarea că împreună au datoria comună faţă de S.C. Volksbank România S.A.

Deoarece loturile propuse nu sunt egale ca valoare, reclamanta este îndreptăţită la o sultă pentru egalizarea lor.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 36. alin. (1) teza a II-a din Codul familiei, art. 728 alin. (1) C. civ. şi art. 673 indice 1 şi urm. C. pr. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 15392/04.10.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 19334/325/2009, s-a admis în parte cererea principala formulată şi precizată de reclamanta A.D.-M., în contradictoriu cu pârâtul şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat că masa bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei este formată din următoarele bunuri: 1. imobilul înscris în CF […] Timişoara ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…), nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră şi dependinţe, cu 6/345 mp. teren în folosinţă şi 1,57% cotă părţi comune, în valoare de 82.500 lei, 2. imobilul înscris în CF […] Pişchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …), nr. top …. reprezentând teren curţi construcţii în suprafaţă de 694 mp, în valoare de 41.000 lei, […]; a constatat că părţile au avut o contribuţie egala de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune; a dispus sistarea stării de indiviziune a părţilor asupra bunurilor comune prin alcătuirea a două loturi şi atribuirea lor după cum urmează: Lotul A format din imobilul înscris în CF […] Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…), nr. cadastral (…), reprezentând apartament cu o cameră şi dependinţe, cu 6/345 mp. teren în folosinţă şi 1,57% cotă părţi comune în valoare de 82.500 lei, autoturismul […] valoarea totală a lotului A fiind de 97.180 lei; Lotul B format din imobilul înscris în CF […] Pişchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …), nr. top […] reprezentând teren curţi construcţii în suprafaţă de 694 mp. în valoare de 41.000 lei, […] a fost obligată reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în sumă de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite părţilor; s-a dispus înscrierea în CF […] Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14….) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. în cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunităţii de bunuri asupra imobilului […].

Pentru a proceda astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2341/17.02.2009 a Judecătoriei Timişoara, definitivă şi irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată între părţi la data de 24.02.1994, dispărând astfel fundamentul proprietăţii devălmaşe a foştilor soţi, iar soţia şi-a reluat numele purtat anterior încheierii căsătoriei acela de A.

Din extrasele CF Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…) şi CF […] Pişchia ( provenită din conversia de pe hârtie a CF …) rezultă că imobilele cu nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră şi dependinţe, cu 6/345 mp. teren în folosinţă şi 1,57% cotă părţi comune şi, respectiv, nr. top […] reprezentând teren curţi construcţii în suprafaţă de 694 mp., au fost dobândite de cei doi foşti soţi în timpul căsătoriei, fiind bunuri comune, conform art. 30 alin. (1) şi (3) din Codul familiei. ( f. 71-74).

Conform susţinerilor reclamantei din precizarea depusă la filele 105-107 din dosar, susţineri cu care pârâtul V.I.-D. a fost de acord, conform răspunsului la întrebarea nr. 2 de la interogatoriu (f. 129), bunurile imobile comune au valoarea de 82.500 lei, respectiv valoarea de 41.000 lei….

Chiar dacă unele bunuri comune sunt achitate după despărţirea în fapt de unul din soţi cu venituri proprii nu schimbă caracterul de bun comun, ci influenţează numai cota de contribuţie la realizarea bunurilor comune, întrucât contribuţia soţilor se referă la bunurile luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică prin diferenţierea cotelor în raport de categoriile de bunuri.

Sintetizând cele arătate mai sus, în baza art. art. 673 indice 5 alin. (1) C. pr. civ. instanţa a admis în parte cererea principală formulată şi precizată de reclamanta A.D.-M. şi a constatat că masa bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei este formată din bunurile arătate, valoarea totală a bunurilor comune fiind de 154.998 lei .

Prima instanţa a constatat că părţile au avut o contribuţie egală de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune întrucât părţile au căzut de acord asupra acestui aspect (f. 1, 105 pentru reclamantă şi f. 60 pentru pârât).

Având in vedere cererile părţilor şi posesia bunurilor mobile, în conformitate cu dispoziţiile art. 721 C. civ., dispoziţiile art. 673 indice 5 alin. (2) raportat la art. 673 indice 9 C. pr. civ., instanţa de fond a dispus sistarea comunităţii de bunuri prin formarea a două loturi, cu componenta arătată anterior şi pe care le-a atribuit părţilor conform dispozitivului sentinţei, precitat.

De asemenea, a obligat reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în sumă de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite părţilor.

În baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, prima instanţa a admis cererea reclamantei şi a dispus înscrierea în CF […] Timişoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunităţii de bunuri asupra imobilului cu nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră şi dependinţe, cu 6/345 mp. teren în folosinţă şi 1,57% cotă părţi comune.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul V.I.-D., înregistrat la Judecătoria Timişoara la 02.12.2010, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul a considerat că apelul este calea de atac legală, şi nu recursul, aşa cum se arata în dispozitivul sentinţei, raportat la criteriul valoric stabilit de dispoziţiile art. 282 indice 1 C. pr. civ.

A mai arătat apelantul că este nemulţumit de soluţia primei instanţe cu privire la valorile celor două bunuri imobile, respectiv, apartamentul-garsonieră atribuit reclamantei, acesta fiind subevaluat, iar terenul din localitatea Pişchia fiind supraevaluat.

Prima instanţă trebuia să dispună întabularea fiecărui bun părţii căruia i s-a atribuit ca efect al partajului.

Prin decizia civilă nr. 474/A/18.07.2011 pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, Tribunalul Timiş a admis apelul formulat de apelantul V.I.-D. împotriva sentinţei civile nr. 15329/04.10.2010, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 19334/325/2009, în contradictoriu cu intimaţii A.D.-M. şi SC Volksbank România SA; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a constatat că valoarea de circulaţie a imobilului înscris in CF nr. […] Pişchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …. ) nr. top […], ce reprezintă bun comun al părţilor, este de 20.800 lei; a constatat că valoarea totală a lotului B., atribuit pârâtului, este de 37.618 lei; a obligat reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în cuantum de 29.781 lei pentru egalizarea loturilor; a menţinut în rest dispoziţiile hotărârii atacate, şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1416,77 lei, constând în ? din timbru judiciar, taxa judiciară de timbru şi onorariul de expert, achitate în apel de către pârâtul V.I.-D.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, în faza procesuală a apelului, s-a încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize de evaluare a celor două bunuri imobile în litigiu, respectiv a bunului imobil situat in Timişoara, […], precum şi a terenului in suprafaţă de 694 mp. înscris în CF […] Pişchia, […].

Raportul de expertiză a fost efectuat în cauză de expert B.M., acesta stabilind că valoarea de circulaţie a imobilului situat în Timişoara, […] este de 62.625 lei (conform răspunsului la obiecţiuni întocmit în cauză de expertul B.M.), iar valoarea de circulaţie a terenului in suprafaţă de 694 mp., înscris în CF […] Pişchia, […], este de 20.800 lei.

Raportat la aceste valori, instanţa de apel a primit critica adusă de apelantul V.I.-D. cu privire la valoarea de circulaţie a terenului în litigiu, stabilit de prima instanţă şi a reţinut că valoarea de circulaţie a acestui teren ce intră în masa partajabilă este de 20.800 lei.

Instanţa de apel văzând şi principiul non reformatio in pejus, ce se aplică în cadrul căii de atac proprii, a luat act că la termenul de judecată din 28.06.2011, apelantul V.I.-D. a renunţat să-şi mai susţină motivul de apel privind valoarea apartamentului situat in Timişoara, […], arătând că achiesează la valoarea stabilită de prima instanţă, ca fiind valoarea de circulaţie a acestui imobil, respectiv suma de 82.500 lei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamanta solicitând admiterea acestuia şi modificarea în parte a deciziei civile atacate, în principal, în sensul respingerii apelului pârâtului, iar în subsidiar, admiterii lui în parte, cu consecinţa modificării sultei pe care reclamanta o datorează, respectiv de la 29.781 lei la 19.843,5 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, în mod eronat instanţa de control judiciar a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 15329/04.10.2010 a Judecătoriei Timişoara, făcând o aplicare greşită a legii.

Tribunalul Timiş a luat act de „renunţarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului”, motivând soluţia prin raportare la principiul non reformatio in pejus, fără însă a analiza în mod temeinic incidenţa acestuia în cauză.

Prin hotărârea primei instanţe, reclamanta a fost obligată să îi plătească pârâtului o sultă în cuantum de 19.681 lei pentru egalizarea valorică a loturilor atribuite în urma partajului. În urma efectuării expertizei dispuse în apel, a rezultat că valoarea imobilului construcţie este de 62.625 lei, iar valoarea imobilului teren de 20.800 lei, astfel că valoarea totală a masei partajabile a devenit 114.923 lei, iar ? parte reprezintă 57.461,5 lei. Valoarea lotului A, având componenţa stabilită de Judecătoria Timişoara, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, iar valoarea lotului B, având componenţa stabilită de aceeaşi instanţă, atribuit pârâtului, este de 37.618 lei.

Diferenţa de valoare între cele două loturi este de 39.687 lei în favoarea reclamantei, ceea ce înseamnă că, pentru egalizarea lor valorică, ar trebui să îi plătească pârâtului o sultă de 19.843,5 lei, cu 162,5 lei mai mult decât s-a stabilit prin sentinţă.

Principiul non reformatio in pejus opreşte instanţa de a pronunţa o hotărâre prin care se creează părţii în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Câtă vreme valorile stabilite de expert îi profită şi nu îi dăunează intimatului V.I.-D., sulta stabilită iniţial urmând să crească, este evident că sus-numitului nu i s-a creat o situaţie mai grea în calea de atac declarată şi deci, principiul invocat nu este aplicabil.

Totodată, în privinţa bunurilor mobile se reţine corect în considerentele deciziei recurate că prin răspunsul la întrebarea numărul 2 din interogatoriu intimatul a achiesat la valorile indicate prin cererea de chemare în judecată precizată, însă în mod inexplicabil în privinţa bunurilor imobile răspunsul a fost ignorat de instanţă, deşi enununţul întrebării nr. 2 din interogatoriu se referă atât la bunurile imobile, cât şi la cele mobile dobândite sub durata căsătoriei. Interpretarea acestei probe în mod scindat este contrară legii.

Reclamanta s-a opus efectuării expertizei în apel (încheierea de şedinţă din 22 martie 2011 – fila 17 dosar apel) tocmai motivat de această recunoaştere şi a susţinut că apelantul se prevalează de propria culpă în calea de atac, în sensul că s-a declarat nemulţumit de soluţia pronunţată de Judecătoria Timişoara cu privire la valorile bunurilor, deşi în faţa primei instanţe el însuşi nu a propus şi nu a stăruit în administrarea niciunei probe cu acest scop.

În condiţiile admiterii probei cu expertiză, tribunalul a reţinut întemeiat că valoarea de circulaţie a bunului imobil, constând în teren, s-a modificat la momentul judecării apelului, dar fără nicio motivare nu a validat concluzia similară a expertului în ceea ce priveşte valoarea de circulaţie a imobilului construcţii. Procedându-se astfel, s-a încălcat principiul echităţii partajului, care presupune luarea în calcul a valorii fiecărui bun din momentul împărţelii, pentru ca niciunul dintre coproprietari să nu fie prejudiciat.

Este nelegal că doar pentru un bun să fie avută în vedere valoarea din momentul împărţelii şi nu şi pentru celălalt.

Mai mult, prin notele de şedinţă depuse la termenul din 14 iunie 2011 (fila 56 dosar apel), după efectuarea expertizei, intimatul a precizat: „îmi însuşesc valorile celor două bunuri, care rog a fi avute în vedere la soluţionarea apelului”.

Referitor la „renunţarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului”, din însăşi redactarea şi structurarea motivelor de apel rezultă fără nicio posibilitate de interpretare că la punctul II (fila 4 dosar apel) este invocat un singur motiv, constând în critica adusă „soluţiei primei instanţe cu privire la valorile celor două bunuri imobile” şi nu două motive la care s-ar fi putut renunţa separat.

Pe de altă parte, tribunalul ar fi trebuit să sancţioneze conduita intimatului, având în vedere că acesta şi-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credinţă şi contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, cu încălcarea dispoziţiilor art. 723 C. pr. civ.

Nu în ultimul rând, decizia se impune a fi lămurită sub aspectul modului de soluţionare a chestiunii privind cheltuielile de judecată.

Legal ar fi fost ca tribunalul să procedeze la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată în faţa instanţelor de fond şi apoi să le compenseze până la concurenţa sumei mai mici, iar nu să o oblige la plata a 1/2 parte din cheltuielile efectuate de intimat în apel şi să menţină dispoziţiile sentinţei în partea referitoare la obligarea lui la plata către reclamanta a sumei de 3.532,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

De altfel, prin considerentele deciziei s-a respins motivul de apel privind cheltuielile de judecată şi s-a stabilit că prima instanţă l-a obligat în mod corect la plata sumei arătate mai sus.

În drept, art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) teza I C. pr. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 şi 306 alin. (2) C. pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Recurenta a atacat decizia tribunalului sub aspectul valorii reţinute pentru cele două imobile supuse partajului, arătând că s-a făcut o eronată aplicare a principiului non reformatio in pejus, respectiv cu privire la cheltuielile de judecată acordate în calea de atac. Aspectele privind bunurile mobile, valoarea acestora, loturile stabilite şi atribuirea acestora nu au fost criticate, astfel că instanţa de recurs va analiza decizia atacată exclusiv prin prisma criticilor aduse, respectând limitele devoluţiunii legale şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Este adevărat că, în faţa primei instanţe, cu ocazia interogatoriului luat, pârâtul a achiesat la valorile indicate de reclamantă pentru cele două imobile, fără a propune administrarea de probe cu privire la acest aspect, însă acest lucru nu poate echivala cu o renunţare la dreptul de a propune probe dacă situaţia avută în vedere la acel moment s-a schimbat pe parcursul procesului.

Se impune a constata că prezenta acţiune a fost promovată la data de 09.09.2009, iar, până la pronunţarea sentinţei (4.10.2010), respectiv declararea apelului (2.12.2010), a trecut un interval de timp considerabil, perioadă în care piaţa imobiliară a avut un declin substanţial, faţă de criza economică, care este o realitate incontestabilă. Un efect deloc de neglijat al acestei crize economice a fost o scădere constantă şi considerabilă a valorilor proprietăţilor imobiliare, astfel că, în cauză, se impunea reevaluarea celor două bunuri imobile, pentru ca sistarea stării de indiviziune să se facă prin raportare la valoarea de circulaţie a bunurilor de la data hotărârii, pentru a nu se rupe echilibrul de prestaţii reciproce ale părţilor. În consecinţă, Curtea constată că Tribunalul a procedat corect când a încuviinţat proba cu expertiza judiciară, pentru reevaluarea bunurilor în discuţie.

Cu toate acestea, odată proba administrată, ea a fost câştigată cauzei, nefiind formulate obiecţiuni de către niciuna dintre părţi. Chiar apelantul, prin actul depus la fila 56 dosar tribunal, a arătat că este de acord cu valorile stabilite prin expertiză pentru cele două imobile, pentru ca, la termenul următor, să revină asupra poziţiei exprimate iniţial şi să arate că renunţă la motivul de apel privind valoarea apartamentului (fila 59).

Tribunalul a făcut, însă, o greşită aplicare a prevederilor art. 673 indice 1 şi urm, respectiv art. 296 C. pr. civ., atunci când a luat act de aşa-zisa renunţare, cu motivarea că face aplicarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, respectiv non reformatio in pejus.

Se impune a constata că este corectă afirmaţia recurentei, în sensul că pârâtul a criticat valorile ambelor imobile printr-un singur motiv de apel, nefiind vorba de două motive distincte, astfel că, o eventuală manifestare de voinţă trebuia să privească motivul de apel ce viza ambele imobile, neputând fi scindată solicitarea apelantului.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât această manifestare de voinţă a fost făcută cu rea-credinţă, cu scopul vădit de a rupe echilibrul de prestaţii dintre părţi, prin valorificarea abuzivă doar a concluziilor expertizei ce erau de natură a îl avantaja pecuniar.

Din expertiză, rezultă că valorile de circulaţie ale ambelor imobile au scăzut, astfel că se impunea recalcularea valorilor loturilor şi a sultei cuvenite în raport de noua situaţie, ca urmare a regulii unanim acceptate de doctrina juridică şi jurisprudenţă conform căreia sistarea stării de indiviziune se face prin raportare la valoarea de circulaţie a bunurilor de la data pronunţării hotărârii. A accepta ca pârâtul să aleagă, pentru un bun, o anumită dată de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celălalt bun, o cu totul altă dată, ar însemna să validăm arbitrariul prin hotărârea de partaj. În perioada dintre cele două date diferite alese de pârât pentru evaluarea bunurilor în discuţie a operat criza economică, cu consecinţa arătată, iar soluţia tribunalului apare a fi inechitabilă, prin faptul că acceptă ca doar una dintre părţi să suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte să-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea îl va sancţiona, în condiţiile art. 723 C. pr. civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echităţii şi dispoziţiilor legale în materie de sistare a indiviziunii.

Având în vedere aceste considerente, precum şi prevederile art. 673 indice 6 C. pr. civ, Curtea constată că, la stabilirea valorilor imobilelor trebuie avute în vedere valorile cele mai apropiate, ca dată, de momentul sistării indiviziunii, pentru a asigura echilibrul părţilor, respectiv se vor reţine valorile stabilite prin lucrarea de specialitate efectuată în apel, cu consecinţa recalculării valorii loturilor atribuite părţilor şi a sultei cuvenite.

Procedând de această manieră, nu se poate reţine, ca întemeiată, afirmaţia pârâtului că se aduce atingere art. 296 C. pr. civ., prin înrăutăţirea situaţiei sale în propria cale de atac. Această concluzie se impune în condiţiile în care, aşa cum am arătat, poziţia procesuală a pârâtului, manifestată prin actul de la fila 59 tribunal, este o formă de abuz de drept, ce trebuie sancţionată de instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, prin recalcularea valorilor loturilor şi sultei, apelantului i se cuvine o anumită sumă (este adevărat, modică, dar corectă), în plus faţă de sulta stabilită de către prima instanţă, astfel că situaţia sa este mai bună decât cea recunoscută prin sentinţa pe care a apelat-o.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a admis, în baza art. 312 alin. (1) – (3) C. pr. civ., ca întemeiat, prezentul recurs, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că, admiţând apelul declarat de pârâtul V.I.-D. împotriva sentinţei civile nr. 153294.10.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul cu acelaşi număr, a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat că valoarea de circulaţie a imobilului înscris în CF […], apartament situat în Timişoara, […] este de 62.625 lei, iar valoarea totală a lotului A, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, obligând reclamanta la plata către pârât a unei sulte în cuantum de 19.843,5 lei, pentru egalizarea loturilor.

A menţinut în rest dispoziţiile deciziei atacate, cu privire la valoarea imobilului înscris în CF […] Pişchia, […], şi valoarea lotului B, precum şi dispoziţiile sentinţei.

Domenii speta

Spete similare