Suspendarea executarii unui act administrativ

Sentinţă civilă 5738/CA din 24.10.2012


TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINTA CIVILA NR. 5738/CA

Sedinta publica din data de 24.10.2012

Completul compus din:

PRESEDINTE : V. T.-judecator

GREFIER : N. M.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cererii formulate in baza legii contenciosului administrativ formulata de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIUL BRASOV, PRIN PRIMAR in contradictoriu cu paratele CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI si CAMERA DE CONTURI A JUDETULUI BRASOV, avand ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

La apelul nominal facut in sedinta publica , la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din data de 17.10.2012, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea in cauza pentru data de 24.10.2012.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de fata:

Prin Sentinta Civila nr. 147/F/27.06.2012, Curtea de Apel Brasov a declinat in favoarea Tribunalului Brasov competenta de solutionare a cererii de suspendare a executarii Deciziei nr. 14/05.03.2012, cauza fiind inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 7288/62/2012. Prin intampinarea formulata in dosarul Curtii de Apel Brasov, Curtea de Conturi a Romaniei a solicitat respingerea cererii de suspendare, nefiind indeplinite conditiile impuse de art. 14 din LCA.

Deliberand asupra cererii de suspendare formulate de catre reclamanta, instanta retine urmatoarele:

Prin Decizia nr. 14/2012 punctul II 1 lit . a si b Camera de Conturi Brasov a dispus in sarcina ordonatorului principal de credite aplicarea unor masuri privind stabilirea intinderii prejudiciilor si recuperarea acestora prin plata, in anul 2010, a sporului de dispozitiv si a primei de vacanta.

Potrivit prevederilor art. 15 al. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant, pentru motivele prevazute la art. 14 si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond, iar „in acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei”, prevederile art. 14 alin. 2-7 aplicandu-se in mod corespunzator.

In ce priveste conditiile in care se poate dispune anularea unui act administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede ca „in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond”, alin. 2-7 ale acestei norme instituind dispozitii procedurale obligatorii de solutionare a cererii.

Prin urmare, din analiza textului legal antementionat rezulta ca, pentru suspendarea executarii unui act administrativ, este necesar a fi intrunite cumulativ mai multe conditii: pe langa realizarea procedurii prealabile – conditie indeplinita in speta, existenta unui caz bine justificat si iminenta producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenita.

In sensul legii, cazurile bine justificate reprezinta acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului  administrativ, iar paguba iminenta consta in  prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public (astfel cum se prevede in art. 2 lit. t si s din Legea nr. 554/2004) .

Motivele invocate de reclamant in sustinerea cererii de suspendare vizeaza aspecte legate de fondul cauzei – faptul intervenirii unei legi noi, favorabile reclamantului, care are in vedere tocmai ipoteza de fata, Legea nr. 84/2012, ce l-ar exonera de plata oricarei sume – si sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa asupra legalitatii actului administrativ, astfel ca se circumscriu notiunii de „caz bine justificat”, prevazut de lege.

Fata de inscrisurile aflate la dosar, instanta constata ca punerea in executare a deciziei contestate ar produce o paguba iminenta in patrimoniul reclamantului prin perturbarea grava a activitatii acesteia in cazul punerii in executare a actelor contestate raportat la cuantumul sumelor contestate, iar posibilele consecinte negative s-ar rasfrange nu doar asupra patrimoniului sau, ci si asupra tertilor (angajati, cetateni).

Sustinerile paratei in sensul ca prin decizia atacata se recomanda doar stabilirea intinderii prejudiciului, potrivit art. 31 alin. 1 si 3 din Legea nr. 271/2008, nu sunt intemeiate.

Prin dispozitivul deciziei atacate, se dispune ca reclamantul sa ia masurile necesare pentru stabilirea intinderii prejudiciilor constatate si recuperarea acestuia, precum si pentru recalcularea obligatiilor bugetare, iar termenul de aducere la indeplinire a masurilor dispuse era de 11 05 2012 . Acest termen s-a implinit in prezent, astfel ca decizia ar putea fi oricand pusa in executare.

Potrivit art. 62 lit. b din Legea nr. 94/1992, constituie abatere si se sanctioneaza cu amenda civila egala cu salariul de la 2 pana la 5 luni (al persoanei din vina careia nu au fost duse la indeplinire masurile stabilite) neindeplinirea masurilor dispuse in temeiul prevederilor art. 45 (Curtea de Conturi cere suspendarea din functie, in conditiile legii, a persoanelor acuzate de savarsirea unor abateri grave cu caracter financiar, constatate in urma controalelor sau a auditurilor efectuate, pana la solutionarea definitiva a cauzelor in care sunt implicate).

De asemenea, potrivit art. 64, nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii si a neurmaririi de conducerea entitatii a masurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Prin urmare, faptul nepunerii in executare a deciziei contestate si neluarea masurilor dispuse de Curtea de Conturi, nerecuperarea prejudiciilor de catre reclamant antreneaza, in temeiul legii, obligatoriu, raspunderea penala a persoanei din vina careia nu au fost duse la indeplinire masurile stabilite. In aceste conditii, apare evident faptul ca decizia atacata nu are un simplu caracter de recomandare, iar masurile dispuse de catre parata sunt obligatorii.

Ca urmare , este indeplinita si cea de-a doua conditie legala prevazuta pentru admiterea cererii de suspendare solicitate, masura provizorie solicitata de reclamant fiind intemeiata pe imprejurarea ca punerea in executare a actelor contestate ar crea acestuia un prejudiciu iminent.

De altfel, posibilitatea suspendarii actelor administrative este consacrata si in actele emise de organismele europene in conditii similare cu reglementarea cuprinsa in Legea nr. 554/2004. Astfel, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privitoare la protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativa prevede ca principiu posibilitatea conferita celui ce se considera vatamat de a solicita suspendarea executarii unui act administrativ, suspendare pe care instanta o va acorda atunci cand, in raport de ansamblul circumstantelor si intereselor, apreciaza ca executarea actului administrativ ar fi de natura a crea pagube semnificative, dificil de reparat si cand exista si argumente juridice valabile fata de regularitatea actului emis.

Prin urmare, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 14 alin. 1, 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare formulata de reclamanta apare ca fondata, urmand a fi admisa. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite  cererea formulata de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIUL BRASOV in contradictoriu cu paratele CAMERA DE CONTURI A JUDETULUI BRASOV cu sediul in Municipiul Brasov, str. P. E., nr.x, jud. Bxv si  CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, cu sediul in B., Str. L. T., nr. x, Sector x

Dispune suspendarea executarii Deciziei nr.14/05.03.2012 punctul II 1 lit . a si  b emisa de parata Camera de Conturi a Jud. Brasov si a Incheierii nr. 92/31 05 2012  emisa de Curtea  de  Conturi a Romaniei pana la solutionarea irevocabila a actiunii in contencios administrativ-fiscal avand ca obiect anularea acestor acte.

Cu recurs in  5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 24. 10. 2012.

 PRESEDINTE,GREFIER ,

 V. T.  N. M.

red.TV/26.10.2012

dact.NM/29.10.2012

5 ex.