Nulitate absolută act juridic. calitate procesuală activă

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.975 C.civ., întrucât reclamantul nu are calitatea de creditor al celor doi vânzători, pârâţii N.R. D. şi N. H. M.,  dar, faţă de celelalte temeiuri de drept invocate şi  de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, aceasta nu justifică admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active întrucât cauzele de nulitate absolută a actelor juridice pot fi invocate de orice persoană care justifică un interes legitim.

Interesul reclamantului în promovarea prezentei acţiuni este evident, desfiinţarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare având drept consecinţă reintrarea imobilelor în patrimoniul debitorului său, N.O., putând astfel face obiectul executării silite indirecte imobiliare pentru satisfacerea creanţei sale.

În consecinţă, instanţa urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului precum şi pe aceea a lipsei interesului, argumentată prin aceea că s-a declanşat deja urmărirea silită prin poprire a debitorului său, fiind deja înfiinţată poprirea pe pensia acestuia, întrucât creditorul este liber să aleagă calea de executare, putând opta pentru una sau alta sau putând să exercite toate formele de executare. (sentinţa civilă nr.4396/ 03.06.2004)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti la data de 06.11.2003, sub nr.10913/2003 reclamantul W.G. a chemat în judecată pe pârâţii N.R.D., N.H.M., D.T., U.N., U.A şi  G.S.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună constatarea nulităţii absolute a actului juridic intitulat „act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare” autentificat sub nr. 3644/13.08.2002 şi a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3646/13.08.2002 şi, respectiv, 4504/09.10.2002, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, se arată că prin sentinţa civilă nr. 1228/18.12.1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 1347/1998, definitivă prin decizia civilă nr. 235/16.09.1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin decizia nr. 2875/19.09.2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Civilă, numitul  O.N. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 444.000.000 lei reprezentând contravaloarea în lei la data pronunţării a sumei de 100.000 DM.

Urmărind fraudarea intereselor creditorului, reclamant în cauza de faţă, debitorul O.N. a înstrăinat nepoţilor săi N.R.D. şi N.H.M., toate bunurile sale imobile, contractele de vânzare-cumpărare fiind anulate prin sentinţa civilă nr. 4266/26.04.2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului – decizia civilă nr. 2029/A/18.10.2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi irevocabilă  - decizia civilă şi irevocabilă – decizia civilă nr. 182/R/24.01.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă.

După rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în frauda intereselor sale, reclamantul a solicitat executarea silită imobiliară asupra bunurilor situate în patrimoniul debitorului său, formându-se dosarul de executare nr. 78/2003 al B.E.J. „D.D.C.”În dosarul de executare s-au depus actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se cere a fi constatată şi care au fost încheiate între părţi după ce instanţa de fond pronunţase hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între O.N. şi O.A. în calitate de vânzători şi N.H.M., N.R.D şi N.A.  în calitate de cumpărători.

Susţine reclamantul că actele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi sunt nule absolut deoarece la momentul perfectării lor vânzătorii nu mai aveau calitatea de proprietari iar cumpărătorii au fost şi ei de rea-credinţă, scopul urmărit fiind acela de a-l împiedica să-şi realizeze creanţa.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 948, 966, 968 şi 975 C.civ.

Alăturat cererii de chemare în judecată s-au depus la dosar, în copie certificată conform dispoziţiilor art. 112 alin. (2) C.pr.civ., procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 11.08.2003, sentinţa civilă nr. 1228/18.12.1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. 1347/1998, decizia nr. 2875/19.09.2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Civilă, Sentinţa civilă nr. 4266/26.04.2002 pronunţată de Judecătoria sector 2, decizia civilă nr. 2029A/18.10.2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă; decizia civilă nr. 182/24.01.2003 pronunţată de C.A.B. – Secţia a III-a Civilă; act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3644/13.08.2002; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/13.08.2002; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4504/09.10.2002.

Pârâta G.S.M., prin întâmpinarea formulată în termen legal, a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4504/9.10.2003, reprezentând titlul său de proprietate, întrucât cauza de anulabilitate invocată se sprijină pe anularea unor acte juridice anterioare şi pe prejudicierea sa, acestea constituind motive de nulitate relativă şi, ca orice cauză de nulitate relativă, nu pot fi invocate decât de  părţile contractante.

Arată pârâta că a fost de bună-credinţă la încheierea actului, neavând cunoştinţă despre existenţa litigiilor dintre reclamant şi pârâţii Nagi, nu l-a cunoscut pe vânzător decât după anunţul din ziar privind vânzarea apartamentului şi că în situaţia creată reclamantul are la rândul său o culpă întrucât nu a luat măsuri pentru indisponibilizarea bunurilor aparţinând debitorului său.

Pârâţii U.N. şi U.A., prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 07.01.2004, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului motivat de faptul că nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/13.08.2002; se invocă drept cauză de nulitate absolută pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti într-o cauză în care pârâţii U. nu au  fost parte, nu există un raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi dobândirea de către pârâţii U., cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, a unei suprafeţe de teren, interesul legitim al reclamantului trebuie să se manifeste în raport de persoana vânzătorului N.R.D..

Şi pârâţii U. invocă buna-credinţă la încheierea contractului şi arată că reclamantul va trebui să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii pauliene, respectiv frauda debitorului, complicitatea la fraudă a terţului dobânditor şi cauzarea unui prejudiciu creditorului.

În data de 12.02.2004 s-a depus la dosar întâmpinare şi de către pârâtul N.R.D., acesta invocând excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului reclamantului şi necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti deoarece cauza vizează un imobil din judeţul Ilfov, competenţa teritorială aparţinând Judecătoriei Buftea.

Ca apărare de fond, pârâtul Nagi Riduan Daniel arată că imobilul a fost vândut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, nu au existat interdicţii ori hotărâri definitive care să interzică vânzarea, nu are calitatea de debitor al reclamantului  şi bunul înstrăinat era în circuitul civil, fiind în proprietatea sa.

Pârâţii N.H.M. şi D.T. nu au depus întâmpinare şi, deşi legal citaţi, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi preciza poziţia faţă de acţiune.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul N.H.M., procedura de citare s-a îndeplinit în condiţiile art. 95 C.pr.civ. întrucât, deşi pârâtul N.R.D. a învederat instanţei că acesta nu are domiciliul în ţară ci în Yemen (afirmaţie susţinută de relaţiile comunicate de S.E.I.P. – Serviciul Paşapoarte, potrivit cărora N.H.M. are statut de cetăţean român, cu domiciliul în Yemen) nu a indicat domiciliul acestuia ci o cutie poştală.

Realitatea susţinerilor pârâtului N.R.D., privind faptul că fratele său nu se află în ţară, a fost contestată de reclamant, acesta solicitând relaţii suplimentare privind intrările şi ieşirile din ţară ale pârâtului N.H.M., la dosar fiind depusă adresa Secţiei 8 Poliţie din care rezultă că pârâtul a intrat în România la data de 17.09.2003 şi până la data de 17.01.2004 acesta nu ieşise din ţară.

Excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 2 în soluţionarea pricinii au fost puse în discuţia părţilor la termenul din data de 18.03.2004 şi respectiv 22.04.2004, pârâtul N. renunţând la susţinerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant; excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti a fost respinsă de instanţă pentru motivele reţinute în încheierea de şedinţă de la 22.04.2004.

În dovedirea susţinerilor reciproce, părţile au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu, probe încuviinţate de instanţă la termenul din 22.04.2004.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1228/18.12.1998, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.2875 pronunţată la 19.09.2000 de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Civilă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul W. G. în contradictoriu cu pârâţii N.S. şi N.O., aceştia  fiind obligaţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 444.000.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit şi la 20.300.000 lei cheltuieli de judecată.

La 10.09.1998, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3884, soţii N.O. şi N.A. au vândut pârâtului N. H. M. apartamentul nr.50 din Bucureşti, str. C.M. nr.237, bl.45, sc.1, et.8, sector 2, compus din 3 camere şi dependinţe, iar la data de 02.10.1998, prin contractul autentificat sub nr.4210, au vândut pârâtul N. R. D., căsătorit cu N. A., imobilul situat în comuna M.V., jud.Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 4725 m.p. şi construcţia existentă pe acesta.

Prin sentinţa civilă nr.4266/26.04.2002 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.9858/2001, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi anularea recursului ca netimbrat, s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în timpul procesului finalizat  prin sentinţa civilă nr.1228/18.12.1998, soţii N. au înstrăinat  pârâţilor N. H. M. şi N. R. D., nepoţii lor, fiii codebitoarei N. S.,  cele 2 imobile pe care le aveau în patrimoniu, cu intenţia vădită de a-şi crea o stare de insolvabilitate pentru a-l împiedica pe reclamantul-creditor W. G. să-şi realizeze creanţa.

În timp ce litigiul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, dosar nr.4670/2002,  pentru soluţionarea apelului declarat de apelanţii pârâţi N.O., N. A., N. H.M., N. R. D. şi N. A., cele două imobile sunt din nou înstrăinate pârâţilor D. T., U. N., U. A. şi G. S.M. prin  contractele autentificate sub nr.3644/13.08.2002, 3646/13.08.2002, 4504/09.10.2002, primele două având ca obiect imobilul din comuna M.V. iar cel de-al treilea având ca obiect apartamentul nr.50 din Bucureşti, str.C.M.nr.237, bl.45, sc.1, et.8, sector 2.

Promovând prezenta acţiune de constatare a nulităţii absolute a acestor contracte de vânzare-cumpărare, reclamantul a invocat dispoziţiile art.948, 966, 968 şi 975 C.civ. susţinând nevalabilitatea celor trei acte juridice pentru ilicitatea cauzei.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.975 C.civ., întrucât reclamantul nu are calitatea de creditor al celor doi vânzători, pârâţii N.R. D. şi N. H. M.,  dar, faţă de celelalte temeiuri de drept invocate şi  de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, aceasta nu justifică admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active întrucât cauzele de nulitate absolută a actelor juridice pot fi invocate de orice persoană care justifică un interes legitim.

Interesul reclamantului în promovarea prezentei acţiuni este evident, desfiinţarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare având drept consecinţă reintrarea imobilelor în patrimoniul debitorului său, N.O., putând astfel face obiectul executării silite indirecte imobiliare pentru satisfacerea creanţei sale.

În consecinţă, instanţa urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului precum şi pe aceea a lipsei interesului, argumentată prin aceea că s-a declanşat deja urmărirea silită prin poprire a debitorului său, fiind deja înfiinţată poprirea pe pensia acestuia, întrucât creditorul este liber să aleagă calea de executare, putând opta pentru una sau alta sau putând să exercite toate formele de executare.

În ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului din comuna M.V., judeţul Ilfov,  prin cele două acte juridice din data de 13.08.2202, fiind realizată mai întâi dezmembrarea  suprafeţei de teren de 4.725 m.p. în două loturi – primul, în suprafaţă de 3.516,90 m.p. teren şi construcţie, vândut pârâtului D. T.şi cel de-al doilea - în suprafaţă de 999, 51 m.p., vândut pârâţilor U. N. şi U. A., instanţa reţine că este nulă absolut, cele două contracte de vânzare-cumpărare fiind încheiate cu încălcarea interdicţiei de înstrăinare prevăzută de art.15 alin.(1) din Legea nr.54/1998, potrivit căruia „sunt interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanţele judecătoreşti, pe tot timpul soluţionării acestor litigii".

Sancţiunea încălcării acestor dispoziţii legale este prevăzută la alin.(2) al textului de lege, unde se dispune că „înstrăinările încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule” şi că  „ nulitatea va fi constatată de către instanţa judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate şi a procurorului”.

 Cât priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4504/09.10.2002 , încheiat între pârâţii N.H.M. şi  G.S.M., pentru apartamentul nr. 50 din Bucureşti, str.C.M. nr.237, bl.45, sc.1, et.8, sector 2, instanţa reţine că prin  probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada relei credinţe a cumpărătoarei, în sensul că, în cunoştinţă de cauză, a  convenit cu vânzătorul transmiterea dreptului de proprietate asupra  bunul altuia, situaţie în care s-ar fi putut reţine ilicitatea cauzei.

Astfel, în timp ce reclamantul nu a probat existenţa conivenţei frauduloase între părţile actului şi nici măcar existenţa vreunei relaţii între vânzător şi cumpărătoare, pârâta G. a făcut dovada susţinerilor privind faptul că a aflat din ziar, de la anunţurile de mică publicitate, despre oferta de vânzare, la dosar fiind depuse paginile din publicaţia în care au apărut anunţuri în data de 9 septembrie 2002 şi 18 septembrie 2002

La momentul încheierii convenţiei nu era notată nici o interdicţie de înstrăinare asupra imobilului şi, aşa cum rezultă din cuprinsul contractului,  au fost verificate registrele de sarcini şi evidenţele fiscale, la vânzare fiind prezentat certificatul de sarcini nr.1650/09.10.2002 eliberat de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi certificatul fiscal nr.109.793 /2002,  cumpărătoarea efectuând toate verificările  ce-i stăteau în putinţă pentru a stabili dacă  vânzătorul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.

Faţă de cele reţinute, instanţa va admite numai în parte acţiunea, constatând nulitatea absolută  a înstrăinărilor privind imobilul din comuna M.V., judeţul Ilfov, şi respingând cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 50 din Bucureşti, str. C.M. nr.237, bl.45, sc.1, et.8, sector 2.

Având în vedere faptul că acest litigiu a fost generat de reaua-credinţă de care au dat dovadă cei doi vânzători care încă din anul 1998, de când au devenit proprietarii imobilelor pe care ulterior le-au înstrăinat, au urmărit  să-l împiedice pe reclamant să-şi realizeze creanţa pe care acesta o are faţă de mama şi unchiul lor, prin declaraţiile referitoare la inexistenţa litigiilor cu privire la imobilele vândute comportamentul lor intrând în sfera ilicitului penal, instanţa va reţine numai culpa procesuală a pârâţilor N.R.D. şi N.H. M. şi, în conformitate cu dispoziţiile art.274-277 C.proc.civ. va dispune obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 319.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Domenii speta

Spete similare