SENTINŢA CIVILĂ nr. 4606 din 10.12.2009-pretenţii
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 22.01.2008, sub nr. xx, reclamanta xx a chemat în judecată pe pârâta xx , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 48814 lei cu titlu de contravaloare reparaţii imobil, 13.316,99 lei cu titlu de contravaloare daune aferente perioadei septembrie 2005-decembrie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 14.11.2003, prin contractul nr.95 din 04.12.2003, înregistrat la xx sub nr.11032 din 05.12.2003, aceasta din urmă a închiriat în oraşul xx, str. xx nr.1 un spaţiu în suprafaţă de 118 mp pe care urma să-l folosească ca birouri pentru Administraţia Finanţelor publice Roznov. Durata acestui contract era de 5 ani, începând cu data de 01.01.2004, cu o chirie lunară de 94 euro, echivalent în lei, inclusiv TVA. Acest contract a fost modificat potrivit actului adiţional nr.56 din 21.10.2004, înregistrat la DGFP sub nr.8551 din 26.10.2004 prin care s-a majorat suprafaţa închiriată la 139,1 mp, dar şi chiria lunară echivalentă, la 139,81 lei începând cu data de 01.11.2004.
La data de 24.08.2005, din culpa exclusivă a chiriaşului, în spaţiul închiriat de acesta s-a produs un incendiu care, practic a distrus în totalitate spaţiul închiriat.
Prin adresa nr.506 din 02.08.2006, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a comunicat reclamantei, la solicitarea acesteia, că detaşamentul de pompieri xx a intervenit la stingerea incendiului produs la data de 24.08.2005 din str. xx nr.1, oraşul xx, unde îşi desfăşura activitatea AFP Roznov. Cauzele producerii incendiului stabilite cu probabilitatea cea mai mare au fost: sursa probabilă de aprindere-ţigara; mijlocul care putea produce aprinderea-ţigara; împrejurarea determinantă-fumatul; condiţii care au favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului-prezenţa în cantităţi mari de material combustibil sub formă de hârtie, carton, lemn, depozitate în arhivă, cât şi observarea şi anunţarea cu întârziere a incendiului.
Ulterior acestui eveniment, au fost demarate discuţii cu reprezentanţii DGFP Neamţ şi AFP Roznov care au promis că vor demara lucrări pentru aducerea spaţiului în starea anterioară producerii incendiului.
Reclamanta a mai precizat că atât incendiul în sine cât şi intervenţia pompierilor au afectat întreaga clădire, iar nu numai spaţiul efectiv închiriat pârâtei şi, cu toate că promis remedierea avariilor, pârâta nu s-a ţinut de promisiune.
În urma procedurii concilierii directe ce a avut loc între părţi, s-a încheiat procesul verbal nr.296 din 05.03.2007 prin care părţile au convenit ca lucrările de readucere a clădirii în situaţia anterioară producerii incendiului din 24.08.2005 să fie efectuate de DGFP, iar până la data de 07.03.2007 specialiştii în construcţii din partea ambelor părţi urmând a stabili categoriile de lucrări şi volumul acestora. Până la data de 16.03.2007 urmau să se stabilească de asemenea, data finalizării lucrărilor şi recepţia finală.
În baza devizului de lucrări din 15.02.2007, prezentat pârâtei la data de 16.03.2007, aceasta s-a angajat ca până la data de 25.09.2007 să efectueze lucrările respective. Până în prezent însă, pârâta nu a demarat lucrările de mai sus, din discuţii reieşind că Ministerul Finanţelor nu le va aproba până când nu se va pronunţa o hotărâre judecătorească în acest sens.
Conform acestui deviz de lucrări, contravaloarea reparaţiilor este în cuantum de 48819 lei la care se adaugă daune în valoare de 13.316,99 lei reprezentând contravaloarea chiriei lunare pentru 27 de luni (septembrie 2005-decembrie 2007) de 139,81 euro, echivalent în lei şi în continuare până la achitarea integrală a reparaţiilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 Cod civil.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 3105,76 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, certificat de înregistrare, contractul de închiriere nr.95 din 04.12.2003, actul adiţional nr.56 din 21.10.2004, adresa nr.506 din 02.08.2006 emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al Judeţului Neamţ, notificarea adresată pârâtei în vedere concilierii directe din 20.02.2007 însoţită de confirmarea de primire, proces verbal de conciliere directă din data de 05.03.2007, devizul de lucrări din data de 15.02.2007.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivare, a arătat că în urma incendiului din data de 24.08.2005, DGFP Neamţ a întreprins toate demersurile pentru determinare cauzelor şi aflarea vinovatului, inclusiv prin sesizarea penală ce a făcut obiectul dosarului nr.3418/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, soluţionat prin clasare.
În cadrul anchetei desfăşurate s-a întocmit şi un deviz pentru reparaţiile necesare se efectua pentru refacerea imobilului de către o firmă specializată, SC RMB Construct SRL, valoarea acestora fiind stabilită la suma de 6053 lei (inclusiv TVA) în luna septembrie 2005.
Întrucât pârâta este o instituţie finanţată de la bugetul statului, neavând alocate fonduri la capitolul cheltuieli cu acest scop, în pofida intervenţiilor efectuate la ordonatorul principal de credite, Ministerul Economiei şi Finanţelor, reparaţiile nu au putut fi efectuate până la această dată.
Cu prilejul concilierii directe ce a avut loc la data de 05.03.2007, reclamanta a prezentat un deviz de reparaţii de 48.814 lei întocmit de SC MSG Grim Construct SRL Piatra Neamţ, la cererea sa, solicitând plata acestei sume. Aşa cum se arată în procesul verbal întocmit la acea dată, s-a convenit ca lucrările de reparaţii să fie efectuate de societate pârâtă după o reevaluare a naturii şi cuantumului acestora, devizul în discuţie rămânând doar orientativ.
Cu prilejul acelei discuţii nu s-a pus problema altor daune, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei invocate. În privinţa fondului cererii, pârâta a învederat că valoarea pretinsă pentru efectuarea reparaţiilor s-a întocmit la iniţiativa reclamantei aşa încât pârâtei nu îi este opozabil felul şi volumul lucrărilor cuprinse care oricum sunt mult exagerate faţă de constatările de după producerea incendiului. Reparaţiile nu au fost efectuate, iar suma pretinsă nu are caracter cert.
Începând cu luna septembrie 2005, contractul de închiriere a încetat de fapt, imobilul fiind administrat de proprietar, iar eventualele deteriorări ulterioare incendiului, datorate neluării măsurilor de conservare de către acesta, nu sunt imputabile pârâtei. Pentru motivul încetării contractului de închiriere, pârâta a mai susţinut că nu s-ar justifica obligarea sa la plata sumelor solicitate cu titlu de capete subsidiare de cerere, obligaţia sa de plată a chiriei nemaiexistând.
În susţinerea poziţiei sale, pârâta a depus la dosar, în copie, adresa nr.4233 din 25.05.2007, planşe fotografice, invitaţie la conciliere directă şi proces verbal din 16.09.2005, deviz de construcţii întocmit de SC RMB Construct SRL, rezoluţia pronunţată în dosarul nr.3418/P/2005 al parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, adresa nr.22528 din 30.08.2005 a IPJ Neamţ, adresa nr.7902 din 30.08.2005, adresa nr.1256 din 30.08.2005, adresa nr.7906 din 16.09.2005.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii învederând că între părţi s-a încheiat un contract de închiriere ce are natură civilă, iar nu comercială, iar răspunderea pârâtei este una delictuală.
Prin încheierea de şedinţă din data de 06.05.2008, instanţa a respins excepţia prematurităţii cererii, iar în temeiul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, a încuviinţat probele cu înscrisuri şi cu expertiză construcţii, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile în dezlegarea pricinii.
La dosar a fost depus raportul de expertiză construcţii întocmit de expertul Nicolae Ionel (filele 74-82), obiecţiunile formulate de reclamantă fiind respinse.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Între părţile litigante s-a încheiat contractul de închiriere nr.95 din 04.12.2003 prin care reclamanta s-a obligat să asigure folosinţa unui spaţiu în suprafaţă de 118 mp situat în oraşul xx, str. xx nr.1, judeţul Neamţ ce urma să fie utilizat de pârâtă pentru desfăşurarea activităţii. Durata contractului a fost stabilită pentru 5 ani, începând cu data de 01.01.2004, cuantumul chiriei fiind de 94 euro pe lună, în echivalent lei la data plăţii, inclusiv TVA. Contractul de mai sus a fost modificat prin actul adiţional nr.56 din 21.10.2004, suprafaţa închiriată fiind convenită la 139,1 mp, iar chiria lunară, începând cu data de 01.11.2004, la suma de 139,81 euro.
În decursul derulării raporturilor contractuale, respectiv la data de 24.08.2005, în spaţiul închiriat descris mai sus s-a produs un incendiu. În privinţa culpei în producerea acestui eveniment, din probatoriul administrat instanţa reţine că vina aparţine chiriaşului. În acest sens, sunt de menţionat atât adresa nr.506 din 02.08.2006 emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ, cât şi corespondenţa şi negocierile purtate între părţi privind remedierea avariilor rezultate în urma producerii incendiului.
Sub primul aspect, din adresa menţionată anterior, reiese că detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ a intervenit la stingerea incendiului produs la data de 24.08.2005 din str. xx nr.1, oraşul xx, unde îşi desfăşura activitatea AFP Roznov. Cauzele producerii incendiului stabilite cu probabilitatea cea mai mare au fost: sursa probabilă de aprindere-ţigara; mijlocul care putea produce aprinderea-ţigara; împrejurarea determinantă-fumatul; condiţii care au favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului-prezenţa în cantităţi mari de material combustibil sub formă de hârtie, carton, lemn, depozitate în arhivă, cât şi observarea şi anunţarea cu întârziere a incendiului.
Sub al doilea aspect, în cadrul discuţiilor purtate de părţi, în considerarea proceselor verbale încheiate în cadrul negocierii directe şi chiar a poziţiei procesuale ce rezultă din cuprinsul întâmpinării, pârâta a recunoscut practic că vina în producerea incendiului din data de 24.08.2005 îi aparţine. În acest sens, a urmărit să afle care este persoana fizică vinovată de producerea incendiului conform rezoluţiei pronunţată în dosarul nr.3418/P/2005 al parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi s-a adresat ordonatorului principal de credite, Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru a obţine suma de bani necesară despăgubirii reclamantei, dar fără succes.
Aşadar, sub aspectul culpei în producerea incendiului ce a afectat imobilul aparţinând reclamantei nu sunt discuţii în plus de făcut, instanţa reţinând că pârâta este cea în culpă.
Divergenţe apar însă cu privire la cuantumul sumei datorate ca urmare a pagubelor suferite de reclamantă atât în privinţa celor aferente pagubei efectiv suferite prin degradarea imobilului, cât şi a celor derivate din acestea.
În mod evident, în urma incendiului, imobilul a fost serios afectat, necesitând o serie de reparaţii. Instanţa reţine, că prin intermediul unor societăţi specializate, fiecare dintre părţi a întocmit un deviz de lucrări privind costurile necesare refacerii spaţiului în discuţie. Astfel, SC MSG Grim Construct SRL, angajată de reclamantă, a estimat costurile la suma de 48.814 lei, iar SC RMB Construct SRL, angajată de pârâtă, a stabilit valoarea acestora la suma de 6053 lei. În privinţa acceptării de către pârâtă a devizului de lucrări întocmit de reclamantă, instanţa nu poate reţine o asemenea susţinere de vreme ce, chiar pe ultima filă a acestui deviz că acesta rămâne cu titlu orientativ, pârâta angajându-se doar ca până la data de 25.09.2007 să efectueze remedierile spaţiului.
Ca tare, în cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate, din cuprinsul raportului întocmit de expertul Nicolae Ionel rezultând că valoarea totală a lucrărilor necesare pentru aducerea spaţiului în situaţia anterioară producerii incendiului este de 19.305,27 lei. Acest raport a fost contestat de către reclamantă, aceasta solicitând în principal anularea sa. Pentru motivele expuse în încheierea din data de 19.02.2009 instanţa a respins excepţia anulării raportului întocmit, considerând că nu există motive pentru refacerea lucrării. În acest sens, instanţa apreciază că lucrarea este complet şi elaborat întocmită, că pentru reţinerea cantităţilor de materiale şi a costului manoperei a fost folosit un program specializat în elaborarea devizelor de lucrări, fiind determinată valoarea actualizată a acestora, expertul precizând că devizul întocmit de societatea de construcţii angajată de reclamantă este unul orientativ care nu s-a realizat în baza unor măsurători exacte, ci pe cantităţi estimative.
În consecinţă, instanţa va reţine că prejudiciul referitor la refacerea spaţiului este în cuantum de 19.305,27 lei, urmând să oblige pârâta la plata acestei sume.
Cât priveşte capetele subsecvente de cerere, instanţa le apreciază de asemenea fondate. Astfel, pârâta este datoare a repara în integralitate prejudiciul produs. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens) suferit ca urmare a producerii incendiului, respectiv contravaloarea reparaţiilor necesare aducerii spaţiului în starea anterioară datei de 24.08.2005, dar şi beneficiul nerealizat de cel prejudiciat (lucrum cesssans). Beneficiul nerealizat este reprezentat în cauza de faţă de contravaloarea chiriei de care reclamanta a fost lipsită şi va fi lipsită până la aducerea spaţiului în starea anterioară producerii evenimentului. Solicitarea sa a fost aceea de a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 13.316,99 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului pentru perioada septembrie 2005, luna ulterioară producerii incendiului, decembrie 2007, luna anterioară introducerii prezentei cereri, calcul fiind realizat prin înmulţirea chiriei stabilite de 139,81 euro cu numărul de luni cuprinse în perioada sus amintită.
Instanţa va înlătura apărările pârâtei cu privire la capetele subsecvente de cerere, dat fiind că practic, în perioada de la producerea incendiului şi până la aducerea spaţiului în starea anterioară producerii acestuia, reclamanta este lipsită de posibilitatea folosirii sale şi obţinerii unor venituri. Faptul că din septembrie 2005 au încetat raporturile de închiriere din cauza evenimentului pentru care este responsabilă pârâta nu justifică exonerarea sa de la răspunderea pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, inclusiv a beneficiului nerealizat. Oricum, aşa cum reiese din contractul încheiat, raporturile de închiriere dintre părţi s-ar fi derulat până la data de 01.01.2009, dar au încetat din culpa pârâtei. Tot din culpa pârâtei, spaţiul nu poate fi folosit nici în prezent şi nici pentru viitor, până la realizarea reparaţiilor necesare. Aşa încât instanţa apreciază ca întemeiate capetele accesorii de cerere şi va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 13.316,99 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă spaţiu pentru perioada septembrie 2005-decembrie 2007, urmând să dispună de asemenea obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 139,81 euro lunar cu acelaşi titlu începând cu luna ianuarie 2008 şi până la achitarea integrală a reparaţiilor, aşa cum a solicitat reclamanta.
Toate aceste obligaţii se impun atât în temeiul contractului încheiat, cât mai cu seamă în temeiul principiilor răspunderii civile delictuale care impun, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, repararea integrală a prejudiciului suferit.
În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa v obliga pârâta, ca parte în culpă procesuală să plătească, în raport de soluţionarea dată capătului principal de cerere, în parte cheltuielile de judecată, respectiv suma de 2189 lei reprezentând parte din timbraj şi onorariul pentru expertiza întocmită în cauză.
Judecătoria Roșiori de Vede
CHIRII
Curtea de Apel Galați
Modificare contract de închiriere
Curtea de Apel București
Prelungirea de drept a contractului de închiriere conform OUG nr.40/1999 opereaza pâna la încheierea contractului de închiriere, dar nu mai mult decât prelungirea de drept acordata prin lege.
Judecătoria Galați
Discriminare cauzată de trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului.
Judecătoria Caransebeș
Pretenţii