Ordonanţa de netrimitere în judecată neatacată de partea vătămată. Posibilitatea reţinerii cauzei spre judecare.

Ordonanţa de netrimitere în judecată neatacată de partea vătămată.

Posibilitatea reţinerii cauzei spre  judecare.

Art.278/1 alin.8 lit. c Cod procedură penală

În lipsa plângerii împotriva  ordonanţei procurorului de netrimitere în

judecată formulată de partea vătămată, instanţa nu putea reţine cauza  spre

rejudecare sub acest aspect şi nici să pună în mişcare acţiunea penală

împotriva  inculpaţilor  pentru o infracţiune săvârşită faţă de  această parte

vătămată.

(Decizia penală nr.627/R/22.10.2009)

Prin sentinţa penală nr.280/04.11.2008 pronunţată de Judecătoria

Curtea de Argeş, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infr.prev.de art.192

alin.1 şi 2  Cod penal, întrucât în noaptea de 25 martie 2006, în jurul orelor 1,00,

după ce fraţii gemenii Ţ.A.S. şi Ţ.T.V. (copiii vărului lui Ţ.G.şi Ţ.I.) au asigurat

porţile din fier forjat ale vilei cu o bară antiruliu găsită în garajul de la demisol, au

pătruns fără drept în locuinţa lui Ţelinoiu Gheorghe care era nefinalizată, iar de aici,

trecând pe terasa comună a celor două locuinţe de la etaj, au pătruns în camera de

zi a locuinţei soţilor Ţ.I. şi Ţ. V., forţând uşa din aluminiu dinspre terasă cu un corp

metalic. Ajunşi aici, după ce au căutat câtva timp, inculpaţii Ţ. au găsit şi au sustras

din locuinţă o cameră video ,,Panasonic M -3500”, două boxe de calculator şi un

telefon mobil marca ,,Samsung”. Valoarea bunurilor furate a fost estimată de părţile

vătămate la 2600 lei.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel inculpaţii

apreciind-o ca nelegală şi netemeinică, cu motivaţia că se impune achitarea lor,

deoarece nu ei sunt persoanele care au sustras respectivele bunuri din locuinţele

părţilor civile şi, pe cale de consecinţă, să fie respinsă şi acţiunea civilă.

Tribunalul Argeş, prin decizia penală nr.33 din 12 februarie 2009, a

respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Ţ .A.S . şi Ţ. T .V..

apreciindu-se  că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi în

raport de aceasta, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, care au criticat-o

pentru  nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.627/R/22.10.2009 pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti, au fost admise recursurile declarate de inculpaţii Ţ.A.S. şi Ţ.T.V.

A casat  decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr.280 din 4

noiembrie 2008, precum şi încheierea din 17 octombrie 2007 pronunţate de

Judecătoria Curtea de Argeş şi, printre altele, a înlăturat din încheierea menţionată

dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor pentru

infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal-parte

vătămată Ţ.G.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată fiecărui

inculpat în pedepsele componente de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea

prev.de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal, respectiv infracţiunea prev.de art.208 alin.1

Cod penal combinat cu art.209 alin.1 lit., a, g şi i Cod penal.

A înlăturat condamnarea fiecărui inculpat de 3 ani închisoare pentru

infracţiunea de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal în dauna

părţii vătămate Ţ.G..

Pentru a pronunţa această decizie, curtea reţine că prin ordonanţa

nr.449/P/2006 din 7 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de

Argeş, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul dispoziţiilor art.11

pct.1 lit.b, art.10 lit.b/1 Cod pr.penală şi art.18/1, respectiv art.91 Cod penal, faţă

de învinuiţii Ţ.A.S. şi Ţ.T.V., cercetaţi pentru infracţiunile prevăzute de art.192

alin.2 şi art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, aplicându-li-se acestora

sancţiunea cu caracter administrativ în cuantum de câte 1000 lei pentru fiecare

învinuit.

Impotriva învinuiţilor formulaseră plângere atât Ţ.V. şi Ţ.I., cât şi

fratele acestuia din urmă, Ţ.G., însă, în preambulul ordonanţei s-au reţinut ca şi

persoane vătămate doar Ţ.V. şi Ţ.G., doar acestora comunicându-li-se ordonanţa

conform dovezilor existente la dosarul de urmărire penală.

Impotriva acestei rezoluţii au formulat plângere la procurorul ierarhic

superior părţile vătămate Ţ.V. şi Ţ.I., însă, prin rezoluţia nr.65/II/2/2007 din 20

februarie 2007, plângerile lor au fost respinse ca neîntemeiate, soluţie care le-a fost

comunicată.

Impotriva rezoluţiei primului procuror, au formulat plângere, de

asemenea,  doar Ţ.V. şi Ţ.I., pe de o parte, iar, pe de altă parte, au formulat

plângere învinuiţii Ţ. A.S. şi Ţ. T. V., plângere ce a făcut, iniţial, obiectul dosarului

nr.845/216/2007 al Judecătoriei Curtea de Argeş, ce a fost conexat la data de 13

iulie 2007 la dosarul nr.635/216/2007 în care se judecau plângerile părţilor

vătămate.

Prima instanţă, prin încheierea din 17 octombrie 2007, a admis

plângerea formulată de petenţii Ţ.V. şi Ţ.I. împotriva ordonanţei procurorului din 7

februarie 2007, a desfiinţat în parte acea ordonanţă cu privire la intimaţii Ţ. A. S. şi

Ţ. T. V. şi a reţinut cauza spre judecare. În rest a menţinut soluţia procurorului cu

privire la intimatul D. L., pentru care se dispusese neînceperea urmăririi penale şi a

respins ca nefondată plângerea formulată de învinuiţii Ţ. A.S. şi Ţ. T. V. împotriva

aceleiaşi ordonanţe.

In continuare, în încheiere, se precizează că instanţa „pune în mişcare

acţiunea penală împotriva inculpaţilor Ţ.A.S. şi Ţ.T.V., pentru săvârşirea infracţiunii

de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal, parte vătămată fiind

Ţ.G. şi a infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 combinat cu art.209

alin.1 lit.a,g, i Cod penal, părţi vătămate fiind Ţ. V. şi Ţ. I..

Curtea consideră că, în lipsa plângerii împotriva ordonanţei

procurorului de netrimitere în judecată formulată de către partea vătămată Ţ. G.,

instanţa nu putea să reţină cauza spre judecare sub acest aspect şi nici să pună în

mişcare acţiunea penală faţă de cei doi inculpaţi pentru o infracţiune săvârşită faţă

de această parte vătămată. Aceasta deoarece art.278/1 Cod pr.penală, stabileşte

implicit limitele judecării plângerii întemeiată pe acest text de lege, atunci când se

referă la persoanele care se citează la judecată în alin.4, în care se indică expres că

este citată doar persoana care a făcut plângerea, ceea ce exclude desfăşurarea unei

judecăţi şi faţă de alte părţi vătămate care nu s-au dovedit a fi nemulţumite de

soluţia procurorului.

Aceleaşi limite sunt impuse şi de textul alin.9 al aceluiaşi articol, care

prevede că, în situaţia identică celei de speţă, în care se dă eficienţă cazului prevăzut

în alin.8 lit.c, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se

referă alin.1. In consecinţă, actul de sesizare nu este încheierea din 17 octombrie

2007, prin care, în mod greşit, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva

inculpaţilor pentru infracţiunea de violare de domiciliu, ce are ca parte vătămată pe

Ţ. G., ci  ar fi putut fi plângerea acestuia, care, însă, nu a fost formulată, aspect pe

care l-a confirmat această parte vătămată şi în faţa instanţei de recurs.

Chiar dacă procesul penal s-a desfăşurat în toate etapele sale,

efectuându-se cercetarea în fond, apel şi recurs, în limitele stabilite prin încheierea

menţionată, aceasta este supusă controlului judiciar odată cu hotărârea fondului.

Constatându-se că ea încalcă regulile referitoare la sesizarea instanţei, stabilind un

cadru procesual mai larg decât cel posibil a fi determinat în funcţie de plângerile

persoanelor care au atacat ordonanţa procurorului, curtea va constata incidenţa

cazului de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.2 Cod pr.penală. Urmează, deci,

ca decizia, sentinţa şi încheierea din 17 octombrie 2007, să fie casate sub acest

aspect, înlăturându-se dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale pentru

infracţiunea de violare de domiciliu care are drept parte vătămată pe Ţ.G.

Urmează ca, pentru infracţiunea de violare de domiciliu reţinută în

ceea ce priveşte pe partea vătămată Ţ.G., pentru care ordonanţa procurorului,

conform celor expuse anterior, nu putea fi supusă controlului judecătorului (în lipsa

plângerii acestei părţi vătămate adresată instanţei de judecată), să se menţină soluţia

procurorului de scoatere de sub urmărire penală şi sancţiunea administrativă

aplicată inculpaţilor prin ordonanţă.

Inlăturându-se dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale pentru

această infracţiune în care este parte vătămată Ţ.G., consecinţa directă este

înlăturarea condamnării inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art.192 alin.2

Cod penal, după descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată

pentru ambele infracţiuni, fără a se face nici un fel de judecată de vinovăţie pentru

această faptă.

Domenii speta

Spete similare