Recurs. Motive invocate numai pe latura civilă.
Este nefondat recursul formulat de partea civilă care vizează
numai latura civilă a cauzei în procesul penal, întrucât nu se încadrează în motivele
de casare stabilite prin dispoziţiile art.385/9 Cod procedură penală.
(Curtea de Apel Piteşti – decizia penală
nr.389/R din 1 iulie 2008)
Prin sentinţa penală nr.58 din 6 februarie 2007, pronunţată de
Judecătoria Câmpulung, mai mulţi inculpaţi au fost condamnaţi pentru
infracţiunea prev. de art.97 alin.3 şi 4 din Codul silvic, la pedepse pentru
care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art.86/1
Cod penal, pe diferite termene de încercare.
In baza art.86/3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata
termenului de încercare, inculpaţii să se prezinte, lunar, la poliţia din
localitatea de domiciliu şi să respecte prevederile de la lit.b, c şi d acelaşi
articol.
De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, către
partea civilă la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi
fiecare inculpat în parte la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pe timp de
noapte, inculpaţii au pătruns pe proprietatea părţii civile, au tăiat mai
mulţi arbori şi au sustras materialul lemnos în valoarea sumei de 5.000 lei.
Impotriva sentinţei au formulat apel inculpaţii, care a fost
admis prin decizia penală nr.87 din 17 aprilie 2008, s-a desfiinţat în parte
sentinţa, în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică pentru toţi
inculpaţii, în infracţiunea prev. de art.32 alin.1,3, 4 din O.U.G.
nr.96/1998 şi art.98 alin.1,3, 4 rap. la art.97 alin.4 lit.a din Legea
nr.26/1996, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Au fost condamnaţi inculpaţii la pedepse rezultante de câte 3
ani, menţinându-se aplicarea prevederilor art.86 şi urm. Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de apel a respins
pretenţiile părţii civile, reţinând că materialul lemnos tăiat a fost confiscat
de la inculpaţi, în momentul în care aceştia au fost surprinşi în pădure.
Impotriva deciziei a formulat recurs partea civilă, invocând
faptul că nu i s-a adus la cunoştinţă concluziile raportului de expertiză
tehnică, fapt ce a condus la imposibilitatea formulării de obiecţiuni.
In continuare, partea civilă a criticat decizia şi sub aspectul
faptului că a înlăturat obligarea inculpatului la plata prejudiciului material.
Prin decizia penală nr.389/R din 1 iulie 2008, pronunţată de Curtea de
Apel Piteşti, s-a respins ca nefondat recursul părţii civile, reţinându-se că
acesta vizează numai latura civilă a cauzei, aspecte care nu se încadrează
în motivele de casare stabilite expres prin dispoziţiile art.385/9 Cod
pr.penală.
Curtea de Apel Pitești
OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA – RECURS ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA AVÂND CA OBIECT ÎNCETAREA ACESTEI MĂSURI. INADMISIBILITATE.
Judecătoria Câmpulung
Fara titlu
Curtea de Apel Pitești
Prin acţiunea înregistrată la data de 13.06.2008, contestatorul P.C. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.7/11.02.2008 emisă de societatea intimată S.C. IATSA Platforma Ştefăneşti S.A., solicitând anularea acesteia ca fiind nel...
Judecătoria Pitești
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/jud%5Fpit/practica_instanta.asp
Judecătoria Brașov
CALIFICAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII. COMPETENTA INSTANTEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV DE A SOLUTIONA CEREREA PRIVIND OBLIGAREA UNIVERISTATII SA ELIBEREZE DIPLOME DE LICENTA