Constată că, la data de 22.04.2008, reclamantul s.s.a., în numele şi pentru membrii de sindicat r.c.m., t.c., g.c., t.m., s.p.m., m.v., v.l.e., a.a., b.m., c.l., i.a.i., n.m., a.s.m., p.e. a chemat în judecată pe pârâtul s.s.s.m. pentru a fi obli...

Constată că, la data de 22.04.2008, reclamantul S.S.A., în numele şi pentru

membrii de sindicat R.C.M., T.C., G.C., T.M., S.P.M., M.V., V.L.E., A.A., B.M., C.L., I.A.I., N.M.,

A.S.M., P.E. a chemat în judecată pe pârâtul S.S.S.M. pentru a fi obligat să le plătească

acestora despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să

beneficieze pe perioada 2005-2008 conform art.23 din O.U.G. nr.115/2004, cu modificările

ulterioare la valoarea actualizată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii Sindicatul a arătat că reclamanţii sunt salariaţi în cadrul

cabinetelor medicale din şcoli şi grădiniţe, subunităţi aflate în structura organizatorică a

S.S.S.M..

S-a susţinut că deşi reclamanţii au desfăşurat activitate în perioada 2005-

2008 nu le-au fost acordate tichetele de masă potrivit O.U.G. nr.115/2004, cu modificările

ulterioare, conform Legii nr.142/1998.

Potrivit art.188 alin.1 din Legea nr.95/2006 spitalele sunt instituţii publice

finanţate integral din venituri proprii.

Art.23 din O.U.G. nr.115/2004 cu modificările ulterioare prevede că

personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţat integral din venituri proprii realizate prin

sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă,

fără a condiţiona sursele prin care unele subunităţi aflate în structura acestor unităţi primesc

anumite fonduri, respectiv de la bugetul de stat, singura condiţie impusă fiind aceea ca

beneficiarul să fie încadrat într-o unitate sanitară publică finanţată integral din venituri proprii,

fără a delimita locul său de muncă în cadrul unităţii angajatoare.

Serviciile medicale acordate de către cabinetele medicale din şcoli şi

grădiniţe integrate spitalelor teritoriale se suportă din fondul de asigurări sociale de sănătate

conform art.1 alin.2 din Ord.M.S. nr.653/2001.

La data de 9.01.2009 pârâtul S.O.S.S.M. a formulat cerere de chemare în

garanţie a M.S.P.prin reprezentantul său în teritoriu A.S.P.A. pentru ca, în cazul în care va

cădea în pretenţii, să fie obligat chematul în garanţie la virarea acestor sume, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii pârâtul a invocat prevederile H.G. nr.529/2002 privind

finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua M.S.P. cheltuielile de personal pentru

salariaţii ce îşi desfăşoară activitatea în cabinete medicale şcolare şi stomatologice din grădiniţe,

şcoli şi din unităţile de învăţământ superior se realizează de la bugetul de stat.

Pârâtul a achitat toate drepturile de personal aprobate în Bugetul de venituri

şi cheltuieli alocat şi aprobat de A.S.P.A.. Pentru articolul bugetar 10.02 „tichete de masă” nu a

existat prevedere bugetară şi în consecinţă nu au fost efectuate cheltuieli cu această destinaţie.

La data de 23.01.2009, D.S.P.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a

M.F.P. şi a M. S. pentru următoarele considerente:

M.F.P. este, prin Legea bugetului de stat, cea mai înaltă autoritate

legislativă a ţării, stabileşte volumul veniturilor şi a structurii acestora, dar şi al cheltuielilor pe

destinaţii pe fiecare ordonator principal de credite pentru bugetul de stat.

M.S. este ordonatorul principal de credite şi avizează bugetul de venituri şi

cheltuieli al D.S.P. potrivit prevederilor art.4 pct.49 din H.G. nr.862/2006 privind organizarea şi

funcţionarea M.S..

Totodată, Ord.M.S.P. nr.880/2006 privind aprobarea Regulamentului de

Organizare şi Funcţionare al Autorităţii de Sănătate Publică Judeţene şi a structurii

organizatorice a acestei autorităţi prevede la art.4 alin.1că „activitatea financiară a autorităţii de

sănătate publică judeţene se desfăşoară pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de

Ministerul Sănătăţii Publice, în condiţiile legii”. 

D.S.P.A. a depus la dosar întâmpinare în raport de disp.art.115 Cod

procedură civilă prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie având în

vedere lipsa raportului juridic dintre reclamant şi chematul în garanţie.

În speţă, S.O.S.S.M. are calitatea de angajator, iar reclamanţii de salariaţi

potrivit art.10 din Codul muncii, aceştia din urmă prestând muncă în schimbul salariului în baza

unui contract individual de muncă.

În conformitate cu Ordinul M.S.P. nr.880/2006 nu intră în atribuţiile acestei

instituţii acordarea drepturilor de natură salarială ale personalului din unităţile spitaliceşti.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât

potrivit art.1 din O.M.S. nr.653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi

studenţilor „asistenţa medicală şi stomatologică a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor se asigură

în cabinetele medicale şi stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior

înfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unităţi, integrate în

structura spitalelor teritoriale şi finanţate de la bugetul de stat.

Salariaţii ale căror drepturi sunt finanţate de la bugetul de stat nu

beneficiază de tichete de masă.

Acestora le sunt aplicabile dispoziţiile legilor bugetelor de stat în raport de

care „în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare

inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii

publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii nu se pot aproba sume

pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această

destinaţie”.

Chiar în art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 se arată că „tichetele de masă se

acordă în limita prevederilor bugetelor de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru

unităţile din sectorul bugetar şi în limita  bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii,

pentru celelalte categorii de angajatori.”

Art.16 lit.c din HG 5/1999 privind Normele de aplicare ale Legii 142/1998

„este interzis salariatului comercializarea tichetelor de masă în schimbul unor sume de bani”,

motiv pentru care acordarea sumelor de bani drept contravaloare a tichetelor de masă

contravine legii.

Prin întâmpinarea depusă de M.F.P. s-a invocat excepţia inadmisibilităţii

cererii de chemare în garanţie motivat de faptul că temeiul unei cereri de chemare în garanţie

trebuie să îl constituie obligaţia de garanţie ce îi revine chematului în garanţie în baza legii sau a

contractului ori a unei obligaţii de restituire, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

Între M.F.P.şi D.S.P.A. nu există nicio obligaţie de garanţie, opinia pârâtei

referitoare la competenţele legislative ale M.F.P. fiind eronată..

Creditele bugetare anuale sunt repartizate prin legea bugetară şi actele

normative de rectificare bugetară.

În conformitate cu art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002privind finanţele

publice „ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul

propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt

ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit

legii.”

Conform dispoziţiilor H.G. nr.386/2007 şi ale Legii nr.500/2002 M.F.P.are în

domeniul finanţelor publice doar atribuţii în derularea procesului legislativ prin întocmirea

proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

Prin sentinţa civilă nr.1081/CM/1 iulie 2009, Tribunalul Argeş, Secţia civilă a

admis acţiunea formulată de reclamant, în numele şi pentru membrii de sindicat şi a obligat

pârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.01.2005-

31.12.2008, omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert Stănescu

Gheorghe, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

Au fost admise cererile de chemare în garanţie a Ministerul Sănătăţii

Publice, formulate de către pârât şi D.S.P.A..

A fost obligat chematul în garanţie M.S.P., prin D.S.P.A. să vireze pârâtului

fondurile necesare achitării drepturilor băneşti menţionate.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a M. F.P. şi a fost obligat

pârâtul să plătească Sindicatului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

În raport de disp.art.137 Cod procedură civilă, instanţa a analizat cu

prioritate excepţiile invocate la termenul de judecată din 25.06.2009.

Reclamanţii sunt salariaţi în cadrul cabinetelor medicale din şcoli şi

grădiniţe, subunităţi aflate în structura organizatorică a S.S.S.M..

Acordarea tichetelor de masă personalului din unităţile sanitare a fost

reglementată de O.U.G. nr.115/2004 care prevede în art.23 că începând cu data intrării în

vigoare a ordonanţei, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral din

venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de

tichete de masă.

H.G. nr.529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din

reţeaua M.S.F. prevede într-adevăr că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua

M.S.F. se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurări sociale

de sănătate şi din alte venituri potrivit anexei hotărârii.

Aceeaşi hotărâre prevede la art.3 care sunt activităţile finanţate de la

bugetul de stat şi anume programele naţionale de sănătate, expertizarea, proiectarea şi

consolidarea unor construcţii , modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor sanitare

existente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea de diagnostic curativă şi de

reabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii de muncă.

Reiese aşadar că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul de stat,

serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţi

de învăţământ superior finanţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste

unităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit Ord. 653/2001 al M.S.,

art.1 alin.2 din fondul de asigurări sociale de sănătate. 

Este de reţinut de asemenea, că art.23 din O.U.G. nr.115/2004 prevede că

beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţi sanitare publice finanţate integral

din venituri proprii fără a face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde-şi desfăşoară

activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.

Mai mult decât atât, în contractul colectiv de muncă la nivel e ramură

sanitară valabil pe perioada 2005-2007 şi înregistrat sub nr.2678/14/12.12.2005 este prevăzută

obligaţia angajatorului de a acorda tichete de masă potrivit Legii nr.142/1998 în raport de

prevederile legale stipulate pentru unităţi finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetul

asigurărilor sociale.

Acordarea tichetelor de masă numai salariaţilor care-şi desfăşoară

activitatea efectiv în cadrul spitalului contravine atât contractului colectiv de muncă la nivel de

ramură sanitară cât şi O.U.G. nr.115/2004.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtului potrivit căreia acordarea unor sume

de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă contravine legii întrucât acestea nu pot

fi comercializate, deoarece sunt admisibile cu titlu de despăgubiri datorate culpei angajatorului

pentru neacordarea lor la termen.

În consecinţă, în raport de cele menţionate prezenta acţiune s-a reţinut ca

fiind întemeiată şi a fost admisă ca atare.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs

D.S.P.A., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,

după cum urmează:

- prima instanţă nu a ţinut cont de susţinerea recurentei-pârâte în sensul

admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că intimaţii-reclamanţi nu

au raporturi de muncă cu recurenta, aceasta având numai rol de intermediar între M.S. şi

S.O.S.S.M.;

- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că intimaţilor-reclamanţi le

sunt aplicabile HG nr.529/2002, în sensul că unităţile în care lucrează intimaţii-reclamanţi sunt

finanţate de bugetul de stat şi nu din venituri proprii, situaţie faţă de care trebuia să se ia în

considerare faptul că în prezent nu există venituri pentru acordarea tichetelor de masă, situaţie

evidenţiată şi de Decizia nr.297/2002 pronunţată de Curtea Constituţională;

- în cazul în care, totuşi, ar fi fost admisă acţiunea prima instanţă trebuia să

se pronunţe pe acordarea tichetelor şi nu a contravalorii lor.

Intimaţii-reclamanţi au formulat o întâmpinare prin care au solicitat

respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că, potrivit art.188 din Legea nr.95/2006,

spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, iar dispoziţiile art.23 din OUG

nr.115/2004 precizează că personalul încadrat în unităţile sanitare beneficiază lunar de 20 de

tichete de masă, fără a preciza sursele de finanţare, singura condiţie fiind aceea ca personalul

să fie încadrat într-o unitate sanitară.

În plus, acest drept este reglementat prin Contractul Colectiv de Muncă şi a

Legii nr.142/1998, iar susţinerea de a acorda concret tichete de masă nu poate fi luată în

considerare atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, fiind legală acordarea contravalorii

acestora.

Referitor la pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a recurentei-pârâte

se precizează de către intimaţii-reclamanţi că aceasta a fost chemată în judecată în calitate de

ordonator de credite.

Intimatul-pârât S.O.S.S.M. a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, precizându-se că această parte nu ar fi trebuit să fie

chemată în judecată, deoarece finanţarea se asigură de către M.S.P.prin recurenta-pârâtă, sens

în care intimata-pârâtă consideră că trebuie să achite doar plata drepturilor salariale.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea va constata că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Referitor la prima critică, prin care se invocă de către recurenta-pârâtă

excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe considerentul că nu există raporturi de muncă între

recurentă şi intimaţii-reclamanţi, se reţine de către Curte că instanţa de fond a respins această

excepţie nu pentru considerentul că ar exista raporturi de muncă între cele două părţi, ci pentru

faptul că recurenta-pârâtă are calitatea de ordonator secundar de credite, calitate pe care, de

altfel, o şi recunoaşte în cuprinsul acestei critici prin invocarea faptului că are rol de intermediar

între M.S. şi S.O.S.S.M..

Cum finanţarea se asigură, într-adevăr, de către M.S.P., care are calitatea

de ordonator principal de credite, pe cale de consecinţă a şi fost admisă cererea de chemare în

garanţie a acestei instituţii.

HG nr.529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din

reţeaua M.S.F., prevede, într-adevăr, că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua

M.S.se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat, din bugetul fondului de asigurări sociale

de sănătate şi din alte venituri, potrivit anexei acestei hotărâri. Aceeaşi hotărâre prevede la art.3

care sunt activităţile finanţate de la bugetul de stat şi anume: programele naţionale de sănătate,

expertizarea, proiectarea şi consolidarea unor construcţii, modernizarea, transformarea şi

extinderea construcţiilor sanitare existente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea de

diagnostic curativă şi de reabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii de

muncă.

Reiese, aşadar, că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul de

stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice, din grădiniţe, şcoli şi

unităţi de învăţământ superior, înfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din

aceste unităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit Ordinului

nr.653/2001 al M.S., art.1 alin.2, din fondul de asigurări sociale de sănătate.

Este de reţinut, de asemenea, că art.23 din OUG nr.115/2004, prevede că

beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţile sanitare publice, finanţate integral

din venituri proprii, fără a se face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde îşi

desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.

 Deşi intimaţii-reclamanţi au invocat raport juridic de muncă cu pârâtul

S.O.„S.S.”M. acesta din urmă a susţinut la instanţa de fond că reclamanţii nu pot beneficia de

prevederile art.23 din OUG nr.115/2004, în raport de dispoziţiile pct.1.11 din Anexa 1 la HG

nr.529/2002, potrivit cărora cabinetele medicale în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară

activitatea sunt finanţate integral de la bugetul de stat, afirmaţie total gratuită faţă de

considerentele arătate anterior.

De asemenea, dreptul la tichete de masă este reglementat prin art.139 din

Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, care prevede

obligaţia imperativă a angajatorului să acorde acest drept potrivit Legii nr.142/1998.

Potrivit dispoziţiilor art.188 din Legea nr.95/2006 „Spitalele publice sunt

instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei

financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile

medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse conform legii”.

Singura condiţie pentru a beneficia de tichetele de masă este aceea a

încadrării într-o unitate sanitară  publică, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate

juridică, nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura

organizatorică a unităţii sanitare publice.

Din punct de vedere constituţional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga şi

nu poate modifica o lege, iar actele  normative în materie sunt unitare în reglementările

privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă

dreptul comun în materie, respectiv cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile de

servicii la nivel naţional.

Nici legile bugetului de stat  nu contravin acestor reglementări aplicabile

domeniului sanitar, deoarece acestea prevăd că instituţiile finanţate integral din venituri proprii

(cum este situaţia spitalelor) sunt excluse din categoria instituţiilor publice în bugetele cărora nu

sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Contractul colectiv de muncă reprezintă legea părţilor, iar pârâta, la

momentul negocierii şi încheierii acestui act, avea cunoştinţă despre prevederile legale în

materie, asumându-şi obligaţia de acordare a tichetelor, obligaţie care trebuie respectată.

Culpa pârâtei rezidă şi în inactivitatea sa, care nu a făcut niciun demers în

vederea obţinerii de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiei, care se întregeşte şi cu aceea de a

face orice în vederea îndeplinirii acesteia întocmai.

Dispoziţiile legale ulterioare de natură a modifica situaţia juridică referitoare

la dreptul de acordare a tichetelor de masă îşi produc efecte juridice numai în măsura în care ar

exista un raport de proporţionalitate între suspendarea acestor drepturi şi interesul general pe

care legiuitorul l-a urmărit prin edictarea normelor ce interziceau aprobarea sumelor de acordare

a tichetelor de masă.

Neexistând un raport de proporţionalitate care să justifice limitarea dreptului

salariaţilor la acordarea tichetelor de masă nu pot fi privaţi de acest drept legalmente dobândit în

patrimoniul fiecăruia.

Dreptul salariaţilor potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă de a

li se acorda tichete de masă reprezintă un drept de creanţă care se poate înscrie în noţiunea de

bunuri într-o accepţiune largă aşa cum este reglementată de dispoziţiile art.474 Cod civil

referitoare la bunurile mobile.

Potrivit art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului, oricine are dreptul să-i fie respectată proprietatea asupra bunurilor sale,

restrângerea acestui drept absolut putând să se dispună numai pentru cauze de utilitate publică,

cu respectarea condiţiilor legale, precum şi a principiilor generale ale dreptului internaţional.

Existenţa dreptului salariaţilor de a primi tichete de masă este incontestabilă

aşa cum s-a mai afirmat, astfel că, de acest drept nu puteau fi privaţi decât pentru o cauză de

utilitate publică, respectându-se în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul lor

particular de a păstra dreptul şi interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazul

de faţă, o suspendare a executării lui ca urmare a nealocării sumelor necesare prin legile

bugetului de stat.

Nerespectarea principiului proporţionalităţii este contrară prevederilor

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la apărarea dreptului de proprietate, motiv

pentru care în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legale, evocate de către

recurentă se pot aplica în cauză, ele fiind contrare normelor de drept internaţional ce urmează

să fie aplicate cu prioritate.

Nefondată este şi susţinerea că trebuiau acordate în concret tichete de

masă, atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, iar obligarea la contravaloarea acestora este

singura soluţie legală, reţinându-se culpa nejustificată a intimatei-pârâte referitoare la omisiunea

acordării acestora în termenul prevăzut de lege.

Faţă de cele arătate mai sus Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 şi 316 Cod

procedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat

de recurenta-pârâtă.

24. Relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la

protecţie împotriva şomajului; în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiile

sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1.

Art.64 din Codul muncii

Legea nr.76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Potrivit art.64 din Codul muncii, angajatorul poate dispune

concedierea salariatului după notificarea cazului către A.T.O.F.M.

Textul art.64 nu are în vedere situaţia concedierii pentru motive care

nu ţin de persoana salariatului, fie că este vorba de o concediere individuală sau de una

colectivă, de unde ar rezulta că într-o atare situaţie angajatorul nu are obligaţia propunerii

altor locuri de muncă vacante sau, în caz contrar, de a solicita sprijinul A.T.O.F.M..

O asemenea soluţie ar fi însă contrară spiritului dispoziţiilor legislaţiei

muncii. Nu ar fi logic ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică ori

necorespundere profesională să se ofere un alt loc de muncă, or, după caz, să se

intervină la A.T.O.F.M., iar pentru desfiinţarea locului de muncă, pentru motive care nu ţin

de persoana salariatului, să nu se procedeze la fel.

De altfel, dispoziţiile Codului muncii se completează cu cele ale

C.C.M.U.N.N., care prevede, atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate, a

se comunica fiecărui salariat dacă i se oferă sau nu un loc de muncă.

De asemenea, se completează şi cu cele ale Legii nr.76/2002 privind

asigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, potrivit cărora, în cadrul

restructurării activităţii care conduce la modificarea substanţială a numărului şi structurii

profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia de a înştiinţa A.T.O.F.M. În practica

judiciară s-a apreciat că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiile sale

trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează

şi pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.

Astfel s-a decis că obligaţia respectivă este prealabilă desfacerii

contractului, încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire atrage nulitatea acelei măsuri.

Cum intimata-recurentă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a notifica situaţia

la A.T.O.F.M., în mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia de încetare a

contractului de muncă a contestatoarei este lovită de nulitate absolută.

(Decizia civilă nr. 397/R-CM/09 Martie 2010)

Domenii speta

Spete similare