Decesul unei părţi în timpul procesului se dovedeşte cu certificatul de deces. Calitatea de moştenitor se probează cu acte de stare civilă sau certificat de calitate de moştenitor, nefiind suficientă simpla afirmaţie a părţii potrivnice în acest sens, în lipsa oricăror alte probe.
Instanţa este obligată, în baza rolului activ, să facă verificări prin care să stabilească dacă persoana chemată în judecată în calitate de moştenitor al părţii decedate are sau nu această calitate.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 183/A/9 decembrie 2010
Prin cererea de întoarcere a executării înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub 45/107/2005 (număr în format vechi 5346/20005) reclamantul M.F.P. a chemat în judecată pârâtul A.M. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12.967.532.432 lei reprezentând despăgubiri civile şi cheltuieli de execuţie .
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia civila nr.1905/A/07.12.2004 Curtea de Apel a obligat reclamanta din prezentul dosar la plata sumei de 12.740.343.432 lei despăgubiri civile.
Având in vedere caracterul definitiv si executoriu al deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Finanţelor Publice a plătit suma de 12.967.532.432 lei reprezentând: 12.740.343.432 lei despăgubiri civile si 227.189.000 lei cheltuieli de execuţie.
Prin Decizia civila nr.6164/08.07.2005 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie au fost admise recursurile declarate de paraţi împotriva deciziei nr.1905/A din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia , modificată decizia recurată in sensul respingerii apelului declarat de recurentul AM, împotriva sentinţei civile nr.626/03 decembrie 2003 a Tribunalului Alba , pe care a menţinut-o.
Având in vedere că prin decizia instanţei de recurs nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare se apreciază că in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 404 indice 2 alin 3 Cod procedura civila.
Prin sentinţa civilă nr. 592/2010 Tribunalul Alba a respins excepţia prematurităţii introducerii cererii de întoarcere a executării , invocată de pârâtul A.M. – în prezent decedat – succedat de A.C., a admis acţiunea civilă de întoarcere a executării formulată de reclamantul M.F.P. împotriva pârâtului A.M. - succedat de A.C. şi în consecinţă a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 12.967.532.432 lei ( ROL ) cu titlu de întoarcere a executării despăgubirilor civile şi cheltuielilor de judecată din dosarul execuţional nr. 872/2005 al B.E.J. B.T. , reţinând că întrucât prin decizia instanţei de recurs nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 404 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă în care se precizează că " dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. 1 şi 2, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii".
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul A.C. prin care a solicitat admiterea apelului şi, în principal, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea apelului se arată, printre alte motive de apel, că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală deoarece apelantul nu are calitate de succesor al defunctului A.M. Nu rezultă din motivare, după cum nu rezultă nici din dispozitiv, cum a stabilit instanţa calitatea sa de succesor, în condiţiile în care la dosar nu s-a depus nicio dovadă în acest sens. Totodată pârâtul nu a fost citat la judecarea în fond a cauzei.
Curtea, analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei atacate, a admis apelul declarat de pârâtul A.C. împotriva sentinţei civile nr.592/2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.45/107/2005 ( nr. în format vechi 5346/2005) şi a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe, Tribunalul Alba, reţinând ca fiind întemeiat motivul de apel referitor la faptul că în cauză nu există vreo dovadă a faptului că pârâtul este moştenitorul defunctului A.M.
Mai întâi este de reţinut faptul că la dosar nu există dovada decesului lui A.M. Decesul nu se prezumă, nu se afirmă, astfel că simpla afirmaţie a avocatului părţii că clientul pe care îl reprezintă a decedat nu este suficientă în lipsa certificatului de deces, singurul act care face dovada decesului unei persoane.
Doar după depunerea acestui act la dosar, trebuie stabilit cine are calitatea de succesor al defunctului, deoarece nu este permis ca o instanţă să oblige o persoană decedată să plătească o sumă de bani.
În dispozitivul sentinţei instanţa fondului a obligat pârâtul defunct să plătească suma de bani menţionată în hotărâre. Or este cunoscut că o dată cu decesul unei persoane încetează toate obligaţiile acesteia, obligaţii care, în condiţiile legii, pot fi preluate de moştenitorii care au acceptat moştenirea.
De aceea este necesar să se facă dovada, cu acte de stare civilă sau certificat de moştenitor, a calităţii de moştenitor a celui ce preia obligaţiile defunctului, nefiind suficient să aibă calitatea de succesibil.
Aceste dovezi lipsesc de la dosar, instanţa fondului neavând nici măcar copia certificatului de naştere sau a cărţii de identitate a celui introdus în cauză în calitate de moştenitor, introducerea acestuia în cauză făcându-se la simpla susţinere a reclamantului, dublată probabil de existenţa aceluiaşi nume de familie al celor doi.
Pe de altă parte, la dosar, nu există titlul executoriu care stă la baza întoarcerii executării.
Având în vedere cele menţionate, Curtea a admis apelul declarat de către pârâtul A.C. împotriva sentinţei civile nr. 592/2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.45/107/2005 urmând ca în rejudecare, instanţa de fond să solicite depunerea la dosar a deciziei nr.6164/8.07.2005 pronunţată de Î.C.C.J., a certificatului de deces al lui A.M., a dovezilor referitoare la calitatea de moştenitor a pârâtului A.C. sau a altor persoane care au această calitate, respectiv cine a acceptat succesiunea lăsată de defunct, şi în funcţie de acestea, dacă va fi cazul, va avea în vedere apărările formulate de A.C. pe fondul cauzei referitoare la compensare şi imposibilitatea întoarcerii executării, respectiv restituirea cheltuielilor de executare.
Judecătoria Podu Turcului
Succesiune
Judecătoria Însurăței
ANULARE TITLU DE PROPRIETATE
Tribunalul Satu Mare
Partaj judiciar
Judecătoria Tulcea
iesire din indiviziune
Curtea de Apel Oradea
LEGEA NR. 10/2001. PERSOANĂ ÎNDREPTĂŢITĂ PENTRU ACORDAREA DE MĂSURI REPARATORII. DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ. art. 4 al.3 din Legea nr. 10/2001 art. 659, 669 – 679 Cod civil