Reîncredinţare minor spre creştere şi educare. Criterii.

Prin sentinţa civilă nr.265/15.01.2007 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr.1840/196/2006 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta B.S.  în contradictoriu cu pârâtul B.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.A. solicitând reîncredinţarea spre creştere şi educare a minorului B.M.A., ns. 14.01.2001 şi stabilirea unei pensii de întreţinere pentru acesta, motivat de faptul că înţelegerea sa cu pârâtul a fost ca minorul să locuiască împreună cu acesta la domiciliul mamei reclamantei, iar din luna aprilie 2006 pârâtul a schimbat domiciliul minorului.

Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art.44 Codul familiei şi faptul că luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredinţat trebuie să aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice care să demonstreze că menţinerea copilului minor la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice şi morale. Chiar o schimbare parţială a condiţiilor care, în ansamblu, au determinat ca încredinţarea copilului să se facă unuia dintre părinţi nu trebuie să atragă neapărat şi revenirea asupra măsurii, cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca măsura luată în interesul superior al  minorului să fie menţinută.

Instanţa a concluzionat că din probele administrate nu a rezultat o asemenea schimbare care să afecteze interesul minorului, reţinând în acest sens că martorii audiaţi şi referatele de anchetă socială au atestat că minorul are o dezvoltare corespunzătoare alături de pârât şi de actuala sa concubină, se înţelege bine cu aceasta şi cu fiica acesteia, este bine îngrijit. În perioadele de timp cât pârâtul este  plecat din localitate în interes de serviciu de supravegherea minorului se ocupă părinţii pârâtului sau concubina acestuia, interesul minorului fiind suficient protejat, neputându-se impune pârâtului să nu-şi desfăşoare activităţile profesionale specifice, fiind de asemenea în interesul minorului şi obţinerea de venituri necesare creşterii acestuia.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel în termenul prevăzut de lege, susţinând că hotărârea este dată cu o greşită interpretare a probelor.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că instanţa de fond nu putea verifica dacă s-au schimbat condiţiile avute în vedere la încredinţarea minorului, atât timp cât la momentul divorţului părţilor încredinţarea minorului s-a făcut prin acordul lor, iar condiţiile care s-au modificat sunt cele din înţelegerea verbală a părţilor, ca minorul să locuiască la bunica maternă.

În plus, instanţa de fond trebuia să stabilească, în interesul superior al copilului, care dintre părinţi oferă condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea sa, iar din punct de vedere al condiţiilor de locuit şi al posibilităţilor materiale 

s-a dovedit că interesul minorului este ca acesta să fie încredinţat mamei.

De asemenea, a mai arătat că principalul motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii este acela că acţiunile pârâtului au o influenţă nefastă asupra psihicului minorului, traumatizându-l prin forţarea acestuia să rupă legăturile afective fireşti cu mama sa, astfel că încredinţarea către tată devine o  măsură care nu mai este în interesul minorului.

Prin decizia civilă nr.22/2008 a Tribunalului Brăila s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii cererii de reîncredinţare a minorului către mama sa. A fost obligat pârâtul să plătească lunar suma de 400 lei cu titlu de întreţinere şi 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa această decizie s-au reţinut următoarele :

După cum reiese din sentinţa de divorţ, măsura încredinţării minorului către pârâtul intimat a fost dispusă avându-se în vedere că de la data despărţirii în fapt a părţilor minorul s-a aflat în grija tatălui, care îi oferă condiţii optime de creştere şi educare la domiciliul părinţilor săi.

Ca urmare, apare ca nefondată susţinerea apelantei cum că instanţa de fond nu putea verifica dacă s-au schimbat condiţiile avute în vedere la încredinţarea minorului.

În ce priveşte însă concluziile instanţei de fond referitoare la interesul minorului, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate criticile apelantei.

Astfel, tribunalul a constatat că în mod greşit s-a reţinut că nu sunt elemente care să ateste cu certitudine că interesul superior al minorului ar fi afectat de conduita pârâtului, deoarece în analizarea acestui interes instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi planul afectiv al dezvoltării copilului, respectiv posibilitatea ca acesta să aibă legături fireşti, apropiate nu numai cu tatăl, ci şi cu mama sa.

Ori, după ce nu a mai locuit cu pârâtul la bunica maternă, minorul nu a mai fost ataşat de reclamantă, arătându-se timorat în prezenţa ei, iar acest comportament a fost indus de modul în care pârâtul răspundea la încercările reclamantei de a-l vedea pe minor. 

Faţă de această constatare şi ţinând seama că minorul este la vârsta când începe să conştientizeze primele amintiri şi când echilibrul său afectiv este în plină formare, tribunalul a apreciat că rămânerea minorului în grija pârâtului ar afecta iremediabil relaţiile fireşti cu mama sa.

Totodată, tribunalul a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că interesul minorului este suficient protejat, atât timp cât în perioadele de timp cât pârâtul este plecat din localitate în interes de serviciu de supravegherea minorului se ocupă părinţii pârâtului sau concubina acestuia.

În acest sens tribunalul a constatat că nu se poate nega faptul că minorul a beneficiat de atenţia tatălui şi a crescut în condiţii bune, însă este preferabil ca minorul să fie înconjurat de afecţiunea maternă, iar nu să se afle sub supravegherea oricât de atentă a altor persoane, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză reiese că datorită profesiei sale (şofer pe rute interne şi internaţionale) pârâtul este nevoit să lipsească perioade îndelungate de la domiciliu.

Având în vedere cele reţinute anterior şi faptul că apelanta şi-a manifestat intenţia de a-l lua pe minor în Spania unde, aşa cum reiese din referatul de anchetă socială, îi poate asigura condiţii foarte bune de creştere, tribunalul a apreciat că interesul superior al minorului este să fie reîncredinţat mamei sale.

În consecinţă, s-a constatat că împrejurările care au determinat încredinţarea minorului spre creştere şi îngrijire tatălui s-au schimbat, astfel că sunt incidente prevederile art.44 Codul familiei conform cărora într-o asemenea situaţie instanţa judecătorească va putea modifica măsura încredinţării.

Impotriva deciziei civile nr.22/2008 a Tribunalului Brăila a declarat recurs pârâtul B.A. invocând că hotărârea este lipsită de temei legal deoarece a fost dată cu încălcarea prev. art.44, 97 şi 100 C.fam.

Prin decizia civilă nr. 464/R/2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins recursul ca nefondat, reţinându-se următoarele:

Recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă ceea ce se traduce prin aceea că în această fază procesuală se pot pune în discuţie numai motive de nelegalitate ale hotărârii instanţei de apel şi nu de netemeinicie. Ca atare, menirea instanţei de recurs este de a verifica în ce măsură instanţa de apel a aplicat şi interpretat legea şi nicidecum modul de interpretare a probelor de către instanţa respectivă.

Drept consecinţă, nemulţumirile recurentului vis-a-vis de cele reţinute de Tribunalul Brăila în legătură cu situaţia de fapt nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Critica privind aplicarea greşită a art.44 din Codul familiei  e neîntemeiată pentru că-n speţă a avut loc o schimbare a împrejurărilor care au fost avute în vedere cu ocazia încredinţării minorului condiţie prevăzută pentru admisibilitatea unei cereri de reîncredinţare a minorului.

Astfel, la data desfacerii căsătoriei părţile au convenit că este în interesul minorului să fie încredinţat tatălui care locuia cu bunica maternă şi implicit asigura o comunicare permanentă mamă-fiu şi nu mamei care era plecată în străinătate de puţin timp.

In prezent, tatăl a părăsit domiciliul bunicii materne şi a indus minorului idei ce l-au determinat să dezvolte o reacţie adversă în ceea ce o priveşte pe mamă.

Această stare de fapt reţinută de Tribunalul Brăila se cantonează în sintagma „schimbare a împrejurărilor avute în vedere la luarea măsurii încredinţării” prev. de art.44 din C.fam.

Prin al doilea motiv de recurs se pretinde că în speţă nu s-au respectat criteriile avute în vedere de legiuitor cu ocazia luării unei astfel de măsuri.

Este de necontestat că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naţionale, cât şi prin cele internaţionale în materie, respectiv art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art.42 alin.1 C.fam. şi art.3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România în anul 1990, prin Legea nr.18/1990.

Prin urmare, şi la reîncredinţarea copiilor minori, condiţia esenţială în raport de care instanţele judecătoreşti au îndatorirea să se pronunţe, constă în interesul superior al copiilor, interes ce urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină şi jurisprudenţă.

Aceste criterii sunt vârsta copilului, posibilităţile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul faţă de minor, precum şi al minorului faţă de părinte, grija manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după despărţirea lor în fapt, precum şi altele asemenea.

Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective; astfel spus, în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunţate, instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

Transpunând criteriile enunţate la situaţia de fapt din speţă, aşa cum a fost reţinută de instanţa de apel, se constată că măsura reîncredinţării către mamă a minorului corespunde interesului superior al copilului.

Astfel, este cert stabilit că ambii părinţi prezintă garanţii morale şi materiale pentru creşterea şi educarea băieţelului însă, menţinerea minorului la părintele căruia i s-a încredinţat ar avea într-adevăr consecinţe asupra dezvoltării corespunzătoare a laturii afective a copilului în condiţiile în care acest părinte nu încearcă să acorde suportul moral care trebuie dat unui astfel de copil, ce a trecut printr-un divorţ al părinţilor, suport constând în prezentarea celuilalt părinte într-o lumină favorabilă ca şi a împrejurărilor care îl împiedică să-l viziteze periodic şi nicidecum într-una defavorabilă, aşa cum s-a reţinut în speţă.

In plus, recurentul are un serviciu care îl determină să lipsească de acasă perioade mari de timp (cu lunile), iar în tot acest timp minorul este în grija părinţilor paterni sau a concubinei, pe când printr-o măsură de reîncredinţare a sa către mamă acesta ar beneficia permanent de prezenţa acesteia. La luarea unei astfel de măsuri se are în vedere posibilitatea efectivă a părinţilor de a-l supraveghea, creşte, educa în mod direct şi nu prin persoane interpuse.

Aceste două elemente sunt suficient de puternice pentru a le considera motive temeinice care să determine instanţele judecătoreşti să-l rupă pe minor din mediul în care a trăit până la această oră (mediu care nu se caracterizează neapărat prin constanţă; ba a locuit la bunica maternă, ba la cei paterni, ba cu noua familie a tatălui) şi a-l introduce într-un mediu total nou, în care mama va fi permanent în preajma lui.

Faţă de considerentele de mai sus, constatându-se că-n speţă a avut loc o aplicare corectă a criteriilor de apreciere a interesului superior al minorului, prin prisma disp.art.312 al. I, teza I Cod procedură civilă s-a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare