Luarea unor măsuri provizorii de interzicere pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea fondului cauzei, având ca obiect acțiune în contrafacere de marcă.

Procedură civilă.

Luarea unor măsuri provizorii de interzicere pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea fondului cauzei, având ca obiect acțiune în contrafacere de marcă. Existența aparenței în drept. Răsturnarea prezumției de urgență ce decurge din dovedirea actelor de încălcare a dreptului la marcă.  Amploarea redusă a actelor de încălcare, respectiv a prejudiciului și timpul îndelungat scurs până la data introducerii cererii.

Aparența de drept este în favoarea apelantului-reclamant PMcare  este titularul mărcilor comunitare SEpentru produsele din clasele 30, 32 şi 33 şi SEpentru produsele din clasele 30, 32 şi 33. În această calitate,  apelantul-reclamant are dreptul de a utiliza aceste mărci, în mod exclusiv şi de a autoriza sau interzice folosirea acestor mărci de către terţi, conform art. 9 din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 şi conform art. 36 din Legea nr. 84/1998. Aparența dreptului este însă dovedită și sub aspectul faptelor de încălcare de către intimata-pârâtă Angelli Spumante & Aperitive SRL a drepturilor la marcă evocate, urmând a fi înlăturată  constatarea tribunalului, potrivit căreia nu s-ar fi dovedit într-o măsură suficientă aparența încălcării drepturilor apelantului de către intimată.

Încălcarea dovedită a drepturilor de proprietate intelectuală naște o prezumție de urgență, însă acest raționament constituie doar un punct de plecare și nu poate fi absolutizat, întrucât urgența trebuie să existe în termenii art. 997 alin.1 NCPC. Astfel, nu orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală generează numaidecât efectele la care se referă textul de lege, respectiv riscul păgubirii prin întârziere a dreptului de proprietate intelectuală și/sau al producerii unei pagube dificil ori imposibil de reparat.

În prezenta cauză, amploarea prejudiciului cauzat apelantului pare una redusă, în condițiile în care pe calea acțiunii de fond se cer daune în cuantum de 5.000 euro, iar încălcarea nu este una de o intensitate atât de semnificativă pentru a justifica adoptarea unei măsuri provizorii până la soluționarea acțiunii în contrafacere. O altă situație ar fi putut fi reținută dacă produsele respective ar mai fi fost comercializate și în prezent de către terțe persoane, ceea ce nu este cazul.

( Decizia civila nr. 179 A/ 9.03.2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila)

Materie juridică: Proprietate intelectuală; mărci – Legea nr. 84/1998; măsuri provizorii luate pe calea ordonanței președințiale – noul Cod de procedură civilă

Prin acţiunea înregistrată la data de 27.08.2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă, sub nr. 31702/3/2015, reclamantul SPa formulat în contradictoriu cu pârâta  AScerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat să se dispună de îndată, fără trecerea vreunui termen şi fără citarea părţilor, încetarea comercializării de către pârâtă şi retragerea de pe piaţă, inclusiv de pe internet, a produselor purtând însemne identice mărcilor sale SEşi SE, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contrafacere formulată de reclamantul ce face obiectul dosarului nr.al Tribunalului Bucureşti.

Prin sent.civ. nr. 1564/, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, statuând în esență că nu se poate reține o exploatare abuzivă a mărcilor reclamantului, de către pârâtă, ci, o exploatare derivată din raporturile comerciale dintre părţi. Chestiunea de a ști dacă, după încetarea raportului contractual, pârâta ar fi fost îndreptăţită să pună în vânzare, în mod direct, produsele realizate la comanda societăţii al cărui asociat este reclamantul, care nu au mai fost livrate acesteia, inclusiv pentru recuperarea contravalorii comenzilor neachitate, impune analiza conduitei părţilor din punctul de vedere al contractului şi al uzanţelor comerciale licite, fiind deci un aspect care vizează fondul raportului dintre părţi.

Analizând dosarul, Curtea constată că apelul reclamantului este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 997 NCPC (în forma sa actuală, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), (1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Pentru considerentele care urmează și care complinesc, respectiv înlocuiesc parțial motivarea primei instanțe, lipsește condiția urgenței (,,în cazuri grabniceˮ), întrucât, în circumstanțele de fapt prezente, care vor fi expuse, luarea măsurii provizorii solicitate nu este necesară pentru ,,prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea reparaˮ, încălcarea drepturilor apelantului de către intimată, care rezultă din probele administrate, nefiind de o intensitate și de o gravitate prezentă atât de mare, pentru a se reține că drepturile demonstrate de apelant ar fi ,,păgubite prin întârziereaˮ inerentă judecății pe fondul acțiunii în contrafacere, aflată în prezent pe rolul Tribunalului București.

În primul rând, Curtea reține că aparența de drept este în favoarea apelantului-reclamant PMcare, astfel cum a reținut (în parte) și tribunalul, este titularul mărcilor comunitare SEnumăr 012012324 din 17.12.2013, cu protecţie de la data depozitului – 24.07.2013 pentru produsele din clasele 30, 32 şi 33 şi SEnumăr 012012308 din 17.12.2013 pentru produsele din clasele 30, 32 şi 33. În această calitate,  apelantul-reclamant are dreptul de a utiliza aceste mărci, în mod exclusiv şi de a autoriza sau interzice folosirea acestor mărci de către terţi, conform art. 9 din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 şi conform art. 36 din Legea nr. 84/1998.

Aparența dreptului este însă dovedită și sub aspectul faptelor de încălcare de către intimata-pârâtă ASa drepturilor la marcă evocate, urmând a fi înlăturată  constatarea tribunalului, potrivit căreia nu s-ar fi dovedit într-o măsură suficientă aparența încălcării drepturilor apelantului de către intimată.

Astfel, este real că între părți s-a încheiat contractul de vânzare marfă nr. 5/1.02.2013 (f. 53, vol. I dosar fond), prin care intimata ASs-a obligat să producă pentru cumpărătorul P & P, reprezentat de apelantul MP, și să vândă cumpărătorului vin spumant, potrivit rețetei convenite, conform comenzilor primite de la acesta.

Acest fapt în sine nu justifică aprecierea potrivit căreia stabilirea pretinsei contrafaceri ar implica o analiză aprofundată a contractului încheiat între părți, a manierei de executare a acestuia și a tranzacției subsecvente, ceea ce ar echivala cu o prejudecare a fondului, având în vedere că intimata-pârâtă ASnu a susținut în mod pertinent și nici nu a demonstrat în mod credibil că vreo clauză din cuprinsul acestui contract i-ar fi dat dreptul să vândă unor terți vinul spumant etichetat cu mărcile apelantului-reclamant, SEși SE, o atare convenție fiind inexistentă; dimpotrivă, rezultă din probatoriu că intimata și-a exprimat explicit punctul de vedere (la 19.07.2013, către finalul executării contractului) potrivit căruia este în drept să comercializeze produse având la bază rețetele convenite cu societatea apelantului, ,,dar nu sub brandurile înregistrate pe P & P ˮ, fiind așadar stabilit, la nivelul verificării sumare a fondului, specifice ordonanței președințiale, că intimata nu avea dreptul de a vinde terților produse etichetate cu mărcile apelantului MP.

O atare îndreptățire nu rezultă nici din tranzacția încheiată între părți la data de 21.11.2013 (f. 119, vol. I dosar fond), din care rezultă că pretențiile reciproce între părți au fost compensate, neexistând nicio stipulație care ar fi îndreptățit intimata să comercializeze către terți vinurile spumante deja produse, păstrând etichetarea cu mărcile SEși SE.

Cu toate acestea, contrar susținerilor intimatei, vânzarea neautorizată de produse etichetate astfel, ulterior încheierii raporturilor contractuale cu societatea apelantului, rezultă din înscrisurile dosarului, vinuri spumante etichetate SEși SEfiind vândute în anul 2015 (deci la o perioadă îndelungată după încheierea tranzacției între părți) către societatea spaniolă SL, fiind comercializate pe site-ul www.alesmag.com, după cum rezultă din încheierile de certificare de fapte emise de notarul din Madrid, în luna iunie 2015 (f. 150 și urm. vol. I dosar fond) și de notarul Dr. din München, la data de 25.08.2015 (f. 162 și urm.).

Mai mult, societatea spaniolă AGa confirmat prin e-mailul din data de 17.12.2015 (f. 46 dosar apel) că a cumpărat de la societatea intimată AS, în luna ianuarie 2015, vinuri spumante etichetate neautorizat cu mărcile apelantului, societatea respectivă exprimându-și dezamăgirea față de conduita intimatei A. Totodată, acest înscris (necontestat) se coroborează cu factura fiscală din data de 27.01.2015 (f. 126 dosar apel), din care rezultă că intimata A și nu alt intermediar a vândut societății AGo cantitate de câte 570 de sticle vinuri spumant SEși SE, ceea de demonstrează actele de încălcare (negate fără temei de către intimată și socotite de către tribunal a fi insuficient probate, ceea ce nu se mai poate reține în temeiul probatoriului astfel completat).

Cu toate acestea, Curtea are în vedere împrejurarea că, în prezent societatea intimată A nu mai produce vinuri spumante, potrivit înștiințării adresate Inspecției Muncii din data de 26.02.2014 (f. 69, vol. I dosar fond), această împrejurare nefiind contestată de apelant, iar din e-mailul evocat, emis de societatea spaniolă AGîn data de 17.12.2015, rezultă că produsele respective au fost retrase de la vânzare de către respectivul magazin, nemaifiind comercializate în prezent. Acest aspect rezultă de altfel și din încheierea de certificare de fapte emisă la 9.12.2015 de notariul public (f. 99, vol. II dosar fond), din care rezultă de asemenea că la data menționată, în oferta de produse A nu mai apar produse etichetate S, în prezent acestea fiind indisponibile, respectiv retrase de la vânzare, după cum rezultă și din declarația dată la 16.11.2015 de societatea AG(f. 94, vol. II dosar fond).

Așa fiind, deși este real că intimata nu a produs dovezi pertinente din care să rezulte că vinurile spumante etichetate SEși SEar fi fost casate ori reetichetate, în integralitatea lor, existând teoretic posibilitatea și a altor acte de încălcare, prezente ori viitoare, această virtualitate nu este suficientă, în aprecierea Curții, să determine pronunțarea unei ordonanțe președințiale, câtă vreme singurul act de încălcare dovedit (vânzarea unui număr de 1.140 de sticle către un comerciant din Spania care, fiind notificat, a încetat comercializarea respectivelor produse) a încetat, în mod incontestabil, iar alte acte nu au fost dovedite.

Rezultă prin urmare că urgența, ca o condiție inerentă ordonanței președințiale și care trebuie să persiste pe toată durata procesului, nu poate fi reținută în acest moment.

Curtea acceptă, în principiu, argumentul potrivit căruia încălcarea dovedită a drepturilor de proprietate intelectuală naște o prezumție de urgență, însă acest raționament constituie doar un punct de plecare și nu poate fi absolutizat, întrucât urgența trebuie să existe în termenii art. 997 alin.1 NCPC. Astfel, nu orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală generează numaidecât efectele la care se referă textul de lege, respectiv riscul păgubirii prin întârziere a dreptului de proprietate intelectuală și/sau al producerii unei pagube dificil ori imposibil de reparat.

În prezenta cauză, amploarea prejudiciului cauzat apelantului pare una redusă, iar încălcarea nu este una de o intensitate atât de semnificativă pentru a justifica adoptarea unei măsuri provizorii până la soluționarea acțiunii în contrafacere. O altă situație ar fi putut fi reținută dacă produsele respective ar mai fi fost comercializate și în prezent de către terțe persoane, ceea ce nu este cazul. Curtea observă totodată că potențialul prejudiciu este evaluat însuși de apelantul-reclamant la nivelul sumei de 5.000 euro, pe calea acțiunii în contrafacere; un astfel de prejudiciu nu poate fi socotit greu de reparat, în sensul art. 997 alin.1 NCPC, prin raportare la starea economică a intimatei. Totodată, Curtea apreciază că părțile ar putea negocia o compensație echitabilă, de natură a pune capăt proceselor, nefiind vorba despre un diferend atât de însemnat încât să justifice o atitudine inflexibilă a părților litigante, urmând desigur ca posibilitatea unei (noi) tranzacții să fie evaluată de acestea, potrivit intereselor lor legitime.

Pentru motivele ce preced, nu sunt îndeplinite condițiile art. 997 alin.1 NCPC, deși aparența în drept este dovedită în favoarea apelantului-reclamant, dar fără a exista urgența specifică procedurii ordonanței președințiale. Apelul va fi așadar respins ca nefondat, potrivit art. 480 alin.1 NCPC.

Domenii speta

Spete similare