Furt calificat. Încetarea procesului penal. Situații.

Sentinţă penală 106 din 28.09.2015


Prin rechizitoriul nr. X/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor C.S., K.E. şi C.A., pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal-229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.77 lit. a şi d Cod penal şi art. 52 alin. 3 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că în seara de 05.06.2015, în jurul orei 22.00 făptuitorul minor S.I.C., ajutat de inculpaţii majori C.S., C.A. şi K.E. a fost surprins în flagrant, de numiţii D.M.A.M. şi T.B.B., ambii cetăţeni bulgari, imediat după sustragerea sumei de 2.180 euro din autoturismul marca X, proprietatea primului, cu număr de înmatriculare X, staţionat în parcarea staţiei peco X de la intrarea în municipiul O.

În acest sens  minorul S.I.C. a coborât din autoturismul marca X cu număr de înmatriculare X cu care se deplasau toţi patru, s-a apropiat, însoţit fiind de inculpatul C.A. care îl păzea, a pătruns în interiorul autoturismului persoanei vătămate D.M.A.M de unde a sustras o borsetă cu acte şi suma de 2.180 euro. Fiind surprins de persoana vătămată şi martorul T.B.B. minorul a fugit de la faţa locului şi s-a urcat în autoturismul X cu număr de înmatriculare X, care s-a pus în mişcare condus de inculpatul C.S.

Inculpata K.E. a răscolit în borseta adusă de făptuitorul minor unde a găsit mai multe bancnote în euro, a ascuns o parte din bani sub banchetă şi o parte în vestimentaţia sa. Întrucât inculpatul C.A. a observat trecând un autovehicul aparţinând forţelor de intervenţie rapidă nu s-a mai urcat în autoturismul în care se aflau ceilalţi doi inculpaţi şi făptuitorul minor ,ci a fugit în zona cu vegetaţie forestieră din vecinătatea staţiei Peco. După aproximativ 200 metri maşina condusă de inculpatul C.S. a fost interceptată de echipajul S.A.S care se deplasa spre D.T.S. şi care observase pe cei doi cetăţeni bulgarialergând după autoturismul inculpaţilor aceştia din urmă fiind coborâţi din maşină şi imobilizaţi până la sosirea organelor de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului O.; în autoturismul acestora şi asupra inculpatei K.E. a fost identificată borseta persoanei vătămate în care se aflau actele de identificare ale acesteia şi suma de 2.180 euro care pretinde persoana păgubită că s-ar fi aflat în interiorul borsetei.

Inculpatul C.A. a reuşit să fugă şi a fost identificat ulterior la domiciliul său de organele de cercetare penală.

La termenul de judecată din 28.09.2015, s-au prezentat inculpaţii şi persoana vătămată care au declarat că s-au împăcat în mod total şi necondiţionat, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal-229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.77 lit. a şi d Cod penal şi art. 52 alin. 3 Cod penal, comisă la 05.06.2015 în dauna persoanei vătămate.

Potrivit art. 159 alin. 2 Cod procedură penală „Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.”

Având în vedere că pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat săvârșită de inculpaţi la 05.06.2015, faptă prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d și art. 52 alin. 3 Cod penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală (art. 231alin. 2 C.p.), luând act de manifestarea de voinţă a părţilor care declară că s-au împăcat în mod total şi necondiţionat, urmează ca instanţa, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 6 rap. la  art. 16 alin. 1 lit. g din Noul Cod de procedură penală, să dispună încetarea procesului penal faţă de inculpaţii C.S., C.A. şi K.E.

Întrucât prin ordonanța nr. X din 06.06.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. a fost  dispusă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpaţii C.S.şi K.E., în raport de soluţia dispusă şi de dispoziţiile art. 399 alin. 2 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează să constate încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de aceştia.

 Întrucât prin ordonanța nr. X din 11.06.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpaţii C.A., în raport de soluţia dispusă şi de dispoziţiile art. 399 alin. 2 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează să constate încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de aceştia.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d  Cod procedură penală urmează să oblige inculpații C.S., C. A., K.E. și persoana vătămată D.M.A.M. la plata sumei de 400 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu C. R. pentru asistarea inculpatului C.S., suma de 400 reprezentând onorariu avocat din oficiu C.R. pentru asistarea inculpatei K.E.și suma de 720 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu C.R. pentru asistarea inculpatului C.A., pentru faza de urmărire penală urmează să fie suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria O.

Domenii speta