Fond funciar

Prin sentinţa civilă nr. 1656 din şedinţa publică din 08 aprilie 2015, Judecătoria Alexandria a admis cererea având ca obiect fond funciar.

A constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 5601221 emis la data de 12.01.1995 în sensul radierii pârâtului M I şi a defunctei M C de la rubrica „moştenitorii defunctului”.

A constatat nulitatea absolută a actului de partaj voluntar autentificat la BNP D S sub nr. 2407 din data de 04.11.2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05 martie 2015, sub nr. 947/740/2015, reclamantul M A a chemat în judecată pe pârâţii M I, Comisia Locală de Fond Funciar P şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Teleorman pentru ca prin hotărârea de se va pronunţa, a solicitat constatarea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 5601221 din data de 12 ianuarie 1995, în sensul de a se constat că numiţii M C şi M I nu sunt persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate şi să se dispună radierea acestora din titlu, precum şi anularea actului de partaj voluntar nr. 2407 din 04 noiembrie 2010 încheiat la Biroul Notarului Public D S.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, tatălui său M F. I, i-au fost colectivizate 2,83 ha teren (2,4221 ha teren arabil şi 0,4079 ha teren intravilan). Autorul lor a decedat la data de 12 februarie 1977, iar prin certificatul de moştenitor 346 din 15 iulie 1977, s-a dezbătut succesiunea  în urma acestuia, ocazie cu care pârâtul M I – fiu şi M C – soţie, decedată la data de 22 iulie 2003, au renunţat expres la moştenire, stabilind calitatea de unic moştenitor a reclamantului.

În anul 1991, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în mod legal, fiind înscrişi în titlu de proprietate  a cărui nulitate o invocă – potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, atât pârâtul M I cât şi M C.

Solicită să se constate că M I şi M C în anul 1991, la punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991, cât şi în anul 1995 la emiterea titlului de proprietate erau persoane străine de succesiunea defunctului M I, conform dispoziţiilor Deciziei ICCJ din 05 februarie 2007 cu privire la aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate şi în temeiul acestuia a fost perfectat actul de partaj voluntar nr. 2407 din 04 noiembrie 2010 prin care terenul înscris în titlu de proprietate a fost partajat între reclamantul M A şi pârâtul M I.

În anul 2011 s-a încheiat certificatul de moştenitor  nr. 86 din 02 noiembrie, prin care se reţinea că defuncta M C din eroare a fost înscrisă în titlul de proprietate.

Consecinţa directă şi imediată a constatării nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 5601221 din data de 12 ianuarie 1995 este lipsirea de eficienţa juridică a actelor subsecvente întemeiate pe acesta, conform dispoziţiilor art. 1254 alin. 2 din Codul civil, fiind aplicabile pe temeiul dispoziţiilor art. 1325 din Codul civil.

În drept au fost invocate textele de lege invocate mai sus. 

În susţinerea cererii, s-a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.

La termenul din data de 10 noiembrie 2015, pârâta Comisia Locală de Fond Funciar  P a depus la dosarul precizări prin care a arătat că este de acord cu anularea parţială a titlului de proprietate nr. 5601221 din data de 12 ianuarie 1995, urmând a se dispune radierea numiţilor  M C şi M I din titlu şi pe cale de consecinţă, anularea actului de partaj voluntar nr. 2407 din 04 noiembrie 2010, încheiat de Biroul Notarului Public D S.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, prin titlul de proprietate nr. 5601221/12.01.1995 eliberat pe numele M C, M A şi M I, s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului M F. I pentru suprafaţa totală de 2,83 ha pe raza comunei P, judeţul Teleorman, dintre care 4079 m.p. în intravilanul localităţii.

La baza reconstituirii dreptului de proprietate s-a aflat cererea de reconstituire a numitei M C formulată în numele tuturor moştenitorilor şi înregistrată sub nr. 304/09.03.1991 – fila 49, din cuprinsul cererii rezultând faptul că suprafaţa solicitată s-a aflat în proprietatea defunctului în anul 1960, fiind ulterior înscris în C.A.P. cu aceeaşi suprafaţă.

Potrivit certificatul de moştenitor nr. 346/15.07.1977 eliberat de Notariatul de Stat Teleorman – fila 7, de pe urma defunctului M I, decedat la data de 12 februarie 1977 a rămas ca unic moştenitor reclamantul M A, în calitate de fiu. Atât soţia defunctului cât şi pârâtul M I au renunţat la succesiunea de pe urma defunctului, declaraţia de renunţare a acestora fiind înregistrată sub nr. 483 şi 551/1977, iar renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil, succesibilul neputând renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul.

Instanţa constată că în beneficiul defunctei M C şi a pârâtului M I nu a operat repunerea în termen în temeiul disp. art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, potrivit cărora în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea moştenirii, iar moştenitorii care nu-şi pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor.

Eredele renunţător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunţa, devine persoană străină de moştenirea fostului proprietar. Renunţarea priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât şi bunurile care eventual ar intra în succesiunea respectivă, ulterior exprimării opţiunii succesorale.

Mai mult, prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, s-a stabilit că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.

Prin urmare, în cauza de faţă, cum defuncta M C şi pârâtul persoană fizică sunt renunţători la succesiunea de pe urma defunctului M I, în considerarea căruia a fost emis titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită, acestea nu sunt persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, neavând calitatea de moştenitori, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de disp. art. III lit. a, pct. (i) din Legea nr. 167/1997.

Instanţa reţine în urma probatorului administrat în cauză faptul că cererea de reconstituire a defunctei M C a fost formulată în considerarea şi pentru fiul acesteia, reclamantul din prezenta cauză. Astfel, atât din relaţiile obţinute de la Comisia Locală de Fond Funciar, cât şi din răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtului persoană fizică coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că singura persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate era reclamantul.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite acţiunea formulată, va constata nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 5601221 emis la data de 12.01.1995 în sensul radierii pârâtului M I şi a defunctei M C de la rubrica „moştenitorii defunctului”.

În ceea ce priveşte Actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2407/04.11.2010, instanţa constată că acesta a fost întocmit în baza titlului de proprietate nr. 5601221 emis la data de 12.01.1995, reţinându-se starea de indiviziune a reclamantului şi a pârâtului M I asupra suprafeţei totale de 2, 83 ha.

Or, potrivit principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), nulitatea absolută (desfiinţarea) actului juridic iniţial sau primar atrage şi nulitatea absolută a actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice, indiferent de efectele declarative sau constitutive ale celui de-al doilea act.

Prin urmare, instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi va constata nulitatea absolută a actului de partaj voluntar autentificat la BNP D S sub nr. 2407 din data de 04.11.2010, urmând ca prezenta hotărâre să fie comunicată şi notarului public, după rămânerea definitivă.

Domenii speta

Spete similare