Revizuire intemeiata pe art. 322 pct. 5 Cod procedura civila. Conditii de admisibilitate.

Prin cererea formulata la Tribunalul Constanta revizuientii F.V. s.a. au solicitat în contradictoriu cu intimatii Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta si Ministerul Finantelor Publice revizuirea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta.

În motivarea cererii de revizuire au aratat ca decizia nr. XXIII din 2005 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii a fost îndreptata prin încheierea din 21 mai 2007 în sensul înlaturarii din cuprinsul acesteia a referirii personalul auxiliar de specialitate.

Intimatul Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila întrucât nu se încadreaza în dispozitiile art. 322 si 324 Cod procedura civila.

De asemenea, intimatul a aratat ca prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de anul 2005 se prevede ca aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii în concediu de odihna se suspenda pâna la data de 31 decembrie 2005.

Dispozitiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 – legea bugetului de stat pe anul 2006, statueaza ca prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii în concediul de odihna se suspenda pâna la data de 31 decembrie 2006.

Ministerul Economiei si Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice Constanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea revizuirii ca nefondata cu motivarea ca nu sunt îndeplinite conditiile art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.

Prin sentinta civila nr. 1760 din 12 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins ca nefondata cererea de revizuire.

În motivarea hotarârii prima instanta a retinut urmatoarele considerente:

În cauza se invoca existenta unei încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. XXIII din 2005 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii.

S-a constatat ca sentinta a carei revizuire se solicita este pronuntata la data de 5 aprilie 2006. În considerente s-a retinut ca dreptul a fost suspendat.

Decizia nr. XXIIII din 2005 a fost pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii la data de 12 decembrie 2005.

Prin încheierea din 21 mai 2007 Decizia nr. XXIII din 2005 a fost îndreptata în sensul înlaturarii din cuprinsul acesteia a referirii la personalul auxiliar de specialitate.

Decizia nr. XXIII din 2005, însa, nu a fost avuta în vedere în pronuntarea sentintei a carei revizuire s-a cerut.

Sub acest aspect, o modificare a deciziei nr. XXIIII din 2005 nu poate fi avuta în vedere ca motiv de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 5 Cod procedura civila întrucât sentinta civila nr. 779 din 5 aprilie 2006 nu s-a întemeiat pe aceasta decizie.

O încheiere de îndreptare a erorii materiale a unei astfel de decizii nu constituie un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.

Împotriva acestei sentinte au formulat recurs revizuientii.

În motivarea recursului au invocat, în esenta, urmatoarele:

În mod gresit prima instanta a retinut ca încheierea din 21 mai 2007 prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie a îndreptat eroarea materiala din Decizia nr. XXIII/2005 nu constituie un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.

În motivarea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006, a carei revizuire se solicita, instanta de judecata a retinut ca în acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. XXIII/2005.

Prin încheierea de sedinta din data de 21 mai 2007 pronuntata în dosarul nr. 31/2005 Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, în sensul ca se înlatura mentiunea si personalul auxiliar de specialitate din considerentele si dispozitivul deciziei, aceasta urmând a avea urmatorul cuprins: „prima de concediu, pe lânga indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii în concediu, pentru magistrati se acorda numai pentru anii 2001 si 2002”.

Desi prin legi succesive ale bugetului de stat dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat, acest lucru nu a adus atingere acestui drept, ci numai a amânat exercitarea acestuia, beneficiarii putându-l pretinde în instanta.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea formulata revizuientii au solicitat revizuirea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta în temeiul dispozitiilor art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.

În conformitate cu dispozitiile legale mentionate mai sus, revizuirea unei hotarâri ramase definitiva în instanta de apel sau prin neapelare precum si a unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul se poate cere daca, dupa darea hotarârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotarârea unei instante pe care s-a întemeiat hotarârea a carei revizuire se cere.

Prin sentinta civila nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta, a carei revizuire se solicita, s-a respins actiunea formulata de reclamanti, prin care acestia au solicitat obligarea pârâtilor la plata drepturilor banesti cuvenite pentru anul 2005 cu titlu de prima de vacanta, actualizate cu indicele de inflatie.

În motivarea acestei hotarâri Tribunalul Constanta a retinut decizia nr. XXIII/2005 a Înalte Curti de Casatie si Justitie pronuntata în interesul legii prin care s-a constatat ca prima de concediu se acorda pentru magistrati si personalul auxiliar numai pentru anii 2001 si 2002.

Prin încheierea de sedinta din data de 21 mai 2007 pronuntata în dosarul nr. 31/2005 de Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 în sensul ca s-a înlaturat mentiunea „si personalul auxiliar de specialitate din considerentele si dispozitivul deciziei” aceasta urmând a avea urmatorul cuprins; „prima de concediu, pe lânga indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii în concediu, pentru magistrati, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002”, astfel cum a fost reglementata prin dispozitia legala mentionata.

Întrucât încheierea de îndreptare a erorii materiale face corp comun cu decizia a carei eroare materiala a fost îndreptata, decizie care exista la momentul pronuntarii hotarârii, iar actiunea a fost respinsa tocmai având în vedere aceasta decizie, în cauza sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate ale revizuirii reglementate de art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.

Chiar daca încheierea de îndreptare a erorii materiale poarta o data ulterioara pronuntarii hotarârii a carei revizuire se solicita, aceasta se refera si face corp comun cu decizia în interesul legii pe care a îndreptat-o, preexistenta la momentul pronuntarii si care a fost determinanta la judecata pricinii.

Desi prin legi succesive ale bugetului de stat dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat, Curtea retine ca dispozitiile legale de suspendare au o aplicare limitativa în timp, în sensul dispozitiilor art. 64 alin. 1 si ale art. 66 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.

Suspendarea dispozitiilor referitoare la plata primei de concediu a afectat doar exercitiul dreptului nu si existenta dreptului, iar reclamantii sunt îndreptatiti la plata primei de concediu aferente anului 2005.

În ceea ce priveste plata actualizata a acestor drepturi, Curtea retine ca si aceasta cerere este întemeiata întrucât, în speta, sunt incidente dispozitiile art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 Codul muncii, potrivit carora angajatorul are obligatia sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciu.

Potrivit acestor dispozitii legale, angajatorul are obligatia repararii integrale a prejudiciului, care cuprinde atât despagubirea propriu-zisa, cât si daune-interese.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat si va modifica în tot sentinta recurata în sensul admiterii cererii de revizuire.

Domenii speta

Spete similare