Procedura prevazuta de art. 320/1 C.proc.pen. Obligatia instantei de ascultare a inculpatului. Limite

CURTEA DE APEL CLUJ, SECTIA PENALĂ ŞI DE MINORI, DECIZIA PENALĂ NR.34/A/03.03.2011

Prin sentinţa penală nr.48 din 25.01.2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost condamnat inculpatul G.V., următoarele pedepse:

- 13 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani, pt. săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., art. 39 alin. 4 C.pen. şi art. 3201 Cpp.

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani, pt. săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 73 lit. b C.pen. raportat la art. 76 lit. c C.pen. şi respectiv, art. 3201 C.pr.pen.

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 alin. 3 C.pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adaugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen.

 În temeiul art. 350 C.pr.pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 13.12.2010 la zi.

 În temeiul art. 118 lit. b C.pen. s-a  dispus confiscarea de la inculpat a bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunilor, respectiv un topor şi un scaun de lemn, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Maramureş.

 În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008  s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

 În temeiul art. 3201 alin. 5 C.pr.pen., s-au disjuns acţiunile civile formulate de părţile civile P.M. şi P.I. şi s-a stabilit termen de judecată la data de 15.02.2011 pt. când părţile vor fi citate.

 În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordată părţii vătămate P.I.:

- 1254, 81 lei, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş;

- 2991,12 lei, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare;

- 185 lei, către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

 În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că la data de 23.11.2010, victima P.Ş. şi partea vătămată P.I. s-au deplasat la locuinţa inculpatului G.V. unde se afla şi martorul T.C.

Din declaraţiile martorului T.C., coroborate cu cele ale părţii vătămate P.I. a rezultat că persoanele menţionate au consumat o cantitate semnificativă de băuturi alcoolice, iar la un moment dat, partea vătămată şi victima P.Ş. au început să îi reproşeze inculpatului faptul că ar fi avut o relaţie cu o femeie din localitate. La un moment dat, discuţia dintre inculpat, partea vătămată şi victimă a devenit mai aprinsă, fără însă ca între aceştia să apară acte de violenţă fizică.

Martorul T.C. a susţinut că la un moment dat unul dintre cei doi a scos un briceag, cu care l-a ameninţat pe inculpat, aspect care este însă infirmat atât prin declaraţia acestuia din urmă, cât şi a părţii vătămate P.I.

Ca urmare a discuţiilor contradictorii dintre părţi şi pe fondul consumului excesiv de alcool, partea vătămată P.I. s-a ridicat de la masă şi l-a prins de braţ pe inculpatul G.V. încercând să îl lovească. Din declaraţia inculpatului a rezultat că atitudinea şi brutalitatea gestului făcut de parte vătămată i-a creat temerea că va fi bătut, astfel încât s-a ridicat şi a luat un topor pe care îl ţinea în cameră, lângă un bufet.

Inculpatul a revenit lângă masă şi le-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu acel topor, atât părţii vătămate P.I., cât şi victimei P.Ş. După ce coada toporului s-a rupt inculpatul a continuat să lovească victima cu un scaun (taburet) de lemn, aplicând mai multe lovituri de mare intensitate.

Aspectele privind existenţa unor discuţii contradictorii dintre părţi, precum şi faptul că partea vătămată P.I. s-a ridicat de la masă şi l-a prins pe inculpat de braţ sunt confirmate prin declaraţia martorului T.C., iar caracterul violent al gestului şi starea de tensiune apărută l-au determinat pe martor să părăsească în grabă imobilul.

Potrivit declaraţiei inculpatului G.V., coroborată cu menţiunile procesului-verbal aflat la fila 85 din dosar, după săvârşirea faptelor, acesta a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând deplasarea poliţiei şi a unei ambulanţe la domiciliul său, precizând că a avut o altercaţie cu două persoane şi afirmând „nu  m-au lovit, eu i-am lovit şi poate că unul a murit”.

Din menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului a rezultat că în imobil a fost găsită decedată victima P.S., iar partea vătămată P.I. fusese preluată de personalul medical, fiind descoperit şi un topor cu coada de lemn ruptă, în lungime de 81 cm şi mai multe fragmente de lemn ce provin dintr-un scaun rupt.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 387/179/02.12.2010 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmaţiei, moartea numitului P.Ş. a fost violentă şi s-a datorat unei dilacerări cerebrale post-traumatism  cranio-cerebral acut, cu fractură de bază a craniului în etaj posterior occipital stâng, masiv hematom subdural bazal şi hemoragie subarahnoidiană extinsă. De asemenea, s-a constatat că victima prezenta multiple leziuni la nivelul capului şi a toracelui, care s-au produs prin loviri active, repetate, cu corpuri dure cu suprafeţe limitate (posibil muchia metalică a unei securi, taburet din lemn) şi proiectare ulterioară la sol cu loviri de planuri dure, rol tanato-generator având cele de la nivelul extremităţii cefalice-dilacerarea cerebrală.

De asemenea, prin raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare s-a constatat că partea vătămată P.I. a suferit leziuni traumatice în zona parietal stângă şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, putând fi produse prin lovire cu un corp contondent, posibil tăietor-despicător. S-a concluzionat că leziunile pot data din 23.11.2010 şi nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Inculpatul G.V. a recunoscut săvârşirea faptelor de care este acuzat, susţinând că s-a speriat de atitudinea agresivă a părţii vătămate şi a  victimei şi că a reacţionat în acest fel din cauză că se afla sub influenţa alcoolului, însă nu a intenţionat să îi ucidă.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului G.V., constând în aceea că la data de 23.11.2010 i-a aplicat victimei P.Ş. mai multe lovituri cu un topor în zona capului şi respectiv, cu un scaun de lemn peste corp, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen..

De asemenea, fapta inculpatului G.V., care la data de 23.11.2010, în aceleaşi împrejurări, aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părţii vătămate P.I., i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un topor în zona capului cu intenţia de a-l ucide, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b Cod pena şi art. 37 lit. b C.pen..

La încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat, instanţa a avut în vedere sub un prim aspect, că din probele administrate în cauză a rezultat că acesta a lovit-o pe partea vătămată P.I. cu un topor metalic cu coadă de lemn, în lungime de 81 cm, în zona capului, respectiv parietal stâng. În raport de actele medico-legale depuse la dosar, instanţa reţine că loviturile aplicate părţii vătămate au vizat şi alte zone ale capului, aceasta prezentând şi o plagă temporo-frontală stângă, hematom periorbital, în total acestea necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale.

Or, având în vedere instrumentul vulnerant folosit, respectiv un topor, zona vizată, loviturile fiind aplicate exclusiv în zona capului, şi intensitatea acestora, determinată în funcţie de leziunile constatate prin actele medico-legale depuse la dosar, instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, conform art. 19 pct. 1 lit. b C.pen., acesta prevăzând posibilitatea decesului părţii vătămate P.I. şi acceptând producerea acestui rezultat. Totodată, instanţa are în vedere că potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 392/10.12.2010, inculpatul G.V. are un nivel intelectual în limitele normalului şi are capacitata psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, aspecte în raport de care apare ca evidentă posibilitatea acestuia de a prevedea rezultatul ce s-ar fi putut produce în urma lovirii părţii vătămate.

În ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării cu referire strictă la săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., instanţa a avut în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b C.pen. circumstanţa atenuantă menţionată presupune săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În raport de modul de redactare a textului legal evocat se impune concluzia, confirmată şi printr-o jurisprudenţă naţională constantă, că starea de provocare presupune existenţa unui act ilicit de o anumită gravitate şi care trebuie să provină de la persoana vătămată. În consecinţă circumstanţa atenuantă subzistă, cu excepţia erorii asupra persoanei, numai în ceea ce priveşte fapta săvârşită de inculpat împotriva persoanei care l-a provocat, nu şi a altor fapte îndreptate eventual împotriva altor persoane sau bunuri.

Totodată, este necesară producerea unei stări de tulburare sau emoţii de natură să altereze procesul normal de formare a voinţei, sub aspectul factorului volitiv şi care să determine comiterea faptei prevăzută de legea penală.

În cauza de faţă, în raport de probele administrate, instanţa a reţinut că actul de provocare exercitat de partea vătămată P.I. a constat în prinderea inculpatului G.V. de braţ şi apropierea de acesta într-o manieră agresivă. Instanţa a reţinut că acest act s-a suprapus peste o situaţie conflictuală preexistentă, generată de discuţiile contradictorii dintre părţi, care se aflau într-o stare avansată de ebrietate, aspecte care coroborate cu caracterul agresiv al gestului făcut de partea vătămată justifică starea de tulburare în care s-a aflat inculpatul, acesta având convingerea că urmează să fie agresat.

În ceea ce priveşte gravitatea actului de provocare efectuat de partea vătămată, instanţa a reţinut că din declaraţia martorului T.C. a rezultat că şi acesta a avut convingerea în acel moment că inculpatul va fi agresat şi a fugit din imobil, îndepărtându-se în grabă.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că în plan subiectiv, inculpatul G.V. a avut reprezentarea unui act de provocare din partea numitului P.I., de o gravitate suficientă pentru a-i determina o puternică stare de tulburare, ceea ce l-a determinat să comită fapta de care este acuzat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 73 lit. b C.pen..

Reţinerea stării de provocare exclusiv în ceea ce priveşte săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, iar nu şi relativ la cea de omor comisă asupra victimei P.Ş. este determinată de împrejurarea că aceasta din urmă nu a exercitat nici o acţiune ilicită faţă de inculpat, aspect recunoscut de altfel de acesta prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte starea de recidivă postexecutorie, instanţa a avut în vedere faptul că potrivit certificatului de cazier judiciar, inculpatul G.V. a fost condamnat în mai multe rânduri anterior, iar prin sentinţa penală nr. 1396/17.08.2005 a Judecătoriei Baia Mare i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare şi un spor de 6 luni închisoare, fiind arestat la data de 17.12.2004 şi liberat condiţionat la data de 09.01.2007, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 524 de zile închisoare.

Or, având în vedere că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost comise după împlinirea perioadei rămasă de executat din pedeapsa anterioară, dar mai înainte de împlinirea termenului de reabilitate, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 37 lit. b C.pen..

În raport de dispoziţiile art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., instanţa a reţinut că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 174 alin. 1 C.pen. se reduc cu o treime, respectiv de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare, iar în cazul tentativei la infracţiunea de omor, reducerea se aplică la limitele înjumătăţite conform art. 21 alin. 2 C.pen., rezultând o limită minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi una maximă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

Potrivit art. 72 C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor legale evocate, instanţa l-a  condamnat pe inculpatul G.V. la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. şi respectiv de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. şi art. 73 lit. b C.pen. raportat la art. 76 lit. c C.pen., apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C.pen..

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpat, circumstanţiată de atingerea adusă unei valori sociale fundamentale şi de împrejurările concrete ale producerii lor, respectiv în cadrul unui conflict aparent lipsit de semnificaţie, acesta a aplicat lovituri cu un topor asupra a două persoane, dintre care una a decedat, după care a continuat să le lovească folosind un scaun de lemn. Or, aceste aspecte legate de ferocitatea acţiunilor inculpatului şi de spontaneitatea faptelor sale conturează nu numai gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, ci şi periculozitatea lui ca individ, fiind imperios necesară asigurarea şi consolidarea funcţiei de prevenţie a pedepselor stabilite.

De asemenea, la individualizarea pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere şi conduita anterioară a inculpatului, acesta fiind condamnat în repetate rânduri pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt şi distrugere, inclusiv prin incendiere, aspecte care coroborate cu constatările expertizei medico-legale psihiatrice efectuate în cauză, conduc la concluzia că pedepsele aplicate anterior nu şi-au atins scopul, iar inculpatul manifestă o vădită lipsă de respect faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

În ceea ce priveşte pedeapsa stabilită pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, individualizarea acesteia într-un cuantum atât de redus este justificată de reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b C.pen., situaţie în care coborârea sub minimul special, determinat în urma incidenţei dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., devine obligatorie.

Constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real, conform art. 33 lit. a C.pen., instanţa a dispus contopirea pedepselor stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani şi 4 luni închisoare. Deşi această pedeapsă a fost stabilită conform art. 39 alin. 4 C.pen. la nivelul maximului special determinat potrivit art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., instanţa a apreciat că acest cuantum nu este îndestulător pentru realizarea corespunzătoare a scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C.pen., astfel încât, în temeiul art. 34 lit. b C.pen. a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare.

În consecinţă, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C.pen. instanţa a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b C.pen..

La individualizarea şi stabilirea pedepselor complementare şi accesorii, instanţa a avut în vedere că atât gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, cât şi conduita anterioară subliniază atitudinea sa faţă de regulile de convieţuire socială şi ordinea de drept şi care este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestor drepturi.

În temeiul art. 350 C.proc.pen., în considerarea pedepselor aplicate inculpatului şi temeiurilor avute în vedere la individualizarea lor, instanţa a menţinut măsura arestării preventive  a acestuia, iar în baza art. 88 C.pen. a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 13.12.2010 la zi.

De asemenea, în temeiul art. 118 lit. b C.pen., a dispus confiscarea de la inculpat a bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunilor, respectiv un topor şi un scaun de lemn, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Maramureş.

 În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 3201 alin. 5 C.proc.pen., constatând că pentru soluţionarea acţiunilor civile formulate de părţile civile P.I. şi P.M. se impune administrarea de probe, instanţa a dispus disjungerea acestora, urmând a se pronunţa numai asupra pretenţiilor formulate de celelalte părţi civile constituite.

În temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul la plata următoarelor sume, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordată părţii vătămate P.I.:

1254, 81 lei, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş;

2991,12 lei, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare;

185 lei, către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

 În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

 Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, apel, inculpatul, criticând-o ca nefiind temeinică şi legală.

În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că din conţinutul actului de sesizare rezultă că procurorul a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea a două fapte, una de omor iar cea de-a doua faptă de tentativă la infracţiunea de omor, ambele cu aplicarea art.73 lit.b C.p. şi anume scuza provocării.

Ca urmare, raportat la împrejurările concrete în care s-a comis fapta, pe fondul consumului de alcool şi al stării de provocare, se impune reducerea cuantumului pedepsei, cu atât mei mult cu cât, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi a solicitat instanţei să facă aplicarea art.320 ind.1 C.p.p.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea a reţinut următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, întocmit la data de 17 decembrie 2010 pentru comiterea infracţiunilor de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. şi tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., art. 37 lit. b C.pen.  şi art. 73 lit.b C.pen., reţinându-se în sarcina lui că în data de 23.11.2010 le-a aplicat victimei P.Ş. şi părţii vătămate P.I. mai multe lovituri cu muchia unei toporişti şi victimei şi cu un taburet de lemn, ca urmare a acestor lovituri victima a decedat iar partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Faptele s-au produs pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi ca urmare a provocării exercitate de către partea vătămată, care i-a  reproşat inculpatului că acesta ar întreţine relaţii sexuale cu concubina unei rude de-a lor, numitul L.I. şi l-a  agresat, prinzându-l de mână.

În şedinţa publică din data de 18.01.2011, inculpatul audiat fiind de către instanţa de judecată a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare şi anume faptul că doar partea vătămată l-a agresat prinzându-l de mână, fapt ce l-a determinat să ia toporişca şi îi lovească pe cei doi.

Cu aceiaşi ocazie, inculpatul a declarat că doreşte să fie judecat conform art.320 ind.1 C.p.p.

Prin faptul că instanţa de judecată a admis cererea inculpatului şi în cauză doar acesta a înţeles să promoveze calea de atac a apelului, în vederea respectării principiului „non bis in idem”, cauza a fost analizată doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor supuse judecăţii precum şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

În opinia curţii, obligaţia primei instanţe era, potrivit art.320 ind.1 alin.4 C.p.p. să verifice dacă faptele descrise în rechizitoriu sunt stabilite şi descrise în mod clar astfel încât să nu există dubii cu privire la recunoaşterea vinovăţiei, cu atât mai mult cu cât aliniatul 1 al aceluiaşi text de lege prevede faptul că inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor descrise în actul de sesizare a instanţei.

Prin reglementarea acestei proceduri simplificate s-a urmărit în primul rând accelerarea procesului penal, dar şi responsabilizarea tuturor participanţilor la îndeplinirea actului de justiţie nefiind permise rechizitorii lapidare, cu încadrări juridice comune pentru toate faptele astfel încât, ca şi în cazul de faţă, inculpatul să poată specula o exprimare mai puţin fericită şi să solicite a i se reţine o circumstanţă personală legală care nu se întemeiază pe nicio probă.

Astfel, din ansamblul probator administrat  rezultă că inculpatul a fost provocat doar de partea vătămată, fapt învederat de altfel chiar de către inculpat.

Mai mult decât atât, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă încadrarea juridică şi faptul că starea de provocare este doar în cazul părţii vătămate P.I..

Raportat la toate aceste aspecte s-a conchis că inculpatul în momentul în care şi-a recunoscut vinovăţia a fost pe deplin conştient de faptul că starea de provocare a fost reţinută doar în cazul infracţiunii de tentativă de omor, faptă comisă împotriva părţii vătămate P.I.

Ne însuşim întrutotul argumentaţia instanţei de fond referitoare la reţinerea art.73 lit.b C.p. doar cu privire la fapta comisă asupra părţii vătămate P.I..

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, curtea apreciază că prima instanţă a dat dovadă de o clemenţă deosebită, orientând cuantumul pedepsei, în cazul infracţiunii de omor, spre minimul special prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât urmarea produsă este una ireversibilă, inculpatul suprimând viaţa unui om fără a avea vreun motiv, în condiţiile consumului exagerat de alcool şi a stării de recidivă, inculpatul având, potrivit fişei sale cazier, un bogat palmares infracţional.

Aşa fiind,  în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p. s-a respins ca nefondat apelul declarat.

Constatând că, în cauză se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistând în continuare, în baza art.383 rap. la art.350 C.p.p. s-a mentinut starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului  timpul arestului preventiv, începând cu data de 13.12.2010 şi până în prezent.

Domenii speta

Spete similare