Funcţionar public. Drepturi salariale. Lipsa procedurii prealabile.

Decizie 440 din 24.05.2007


Funcţionar public. Drepturi salariale. Lipsa procedurii prealabile.

Legea nr. 544/2004 – art. 7

În cazul refuzului autorităţii publice de a acorda drepturi salariale funcţionarului public nu este necesară procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,

decizia civilă nr. 440 din 24 mai 2007

Prin sentinţa civilă nr. 101 din 13 februarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 5887/30/2006 al Tribunalului Timiş a fost respinsă acţiunea reclamantei, funcţionar public, pentru obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice la plata primelor de concediu, aferente anilor 2003, 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu rata de inflaţie, conform art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În cauză a declarat recurs reclamanta şi prin decizia civilă nr. 440 din 24 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 5887/30/2006, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea, a casat sentinţa şi a trimis dosarul  spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu aplicarea art. 312 alin. 5 C. pr. civ.

Curtea a reţinut că reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, calitate în care beneficiază de prevederile dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind acordarea primei de concediu.

Relativ la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, reţinută de către instanţa de fond, Curtea a reţinut din analiza sistematică a dispoziţiilor art. 91 şi 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competenţa materială de soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, în favoarea instanţelor de contencios administrativ, ci şi procedurile de soluţionare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de faţă, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.

De precizat că, în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menţionat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situaţia încetării raportului de serviciu, funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ, însă în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.

În consecinţă, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.

În speţă este pus în discuţie refuzul nejustificat al autorităţii pârâte Consiliul Judeţean de a acorda drepturile de natură salarială solicitate prin acţiune.

Raţiunea procedurii administrative prealabile este de a da posibilitate emitentului actului administrativ contestat, care este nelegal, să-l reformeze sau să-l retracteze, după caz, evitându-se în acest fel un proces între părţi.

Or, în speţă, nu se contestă un act administrativ de autoritate, care să impună formularea recursului administrativ în condiţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci prin acţiune se invocă un fapt material – refuzul nejustificat al pârâtului.