Judecătoria Moineşti Judecător: ANDREEA PRICHICI Sentinţa penală nr.318/24.05.2011 Cod: \-%^
Prin rechizitoriul nr. 361/P/2011 din data de 31.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S. C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 05.02.2011, împreună cu alte două persoane au sustras din Triajul Staţiei CFR V. U. o şină de cale ferată în valoare de 1063,62 lei, prejudiciul fiind recuperat.
s-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul îşi construieşte un imobil în oraşul D., iar printre muncitorii care îl ajută la construire se numără A. Eugen şi B.C.
In seara zilei de 05.02.2011, după ce muncitorii au terminat programul de lucru la imobilul respectiv, inculpatul le-a cerut celor doi muncitori să rămână peste program pentru că are de transportat mai multe materiale din triajul Staţiei CFR V. U., respectiv o şină de cale ferată pe care a cumpărat-o de la salariaţii CFR.
După această discuţie, cei trei s-au deplasat la Staţia CFR cu un atelaj hipo tractat de două cabalina aparţinând inculpatului, unde au încărcat şina de cale ferată cu o lungime de 15 m, cu capătul din spate pe atelaj şi târâş pe sol.
Şina respectivă a fost transportată pe cursul râului T., spre cartierul D. din D. unde au dosit-o şi acoperit-o cu mai multe crengi până în seara zilei de 06.02.2011, când s-au reîntors toţi, au secţionat-o în bucăţi mai mici, au încărcat-o în atelajul hipo şi au transportat-o prin spatele cartierului D., până la domiciliul inculpatului din cartierul B., or. D..
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-au descoperit urme de târâre a şinei de cale ferată pe malul râului T. unde fusese ascunsă, urme de atelaj cu pneuri şi urme de animale lăsate pe sol, pe tot traseul, de la locul faptei până la locuinţa inculpatului de pe str. Prieteniei, nr. 5, D.
Şina a fost ridicată şi predată către SNCFR G. care iniţial s-a constituit parte civilă cu suma de 1063,62 lei, dar pentru că a fost recuperată nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a recunoscut fapta, a arătat că cei doi care l-au ajutat nu au avut cunoştinţă de activitatea infracţională, iar pentru serviciul prestat de către aceştia i-a remunerat cu suma de 30 de lei pe fiecare.
In susţinere s-a depus dosarul penal nr. 361/P/2011 cuprinzând întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale.
Prezent în faţa instanţei inculpatul a arătat că recunoaşte comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, că are cunoştinţă de probele administrare în
4
cursul urmăririi penale şi şi le însuşeşte în totalitate, solicitând ca în cauză să se facă aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa retine următoarele:
7 > 9
La data de 06.02.2011 organele de poliţie au fost sesizate telefonic de către şeful Districtului L7 C, H. M. despre faptul că revizorul de cale C. N. a constatat lipsa unui cupon de şină tip 54 de 15 m dintr-un depozit de intervenţie L situat în triajul staţiei CFR V. U. la km 67.
Atât din declaraţiile martorilor, cât şi din declaraţiile inculpatului, rezultă că acesta are un imobil în construcţie unde lucrau numiţii A. E.şi B. C.
In seara zilei de 05.02.2011 inculpatul le-a relatat celor doi că a vorbit cu un salariat al CFR, căruia i-a plătit o sumă de bani pentru o şină de cale ferată care trebuie transportată şi are nevoie de ajutor pentru a o aduce la domiciliu.
In aceste condiţii le-a cerut celor doi să îl însoţească pentru ca împreună să transporte şina de cale ferată, aceştia au fost de acord şi împreună s-au deplasat cu un atelaj tras de doi cai, la triajul staţiei CFR V. U. şi ajutat de cei doi a luat o şină de cale ferată de lungime de 15 m pe care datorită lungimii au lăsat-o peste noapte pe izlaz, în apropriere de lunca T..
Următoarea seară, inculpatul împreună cu cele două persoane s-au deplasat din nou la locul unde lăsaseră şina de cale ferată, pe care cu ajutorul unui polidisc au secţionat-o în trei bucăţi şi le-au transportat cu căruţa la domiciliul inculpatului.
Bucăţile de şină de cale ferată au fost recuperate de la inculpat şi predate către partea prejudiciată, motiv pentru care aceasta nici nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
In afară de declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, din care rezultă cele expuse mai sus, s-a mai efectuat şi o cercetare la faţa locului la data de 06.02.2011 şi s-a constatat că există urme de târâre a şinei de cale ferată, precum şi urme de pneuri ale unui vehicul, iar dinte acestea se observau urme de potcoave de dimensiuni mari ale căror poziţie indicau direcţia atelajului. Deplasându-se pe urmele descoperite la faţa locului s-a constatat că acestea duc spre islazul dintre calea ferată şi râul T., acesta fiind locul unde cei teri abandonaseră şina de cale ferată anterior secţionării acesteia.
In aceste condiţii se constată că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, toate probele administrate conducând la această concluzie.
De altfel, şi inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, nu a solicitat administrarea altor probatorii care ar fi putut duce la stabilirea unei alte situaţii de fapt, precizând că a procedat în această modalitate deoarece avea nevoie de acele bucăţi de şină pentru construirea imobilului său.
Astfel, situaţia de fapt reţinută de instanţă este probată prin declaraţiile martorilor, procese verbale de cercetare la faţa locului, plângerea reprezentantului SNCFR, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
5
In drept, fapta inculpatului de a sustrage pe timp de noapte, însoţit de alte două persoane, şina de cale ferată aparţinând SNCFR G., întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal.
La stabilirea limitelor de pedeapsă instanţa va avea în vedere prevederile art. 3201 Cod procedură penală având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile acestui articol, respectiv inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu, şi-a însuşit întregul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi nu a solicitat administrarea altor probe, valoarea prejudiciului a fost redusă şi recuperat integral, iar activitatea părţii prejudiciate nu a fost afectată prin fapta inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanţa va reţine prev. art. 74 lit. a şi c Cod penal constând în aceea că inculpatul este la prima abatere de acest gen, anterior nu a mai fost condamnat penal, precum şi faptul că a colaborat cu organele de cercetare, a recunoscut săvârşirea faptei şi o regretă.
In aceste condiţii, în baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal va condamna inculpatul S. C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la pedeapsa închisorii de 4 luni.
In baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Deoarece raportat la circumstanţele personale ale inculpatului rezultă că scopul aplicării legii poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse neprivativă de libertate, în baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 4 luni ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.
In baza art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Se va lua act de faptul că SNCFR G. nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat şi de faptul că inculpatul a avut apărător ales.
In baza art. 191 alin.l Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
6
Judecătoria Caracal
Furt Calificat
Judecătoria Moinești
Furt calificat
Judecătoria Bacău
Furt calificat
Judecătoria Oradea
Furt calificat, în formă continuată prev. şi ped. art. 208 al. 1, art.209 al.1, lit. e şi i şi al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art.37 lit. b Cod penal şi art.41 al. 2 Cod penal (5 acte materiale)
Judecătoria Târgu Bujor
Furt calificat