R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. 4471/280/2011
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 6505/2011
Şedinţa publică de la 22 Iunie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE M S
Grefier L M
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea SC F I SA şi pe intimata D
R P A SI O V C, având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la prima strigare, au lipsit părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:
Instanţa lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conf. alin. 11-13,
art. 104 din R.O.I. al inst. jud. (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la a doua strigare, a răspuns contestatoarea SC
F I SA, prin reprezentant convenţional, avocat S R, lipsă fiind intimata D R P A SI O V C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că s-a
depus prin serviciul registratură întâmpinare, precum şi un set de înscrisuri ataşate acesteia.
Apărătorul contestatoarei arată că există la dosarul cauzei decizia şi somaţia atacată şi nu
mai sunt alte acte de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat în cauză, instanţa constată
cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a cere
executarea şi în dezbateri asupra fondului.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea excepţiei, să se constate că este prescrisă
executarea silită, termenul fiind de 5 ani de la data înregistrării declaraţiei de import, iar pe fondul
cauzei solicită admiterea contestaţiei pentru următoarele motive: nu este un titlu executoriu,
somaţia fiind emisă fără titlu executoriu, în conformitate cu disp. art. 100, alin. 3 din Legea
86/2006 din Codul vamal, toate documentele au fost depuse acum 5 ani şi nu există motive noi
pentru verificare, iar prin decizia emisă se face greşită aplicarea art. 109, fiind aplicabil alin. 6, art.
6 fiind aplicabil în general. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANŢA
Asupra cauzei de faţă, constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la
data de 08.03.2011 sub nr. 4471/280/2011, contestatoarea SC F I SA., cu sediul în mun. B-dul N
B, nr., jud. Argeş, în contradictoriu cu intimata D R P A SI O V C, cu sediul în mun. C, str. H F,
nr. , jud. Dolj, a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei nr. 110/01.02.2011, emisă
de intimată în dosarul de executare nr. 2810/2011, solicitând suspendarea executării titlului de
executare emis ca urmare a titlului de creanţa reprezentată de decizia pentru regularizarea situaţiei
cu nr. 36387/176/1-2/08.12.2010.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că: în data de 08.12.2010 în lipsa reprezentanţilor
contestatoarei s-a întocmit procesul-verbal de control comunicat la data de 27.12.2010, împreună
cu Decizia de Regularizare a Situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal
nr. 176/1-2/18.12.2010 pentru sumele presupus a fi datorate care s-au prescris în luna decembrie
2010; s-a formulat contestaţie împotriva acestor acte administrative, care până în prezent nu a
fost soluţionată; se solicită suspendarea executării silite motivat de faptul că această executare îi
aduce grave şi imediate prejudicii materiale, fiind efectuată cu încălcarea legii.
Se invocă şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executare executarea silită potrivit art.
187 din Lg. nr. 141/1997 având în vedere datele celor doua declaraţii, respectiv 09.12.2005 şi
23.12.2005; s-a început executarea asupra unor sume care provin din anul 2005, iar organele
vamale încearcă să creeze un nou titlu în ideea de a pune în sarcina petentei majorări, dobânzi şi
penalităţi; nu au fost respectate dispoziţiile art. 141 şi art. 144 din C.proc.fisc., respectiv înainte de
comunicarea somaţiei trebuia întocmit titlul executoriu în baza căruia s-a emis somaţia, ca prim
act de executare.
În drept, au fost invocate Codul de procedură fiscală, Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004,
Codul civil, Codul comercial, Codul vamal, Carta drepturilor contribuabilului.
La data de 18.05.2011 intimata formulează întâmpinare prin care solicită respingerea
contestaţiei la executare formulată de petentă şi a suspendării executării titlului de creanţă
reprezentat de Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 36387/176/1-2/08.12.2010.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că: scopul controlului vamal efectuat la S.C. F I S.A. a
fost acela de verificare a modului de determinare şi declarare a valorii în vamă, precum şi a
modului de stabilire şi achitare a drepturilor de import aferente operaţiunilor vamale de import
definitiv având ca obiect autovehicule, derulate prin Biroul vamal Piteşti şi a vizat declaraţiile
vamale IM 4 I nr. 98.069/09.12.2005 şi I nr. 103.066/23.12.2005; din controlul efectuat la sediul
S.C. F I S.R.L. s-a constatat ca, aceasta a derulat, în perioada decembrie 2005, prin Biroul Vamal
Piteşti, două operaţiuni de import definitiv de autoturisme, iar pentru acestea baza de impozitare
pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autoturismele importate a fost declarată ca
fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.
687/2001 şi nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul acestora, înscrisă în facturile
externe prezentate autorităţii vamale cu ocazia derulării importurilor, şi nu a inclus în valoarea în
vamă cheltuielile efectuate pe parcurs extern, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea
cuantumului drepturilor vamale achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate; S.C.
F I S.A. a depus în cursul lunii decembrie 2005 la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni
Vamale Argeş operaţiunile de import definitiv IM4 nr. I 98.069/ 09.12.2005 si 1M4 1 nr.
103.066/23.12.2005 pentru importul de autoturisme second hand; la data de 09.12.2005 petenta,
în calitate de titular, a depus la D.J.A.O.V. Argeş, prin intermediul S.C. A G S.A., în calitate de
comisionar în vamă, declaraţia vamală de import definitiv 1M4 nr. I 98.069/09.12.2005. Marfa
care a făcut obiectul declaraţiei vamale IM4 nr. I 98.069/09.12.2005 consta în 1 buc. autoturism
uzat Alfa Romeo, an fabricaţie 2002, capacitate cilindrica 1597 cmc, combustibil benzina, având
serie saşiu: ZAR 93700003149917, serie motor 3375627, autovehicul cu grad normal de poluare,
marfa încadrata la codul NC: 8703 23 90 şi a fost însoţită de factura (contract de vânzare-
cumpărare) nr. 657/28.11.2005, în valoare de 11.990 EURO, factura emisă de FA. BOZNER
Oberndorferstr. 28A, Landshut, Germania şi decontul de transport în sumă de 419,16 euro,
întocmit de S.C. F I S.A. pentru justificarea cheltuielilor de transport, asigurare şi alte cheltuieli
legate de marfă efectuate pe parcurs extern, în conformitate cu prevederile art. 77, alin. (2) din
Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României; autoturismul a fost însoţit de certificatul
EUR1, seria C, nr. 485886/05.12.2005 care atesta originea comunitară a mărfii; la stabilirea valorii
în vamă a acestui autoturism second hand nu a fost luat în calcul preţul efectiv plătit pentru
aceasta marfa, ci s-a stabilit în mod eronat ca valoare în vamă, valoarea de catalog prevăzută de
O.M.F.P. nr. 687/2001, conform art. 109, alin. (6) din Regulamentul Vamal în vigoare la acea
dată, respectiv H.G. nr. 1.114/2001; la data de 23.12.2005 petenta, în calitate de titular, a depus la
D.J.A.O.V. Argeş, prin intermediul S.C. A G S.A., în calitate de comisionar în vamă, declaraţia
vamală de import definitiv IM4 nr. I 103.066/23.12.2005; marfa care a tăcut obiectul declaraţiei
vamale IM4 nr. I 103.066/23.12.2005 consta în 1 buc. autoturism uzat Ford KA, an fabricaţie
2001, capacitate cilindrica 1299 cmc, combustibil benzina, având serie saşiu:
WFOBXXWPRB1E13607 şi serie motor 1E13607, autovehicul cu grad redus de poluare, marfă
încadrată la codul NC: 8703 22 90 şi a fost însoţită de factura nr. 105.103/15.12.2005, în valoare
de 3.990 euro, factură emisa de GS fun-mobile Leipziger Strasse 287, Kassel, Germania şi
decontul de transport în sumă de 1887,65 euro, întocmit de S.C. F I S.A. pentru justificarea
cheltuielilor de transport, asigurare şi alte cheltuieli legate de marfă, efectuate pe parcurs extern, în
conformitate cu prevederile art. 77, alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al
României; autoturismul a fost însoţit de certificatul EUR1, seria D, nr. 010988/16.12.2005 care
atesta originea comunitară a mărfii; la stabilirea valorii în vamă a acestui autoturism second hand
nu a fost luat în calcul preţul efectiv plătit pentru această marfă, ci s-a stabilit în mod eronat ca
valoare în vamă, valoarea de catalog prevăzută de O.M.F.P. nr. 687/2001, conform art. 109, alin.
(6) din Regulamentul Vamal în vigoare la acea data, respectiv H.G. nr. 1.114/2001; din analiza
celor două facturi (contracte de vânzare-cumpărare) depuse de petentă la declaraţiile vamale de
import definitiv IM4 1 nr. 98.069/09.12.2005 şi IM4 I nr. 103.066/23.12.2005, rezultă că cele
două autoturisme second hand au fost achiziţionate de la diverşi furnizori din Germania; în
această situaţie, determinarea valorii în vamă pentru stabilirea drepturilor vamale de import,
constând în acciză şi TVA, trebuia efectuată în conformitate cu prevederile art. 109, alin. (1) din
H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului vamal şi potrivit regulilor cuprinse la art.
77 si 78 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, care fac trimitere la procedura prevăzută în
Acordul pentru aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ încheiat la
Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte, a cărei prima regulă este că valoarea în
vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit
pentru mărfurile importate; s-a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 109, alin. (6) din
Regulamentul vamal privind stabilirea valorii în vamă a autovehiculelor folosite în funcţie de
valorile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în funcţie de vechimea şi
caracteristicile tehnice, deoarece valorile de catalog aprobate prin O.M.F.P. nr. 687/2001 au fost
elaborate în aplicarea art. 109, alin. (4) şi (6), precum şi ale pct. 12 din Anexa nr. 6 la
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, care se refera la stabilirea valorilor în
vamă a bunurilor, autovehiculelor şi vehiculelor folosite introduse în ţară de persoane fizice,
necomerciante, care nu au obligaţia de a evidenţia în acte contabile valorile de tranzacţie; potrivit
principiului de interpretare a legii „legea trebuie interpretata în sensul aplicării ei, nu în cel al
neaplicării ei” este evident că raţiunea O.M.F.P. nr. 687/2001 a fost colectarea cât mai eficientă a
resurselor la bugetul general consolidat al statului, prin limitarea subevaluării în vamă a mărfurilor
(interzicerea vămuirii sub valorile minime stabilite în funcţie de vechimea, tipul de combustibil şi
cilindreea autovehiculelor uzate), şi nicidecum de a acorda facilitatea de vămuire la o valoare
inferioară valorii de tranzacţie pe criteriul naturii mărfurilor importate (autovehicule şi vehicule
uzate); de asemenea, în mod eronat la stabilirea valorii în vamă pentru cele două autoturisme
second hand S.C. F I S.A. nu a inclus şi cheltuielile efectuate pe parcurs extern, pe care le-a
declarat pe propria răspundere la rubrica 12 - elemente pentru valoare din declaraţiile vamale de
import mai sus-menţionate, fapt ce contravine prevederilor art. 77, alin. (2) din Legea nr.
141/1997 privind Codul vamal al României, art. 110 din H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Codului vamal, art. 139, alin. (2) din Legea 571/2003 privind Codul
fiscal, referitoare la stabilirea bazei de impozitare pentru TVA aferentă importurilor, precum şi
art. 208, alin. (7), lit. b) referitoare la stabilirea bazei de impozitare a accizelor din acelaşi act
normativ; procedând în acest mod S.C. F I S.A. a diminuat în mod nejustificat cuantumul
accizelor şi al T.V.A. datorate pentru importul celor două autovehicule; ţinând cont de faptul că la
stabilirea valorii în vamă în cadrul operaţiunilor de import definitiv IM4 nr. I 98.069/09.12.2005
si IM4 I nr. 103.066/23.12.2005 depuse la D.J.A.O.V. Argeş de S.C. F I S.A. nu au fost respectate
prevederile art. 77 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi ale art. 109, alin.
(1) din H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal, sunt
aplicabile în acest caz dispoziţiile art. 158, alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al
României, în vigoare la data efectuării acestor operaţiuni de import definitiv, care prevedea: „(2)
în cazul unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui
regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoştinţa despre acea noua datorie pe baza actului
constatator întocmit de autoritatea vamală”; titularul declaraţiilor vamale menţionate mai sus, este
S.C. F I S.A., or, potrivit art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României,
aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, act normativ în vigoare la data importurilor definitive,
depunerea la biroul vamal a declaraţiei vamale în detaliu semnată de către importator sau de
reprezentantul acestuia are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere şi atrage răspunderea
importatorului în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, corectitudinea
informaţiilor, autenticitatea documentelor anexate acesteia şi respectarea legislaţiei vamale, aceste
aspecte urmând să fie constatate ulterior de organele de control special abilitate în acest sens;
controlul vamal ulterior a fost efectuat în temeiul art. 100 din Codul vamal al României aprobat
prin Legea nr. 86/2006, fiind reglementat de Ordinul nr. 7521/2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior; în urma controlului a
fost emisă Decizia de regularizare a situaţiei nr. 176/1-2/08.12.2010, în baza procesului-verbal de
control nr. 36386/08.12.2011 prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei, o datorie vamală în
sumă totală de 21.144 lei, structurată astfel: accize de plată = 878 lei, care reprezintă resursă la
bugetul naţional; majorări de întârziere la accize = 1.458 lei, care reprezintă resursă la bugetul
naţional; dobânzi de întârziere la accize = 70 lei, care reprezintă resursă la bugetul naţional;
T.V.A. de plată = 6.837 lei, care reprezintă resursă la bugetul naţional; majorări de întârziere la
T.V.A. = 11.354 lei, care reprezintă resursă la bugetul naţional; dobânzi de întârziere la T.V.A. =
11.354 lei, care reprezintă resursă la bugetul naţional; decizia de regularizare a situaţiei nr. 176/1-
2/08.12.2010 şi procesul-verbal de control nr. 36386/08.12.2011 au fost comunicate
contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 27.12.2010; ca
urmare a faptului că datoria stabilită în sarcina contestatoarei nu a fost achitată, Direcţia
Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în conformitate cu art. 145 alin 1 din
O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală emite Somaţia nr. 110/01.02.2011
comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nr. AR 29968072371 în data de
15.02.2011; S.C. F I S.A. contestă Decizia nr. 176/1-2/08.12.2010 pentru regularizarea situaţiei
privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal în procedură prealabilă, Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Dolj, prin decizia nr. 107/31.03.2011 respingând contestaţia; în
ceea ce priveşte criticile aduse acestui titlu executoriu, în speţă Decizia nr. 176/1-2/08.12.2010,
acestea nu sunt întemeiate şi mai mult nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, contestatoarea
având la dispoziţie contenciosul administrativ şi mai mult în conformitate cu art. 215 alin 1 din
O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu completările şi modificările ulterioare
„Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului
administrativ fiscal.”; Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, a înfiinţat
poprirea asupra disponibilităţilor băneşti ale debitoarei prin adresa transmisă către Alpha Bank
România S.A.; la data de 05.04. 2011, respectiv 06.04.2011 S.C. F I S.A. achită debitul stabilit în
somaţia contestată, conform extraselor de cont pe care le anexăm prezentei şi ca urmare i se
ridică măsura popririi, aşa cum rezultă din adresa nr. 12661/14.04.2011; având în vedere faptul că
dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează până la data plăţii debitului a fost emis
procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu nr. 15/15.04.2011, prin
care s-a stabilit în sarcina contestatoarei suma de 1525 lei reprezentând dobânzi şi majorări de
întârziere, sumă ce nu a fost achitată până în prezent; termenele de prescripţie a dreptului de a
cere executarea silită privind o creanţă bugetară (creanţă fiscală în noua titulatură) încep de la data
când, potrivit legii, se naşte acest drept; dreptul de a cere executarea silită a sumei determinate în
cuprinsul deciziei nr. 176/1-2/08.12.2010 a luat naştere la expirarea termenului legal de plată ce
este menţionat în cuprinsul acestei decizii, respectiv până la data de 05 a lunii următoare, când
data comunicării este cuprinsă în intervalul 01-15 din lună, pentru accize, T.V.A. şi comisionul
vamal, precum şi pentru accesoriile la acestea; până la data de 20 a lunii următoare, când data
comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, pentru accize, T.V.A. şi comisionul vamal,
precum şi pentru accesoriile la acestea; pentru taxele vamale şi accesoriile la acestea, termenul de
plată nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor datorate;
O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările
ulterioare - art. 131 alin. 1, stipulează că : „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale
se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
acest drept.”; în cauza supusă judecăţii, termenul de 5 ani începe să curgă de la data de
20.01.2011, astfel încât este evident că dreptul de a cere executarea silită nu poate fi prescris; mai
mult, din momentul în care creditorul a ieşit din pasivitate nu mai este normal ca prescripţia să
cursă în continuare; prin lege au fost stabilite, limitativ, cauzele de întrerupere a cursului
prescripţiei”; potrivit art. art. 133 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu completările şi modificările ulterioare, termenele de prescripţie a dreptului de a
cere executarea silită se întrerup pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de
executare silită (acte de executare silită fiind somaţia, procesul-verbal de sechestru, documentul
prin care se face evaluarea bunurilor după încheierea procesului-verbal de sechestru, adresa de
înfiinţare a popririi, etc.); efectul întreruperii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este
explicat de legea generală în materia executării creanţelor fiscale şi anume, Codul de procedură
civilă, art. 4052 alin. 2; întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea
care a întrerupt-o, iar după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite intimata arată faptul că, S.C. F I S.A.
nu invocă pe calea contestaţiei la executare depuse la Judecătoria Piteşti neregularităţi de fond
comise cu prilejul executării silite efectuate de autoritatea vamală, nearătând şi neprobând în
vreun fel în ce măsură este prejudiciat („vătămat" –conform art. 399 Codul de procedură civilă)
prin actul de executare silită emis corect şi legal de autoritatea vamală.
S-a solicitat şi judecata cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 18.05.2011 s-a admis cererea de probatorii formulată
de petentă, sens în care s-a administrat proba cu înscrisuri (a fost depus în copie dosarul de
executare de către intimată), pentru ca, la termenul din 22.06.2011, să se formuleze concluzii
asupra excepţiei şi fondului cauzei.
Observând disp. art. 137 din C. proc. civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra
excepţiei.
Conform prevederilor art. 131 din O.G. 92/2003 modificată: „Începerea termenului de
prescripţie. (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani
de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de
prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.”.
Astfel, pentru a interveni sancţiunea prescripţiei este necesar a se împlini un termen de 5
ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul.
Acesta din urmă a luat naştere la data la care titlul de creanţă a devenit titlu executoriu
prin ajungerea la scadenţă a debitului, iar nu anterior.
Numai de la această dată se putea porni de către intimată executarea silită, anterior lipsind
un titlul executoriu care să stabilească în mod cert, lichid şi exigibil care este creanţa fiscală.
Raportat la decizia pentru regularizarea situaţiei cu nr. 36.387/08.12.2010 (filele 40-46),
decizie care prin ajungerea la scadenţă a obligaţiei a devenit titlu executoriu şi a datelor
menţionate, în funcţie de diferitele debite, chiar la pct. 4 din acest act administrativ, se observă că
termenul de prescripţiei al executării silite nu este în mod evident împlinit.
Aprecierea petentei cum că acest termen ar începe să curgă începând cu anul 2005, în
fapt, raportat la prevederile art. 91 din O.G. 92/2003, începând cu 01.01.2006, este în mod vădit
eronată.
Termenul care a început să curgă la această din urmă dată este cel al prescripţiei dreptului
de a stabili obligaţia fiscală, iar nu de a executa silit obligaţia.
Cele două termene au natură diferită, secundul începând să curgă de la momentul în care
există un titlu ce poate fi pus în executare, iar nu şi anterior.
Prescripţia reprezintă o sancţiune de drept civil aplicată creditorului având în vedere
pasivitatea sa în realizarea creanţei.
Or, o astfel de pasivitate nu există; numai din momentul în care s-a dispus de un titlu
executoriu se putea demara executarea silită.
Apărarea invocată de către petentă trebuia formulată în cadrul contestaţiei administrative,
iar nu în contestaţia la executare, după cum se va arăta şi mai jos (calea de atac împotriva actului
administrativ).
Pentru aceste motive, în baza disp. legale citate, se va respinge excepţia.
În privinţa fondului cauzei, observând proba administrată, se va respinge contestaţia la
executare pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată susţinerea cum că, intimata nu deţine un titlu executoriu şi de aceea nu
putea începe o executarea silită, raportat chiar la disp. art. 110, alin. 3 şi art. 141, alin. 1 şi 2 din
O.G. 92/2003, respectiv: „(3) Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se
individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite,
potrivit legii.”; „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu
executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în
a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii,
constituie titlu executoriu. ... (2) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa
fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul
competent ori în alt mod prevăzut de lege.”.
Astfel, executarea silită se poate desfăşura numai în baza unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor O.G. 92/2003, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care
creanţa fiscală este scadentă.
De asemenea, se constată, raportat la conţinutul deciziei pentru regularizarea situaţiei cu
nr. 36.387/08.12.2010, că aceasta este un titlu de creanţă, respectiv prin ea se stabileşte şi se
individualizează creanţa fiscală.
Raportat la data emiterii acestui titlu, se constată că sunt incidente prevederile O.G.
92/2003, în ceea ce priveşte executarea silită.
Nu mai era necesară emiterea unui titlu executoriu atât timp cât titlul de creanţă a devenit
un astfel de titlu prin scadenţa creanţei fiscale.
Prin pct. 4 din conţinutul deciziei au fost stabilite datele la care diferitele obligaţii fiscale
devin scadente, respectiv: până la data de 05 a lunii următoare, când data comunicării este
cuprinsă în intervalul 01-15 din lună, pentru T.V.A. şi comisionul vamal, precum şi pentru
accesoriile la acestea; până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în
intervalul 16-31 din lună, pentru T.V.A. şi comisionul vamal, precum şi pentru accesoriile la
acestea; pentru taxele vamale şi accesoriile la acestea, termenul de plată nu poate depăşi 10 zile de
la comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor datorate (fila 46).
Ulterior emiterii deciziei de regularizare s-a emis de către intimată şi somaţia cu nr.
110/01.02.2011 (fila 37), în cuprinsul căreia se face referire la titlul executoriu (decizia de
regularizare) şi debitul total de achitat de 21.144 lei.
Titlul de creanţă a fost emis de intimată în exercitarea atribuţiilor sale în baza şi a disp.
O.G. 92/2003, iar prin acestea s-a stabilit în sarcina contestatoarei de astăzi obligaţia de plată
pentru suma totală de 21.144 lei, reprezentând mai multe obligaţii de plată fiscale.
Acest din urmă act, conform disp. art. 41 din O.G. 92/2003, este act administrativ - fiscal,
fiind emis de organul competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea obligaţiilor fiscale („Art.
41. Noţiunea de act administrativ fiscal. În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este
actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau
stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.”).
Din conţinutul contestaţiei la executare formulată se reţine că, nu este contestată
executarea efectivă decât parţial, respectiv actele de executare efectuate, ci chiar temeinicia titlului
executoriu; este considerat de către petentă că acesta contravine legii, debitul nefiind datorat de
aceasta, motive expuse pe larg în cererea de chemare în judecată.
Rezultă în mod evident că, se contestă chiar fondul titlului executoriu (temeinicia deciziei
şi în consecinţă a titlului executoriu), pe care petenta îl consideră contrar dispoziţiilor legale în
vigoare la data emiterii, iar numai în parte modalitatea în care se realizează executarea.
Nu s-au invocat unele lipsuri în privinţa formei actelor de executare sau a titlului
executoriu (lipsa semnăturii, lipsă emitent, etc.).
Conform prevederilor art. 172, alin. 3 din O.G. 92/2003 modificată: „(3) Contestaţia
poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul
în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ
jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”.
Astfel, dacă există dispoziţii legale care prevăd o altă cale de atac prin contestaţia la
executare nu pot fi atacate chiar titlurile executorii.
Pentru titlul atacat de către petenta de astăzi a existat şi există o altă cale de atac, respectiv,
cea instituită de dispoziţiile art. 205, alin. 1 din O.G. 92/2003 modificată, iar ulterior şi la instanţa
de contencios administrativ raportat la dispoziţiile art. 218, alin. 2 din acelaşi act normativ („Art.
205. (1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate
formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură
dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal
sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.”; „Art. 218. Comunicarea deciziei şi calea de atac. ... (2)
Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către
persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa
judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”).
Rezultă că, împotriva fondului titlului executoriu, respectiv a obligaţiilor de plată cuprinse
în acesta, se poate formula contestaţia impusă de dispoziţiile art. 205 din C. proc. fiscală (la titlu),
iar nu contestaţia la executare silită.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul
legii cu nr. XIV din 5 februarie 2007, respectiv în motivarea acesteia s-a reţinut: „Ca urmare,
posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare subzistă numai
în măsura în care actul ce constituie titlu de creanţă fiscală nu poate fi atacat pe calea
contenciosului administrativ-fiscal.”.
Decizia de regularizare este un act care putea fi atacat pe calea contenciosului
administrativ-fiscal, iar nu printr-o contestaţie la executare.
În fapt, contestatoarea, conform susţinerilor sale şi cele ale intimatei, chiar a uzat de
această cale de atac.
În prezenta cauză nu se poate aprecia asupra legalităţii titlului de creanţă şi a obligaţiei de
plată menţionată în somaţie, fără a se aduce atingere competenţei materiale a instanţelor.
Pentru aceste motive, în baza dispoziţiilor legale citate, cât şi cele ale art. 1169 din C. civ.,
urmează ca instanţa să respingă contestaţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cerere executarea silită.
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. F I S.A., cu sediul în
mun. Piteşti, B-dul N B, nr. , jud. Argeş, în contradictoriu cu intimata D R PENTRU A ŞI O V
C, cu sediul în mun. Craiova, str. H F, nr. , jud. Dolj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2011.
Preşedinte,
M S
Grefier,
L M
Red. M.S.
Tehn. L.B. 08 Iulie 2011
4/ex.
Tribunalul Harghita
Contestaţia la executare
Judecătoria Adjud
Contestaţie executare
Judecătoria Slatina
Contestatie la executare
Judecătoria Târgu Bujor
Contestatie la executare
Tribunalul Călărași
CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Recurs.