Dosar nr. 12285/280/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECTIA PENALĂ
SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 324/2011
Şedinţa publică de la 15 Februarie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE I.B.
Grefier F.S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin procuror
M.P..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C.I., partile civile B.C., B.A.E. C.D.
parte civilă B.I., partile vătămată G.I.C, parte vătămată M.M., parte vătămată Z.E. avand ca obiect
„furtul (art.208 , 209 alin. 1 C.p., art. 192 al. 1 C.p.)
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită, fara citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în fond asupra
cauzei au avut loc in şedinţa publica din data de 08.02.2011, susţinerile părţilor fiind consemnate
în scris în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată, încheiere ce face parte integranta din
prezenta sentinţa.
Deliberând;
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 3894/P/2010, din
22.06.2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.I. pentru
săvârşirea infr. prev.de art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e, g C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi
art. 192 alin. C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., în condiţiile art. 33 lit. a C.pen..
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.I., în perioada 21-25.05.2010, în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit un număr de 4 acte materiale de furt calificat,
3 acte materiale de furt simplu şi două acte materiale de violare de domiciliu, după cum urmează:
1. În ziua de 21.05.2010, în jurul orei 19:00, inculpatul C.I. s-a deplasat pe terasa
restaurantului aparţinând S.C. Danliv Media S.R.L din Piteşti, de unde a sustras mai multe
pachete de ţigări marca Pall Mall de pe un raft de prezentare, după care s-a deplasat în zona
centrală a oraşului, vânzând ţigările unor persoane necunoscute, contra sumei de 30 lei.
2. În noaptea de 21/22.05.2010, trecând pe lângă punctul de lucru aparţinând S.C. Beby
S.R.L., situat în centrul oraşului Piteşti, a sustras 2 baxuri a câte 12 sticle de 0,5 l cu suc. Cu
bunurile sustrase inculpatul a mers la sala Bingo, situată în incinta Casei Sindicatelor din Piteşti,
unde a vândut cele două baxuri cu suc unei angajate a localului, contra sumei de 25 lei.
3. Tot în noaptea de 21/22.05.2010, inculpatul C.I. s-a deplasat pe str. Sf. Vineri din
Piteşti, unde, la imobilul cu X funcţionează barul aparţinând S.C. BLACK CLUB RH S.R.L. şi,
profitând de faptul că poarta era deschisă, iar în curte nu se afla nicio persoană, a sustras două
cutii din carton ce conţineau câte 6 pahare a 0,5 litri şi, respectiv, a un litru, goale, după care a
părăsit terasa, îndreptându-se către centrul oraşului.
4. În ziua de 23.05.2010, în jurul orei 09:15, în timp ce se deplasa pe str. Crinului din
Piteşti, inculpatul a intrat în curtea imobilului cu nr. X pe poarta de acces, care era descuiată, după
care a pătruns pe holul casei, de unde a sustras o bicicletă marca Montain Bike, părăsind după
aceea imobilul.
5. Tot în ziua de 23.05.2010, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla pe str. Sf. Vineri din
Piteşti, inculpatul a deposedat pe minorul P.G. de bicicleta cu care acesta se plimba şi a fugit cu
aceasta.
6. În după-amiaza zilei de 24.05.2010, în jurul orei 17,00, inculpatul s-a deplasat la pizeeria
Bonita, situată în zona centrală a municipiului Piteşti, a pătruns în interiorul localului, printr-o uşă
neasigurată şi profitând de faptul că nu este observat de nimeni a sustras trei sticluţe cu parfum
bărbătesc, mărcile Davidoff, Essential şi Givenchi, precum şi un flacon conţinând gel de duş,
marca Lacoste, bunuri aparţinând părţii vătămate Z.E şi înainte de a părăsi pizzeria, inculpatul a
fost surprins de angajaţii localului, având în buzunare bunurile sustrase, fiind sesizate organele de
Poliţie.
7. În ziua de 25.05.2010, în jurul orei 18,30, după ce a plecat de la sediul Secţiei nr. 2
Poliţie Piteşti, unde a fost audiat cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, inculpatul C.I. s-a
deplasat in spatele blocului D din cartier Prundu, unde la parterul scării C, a observat uşa din
lemn, prin care se făcea accesul în balconul ap. 2, ce aparţine numitei C.D.. Inculpatul a încercat
mânerul uşii şi văzând că aceasta este deschisă a pătruns în interior, de unde a sustras suma de
162 lei dintr-un portofel ce se afla pe un corp al mobilei.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este susţinută de următoarele mijloace de probă:
declaraţiile părţilor vătămate (f. 9-11, f. 42-44, 51-53, 55, f. 79-83 d.u.p., f. 105), procesul-verbal
de cercetare la faţa locului (f. d.u.p.), declaraţiile martorilor G.M. (f.12-14 d.u.p.), S.M. (f. 72
d.u.p.), S.A.M. (fila 88), declaraţia inculpatului (f. 27-32, f. 48, f. 91-97 d.u.p.), procese-verbale de
recunoaştere după fotografie şi planşe foto aferente (f. 19-20, 23-25, f. 62-65, f. 113-118 d.u.p.),
procese-verbale de conducere în teren (f. 17).
Prin ordonanţa nr. 816173/2010 a Secţiei nr. 2 Poliţie din data de 27.05.2010 s-a dispus
reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore.
Prin ordonanţa nr. 3894/P/2010 din data de 27.05.2010 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Piteşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.I., pentru
săvârşirea infracţiunii prev şi ped. de art. 208 alin. 1 C.pen., art. 192 alin. 1 C.pen., în condiţiile art.
33 lit. a C.pen., fiind prezentat la Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă.
Prin încheierea din data de 27.05.2010, pronunţată în dosarul nr. 10010/280/2010 al
Judecătoriei Piteşti s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29
zile.
Măsura preventivă a fost menţinută ca legală şi temeinică de instanţă, atât în baza art. 300
ind.1 C.proc.pen., cât şi în cursul judecăţii, în baza art. 300 ind. 2 C.proc.pen.
În faza cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi martorii F.S.D ( f. 56) şi G.M. (fila 147).
În baza art. 327 alin. 3 C.proc.pen. s-a constatat imposibilitatea audierii martorului
N.G.V..
Inculpatul a fost audiat, în baza art. 323 C.proc.pen., declaraţia acestuia fiind anexată la
fila 27 din dosar. S-a reînnoit fişa de cazier a inculpatului (fila 156).
Partea vătămată C.D. s-a prezentat la termenul de judecată din data de 07.09.2010 şi a
declarat că nu se constituie parte civilă în cauză. (fila 54).
De asemenea, la acelaşi termen de judecată a fost audiat şi B.G.C., care a declarat că nu se
mai constituie parte civilă în prezenta cauză (fila 55).
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauză, instanţa reţine
următoarea situaţie de fapt:
1. În ziua de 21.05.2010, în jurul orei 19:00, inculpatul C.I. s-a deplasat pe terasa
restaurantului aparţinând S.C. Danliv Media S.R.L din Piteşti, de unde a sustras mai multe
pachete de ţigări marca Pall Mall de pe un raft de prezentare, după care s-a deplasat în zona
centrală a oraşului, vânzând ţigările unor persoane necunoscute, contra sumei de 30 lei.
Situaţia de fapt expusă rezultă din următoarele mijloace de probă:
În declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală (filele 95-97, 139-140), acesta a
arătat că la data de 21.05.2010, în jurul orelor 19:00, a sustras 5 pachete de ţigări marca Pall Mall
de la S.C. Danliv Media S.R.L, de pe o masă aflată pe terasa acestui restaurant. Apoi s-a deplasat
în apropierea magazinului Fortuna, unde a vândut pachetele de ţigări sustrase unei persoane
necunoscute pentru suma de 30 lei.
Declaraţia acestuia se coroborează atât cu plângerea şi declaraţia părţii vătămate B.C.,
administratorul societăţii comerciale Danliv Media S.R.L (filele 67, 69 d.u.p.), cât şi cu declaraţia
martorei S.M. (filele 70-72 d.u.p.), angajata a societăţii.
Astfel, atât martora cât şi administratorul societăţii au arătat că la data de 21.05.2010
inculpatul a sustras mai multe pachete de ţigări de pe terasa restauranului, apoi a fugit. A doua zi
s-a întors în acelaşi loc, unde, fiind recunoscut de către angajaţi, a fost reţinut de aceştia şi au fost
sesizate organele de poliţie.
Totodată, la data de 17.06.2010 s-a întocmit un proces-verbal de recunoaştere după
fotografie (fila 76 d.u.p.), în care s-a consemnat că martora S.M., după ce a privit cu atenţie planşa
fotografică, a indicat fotografia nr. 4, precizând că aceasta reprezintă persoana care la data de
21.05.2010 a sustras mai multe pachete de ţigări de pe terasa S.C. Danliv Media S.R.L.(filele 74-75
d.u.p.).
Prin declaraţia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din data de 07.09.2010 (fila
55), numitul B.C. a arătat că, dat fiind numărul redus de bunuri sustrase de către inculpat,
reprezentanţii societăţii parte vătămată au hotărât să nu se mai constituie parte civilă în cauză.
Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să ia act că partea vătămată nu s-a mai constituit
parte civilă în cauză.
Totuşi, având în vedere faptul că inculpatul, ca urmare a valorificării pachetelor de ţigări
sustrase, a primit în schimb suma de 30 lei, instanţa, în temeiul art. 118 C.pen., urmează să
dispună confiscarea acestei sume.
2. În noaptea de 21/22.05.2010, trecând pe lângă punctul de lucru aparţinând S.C. Beby
S.R.L., situat în centrul oraşului Piteşti, a sustras 2 baxuri a câte 12 sticle de 0,5 l cu suc. Cu
bunurile sustrase inculpatul a mers la sala Bingo, situată în incinta Casei Sindicatelor din Piteşti,
unde a vândut cele două baxuri cu suc unei angajate a localului, contra sumei de 25 lei.
La data de 23.05.2010 numita B.A.E. a formulat plângere, prin care a relatat că în noaptea
de 21/22.05.2010 inculpatul C.I. a sustras de pe terasa firmei pe care o administrază, S.C. Beby
S.R.L, două baxuri de suc a câte 12 sticle de 0,5 litri.
Martorul B.I., a declarat că, fiind rudă cu partea vătămată, uneori asigură paza terasei pe
timp de noapte, iar la data comiterii infracţiunii i-au fost furate două baxuri de suc, inculpatul
fugind în momentul în care martorul s-a deplasat spre locul unde era depozitată marfa (fila 120
d.u.p.).
Aşa cum reiese din declaraţia martorei Frumuşelu Silvia (f. 121 d.u.p. şi fila 56 d.i.), după
sustragerea celor două baxuri de suc, inculpatul i le-a vândut acestei martore în schimbul sumei de
25 lei.
Audiat fiind în calitate de martor, numitul N.G.V., a arătat că l-a văzut pe inculpat în acea
noapte intrând în sala Bingo având asupra sa dou baxuri de suc, iar după aproximativ 10 minute a
părăsit incinta localului fără a mai avea asupra sa vreun bun ( filele 123-124 d.u.p.).
De asemenea, organele de poliţie au întocmit la data de 26.01.2010 un proces-verbal de
conducere în teren (fila 110 d.u.p.), în care s-a consemnat faptul că inculpatul a indicat locul din
care a sustras cele două baxuri de suc, respectiv în Piaţa Revoluţiei, precum şi locul în care acestea
au fost vândute, respectiv în Casa Sindicatelor.
Cu aceeaşi ocazie s-au realizat mai multe fotografii judiciare, anexate la filele 117-118
d.u.p., inculpatul indicând locul din care a furat cele două baxuri cu suc.
Prin declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală şi depusă la fila 126 din dosar,
inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor.
Având în vedere că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, instanţa, în
temeiul art. 118 lit. e C.pen. va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 25 lei, reprezentând
suma obţinută din valorificarea celor două baxuri de suc sustrase.
3. Tot în noaptea de 21/22.05.2010, inculpatul C.I. s-a deplasat pe str. Sf. Vineri din
Piteşti, unde, la imobilul cu nr. X funcţionează barul aparţinând S.C. BLACK CLUB RH S.R.L.
şi, profitând de faptul că poarta era deschisă, iar în curte nu se afla nicio persoană, a sustras două
cutii din carton ce conţineau câte 6 pahare a 0,5 litri şi, respectiv, a un litru, goale, după care a
părăsit terasa, îndreptându-se către centrul oraşului.
La data de 22.05.2010 organele Secţiei 1 Poliţie au întocmit un proces-verbal de
constatare a infracţiunii flagrante (fila 104), prin care s-a arătat că în prezenţa a doi martori
asistenţi, au efectuat cercetări şi au descoperit că inculpatul C.I. avea asupra sa două cutii de
carton care conţineau 12 pahare din sticlă, de 0,5 l.
La aceeaşi dată numitul G.I.V. a depus plângere la organele de poliţie, fila 105, prin care a
arătat că inculpatul a sustras în noaptea de 21/22 mai 2010 din curtea firmei al cărei administrator
este, cu punct de lucru în str. Sf. Vineri, nr. X din Piteşti, doua baxuri de pahare inscripţionate Val
Duna.
Prin declaraţia dată la data de 23.05.2010 (fila 107 d.u.p.), partea vătămată G.I.C, a mai
relatat că la ora comiterii furtului barul era deschis, iar în curtea din care inculpatul a sustras
bunurile nu se afla la momentul respectiv nicio persoană.
Organele de poliţie au întocmit la data de 26.01.2010 un proces-verbal de conducere în
teren (fila 110 d.u.p.), în care s-a consemnat faptul că inculpatul a indicat locul din care a sustras
bunurile, respectiv curtea imobilului nr. X din str. Sf. Vineri. Cu ocazia conducerii în teren s-a
procedat la executarea unor fotografii judiciare, în care inculpatul a indicat atât imobilul cât şi
poarta de acces pe care a pătruns în curtea acestuia (filele 113-114 d.u.p.).
Prin declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală şi depusă la fila 126 din dosar,
inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor.
Instanţa mai reţine că partea vătămată G.I.V. a declarat că nu se constituie parte civilă în
procesul penal, întrucât toate bunurile i-au fost restituite (fila 107). Pe cale de consecinţă, va lua
act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
4. În ziua de 23.05.2010, în jurul orei 09:15, în timp ce se deplasa pe str. Crinului din
Piteşti, inculpatul a intrat în curtea imobilului cu nr. X, pe poarta de acces, care era descuiată,
după care a pătruns pe holul casei, de unde a sustras o bicicletă marca Montain Bike, părăsind
după aceea imobilul.
La data de 23.05.2010 numitul M.M. a depus o plângere penală (fila 42 d.u.p.), prin care a
arătat faptul că la data de 23.05.2010, în jurul orelor 09:30 a constatat că din holul locuinţei
lipseşte bicicleta fiului său.
Prin declaraţia acestuia din aceeaşi dată (filele 43-44), partea vătămată a arătat că după
sesizarea organelor de Poliţie, s-a deplasat în târgul săptămânal din Piteşti, unde în incinta târgului
a observat bicicleta fiului său. Interesându-se cine a aşezat bicicleta acolo, s-a prezentat numitul
N.A., care a arătat că a cumpărat bicicleta de aproximativ 30 minute de la un tânăr brunet, scund,
căruia îi achitase suma de 120 lei. Ulterior au sosit şi lucrătorii Poliţiei, care i-au condus pe aceştia
la secţie.
S-a mai arătat, de asemenea, că partea vătămată nu se constituie parte civilă în cauză,
prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunului.
Audiat fiind în faţa organelor de urmărire penală, declaraţia acestuia fiind anexată la filele
46-47 d.u.p., numitul N.A. a arătat că la data de 23.05.2010, în jurul orelor 10:30, s-a deplasat la
târgul săptămânal din Piteşti, de unde a în schimbul sumei de 120 lei a cumpărat bicicleta în
discuţie.
5. Tot în ziua de 23.05.2010, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla pe str. Sf. Vineri din
Piteşti, inculpatul a deposedat pe minorul P.G. de bicicleta cu care acesta se plimba şi a fugit cu
aceasta.
Instanţa reţine că la data de 24.05.2010 numita B.I.A., reprezentantul legal al minorului
P.G., a depus plângere la Secţia nr. 1 Poliţie, prin care a arătat că la data de 23.05.2010, în jurul
orelor 14:00-14:30 fiul acesteia a fost deposedat de bicicleta marca DHS, de culoare portocalie, cu
care se plimba pe str. Sf. Vineri.
La aceeaşi dată, mama minorului a depus declaraţie la fila 52-53, minorul relatând de
asemenea, situaţia de fapt, astfel cum a fost aceasta expusă anterior.
De asemenea, s-a realizat o planşă cu fotografii judiciare executate la data de 24.05.2010 la
Secţia nr. 1 Poliţie Piteşti, cu ocazia prezentării pentru recunoaştere din grup de fotografii
minorului Pleşan Gabriel, acesta recunoscând pe numitul C.I. (filele 61-65 d.u.p), întocmindu-se
totodată şi un proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere de pe planşa fotografică (filele 58-
59).
Prin declaraţia de la filele 95-97 dată în faza de urmărire penală, inculpatul nu a
recunoscut săvârşirea faptei. Cu toate acestea, declaraţia sa nu se coroborează cu nici un alt mijloc
de probă, din ansamblul materialului probator administrat în cauză reieşind faptul că este autorul
faptei ce i se impută.
Având în vedere că prejudiciul a fost acoperit prin restituire, partea vătămată nu s-a mai
constitui parte civilă în cauză.
6. În după-amiaza zilei de 24.05.2010, în jurul orei 17:00, inculpatul s-a deplasat la pizeria
Bonita, situată în zona centrală a municipiului Piteşti, a pătruns în interiorul localului, printr-o uşă
neasigurată şi profitând de faptul că nu este observat de nimeni a sustras trei sticluţe cu parfum
bărbătesc, mărcile Davidoff, Essential şi Givenchi, precum şi un flacon conţinând gel de duş,
marca Lacoste, bunuri aparţinând părţii vătămate Z.E. şi înainte de a părăsi pizzeria, inculpatul a
fost surprins de angajaţii localului, având în buzunare bunurile sustrase, fiind sesizate organele de
Poliţie.
Organele de poliţie au fost sesizate, prin plângere, de către partea vătămată Z.E (fila 79
d.u.p.).
Situaţia de fapt expusă a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de
probă:declaraţia părţii vătămate Z.E. (fila 81 d.u.p.), proces-verbal de constatare a infracţiunii
flagrante (filele 78, 82 d.u.p.), declaraţia martorilor S.M.C. (filele 83-85 d.u.p.), S.A.M. (filele 86-89
d.u.p.), precum şi declaraţia inculpatului (filele 91-97 d.u.p.).
Astfel, martorul S.M.C., a declarat că la data de 24.05.2010, în jurul orelor 17:00,
deplasându-se spre vestiarul unităţii, l-a observat pe inculpat, ieşind de acolo, moment în care a
alertat personalul pizzeriei. Asupra inculpatului s-au găsit 3 parfumuri bărbăteşti şi un gel de duş
(filele 83-85 d.u.p.).
Tot astfel, martora S.A.M. (fila 86 d.u.p.), arată că, la data menţionată anterior, a mers şi
aceasta, împreună cu alţi colegi la vestiarul localului, iar acolo l-au găsit pe martorul S.M.C. care
tocmai ieşise din vestiar, însoţit de inculpat.
Instanţa mai reţine de asemenea că partea vătămată Z.E a declarat că nu se constituie
parte civilă în cauză, întrucât şi-a recuperat bunurile sustrase (fila 81 d.u.p.).
7. În data de 25.05.2010, în jurul orei 18,30, inculpatul C.I. s-a deplasat în spatele blocului
D, din cartierul Prundu, situat în oraşul Piteşti, unde, la parterul scării C, a observat o uşa de acces
în balconul apartamentului nr. X, ce aparţine părţii vătămate C.D.. Văzând că uşa este descuiată, a
pătruns în imobil, de unde, profitând de faptul că nu este observat de nimeni, a sustras suma de
162 lei, dintr-un portofel ce se găsea pe un corp al mobilei.
Situaţia de fapt anterior expusă reiese din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate C.D.
(filele 9-11 d.u.p.), care se coroborează cu declaraţia martorei G.M. (filele 12-14 d.u.p.).
Astfel, partea vătămată C.D. a arătat că în seara zilei de 25.05.2010, aflându-se în locuinţa
proprietate personală, împreună cu martora G.M., l-a surprins pe inculpatul C.I., care întrebat
fiind de ce se află acolo, a răspuns că îi este foame. Partea vătămată l-a prins pe acesta de bluza de
trening cu care era îmbrăcat, cu care a rămas în mână după ce acesta a fugit. Apoi, verificând
apartamentul, partea vătămată a constatat că îi lipseşte suma de 162 lei, ce a fost sustrasă din
portofelul soţului său, care se afla pe un corp al mobilei.
La termenul de judecată din data de 07.09.2010, partea vătămată a declarat că nu se mai
constituie parte civilă în cauză - fila 54.
În ceea ce o priveşte pe martora G.M., aceasta a declarat la termenul de judecată din data
de 11.01.2011 (fila 147) că nu l-a văzut pe inculpat efectiv, însă a văzut bluza de trening a acestuia
în posesia părţii vătămate, a auzit-o pe partea vătămată ţipând şi strigând după soţ că este un hoţ
în casă, care a fugit din încăpere pe balcon. Cu toate acestea, în declaraţia martorei dată în faza de
urmărire penală, anexată la filele 12-14 d.u.p.., aceasta a declarat că l-a văzut pe inculpat,
descriindu-i semnalmentele. Având în vedere faptul că declaraţia martorei dată în faza de urmărire
penală se coroborează atât cu declaraţiile părţii vătămate (filele 9-11 d.u.p. si fila 54 d.i.), cât şi cu
procesul verbal de conducere în teren, depus la fila 17 d.u.p., precum şi cu planşa cu fotografiile
judiciare executate la data de 26.05.2010, cu ocazia conducerii în teren a inculpatului (filele 19-20
d.u.p.)., instanţa apreciază că aceasta exprimă adevărul fiind în concordanţă cu ansamblul
materialului probator administrat în cauză.
În ceea ce-l priveşte pe inculpat, acesta a fost audiat atât în faza de urmărire penală,
declaraţia sa fiind anexată la filele 27-32 d.u.p., unde a recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au
fost acestea expuse anterior, cât şi în faza de judecată, declaraţia acestuia fiind depusă la fila 27,
susţinând că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală.
De asemenea, instanţa mai reţine că partea vătămată C.D., a declarat la termenul de
judecată din data de 07.09.2010, fila 54, că nu se mai constituie parte civilă în cauză.
Cu toate acestea, având în vedere că inculpatul a sustras din domiciliul părţii vătămate
suma de 162 lei, instanţa urmează să dispună confiscarea acestei sume, în baza art. 118 C.pen.
În drept, fapta inculpatului C.I., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada
21-25.05.2010, atât în timpul zilei cât şi în timpul nopţii a sustras bunuri de la mai multe părţi
vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 1977 lei, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208
alin. 1, 209 alin. 1 lit e, g C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de
23.05.2010 şi 25.05.2010, pe timp de zi, a pătruns fără drept în domiciliile părţilor vătămate M.M.
si C.D., de unde a sustras bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de
domiciliu în formă continuată, prevăzută de art. 192 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2
C.pen.
Faptele fiind concurente, în cauză sunt aplicabile disp. art. 33 lit. a C.pen.
În aceste condiţii, vinovăţia inculpatului fiind dovedită pentru infracţiunile de furt calificat
şi violare de domiciliu, comise cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, prev. de art. 19 alin. 1 pct.
lit. a C.pen., aşa cum se desprinde din modalitatea de săvârşire a faptelor, instanţa urmează a-i
aplica acestuia pedeapsa închisorii, la stabilirea căreia se vor avea în vedere criteriile generale de
individualizare prev. de art. 72 C.pen.
În vederea individualizării pedepsei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile generale din
Codul penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială faţă de încadrarea juridică a faptelor –
furt calificat, pedepsit cu închisoare de la 3 la 15 ani, respectiv violare de domiciliu, pedepsită cu
închisoarea de la 6 luni la 4 ani, gradul de pericol social al faptei în concret, determinat de modul
cum s-au comis infracţiunile cu toate împrejurările care le caracterizează, valoarea prejudiciului
cauzat părţilor vătămate, precum şi de persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa reţine din analiza fişei de cazier
judiciar, anexată la fila 156 din dosar, că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, ci i-a fost
aplicată doar o amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
De asemenea, instanţa are în vedere şi atitudinea inculpatului pe parcursul procesului
penal, instanţa reţine că acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunii de furt, însă a negat comiterea
infracţiunii de violare de domiciliu.
Întrucât în cauză inculpatul nu a recunoscut săvârşirea ambelor infracţiuni, instanţa nu
poate aplica disp. art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
Relativ la aceste circumstanţe, scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C.p.
poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de furt calificat în formă continuată, precum şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată.
Totodată, instanţa se va raporta la dispoziţiile art. 33 lit. a C. pen. , potrivit cărora atunci
când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi
condamnată definitiv pentru una dintre ele, există concurs.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 33 lit.a şi art. 34 lit. b C.pen. va contopi pedeapsa de 3
ani închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare, stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai
grea de 3 ani închisoare.
Pedeapsa aplicată inculpatului urmează a se executa în cond. art. 57 C.pen., iar în baza
disp. art. 71 C.pen., instanţa va interzice acestuia exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a
teza a II-a şi lit. b C.pen., pentru următoarele considerente:
Instanţa apreciază că natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, conduc la concluzia
existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a
teza a II-a şi lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În
consecinţă, având în vedere şi Decizia în interesul legii nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007,
pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Decizia C.E.D.O.
Hrist c. Marea Britanie, instanţa va dispune, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării de către
inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe perioada
executării pedepsei.
Va lua act că părţile vătămate B.C., B.A.E., P.G. şi C.D. nu s-au mai constituit parte civilă
în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. va confisca de la inculpat suma de 162 lei, sustrasă din
locuinţa părţii vătămate C.D..
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. va confisca de la inculpat suma de 25 lei, reprezentând
contravaloarea a două baxuri de suc.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. va confisca de la inculpat suma de 30 lei, reprezentând
contravaloarea a ţigărilor marca Pall Mall, sustrase de inculpat din restaurantul aparţinând părţii
S.C. Danliv Media 98 S.R.L.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului,
constatând că subzistă motivele pentru care aceasta a fost dispusă, având în vedere pericolul
concret pentru ordinea publica pe care îl reprezintă inculpatul, aşa cum este evidenţiat de
modalitatea in care faptele au fost comise, de repetarea actelor de sustragere si perspectiva ca, pe
fondul problemelor financiare pe care inculpatul le invoca in justificarea gestului sau, acesta sa
reacţioneze in acelaşi mod.
Toate aceste aspecte conturează riscul concret ca inculpatul, odată lăsat în libertate, ar putea
să procedeze în acelaşi mod, respectiv să săvârşească infracţiuni contra patrimoniului pe fondul
lipsei mijloacelor materiale.
De asemenea, din succesiunea în timp a momentelor ce compun faptele comise de inculpat,
instanţa reţine că acesta persistă în comiterea unor infracţiuni de aceeaşi natură, aspect ce relevă o
atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de legea penală.
În temeiul art. 88 C.pen. se va deduce perioada reţinerii din data de 27.05.2010 şi a
arestării preventive de la data de 28.05.2010 la zi.
În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., va obliga pe inculpat la plata sumei de 1300 lei
cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi
penale şi 300 lei onorariu avocat oficiu fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
În baza art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e, g C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2, condamnă pe
inculpatul C.I. deţinut în Penitenciarul Colibaşi, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea
infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în condiţiile art. 57 C.pen.
În baza art. 192 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., condamnă pe acelaşi
inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în
formă continuată, în condiţiile art. 57 C.pen.
În baza art. 33 lit.a şi art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare cu
pedeapsa de 1 an închisoare, stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani
închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor
prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
Ia act că părţile vătămate B.C., administratorul societăţii comerciale Danliv Media S.R.L
din Piteşti; administratorul S.C. Beby S.R.L B.A.E, din Piteşti, G.I.C.; M.M., B.I.A,
reprezentantul legal al minorului P.G.; Z.E; C.D., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 162 lei, sustrasă din
locuinţa părţii vătămate C.D..
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 25 lei, reprezentând
contravaloarea a două baxuri de suc.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 30 lei, reprezentând
contravaloarea a ţigărilor marca Pall Mall, sustrase de inculpat din restaurantul aparţinând
părţii S.C. Danliv Media 98 S.R.L.
În baza art. 350 alin. 1 C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de la 27.05.2010 la
28.05.20100, precum şi arestarea preventivă de la 28.05.2010 la zi.
În baza art. 189 si art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei cheltuieli efectuate în faza de
urmărire penală, iar onorariul avocatului din oficiu, B.D., în cuantum de 300 lei, urmeaza a fi
avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat
şi părţile vătămate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2011.
Preşedinte,
I.B.
Grefier,
F.S
Red.IB, 2 ex., 25.02.2011
Judecătoria Oradea
furt calificat
Judecătoria Tulcea
art.208-209 cp
Judecătoria Târgu Mureș
Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Admitere pt. neadministrarea tuturor probelor in vederea eliminarii dubiului.
Judecătoria Moinești
Furt
Curtea de Apel Târgu Mureș
Furt. Însuşirea bunului găsit. Tăinuire. Distincţie.