Dreptul familiei: Stabilire paternitate - repunere în termenul de formulare a acţiunii în stabilirea paternităţii

Dreptul familiei

Stabilire paternitate - repunere în termenul de formulare a acţiunii în stabilirea paternităţii ;

Art.56, 59, 61 şi 64 Codul familiei

Prin decizia civilă 85/06 Noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. …/202/2010 Tribunalul  Călăraşi  În baza art.296 Cod procedură civilă a respins apelul declarat de pârâtul AFE  împotriva sentinţei civile nr.571/2011 pronunţată de Judecătoria Călăraşi şi a obligat  apelantul către intimată la plata sumei de 806 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin sentinţa civilă nr.571/14.12.2011 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosar nr…./202/2010 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta NI, în calitate de reprezentant al minorului NDC, împotriva pârâtului AFE, astfel cum a fost completată, s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorului NDC, născut la 21.01.2004, s-a încuviinţat minorului să poarte numele pârâtului, acela de A…, precizându-se că aceste modificări vor fi făcute la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, în favoarea minorului DC o pensie lunară de întreţinere în cotă de ¼ din venitul net lunar realizat de pârât, începând cu data introducerii acţiunii – 18.11.2010 şi până la majoratul minorului; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei 820,6 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că minorul NDC s-a născut la 21.01.2004, având stabilită filiaţia doar faţă de mama sa.

Pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi la propunerea reclamantei, s-a stabilit că aceasta a intrat într-o relaţie de concubinaj notoriu cu pârâtul în anul 2000, în anul 2003 a rămas însărcinată, a dorit întreruperea sarcinii dar pârâtul s-a opus, iar din luna a patra de sarcină pârâtul a rupt orice relaţie cu ea. Ulterior naşterii copilului, pârâtul, deşi nu şi-a negat paternitatea, a refuzat recunoaşterea dată fiind problemele de sănătate ale copilului ce s-a născut cu handicap.

În temeiul art.56, 59, 61 şi 64 Codul familiei, prima instanţă a admis acţiunea, apreciind-o ca fiind întemeiată, reţinând că pârâtul, deşi citat să se prezinte la interogatoriu, nu a venit în instanţă, împrejurare ce a fost valorificată în sensul dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă.

În baza art.86 şi 94 Codul familiei, pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreţinere pentru minor în proporţie de ¼ din venitul net lunar pe care îl realizează.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.135/30.11.2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, instanţa de apel admiţând în acelaşi timp cererea de repunere în termenul de introducere a acţiunii în stabilirea paternităţii, formulată de reclamanta NI şi apreciind, în consecinţă, că acţiunea acesteia a fost formulată în termen legal; apelantul a fost obligat să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 806 lei.

În motivarea deciziei sale, Tribunalul Călăraşi a arătat că în şedinţa publică din 02.11.2011 apelantul şi-a restrâns criticile de apel exclusiv la aceea prin care a invocat prescripţia dreptului material la acţiune a reclamantei, iar la 16.11.2011 intimata a solicitat repunerea în termenul de formulare a acţiunii. Tribunalul s-a considerat legal învestit cu cererea intimatei, apreciind că în asigurarea dispoziţiilor art.6 din CEDO trebuie să-i fie recunoscută acesteia posibilitatea de a opune mijloace de apărare în combaterea excepţiei invocate de către partea adversă.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a apelului, instanţa de apel a stabilit că sunt incidente în cauză prevederile art.60 din Codul familiei şi a luat spre examinare cu prioritate cererea formulată de intimată de repunere în termenul de formulare a acţiunii.

În analiza acesteia, tribunalul a reţinut ca fiind relevantă atitudinea pârâtului faţă de faptul naşterii minorului, respectiv lipsa lui de fermitate, echivocul prin care a creat impresia mamei că va reveni la gânduri şi fapte mai bune, deoarece s-a interesat de soarta copilului, a promis ajutor bănesc şi sprijin în rezolvarea problemelor medicale ale copilului.

În starea critică determinată de bolile multiple şi permanente ale copilului, lipsa banilor, lipsa unui ajutor spiritual, reclamanta a apreciat gesturile pârâtului ca fiind ale unui om care recunoaşte paternitatea, existând posibilitatea ca în final să-i fie alături. Disperarea reclamantei şi atitudinea echivocă a pârâtului au determinat-o pe reclamantă să formuleze prezenta acţiune, introdusă la 18.11.2010. Din depoziţiile martorilor rezultă că şi în cursul ultimului an anterior introducerii acţiunii, pârâtul a avut aceeaşi atitudine faţă de reclamantă şi copil.

S-a apreciat că, chiar dacă în cauză nu a existat o convieţuire sau întreţinere în sensul legii, atitudinea pârâtului faţă de reclamantă a creat acesteia speranţa realizării în viitorul mai apropiat a unei astfel de convieţuiri sau întreţineri. Chiar dacă pârâtul nu s-a ţinut de promisiunile făcute sau induse prin atitudinea sa, el a creat în aparenţă impresia pentru reclamantă că este alături de ea şi copil.

În concluzie, tribunalul a stabilit că termenul de 1 an prevăzut de art.60 Codul familiei pentru promovarea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu s-a împlinit, deoarece reclamanta fiind internată tot timpul cu copilul prin spitale, pârâtul a avut în permanenţă aceeaşi atitudine.

Prin urmare, a fost găsită întemeiată cererea reclamantei de repunere în termenul de formulare a acţiunii şi a fost apreciat drept nefondat apelul pârâtului ce a susţinut drept unic motiv excepţia prescripţiei dreptului material al acesteia la acţiune.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul – pârât,  criticând-o pentru nelegalitate în considerarea următoarelor motive:

- instanţa de apel a încuviinţat reclamantei să se judece cu mult după împlinirea termenului de prescripţie;

- reclamanta nu a formulat cerere de repunere în termenul de prescripţie odată cu cererea de chemare în judecată.

- hotărârea instanţei de apel a acordat reclamantei mai mult decât aceasta a cerut;

- hotărârea de apel este contradictorie.

În drept au fost invocate prevederile art.304 alin.1 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, recurentul solicitând judecarea cauzei şi în lipsă.

La 23.04.2012 intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând condiţiile de fapt care au stat la baza naşterii prezentului litigiu şi precizând că apelul este o cale devolutivă de atac, astfel încât ea putea formula o cerere de repunere în termen direct în faţa acesteia, mai ales având în vedere că pe tot parcursul judecăţii de fond pârâtul nu s-a prezentat şi nu a formulat nici un fel de apărări.

Intimata a depus la dosar o copie a hotărârii privind încadrarea minorului într-un grad de handicap nr.5../11.07.2011.

Soluţionând cauza prin decizia civilă nr.824/08.05.2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a admis recursul declarat de recurentul pârât AFE împotriva deciziei civile nr.135/A/30.11.2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr…./202/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă NI şi cu Autoritatea tutelară CĂLĂRAŞI.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă – Tribunalul Călăraşi.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că decizia atacată este criticabilă pentru conţinutul său contradictoriu, deoarece nu se înţelege de ce instanţa de apel a mai repus-o pe intimată în termenul legal de 1 an de introducere a acţiunii sale, de vreme ce, în urma analizei probatoriului administrat, a concluzionat tot contradictoriu, că, deşi nu a existat convieţuire între părţi şi întreţinere prestată de către pârât, termenul de 1 an prevăzut de art.60 din Codul familiei totuşi nu s-a împlinit deoarece reclamanta a fost tot timpul cu copilul prin spitale, iar pârâtul prin atitudinea sa, a oferit reclamantei doar speranţa unei viitoare convieţuiri sau întreţineri.

Pe de altă parte, nu rezultă din conţinutul hotărârii pronunţate că tribunalul ar fi făcut aplicarea instituţiei juridice a repunerii în termenul de prescripţie reglementată de art.19 din Decretul nr.167/1958 în întregul său conţinut, ce ar fi presupus în mod necesar verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor legale pentru formularea şi admiterea unei astfel de cereri – care are totuşi un caracter special şi excepţional – inclusiv în privinţa termenului în care aceasta putea fi făcută (respectiv o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie).

Dacă instanţa de apel a acceptat reclamantei, în condiţii procedurale discutabile faţă de conţinutul art.294 alin1 Cod proc.civ., învestirea sa directă cu cererea de repunere în termenul de introducere acţiunii, cu justificarea generală a necesităţii asigurării respectării dreptului la apărare, pe tărâmul art.6 din C.E.D.O.- în condiţiile în care formularea unei acţiuni în justiţie supusă unui termen de prescripţie sau decădere, după momentul împlinirii acestora, ar fi trebuit să debuteze chiar cu o astfel de solicitare, independent de poziţia procesuală a părţii adverse, dat fiind caracterul imperativ, de ordine publică al termenelor de prescripţie, care abilita şi obliga chiar instanţa fondului de a verifica respectarea lor – în tot cazul trebuia să manifeste preocupare pentru verificarea respectării măcar a condiţiilor procedurale  impuse de textul de drept material incident cauzei şi care guvernează instituţia juridică a cărei aplicare s-a solicitat.

Termenul de 1 an prevăzut de art.60 din Codul familiei pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este un termen special de prescripţie al cărui curs începe de la momente diferite după distincţiile prevăzute de art.60 alin.1, 2 sau 3 din Codul familiei şi căruia i se aplică reglementarea de ordin general în materie de prescripţie extinctivă conţinută în Decretul nr.167/1958 cu referire la cauzele de suspendare, întrerupere a cursului prescripţiei, precum şi instituţia repunerii în termen reglementată de art.19 din decret.

Invocarea excepţiei de prescripţie a dreptului la introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei presupune determinarea cu exactitate, la cazul concret, a momentului de început a curgerii termenului şi, eventual, a momentului său de împlinire, aspecte ce presupun în prealabil stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi a relaţiilor în care părţile litigante s-au aflat.

Pentru ipoteza unei concluzii în sensul că termenul de prescripţie de 1 an de zile prevăzut de art.60 din Codul familiei era împlinit la data introducerii acţiunii, recurgerea la instituţia repunerii în termen şi utilizarea acesteia presupun, de asemenea, stabilirea şi verificarea în concret a condiţiilor legale şi limitative în care aceasta poate fi acordată, doctrina precizând că o astfel de măsură are un caracter excepţional şi, dat fiind caracterul imperativ al termenelor de prescripţie, spre a se împiedica eludarea lor, repunerea în termen nu a fost recunoscută nici în condiţii uşoare şi nici pentru motive de echitate.

În egală măsură, în funcţie de susţinerile şi apărările părţilor, însoţite de un probatoriu adecvat, nu este exclus ca instanţa să reţină intervenţia unor cauze de întrerupere ori suspendare a cursului prescripţiei.

În tot cazul însă, determinările instanţei de judecată trebuie să fie precise, exacte şi corect calificate juridic din punct de vedere al normei legale în care anumite împrejurări de fapt sunt încadrate.

Or, Curtea, învestită în prezenta cauză cu cercetarea corectitudinii aplicării instituţiei juridice a prescripţiei extinctive şi a celorlalte instituţii – specie ale acesteia, nu a putut exercita acest control judiciar dat fiind caracterul contradictoriu al deciziei atacate, din cuprinsul căreia se înţelege că instanţa de apel a concluzionat, pe de o parte, că termenul de 1 an de zile nu s-a împlinit, cu toate că nici una din cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei analizate şi prevăzute la alin.3 al art.60 C.fam. nu a putut fi reţinută, iar pe de altă parte că a fost găsită întemeiată de către instanţa de apel cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripţie, deşi aceasta nu a beneficiat de o verificare sub aspectul întrunirii condiţiilor sale legale prevăzute de art.19 din Decretul nr.167/1958.

Astfel, instanţa de apel nu a determinat în concret - deşi putea, ordonarea administrării de probatorii fiind în puterea sa - numărul şi data spitalizărilor, după cum nici nu a clarificat modul în care a înţeles să valorifice poziţia pârâtului atât în raport de conţinutul art.60 alin.3 C.fam. ori cel al art.16 şi 19 din Decretul nr.167/1958, în întregul său, ori al art 19 alin.2, în particular.

În egală măsură, dezlegarea dată cauzei de instanţa de apel este criticabilă şi sub aspectul legalităţii, dovedind o greşită valorificare a unor împrejurări de fapt pe tărâmul unor dispoziţii legale în care acestea nu se încadrează, cum ar fi oferirea de către pârât a „speranţei realizării în viitorul apropiat a unei astfel de convieţuiri sau întreţineri”.

După casare dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr…./202/2010*.

La termenul din 19.09.2012 apelantul pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării în apel a cererii intimatei reclamante de repunere a sa în termenul de formulare a acţiunii în stabilirea paternităţii iar intimata reclamantă a invocat excepţia tardivităţii invocării în apel a excepţiei prescripţiei dreptului său de introducere a acţiunii în stabilirea paternităţii, excepţii respinse de instanţă conform motivării cuprinse în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată (filele 21-22 dosar).

La termenul din 10.10.2012 au fost încuviinţate apelantului şi intimatei probatorii pe cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii în stabilirea paternităţii (având în vedere şi precizarea apelantului că-şi restrânge motivele de apel doar la cel privind excepţia prescripţiei) respectiv probele cu înscrisuri şi cu câte un martor pentru fiecare.

Au fost depuse la dosar de către intimata reclamantă înscrisuri referitoare la situaţia medicală a minorului DC respectiv: fişă de consultaţii medicale adulţi, bilet de ieşire din spital din data de 26.01.2004, bilet de trimitere din 30.03.2004, buletin de analize medicale nr.440/31.03.2004, rezultat trimitere din data de 24.05.2004, fişă de solicitare examen CT, bilet de ieşire din spital din 17.11.2004, bilet de ieşire din spital din 18.10.2004, bilet de ieşire din spital din 19.03.2005, scrisoare medicală din 25.02.2005, scrisoare medicală din 14.02.2006, adeverinţă medicală din 21.01.2004, bilet de ieşire din 08.09.2008, bilet de trimitere din 20.03.2008, bilet de trimitere din 24.03.2008, bilet de ieşire din 21.05.2008, bilet de trimitere din 20.06.2008, bilet de ieşire din spital din 22.03.2011, buletin analize medicale din 10.04.2008, certificat medical nr.3103/21.05.2012, fişă medicală sintetică, factura fiscală nr.0958752/24.09.2004, chitanţa nr.7874100/24.09.2004, hotărâre privind încadrarea copilului în grad de handicap nr.563/11.07.2011.

Din depoziţia martorei intimatei reclamante PD a rezultata faptul că după naşterea minorului ce au avut loc în anul 2004 acesta a fost supus unui număr de patru intervenţii chirurgicale determinate de boala deosebit de gravă cu care acesta s-a născut (hidrocefalie, tetrapareză spastică, retard psihomotor sever, strabism congenital), ultima dintre acestea având loc în anul 2007 şi în urma căreia medicii i-au comunicat mamei că minorul nu mai are nicio şansă de supravieţuire,  însă cu toate acestea, el este în viaţă şi în prezent deşi a orbit de aproape un an şi aceasta deoarece în perioada sărbătorilor de Paşti din anul 2008, după o perioadă de circa trei luni de comă şi-a revenit urmând perioade de recuperare medicală la Oradea şi Bragadiru unde era însoţit în permanenţă de intimată cu care a efectuat toate deplasările şi cu care a fost internat la toate unităţile sanitare unde a fost tratat şi operat; a mai arătat martora că intimata reclamantă a fost şi este însoţitorul permanent al minorului deoarece starea sănătăţii acestuia este atât de gravă încât nici o altă persoană nu-şi asuma răspunderea supravegherii sale, că toate resursele financiare ale mamei au fost utilizate pentru recuperarea copilului, că de la naşterea acestuia până în prezent nu a fost ajutată financiar de către apelant cu care nu a mai reluat nici un moment convieţuirea de la despărţirea în fapt intervenită anterior naşterii minorului.

Din declaraţia martorei audiate la cererea apelantului pârât - SA - a rezultat faptul că o cunoaşte pe intimată din anul 2002 acesta locuind într-un imobil situat lângă barul unde lucra şi că a văzut-o de câteva ori la terasă respectiv în compania prietenilor acesteia chiar şi după naşterea minorului pe care-l cunoaşte doar din vedere întrucât a văzut în timp ce era plimbat de mama intimatei cu căruciorul pe stradă.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa atacată în raport de unicul motiv de apel invocat de apelantul pârât, tribunalul constată următoarele:

Drept chestiune prealabilă analizării motivului de apel formulat de pârâtul AFE, tribunalul apreciază că nu se impune pronunţarea expresă şi distinctă asupra cererii intimatei reclamante de repunere a sa în termenul de formulare a acţiunii întrucât aceasta nu reprezintă o cerere nouă formulată în faza apelului ci doar un mijloc de apărare al acesteia în raport de excepţia invocată prin motivul de apel al pârâtului, după cum s-a menţionat şi în încheierea de şedinţă din 19.09.2012 prin care au fost soluţionate excepţiile ambelor părţi, situaţie în care dezlegarea juridică dată excepţiei respective va cuprinde mai întâi  soluţia dată cererii de repunere în termenul de formulare a acţiunii, ce a fost apreciază întemeiată de către tribunal pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit art.60 alin.1 din Codul familiei acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de către mamă în termen de un an de zile de la naşterea copilului, termenul de un an fiind un termen de prescripţie special.

În cauza de faţă sunt excluse ipotezele avute în vedere de alin.3 al art.60 (convieţuirea mamei cu pretinsul tată sau prestarea întreţinerii de către acesta), situaţie în care termenul de prescripţie ar trebui calculat de la data naşterii copilului însă, fiind solicitată de către intimata reclamantă repunerea sa în termenul de prescripţie, această solicitare va fi analizată cu prioritate pentru a putea fi soluţionată apoi excepţia invocată de apelantul pârât prin motivul de apel.

Repunerea în termen are ca efect considerarea prescripţiei extinctive ca neîmplinite deşi termenul de prescripţie a expirat şi ea are caracter judiciar în sensul că instanţa, în cazul în care constată ca temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea pe fond a acţiunii, dispoziţie legală (art.19 din Decretul 167/1958) respectată şi de instanţa de fond care, nefiind investită cu excepţia prescripţiei care să fi fost invocată de către pârât (care nu s-a prezentat şi nu şi-a făcut nici o apărare în această fază) nu a ridicat-o nici din oficiu, procedând la soluţionarea pe fond a cererii reclamantei tocmai pentru considerentul că a apreciat că au existat cauze temeinice care au determinat introducerea acesteia peste termenul prevăzut de lege.

În speţă cauza obiectivă care a condus la nerespectarea termenului de un an prevăzut de lege şi care a împiedicat-o pe reclamantă să formuleze acţiunea, în toată perioada cuprinsă între naşterea minorului şi data sesizării instanţei (18.04.2010), a fost aceea a spitalizărilor repetate şi programului de recuperare medicală intensivă pe care aceasta l-a asigurat minorului în toată perioada menţionată şi care au pus-o în imposibilitatea obiectivă de a promova acţiunea în condiţiile în care bolile extrem de grave de care suferea minorul necesitau o îngrijire şi supraveghere atentă şi  permanentă ce nu putea fi asigurată decât de intimată.

 Deplasările pentru efectuarea controalelor medicale ale minorului nu puteau fi făcute decât tot de intimată fiind evidentă dependenţa fizică, psihică şi emoţională a copilului faţă de mama sa, dar şi ataşamentul deosebit al acesteia faţă de el care a determinat-o să continue - cu încăpăţânarea pe care ţi-o dă doar dragostea maternă necondiţionată - tratamentul şi recuperarea  medicală a copilului timp de şase ani în ciuda pronosticului extrem de rezervat al specialiştilor, demersurile neîncetate ale acesteia răpindu-i în mod evident întreaga rezervă de timp şi toată disponibilitatea afectivă, fapt care nu i-a mai permis să se mai preocupe şi de alte probleme în afara celor medicale ale minorului, apreciate cele mai importante şi urgente în perioada respectivă.

Toate demersurile întreprinse de intimata reclamantă rezultă cu claritate din depoziţia martorei audiate la cererea sa, dar şi din actele medicale depuse de aceasta la dosar, din foile de ieşire din spital şi din fişa de consultaţii medicale a copilului rezultând că de la naşterea acestuia el a suferit două intervenţii chirurgicale  în primul an de viaţă şi alte două în anii 2006 şi 2007, intervenţii ce au necesitat internări de lungă durată ale acestuia împreună cu intimata, deplasări lunare pentru controalele medicale ulterioare efectuate la spitalele din Cluj şi Oradea, dar şi asigurarea tratamentului necesar precum şi frecventarea unor unităţi de recuperare medicală din localitatea de domiciliu cât şi din alte localităţi, astfel încât solicitarea intimatei reclamante privitor la repunerea sa în termenul de formulare a acţiunii este pe deplin dovedită prin probatoriile administrate de aceasta.

Depoziţia martorei audiate la cererea apelantului pârât urmează a fi înlăturată ca vădit subiectivă şi părtinitoare întrucât continuarea raporturilor lor de serviciu ale intimatei reclamante după naşterea minorului este contrazisă de depoziţia celeilalte martore iar foarte scurtele vizite al reclamantei la terasa unde lucra martora şi asigurarea supravegherii minorului în acest răstimp de mama acesteia nu pot fi de natură că contrazică concluzia de mai sus referitoare la imposibilitatea sa de a promova acţiunea în interiorul termenului de prescripţie din cauzele menţionate.

Urmare a aprecierii drept întemeiate  a cererii reclamantei de repunere în termenul de formulare a acţiunii în stabilirea paternităţii rezultă că excepţia invocată de apelantul pârât prin unicul motiv de apel invocat, respectiv cea a prescripţiei dreptului material la acţiune, este neîntemeiată, motiv pentru care şi apelul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr.571/2011 pronunţată de Judecătoria Călăraşi urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art.274 Cod proc.civ. urmează a obliga apelantul către intimată la plata sumei de 806 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Domenii speta

Spete similare