Deschidere procedură adopţie. Consimţământ părinţi naturali

Sentinţă civilă 240 din 23.10.2013


Asupra cauzei de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de  06.09.2013 sub nr. 4072/104/2013, reclamanta D. G. de A. S. şi P. C., în contradictoriu cu pârâta  D. M.-E., a solicitat instanţei să dispună deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul D. M.-A. (CNP 6130118284622), născută la data de  18.01.2013.

Motivând cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că minora D. M.-A. s-a născut la data de 18.01.2013, din părinţii N. şi D.  M.-E..

Prin hotărârea CPC Olt nr. 237/19.02.2013 copilul a fost dat în plasament la familia N. G. şi M., întrucât mama nu deţine locuinţă, nu realizează nici un venit, are o relaţie de concubinaj cu un bărbat care nu doreşte să se ocupe de copil. Prin declaraţia nr. 10471/07.02.2013, mama a refuzat protecţia într-un centru maternal.

S-a mai arătat că prin declaraţiile nr. 41063/27.05.2013, 41063/27.05.2013 şi nr. 41064/27.05.2013, mama şi bunicii materni au declarat că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului M.-A.

De asemenea, că s-a întocmit planul individualizat de protecţie a copilului cu finalitatea adopţiei interne.

În drept, au fost invocate dip. art. 1-4, art. 8, art. 9, art. 13 alin.1, art. 26 alin. 1, art. 28 alin. 3, art. 29, art. 74-78, art. 981 din Legea nr. 273/2004, art. 451, art. 452, art. 464- 467 din NCC.

A solicitat judecarea cauzei şi în  lipsă în condiţiile art. 223 alin. 3 şi art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în temeiul disp. art. 75 din Legea nr. 273/2004.

Pârâta nu a depus întâmpinare şi, deşi s-a prezentat în instanţă, nu a  formulat eventuale apărări.

În şedinţa din Camera de Consiliu din data de 23.10.2013 instanţa a procedat la luarea consimţământului pârâtei conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 273/2004.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din certificatul de naştere seria NH nr. 994902, la data de 18.01.2013, în localitatea Slatina, jud. Olt, s-a născut minora D. M.-A. (CNP 6130118284622), având stabilită filiaţia faţă de mamă în persoana pârâtei D. M.-E., tatăl fiind N.

Prin hotărârea CPC Olt nr. 237/19.02.2013 pentru copil a fost instituită măsura de protecţie specială plasament cu plata alocaţiei la familia N. G. şi N. M., întrucât mama mai are un copil în întreţinere şi nu dispune de posibilităţi materiale şi financiare, exprimându-şi acordul cu măsura de protecţie specială.

În drept, instanţa reţine că potrivit disp. art. 29 din legea nr. 273/2004 „Încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face numai dacă:

a) planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă;

b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 26 sau, după caz, cele prevăzute la art. 27;

c) părinţii copilului sau, după caz, tutorele, îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 8, precum şi prevederile legale care reglementează situaţiile speciale privind consimţământul părinţilor se aplică în mod corespunzător.”.

Din economia dispoziţiei legale anterior menţionată rezultă că pentru încuviinţarea de către instanţa de judecată a deschiderii unei proceduri de adopţie internă se cer a fi întrunite cumulativ două condiţii:- stabilirea de către planul individualizat de protecţie  necesitatea adopţiei copilului, respectiv- exprimarea consimţământului părinţilor fireşti ori a tutorelui copilului în vederea adopţiei acestuia.

Relativ la prima condiţie -stabilirea de către planul individualizat de protecţie  necesitatea adopţiei copilului- instanţa constată că este îndeplinită. Astfel, din cuprinsul  planului individualizat de protecţie nr. 61791/30.07.2013 rezultă că are ca finalitate adopţia internă a minorei D. M.-A..

În privinţa celei de-a doua condiţii – art. 26 lit. b) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului şi în termen de 60 de zile nu şi-au retras această declaraţie. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum şi a celor prin care părinţii şi rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale, - şi aceasta se constată a fi îndeplinită în speţă, având în vedere declaraţiile mamei şi a bunicilor materni, înregistrate sub nr. 41063/27.05.2013, 41063/27.05.2013 şi nr. 41064/27.05.2013.

Referitor la cea de-a treia condiţie - exprimarea consimţământului părinţilor fireşti ori a tutorelui copilului în vederea adopţiei- , instanţa reţine că, în raport de disp. art. 153din legea nr. 273/2004, pârâta trebuie să se prezinte în faţa acesteia pentru exprimarea consimţământului la adopţie.

Întrucât în şedinţa din camera de consiliul din data de 23.10.2013 pârâta şi-a exprimat consimţământul pentru adopţia fiicei sale, M.-A., instanţa constată îndeplinită şi această condiţie.

Instanţa, din cuprinsul disp. art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei reţine că „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate (…) cauzele soluţionate de către instanţele de judecată” şi care pun in discuţie copilul.

Criteriile de apreciere a interesului superior  al minorului formeaza un  ansamblu guvernat de principiul egalitatii, ceea ce inseamna ca nu se poate retine  caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre  criteriile respective. Altfel spus, in aprecierea interesului superior al minorului  nu se poate  absolutiza vreunul dintre criteriile enuntate, instanta urmând a le evalua in ansamblul lor,  prin analizarea fiecarui criteriu in  contextul celorlalte.

În speţă, instanţa constată că interesul superior al minorei este acela de a fi deschisă procedura adopţiei interne, ca la finalul acesteia să i se găsească părinţi care cu adevărat să fie preocupaţi de creşterea şi educarea acestuia, care să-i ofere atât afecţiune cât şi un climat familial adecvat unei dezvoltări fizice şi psihice normale.

Deşi mama minorei trăieşte, iar prezenţa acesteia este indispensabilă în creşterea propriului copil, tribunalul, din declaraţia acesteia dată în faţa instanţei constată că aceasta a manifestat un total dezinteres faţă de propriul copil. De asemenea, astfel cum rezultă din fişa de informare nr. 66230/05.09.2013, mama a fost consiliată în mod corespunzător asupra consecinţelor exprimării consimţământului şi asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine, ca urmare a încuviinţării adopţiei, conform art. 9 din Legea nr. 273/2004.

Din cuprinsul raportului de anchetă psihosocială nr. 63120/23.08.2013 mai reţine instanţa că minora are o evoluţie bună în familia substitutivă.

Având în vedere situaţia prezentată precum şi planul individualizat de protecţie care a stabilit ca necesitate adopţia internă precum şi interesul superior al minorei de a beneficia în viitor de suportul moral şi material al unei familii precum şi de stabilitate se va dispune deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul D. M.-A.

În raport de disp. art. 29 alin. 5 din Legea nr. 273/2004, tribunalul va suspenda exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi va dispune delegarea exercitării acestora de către  P. C. J. O.

Data publicarii pe portal:14.01.2014