Penal - plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Sentinţă penală 78/2008 din 10.03.2008


ROMANIA

JUDECATORIA FAGARAS

JUDETUL BRASOV

Dos.P nr. 1304/226/2007

  SENTINTA PENALA NR. 78/2008

Sedinta publica din 10 martie 2008

JUDECATOR :  B. M.  - A.

  GREFIER  :  P. -S.  M. -R.

Cu participarea  procurorului R. M. din cadrul

Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras

Pe rol fiind pronuntarea cauzei penale privind pe  petentul  M. H. si pe faptuitorii G. T. , T. V. si T. R. , avand ca obiect plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale.

La apelul nominal facut in sedinta publica au fost lipsa petentul M. H. si faptuitorii G. T. , T. V. si T. R. .

Procedura indeplinita.

Cauza s-a dezbatut pe fond la termenul din 3 martie 2008 cand partile prezente au pus concluzii inregistrate conform art. 304 cod procedura penala care se afla consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta sentinta.

I N S T A N T A

Constata ca prin rezolutia procurorului din 10.05.2007, data in dosar penal nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitii G. T. , T. V. si T. R.  pentru infractiunea prev. de art. 246  Cod penal.

In motivarea rezolutiei se arata ca din cercetarile efectuate in cauza s-a stabilit ca, respectiva catedra ocupata de T. M. a fost publicata pentru concursul din sesiunea iulie 2003 la Clubul Sportiv Scolar Brasovia, la disciplina „educatie fizica si sport” cu specialitatea „badminton” catedra viabila pe 4 ani. T. M. s-a inscris la concurs cu fisa nr. 63/23.07.2003 si a si promovat, iar petentul cu fisa nr. 478/27.06.2003, insa nu s-a prezentat la proba scrisa. Deoarece, ulterior, grupa de badminton nu s-a mai constituit cu aprobarea MEdC T. M. , care automat se afla in situatia restructurarii de activitate s-a detasat si apoi s-a pretransferat la Colegiul National „R.  Negru din Fagaras. Din lipsa posturilor vacante disponibile pentru solutionarea pretransferarii si restrangerilor de activitate didactica s-a publicat si catedra de educatie fizica si sport de la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras cu viabilitate de 4 ani, catedra care nu s-a ocupat la pretransferari de nici un cadru didactic, ci la restrangeri conform art. 10 al. 1 lit. b din Legea 128/1997, de catre T. M. .

Astfel, in baza Dispozitiei nr. 249/04.2004 a Inspectoratului Scolar General al Inspectoratului Scolar Judetean Brasov, T. M.  a fost transferat ca urmare a restrangerii de activitate didactica, de pe catedra de la Clubul Scolar Sportiv „Brasovia” Brasov, la catedra de educatie fizica de la colegiul National „R.  Negru” Fagaras, incepand cu 1.09.2004.

Operatiunea de transfer s-a efectuat in conformitate cu art. 142 lit. f din Legea 84/1995 modificata si completata prin Legea 151/1999, art. 10 al. 1 lit. a si b art. 146 din Legea 128/1997.

Avand in vedere cele aratate din care rezulta ca numitii G. T. , T. V. si T. R.  si-au indeplinit atributiile de serviciu in mod corect si nu se poate retine vinovatia acestora sub nici unul din aspectele formulate de petent in plangerea penala (situatia catedrelor declarate vacante pentru anii 2004/2005 fiind inaintata Inspectoratului Scolar Judetean Brasov) in cauza nu poate fi inceputa urmarirea penala intrucat nu s-au intrunit elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu, faptuitorii exercitandu-si atributiile de serviciu in limita cadrului legal.

Din aceleasi cercetari efectuate in cauza nu rezulta sa fi intocmit in fals acte cu privire la restructurarea postului de la Clubul Sportiv „Brasovia” Brasov.

Impotriva rezolutiei procurorului din 10.05.2007, petentul a formulat plangere care a fost solutionata prin rezolutia din 12.06.2007 a prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras.

Prin rezolutia prim-procurorului s-a respins plangerea petentului retinandu-se ca din actele premergatoare efectuate in cauza nu se poate retine ca faptuitorii s-au asociat in vederea indeplinirii atributiilor de serviciu in mod ilegal si pe fondul unor acte false.

Fiecare dintre faptuitori a actionat in cadrul atributiilor sale de serviciu, in contextul cadrului legal existent la data respectiva, restructurarea activitatii si ocuparea postului urmare transferarii numitului T. M. .

Fata de solutia data de prim-procuror petentul a formulat plangere la instanta, solicitand desfiintarea rezolutiilor atacate si retinerea cauzei spre judecare.

Dosarul a fost inregistrat la aceasta judecatorie sub nr. 1304/226/2007.

In motivarea plangerii, petentul arata ca cercetarile efectuate au dovedit cu prisosinta ca postul didactic de la Colegiul „R.  Negru” Fagaras, ce i se cuvenea a fost atribuit tainuitorului T. M. prin proceduri frauduloase savarsite in asociere de cei trei faptuitori.

Parchetul insa, in scopul favorizarii infractorilor, a atestat in fals ca frauduloasele proceduri au fost aprobate de Ministerul Invatamantului si ca favorizarea sa nu fie desistata a respins in mod ilegal si cererea de declinare a competentei in favoarea DIICOT.

Instanta, verificand rezolutia procurorului din 10.05.2007 pe baza lucrarilor din dosarul cauzei, constata ca plangerea petentului formulata impotriva acestei rezolutii este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Din adresa nr. 69/213/24.09.2003/Ind.dosar XIV/15a eliberata de Inspectoratul Scolar al Jud. Brasov, reiese ca in baza Deciziei nr. 648/09.2003 a Inspectorului Scolar General al Inspectoratului Scolar al Jud. Brasov, domnul T. M. a fost numit in urma concursului national din 16/17 iulie 2003 pe postul/catedra de educatie fizica badminton, la Clubul Sportiv Scolar „Brasovia” Brasov, cu statut de cadru didactic titular, incepand cu data de 01.09.2003 (f.25 a dosarului nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras).

Din adresa nr. 21/5043/15.10.2003/Ind.dosar XIV/15a eliberata de Inspectoratul Scolar al Jud. Brasov, reiese ca in baza Deciziei nr. 686/09.2003 a Inspectorului Scolar General al Inspectoratului Scolar al Jud. Brasov, domnul T. M. a fost detasat in interesul invatamantului in conformitate cu art. 14 din Legea nr. 128/1997, adresa MECT nr. 28/I.C./09.2003 si a prevederilor art. 45 si art. 46 al.1 din Legea nr. 53/2003, pe postul/catedra de educatie fizica, de la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras, de pe postul/catedra de educatie fizica-badminton de la Clubul Sportiv Scolar „Brasovia” Brasov incepand cu data de 01.09.2003 pana la data de 31.08.2004.

In aceeasi adresa se mai specifica ca pe perioada detasarii, domnul T. M. isi pastreaza statutul de cadru didactic titular pe postul/catedra de educatie fizica-badminton de la Clubul Sportiv Scolar „Brasovia” Brasov (f.24 a dosarului nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras).

Prin decizia nr. 249/16.04.2004 a Inspectorului Scolar General al Inspectoratului Scolar al Jud. Brasov s-a aprobat transferul domnului T. G. M. , ca urmare a restrangerii de activitate didactica, de pe postul/catedra de educatie fizica badminton, sectia romana, nivel de invatamant liceal, de la Clubul Sportiv Scolar „Brasovia” Brasov, mediu urban, pe postul/catedra de educatie fizica, sectia romana, nivel de invatamant liceal, de la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras, mediul urban, incepand cu data de 01.09.2004 (f.56,23 ale dosarului nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras).

Referitor la sustinerea petentului din plangerea penala cum ca numitul T. M. , neprezentandu-se la postul unde a fost numit de la CSS „Brasovia” Brasov si acceptand detasarea la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras a pierdut titularizarea, instanta apreciaza ca aceasta sustinere nu este intemeiata, deoarece conform metodologiilor in vigoare, detasarea unui cadru didactic nu presupune pierderea titularizarii.

Asa cum reiese din actele depuse la dosar, privind sistemul de titularizare pe anul 2003, sustinerea petentului era valabila doar daca candidatul nu a fost titularizat si a solicitat detasarea la a doua repartizare, numai in aceste conditii i s-ar fi invalidat optiunile pentru posturile titularizabile (f.102 a dosarului nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras).

In aceste conditii, dupa titularizarea la catedra de badminton a CSS „Brasovia” Brasov, T. M. a solicitat detasarea in interesul invatamantului la catedra de educatie fizica a Colegiului National „R.  Negru” Fagaras, detasare care i s-a si aprobat.

Referitor la postul de la Colegiul „R.  Negru” Fagaras pe care a fost detasat T. M. in anul 2003/2004 instanta retine ca acesta era ocupat de profesorul P.  M., care a fost si el detasat in interesul invatamantului in acelasi an la Colegiul National „Unirea” Brasov, profesor care si-a obtinut ulterior transferul la unitatea de invatamant unde a fost detasat (fila 127 a dosarului nr.8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras).

Fata de aceasta situatie, postul de la catedra de educatie fizica de la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras, ocupat de prof. P.  M. nu a fost scos la concurs in anul 2003, deoarece era detinut de acest profesor, iar in anul 2004 pentru ca era ocupat de prof. T. M. prin transfer.

In aceste conditii, instanta retine ca petentul nu a candidat la concursul de titularizare din anul 2004 pe postul detinut anterior de prof. P.  M., acesta fiind deja ocupat. De altfel, orice candidat inscris la concursul de titularizare din anul 2004, la disciplina educatie fizica, putea ocupa respectivul post, daca era vacant si scos la concurs, functie de rezultatul obtinut.

In ceea ce priveste transferul  prof. T. M. de la CSS Brasovia la Colegiul National „ R.  Negru” Fagaras, instanta apreciaza ca acesta s-a facut in conditii legale.

Astfel, prof. T. M. era titular al unui post la sectia  de badminton a CSS Brasovia, post care urma sa fie trecut in planul de scolarizare pentru anul 2004-2005 la sectia de schi fond a aceluiasi club, ca urmare a restrangerii de activitate (fila 129), iar  postul de la catedra de educatie fizica de la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras fusese declarat disponibil pentru solutionarea pretransferarilor si restrangerilor de activitate didactica din luna aprilie 2004 (fila 49 din dosar nr. 8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras), existand astfel toate cerintele legale pentru acordarea transferului.

Intr-adevar, din actele dosarului rezulta ca decizia de detasare in interesul invatamantului  a prof. T. M. de la CSS Brasovia a avut consecinte negative asupra functionarii sectiei de badminton, insa acest fapt nu a dus la afectarea intereselor legale ale petentului, care in anul scolar 2003-2004 nu a functionat in invatamant, aceasta fiind o cerinta pentru a exista infractiunea prev. de art. 246 Cod penal.

Asa fiind, instanta, constatand ca in cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii mai sus mentionate, transferul prof. T. M. de la CSS Brasovia la Colegiul National „R.  Negru” Fagaras fiind realizat in conditiile legii, urmeaza a respinge plangerea formulata de petentul M. H. , impotriva rezolutiei procurorului din 10.05.2007, data in dos. pen. nr. 8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras, prin care s-a dispus neinceperea  urmaririi  penale  fata  de numitii G. T. , T. V. si T. R. , pentru infractiunea prev.de art.246 Cod penal, solutie pe care o va mentine.

In baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, urmeaza a obliga pe petent sa plateasca statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Fata de solutia respingerii plangerii formulata de petent, urmeaza a respinge  si cererea acestuia privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

In baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedura penala:

Respinge plangerea formulata de petentul M. H. , domiciliat in Mun. Fagaras, str. X, jud. Brasov, impotriva rezolutiei procurorului din 10.05.2007, data in dos. pen. nr. 8/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Fagaras, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitii G. T. , domiciliat in Mun. Fagaras, str. X, jud. Brasov, T. V., domiciliat in Mun. Fagaras, str. X,  jud. Brasov si T. R. , domiciliat in Mun. Brasov, str. X, jud. Brasov, pentru infractiunea prev. de art. 246 Cod penal, solutie pe care o mentine.

In baza art.192 alin.2 Cod procedura penala:

Obliga pe petent sa plateasca statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Respinge cererea petentului privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cu recurs in 10 zile de la pronuntare si comunicare cu numitii G. T. , T. V. si T. R. , lipsa.

Pronuntata in sedinta publica azi, 10 martie 2008.

JUDECATORGREFIER

B. M. –A. P. –S.  M. –R.

Red. B.M.A.

28.03.2008

Dact.P.S.M.R.-3 ex.

02.04.2008